Coincidență Sorin Râmneanțu, un prieten de-al lui Octavian Jurma, a murit subit la Timișoara în timp ce juca fotbal. Medicul avea 55 de aniMedicul Sorin Râmneanțu, unul dintre cei mai apreciați specialiști din Timișoara, a trecut fulgerător în altă lume. Tragedia s-a produs în timp ce doctorul era cu mai mulți cunoscuți la practicarea unui joc sportiv, transmite Renașterea Bănățeană.
Deces neașteptat la Catedrală. Patriarhul a transmis un mesaj de condoleanțe. Regretatul Marian Pietriș avea 56 de aniPe domnul Marian Pietriș l-am cunoscut când, făcând parte din echipa de pictori coordonată de Domnii Marcel Codrescu și Daniel Codrescu, a lucrat la Catedrala Patriarhală, Reședința Patriarhală, Palatul Patriarhiei și mai târziu la Catedrala Mântuirii Neamului.
Fiica actorului John Ventimiglia din Clanul Soprano a murit subit la vârsta de 25 de ani. Cu doar trei luni în urmă, aceasta devenise mămicăÎn postarea online a mamei îndurerate se poate citi: „Cu inima frântă că trebuie să publicăm anunțul de înmormântare al scumpei noastre Odele. Eu și sora ei, Lucinda, am fost copleșite de mesajele de susținere și de dragoste pe care le-am primit
Moarte Subită la 14 ani ȘOC! Real Madrid și Barcelona și-au luat rămas bun de la vedeta Estrella Martin, care a DECEDAT SUBIT la doar 14 ani. Cu o zi înainte, tânăra fotbalistă fusese la antrenamenteDecesul jucătoarei Estrella Martin, în vârstă de 14 ani, de la Sporting Club de Huelva, a fost anunțat miercuri de către club într-un comunicat. Potrivit presei locale,aceasta a fost găsită în propria casă de către părinții ei
Lance Kerwin, actorul cunoscut pentru rolul său din miniseria TV Salem’s Lot, a decedat subit la vârsta de 62 de ani. Acesta a fost găsit inconștient în propria sa locuințăLance Kerwin, actorul cunoscut pentru rolul său din miniseria TV „Salem’s Lot” și alte seriale notabile din anii ’70, s-a stins din viață, la 62 de ani. Agentul actorului a declarat pentru CNN că Lance Kerwin a fost găsit inconștient
Vaccinare-record Învățământul vrâncean este din nou în doliu: Profesoara de limba franceză Mioara Claudia Lepădatu de la Colegiul Național Unirea din Focșani a trecut la cele veșnice la doar 51 de ani. ACTUALIZARE: Liceul raportase vaccinare peste 90%Este un nou caz de profesor vrâncean care pleacă dintre noi la o vârstă care n-o depășește pe cea a pensionării, scriu aceștia. De altfel, decesele în rândurile cadrelor didactice sau ale fostelor cadre didactice au explodat anul trecut
Infarct în zbor Tragedie la Aeroportul Traian Vuia din Timișoara: Un pasager a suferit un infarct în zbor în avionul care venea de la ValenciaUn pasager care venea din Valencia a suferit un infarct în zbor. Primul ajutor a fost acordat de personalul de la bord însă acestea nu au avut nici un efect iar victima a decedat, urmând să se stabilească și cauza
FOTO Încă un pilot decedat subit, în urma unui AVC. Robert Goicea avea doar 49 de aniComunitatea Off-Roadului romanesc este mai săracă! Ne-a părăsit Robert Goicea, alias Cobrra, pilot la Clasele Standard si Open. Dumnezeu să îl odihnească, au scris reprezentanții Campionatului Național de Off-Road.
Alexandra Șinc, deces subit la 49 de ani: Am fost hotărâtă să mă vaccinez imediat ce se poate. VIDEOAvocata Alexandra Șinc a murit subit, la 49 de ani. Ea urma să împlinească 50 de ani pe 9 mai. Într-un interviu pentru JURIDICE, cu Mihaela Olaru, fosta procuroare a afirmat că a fost hotărâtă să se vaccineze de îndată ce a fost posibil.
ACTUALIZARE / VIDEO Doliu în lumea justiției: S-a stins Alexandra Șinc, procurorul care a știut să rămână OM, la doar 49 de ani. ACTUALIZARE: ERA VACCINATĂA murit Alexandra Șinc, „un procuror care a știut să rămână om”, la doar 49 de ani. Avocata urma să împlinească 50 de ani pe 9 mai.
INFARCT! Un culturist perfect sănătos din Deva a dispărut fulgerător după a treia doză de vaccin. Olimpiu Fleșeru, deplâns de Primăria Deva, avea 46 de ani. INFARCT!Poliția și Parchetul probabil nu o să investigheze pista vaccinurilor pentru că, așa cum a zis și savantul de renume mondial Valeriu Gheorghiță, acestea sunt „sigure și eficiente”. N-a zis exact și pentru ce. Pentru inimă sau pentru cord?
Moarte nu ține cont de gen Un transsexual pedofil care a lucrat și ca meditator de dans pentru copii a murit brusc și inexplicabil. Au mai decedat subit: un miliardar de 38 de ani, un model de 27 de ani și o profesoară de 26 de ani sănătoasă și în formă înainte de a muriUn travestit pedofil se află în centrul unei anchete a poliției după ce a fost găsit mort pe stradă în costum de scenă. Bijutierul Darren Moore, în vârstă de 39 de ani, un infractor sexual condamnat, a fost dat dispărut
Presa australiană disimulează în continuare: După ce au raportat o creștere a numărului de atacuri de cord și miocardite, au încercat să pună mortalitatea excesivă în cârca infecției COVID, omițând din nou legătura cu vaccinulMass-media din Australia a luat notă de o creștere bruscă a deceselor cardiace fatale în ultimele câteva luni, însă au minimalizat legăturile cu vaccinurile Covid, care au fost recent acuzate de decese neașteptate
DATE OFICIALE: Mortalitatea în Germania a crescut cu 276% față de anul 2020. Vaccinații au dezvoltat sindromul imunodeficienței dobândite în ianuarie 2022 și 102.000 dintre aceștia au decedatDatele oficiale arată că Germania a suferit peste 102.000 de decese în exces în 2022, o creștere de 276% față de decesele în exces înregistrate în anul 2020, presupusul apogeu al pandemiei de Covid-19 și înainte de vaccinuri
Doliu în lumea presei: Mariana Bejan, o voce îndrăgită a radioului orădean s-a stins din viață în urma unui atac de cordMariana Bejan s-a născut la 30 iunie 1953, a studiat la Facultatea de Psihologie, secția psihologie, nefinalizându-și studiile. A fost redactor la Radio Sonvest Oradea între anii 1993-2001 și la săptămânalul Impact în 2002 și director la Radio Mix FM
Fost fotbalist răpus de o formă agresivă de cancer la cap. Bihoreanul Lucian Todea avea 36 de aniTragedie în fotbalul românesc! Un fotbalist din Liga 1 a murit la doar 36 de ani. Lucian Todea a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer la cap și a murit în noaptea de joi spre vineri, a anunțat RTV.
ACTUALIZARE Scriitorul Victor Cilincă din Galați și profesorul Valentin Mincă din Ploiești, morți pe neașteptate fără explicațiiA murit pe neașteptate omul de litere Victor Cilincă, născut pe 16 ianuarie 1958, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al asociației Profesorilor de Istorie de la „Dunărea de Jos”, ziarist profesionist
FOTO Vicepreședintele FoxNews a murit pe neașteptate de un atac de cord. Alan Komissaroff avea 47 de ani. Compania de televiziune impusese obligativitatea vaccinării angajaților din New York. FOTOVicepreședintele canalului american Fox News, senior al departamentului de știri și politică al Alan Komissaroff, a decedat vineri, 20 ianuarie, potrivit rețelei.
FOTO/DOCUMENTE Dumitru Matei, fostul președinte al Societății Academice de Medicină de Familie, a fost unul dintre promotorii vaccinării femeilor gravide. Acesta a murit subit în urmă cu o săptămână. DE CE AU GREȘIT ATÂT DE GRAV MEDICII VACCINIȘTIUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a anunțat marți trecerea la cele veșnice a profesorului Dumitru Matei, cel care a fost președintele Societății Academice de Medicină de Familie și șeful Disciplinei de Medicină de Familie
VIDEO A crezut prea mult în știință? Profesorul universitar doctor Mihai Ioana, promotor al campaniei vacciniste Împreună Învingem Pandemia, a decedat subit la doar 47 de ani. UMF Craiova este în doliu, Rafila îi deplânge trecerea în neființă. ERA VACCINATProfesorul universitar doctor Mihai Ioana, coordonator al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, a încetat din viață, la 47 de ani, anunță reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.
CAZ ȘOCANT! La doar 15 ani, o elevă din județul Satu Mare a decedat subit. Fata nu avea probleme de sănătateȘtefania, o elevă de 15 ani, a decedat în cursul serii de miercuri, la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare. Ștefania era elevă în clasa a VIII-a B la Școala Gimnazială Doba.
Ziarist mort Ovidiu Doka, ziarist din Carei care ridiculiza nevaccinații: În 3 ani mor, mi-am asumat! A murit subit de infarct la 40 de ani. Marius Mioc: A greșit. Au trecut 2Ziaristul Ovidiu Doka este al doilea careian care moare subit în ultimele zile. Fatitic, marți, 17 ianuarie 2023, ultima sa știre de pe propriul site a fost despre o persoană care a decedat singură în casă
Ciclistul Lieuwe Westra a murit subit la doar 40 de ani. Acesta ar fi fost găsit în stare de inconștiență la sediul firmei sale din OlandaEforturile de a-l salva pe fostul ciclist profesionist olandez cu ajutorul manevrelor de resuscitare s-au dovedit a fi ineficiente. În timpul carierei sale de opt ani de ciclism profesionist, Westra a participat de cinci ori la Turul Franței
VIDEO Un băiețel brazilian de numai 8 anișori, pe nume Enzo Gabriel, a murit subit în timp ce se juca pe stradă, la patru luni după VACCINUL Covid (VIDEO)După cum am menționat în ultimele noastre postări despre cei care „mor subit" în întreaga lume, săptămâna trecută s-au înregistrat 13 adulți în Brazilia, printre care actrița și cântăreața Cindy Mendes și fotbalistul Roberto Dinamite
STUDIU Dr. Peter A. McCullough: Autopsiile a 121 de vaccinați: 57% - MOARTE SUBITĂ DIN CAUZE CARDIACE. STUDIUDr. Peter A. McCullough semnalează pe blogul său un nou studiu care prezintă datele în urma autopsiilor unor pacienți decedați după vaccinarea anti-COVID-19. Studiul confirmă constatările îngrijorătoare ale unui studiu german anterior revizuit de colegi.
FOTO Decesele în Germania au crescut brusc după introducerea vaccinului COVID: Datele oficiale oferă informații dramatice privind numărul uriaș de morți subite pe ziUn set de date publicat de KBV, o asociație care reprezintă toți medicii din Germania care beneficiază de asigurare, a arătat o creștere alarmantă a „deceselor subite" și a „cauzelor vagi sau nespecificate ale decesului" de după vaccinare
A murit subit un concurent de la American Idol, la doar 31 de aniConcurentul de la American Idol, CJ Harris, a murit subit duminică, la vârsta de 31 de ani. Se pare că artistul a suferit un atac de cord și a fost transportat de urgență la spital.
decesul subit al zilei Fotbalist român, decedat fulgerător, la doar 30 de ani, în Italia. Clubul unde activa sportivul: Este de neconceput să pleci la vârsta astaAdrian Sorin Cristea, în vârstă de 30 de ani, român, rezident în Avezzano, Italia, a murit la Policlinica Gemelli din Roma din cauza unei boli neiertătoare, descoperite în urmă cu o lună. Acesta era fotbalist la Aiello, club care evoluază în ligile inferioare.
Arhiepiscopia Clujului este în doliu: Preotul Morcan Ioan s-a stins din viață. Moartea sa subită a întristat întreaga comunitate ortodoxă din Protopopiatul HuedinPreotul Morcan Ioan s-a stins din viață, iar Arhiepiscopia Clujului este în doliu Acesta era extrem de iubit de credincioșii din Huedin și de colegii săi. Din păcate, moartea sa subită a șocat întreaga comunitate ortodoxă din Protopopiatul Huedin
Nou deces în România: Asistenta medicală Georgeta Ludescu a murit subit - A ȘASEA LA RÂND! Oare în fiecare lună trebuie să ne plece un coleg?Un nou deces în rândul asistenților medicali a avut loc în Vrancea, tragedia fiind semnalată de Asociația asistenților medicali Vrancea. Potrivit acestora, o tânără colegă de-a lor a murit subit
Obtuzul Irațional și Sindromu’ lu’ Moarte SubităSindromu’ lu’ Moarte Subită nu există! Există injecții provocatoare de boli!
Lumea justiției este în doliu. S-a stins avocatul Pană Florentina, soția fostului șef al Secției de Chirurgie a Spitalului din MangaliaÎntr-o postare publicată pe Facebook a fost anunțat faptul că, în dimineața zilei de 9 ianuarie, avocatul Pană Florentina, soția fostului șef al Secției de Chirurgie a Spitalului din Mangalia, a încetat din viață.
VIDEO DRAMATIC Au căzut secerați la pământ: Peste 40 de exemple într-un VIDEO DRAMATICÎn ritmuri nemaiîntâlnite până acum, sportivii se prăbușesc pe teren. Iată un top cu peste 40 de exemple de oameni care au căzut secerați la pământ, din ianuarie 2021, până în prezent.
Student de 20 de ani din Colorado, SUA, membru al echipei de tenis masculin a Facultății, mort subit în somnJack Madison, un student în anul doi din echipa de tenis masculin a Universității Colorado, a murit în somn pe 2 ianuarie. Moartea lui Madison urmează unei liste tot mai mari de decese misterioase șîn rândul tinerilor.
FOTO / VIDEO MĂRTURIE DRAMATICĂ: Sunt un bărbat de 48 de ani, cu multiple cheaguri de sânge în plămâni, tahicardie ventriculară și neuropatie. Decese subite sau ologiți pe viață și întrebări fără răspunsAceasta este frumoasa mea soție cu fiul nostru incredibil. Acesta este certificatul ei de deces. De ce guvernul și mass-media continuă să privească în altă parte, pretinzând că aceste incidente nu au avut loc? Sunt gata să vorbesc cu tine oricând
Un bărbat a murit subit în timp ce se antrena la o sală de sport din Londra. Acesta nu a putut fi salvat, în ciuda eforturilor depuse de echipajul medicalUn bărbat a murit după ce s-a prăbușit la un PureGym din estul Londrei. Paramedicii au fost chemați joi, cu puțin timp înainte de ora 9:00, la locul incidentului
FOTO NICI O ZI FĂRĂ O MOARTE SUBITĂ. Sportiv de 18 ani din Canada, mort în somnTheo Gibbs, un sportiv de 18 ani din Canada, a murit subit în somn în casa familiei sale, pe 30 decembrie, relatează Western Standard. Gibbs și-a început cariera de baseball la Regina White Sox din prima ligă de baseball
FOTO-CAPTURĂ FIICA LUI ELVIS A MURIT după un atac de cord masiv. Lisa Marie Presley avea 54 de ani. ACTUALIZARE: După întrebarea medicului Paul Elias Alexander, s-a aflat: ERA VACCINATĂ„Cu inima grea trebuie să împărtășesc vestea devastatoare că frumoasa mea fiică Lisa Marie ne-a părăsit”, a confirmat Priscilla Presley, soția lui Elvis, într-o declarație dată revistei People, joi seara în SUA, vineri dimineața în România.
Mădălin Pribu: SRI PUNE BATISTA PE ȚAMBALUL GENOCIDULUI COVIDCele două entități, protejate la cel mai înalt nivel de Servicii, au pus în scenă un teatru ieftin, singurul care prinde la majoritatea proștilor. Au dus în derizoriu moartea românilor decedați după administrarea serului.
URGENT: 17% dintre adolescenți au avut simptome cardiace după al doilea vaccin cu ARNm de la Pfizer, arată o lucrare publicată de cercetătorii din TaiwanCercetătorii au efectuat electrocardiograme (ECG), care măsoară ritmul cardiac, pe 4.928 de liceeni din orașul Taipei, capitala Taiwanului, înainte și după cea de-a doua injecție Pfizer. Peste 90 la sută dintre elevi erau de sex masculin.
Moartea la Zi FETIȚĂ DE NUMAI 2 ANIȘORI, DECEDATĂ DUPĂ VACCINUL COVID ȘI VACCINUL ANTI-GRIPAL. Tot mai mulți tineri din întreaga lume mor subit de atac de cord fără ca injectările cu seruri experimentale ARNm să se opreascăUn elev de liceu a decedat brusc în urma unui stop cardiac. Un tânăr de 17 ani care face un atac de cord nu este ceva normal. Cu toate acestea, autoritățile refuză să oprească vaccinarea cu seruri experimentale Covid
FOTO Marea Britanie: Cel mai mare exces de mortalitate în ultimii 50 de ani. BBC a încercat să ascundă implicarea vaccinului în cazurile de miocardită și decese subite în rândul tinerilor. GRAFICE cu situația alarmantă înregistrată în ultimul anPopulația din Marea Britanie ar trebui să fie acum în stare de șoc. Dar, în schimb, aceștia au fost distrași de acoperirea non-stop a noii cărți a prințului Harry, așa că, cel mai probabil, vor fi ratat informația tragică și devastatoare
Universitatea de Medicină și Farmacie din București a anunțat marți trecerea la cele veșnice a profesorului Dumitru Matei, președintele Societății Academice de Medicină de Familie. Acesta avea 66 de aniDe-a lungul timpului, el a fost președintele Societății Academice de Medicină de Familie, șeful Disciplinei de Medicină de Familie, Șeful Clinicii de Pediatrie III a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” București și motorul școlii moderne de Medicină de Familie din România
2023. ANUL 3. ANUL MORȚII SUBITE (și anul în care vacciniștii descoperă apa caldă numai că acum curge cu sânge și cheaguri lungi de doi metri)În memoria lui Sorin Săvulescu, fost asistent medical la Sanatoriul Balnear din Mangalia, primul mort produs de serul experimental Covid, descoperit și raportat în România de ActiveNews, în urmă cu exact doi ani, la 11 ianuarie 2021
„Cauză necunoscută”: Epidemia de morți subite în 2021 și 2022 – Complicitatea criminală dintre Big Media și Big Pharma (II)Oferim pentru cititorii Active News a doua parte din postfața excelentă a noii cărți a lui Edward Dowd, „Cauză necunoscută: Epidemia de morți subite în 2021 și 2022”.
FOTO Două decese suspecte, la vârste tinere. O profesoară de italiană din Oradea și o femeie din Buzău au murit fulgerător, la 37, respectiv, 44 de aniComunitatea profesorilor și elevilor de la Liceul Don Orione din Oradea este în stare de șoc, după ce o profesoară de italiană a murit subit, la doar 37 de ani, relatează eBihoreanul.
document/foto VACCINAȚI - INFECTAȚI - DECEDAȚI! DATE INCREDIBILE pentru naivii vaccinați: Un raport sec din Australia de la finalul anului arată că TOȚI cei internați sau care au murit de COVID au fost VACCINAȚIUn raport săptămânal întocmit de Ministerul Sănătății din Australia, publicat pe 31 decembrie 2022, dezvăluie că din 1770 de persoane internate cu Covid, 810 au avut 4 doze sau chiar mai mult.
AU MINȚIT NON STOP Raportul Ro Vaccinare este înfiorător! Zeci de mii de reacții adverse indezirabile ascunse de Gheorghiță și ai lui. Un fost oficial vaccinist dă de pământ cu colonelul pus sub protecția SRI. AU MINȚIT NON STOPBogdan Oprea, fost Purtător de cuvânt și consilier în Cabinetul Ministrului la Ministerul Sănătății, actual cadru universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, precum și voluntar ISU, expune, într-un comentariu pe Facebook, neregulile campaniei de vaccinare și mușamalizările Ministerului Sănătății.
Dr. Peter A. McCullough: Un sondaj din SUA constată că 28% dintre americani cunosc personal despre un deces cauzat de vaccinurile anti-COVID-19Dr. Peter A. McCullough face referire la un sondaj realizat de Rasmussen Reports, care constată că 28% dintre americani cunosc personal despre un deces cauzat de vaccinurile anti-COVID-19.
FAUCI ANCHETAT! Nici o zi fără un incident medical în rândul sportivilor. Baschetbalistul american Imo Essien la pământ. Alte incidente și morți subite: o jurnalistă, o asistentă medicală, un antrenor de 35 de ani, două tinere de 18 ani. O mamă cere ANCHETAREA LUI FAUCILa doar câteva zile după ce jucătorului de la Buffalo Bills, Damar Hamlin, a trebuit să i se administreze resuscitare pe terenul de joc după ce s-a prăbușit în urma unui joc împotriva celor de la Cincinnati Bengals, un alt atlet s-a prăbușit
Noua Epidemie „Cauză necunoscută”: Epidemia de morți subite în 2021 și 2022 (I) – Complicitatea criminală dintre Big Media și Big Pharma: Frauda TheranosAm tradus pentru cititorii Active News postfața noii cărți a lui Edward Dowd, „Cauză necunoscută: Epidemia de morți subite în 2021 și 2022”.
VIDEO Dr. Joseph Fraiman solicită suspendarea imediată a vaccinului din cauza daunelor grave: Avem dovezi concludente că vaccinurile induc moartea cardiacă subităAutor principal al unei cercetări revizuite de colegi care reanalizează studiile Pfizer Moderna privind vaccinul ARNm , Joseph Fraiman solicită suspendarea imediată a vaccinului din cauza daunelor grave, a scris el pe Twitter
Actor de 54 de ani, mort subit în locuința sa din Los AngelesActorul Adam Rich, cunoscut pentru drama „Eight Is Enough”, a murit pe 7 ianuarie, potrivit medicului legist din Los Angeles , la doar 54 de ani, relatează Variety.
O viață de 18 ani Victoria Lee, campioană la MMA, moartă subit la doar 18 ani. Cauza decesului nu a fost făcută publicăVictoria Lee, o luptătoare MMA, a murit la vârsta de 18 ani, luna trecută, a confirmat familia ei, fără să precizeze cauza decesului, informează Daily Mail.
ZODIA CANCERULUI Continuă tragediile în lumea fotbalului: După Pele, încă un fotbalist brazilian legendar a murit, la 68 de ani. ZODIA CANCERULUIRoberto Dinamite, fost internațional brazilian și legendă a clubului Vasco da Gama, a decedat duminică, în urma unui cancer intestinal. Începutul anului 2023 pare blestemat pentru fotbal, asta după ce au murit Pele și Gianluca Vialli.
Peste 270 de decese în rândul sportivilor din SUA după vaccinarea anti-Covid, 1.114 la nivel global. Avertismentul experțilorPeste 270 de sportivi și foști sportivi din Statele Unite au murit din cauza stopurilor cardiace sau a altor probleme grave după ce au primit vaccinul anti-COVID-19, potrivit datelor dintr-o scrisoare recentă revizuită de colegi către editor.
O altă tragedie în lumea fotbalului: fotbalist internațional a murit subit de atac de cord, la doar 40 de aniModeste M'Bami, fost mijlocaș internațional camerunez, a murit subit sâmbăta aceasta la vârsta de doar 40 de ani. A jucat în special la PSG și OM.
Decese subite pe bandă Decese subite în România în ultimele 3 zile: Antrenorul de gimnastică Eugen Grosu de 45 de ani, tânăr de 28 de ani, profesoară de sport, moarte fulgerătoare în urma unui atac cerebral, fost chestor de Poliție, găsit mort în camera de hotel, alte deceseUn tânăr în vârstă de doar 28 de ani, angajat la compania Guntner din Zona Industrială Vest a Sibiului, a decedat subit joi seara, în timpul lucrului. Potrivit reprezentanților companiei, bărbatul, aflat la serviciu în schimbul doi, s-a prăbușit deodată la pământ în zona de lucru.
FOTO / INFO Soția însărcinată în patru luni a șefului Poliției Voluntari a murit subit în somn, în urma unui infarct miocardic. Tânăra de 37 de ani era complet vaccinată, conform rudelor saleSoția însărcinată a șefului Poliției Voluntari a murit subit, la începutul acestei săptămâni. Procurorii ilfoveni au declanșat o anchetă pentru a se stabili, cu certitudine, condițiile în care tânara femeie și-a pierdut viața
DOI PE ZI Jurnalistul Irish Times, Brian Hutton, a murit subit după ce i s-a făcut rău dintr-odată. Avea doar 46 de ani. În SUA, Gregory Yee, reporter Los Angeles Times, a fost găsit mort în locuința sa la vârsta de 33 de ani. DOI PE ZIJurnalistul Irish Times Brian Hutton a murit subit. Avea 46 de ani. Originar din Derry, Hutton a fost redactor șef adjunct al agenției de știri Press Association (PA) timp de peste un deceniu
Cea mai recentă tragedie de anul acesta din Italia: Un tânăr a murit la doar 29 de ani în urma unui infarct-miocardicVictima este un tânăr de 29 de ani din Orvieto, care s-a prăbușit în fața colegilor de serviciu și nu și-a mai revenit, lăsându-i pe toți în stare de șoc. Încercările de resuscitare au fost inutile
Veteranul surfer brazilian Marcio Freire a murit subit la doar 47 de ani. Acesta se afla în stop cardio-respirator când medicii au încercat, fără succes, să îl salveze„Salvatorii au constatat că victima se afla în stop cardio-respirator, începând imediat manevrele de resuscitare și de reanimare pe nisip. După mai multe tentative, nu a fost posibilă inversarea situației”, se arată în comunicat.
Trei ofițeri de poliție din Massachusetts, în vârstă de 25, 48 și 42 de ani au murit subit în decurs de patru zile. Unul a suferit un anevrism cerebral în timp ce se antrena și ceilalți doi au fost găsiți inconștienți. FOTO„Săptămâna aceasta a fost una dificilă în comunitatea forțelor de ordine din Massachusetts", a postat miercuri pe Facebook Poliția de stat din Massachusetts. „Trei ofițeri activi din cadrul forțelor de ordine au decedat subit”
O fetiță din Piatra Neamț a murit subit la doar 13 ani, în timpul unui antrenament de intensitate redusă. În urma vizitelor medicale periodice, nu s-a evidențiat nicio patologie incompatibilă cu practicarea sportului de performanțăConform Inspectoratului Școlar Județean, fata era legitimată la Clubul Școlar Sportiv din Piatra – Neamț și avea făcute toate investigatiile medicale la zi, fiind declarată aptă pentru disciplina sportivă pe care o practica
FOTO / INFO Vaccinista Martina Navratilova îl critica pe Novak Djocovici și îi făcea proști pe americanii care nu se vaccinează. Acum are cancer la gât și la sân. EXPLOZIE de MORȚI SUBITE la început de an: Copii, tineri, sportivi, militari. FOTO / INFOMartina Navratilova, considerată una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din toate timpurile, a fost diagnosticată cu două forme de cancer, a dezvăluit ea pentru Tennis.com într-un articol publicat luni.
Era vaccinat? Anul Nou a început tragic pentru doi părinți din Zalău care și-au găsit copilul de 13 ani inconștient în propria locuință. Din păcate, acesta a fost declarat decedat. Scriitoarea Alis Popa întreabă: era vaccinat?Anul nou a început tragic pentru doi părinți din Zalău care și-au găsit copilul de 13 ani inconștient în propria locuință
ȘOCANT 23 de copii canadieni au murit subit în ultima lună și nimeni nu vorbește despre asta. Teoria șocantă a Dr. William Makis a devenit virală pe rețelele de socializare: E vorba despre ARN-mesager - sistemul lor imunitar a fost compromis! VIDEODecesele provocate de gripă în rândul copiilor canadieni sunt pe cale să doboare recordurile istorice. Un medic crede că injecțiile cu ARNm dăunează sistemului imunitar al copiilor mici până la punctul în care aceștia nu mai pot lupta
Doliu în Bisericile din România: Doi preoți au deschis șirul deceselor subite din 2023: Părintele Simion Ilieș din Maramureș, la vârsta de 57 de ani și Preotul Emanuel Benchea din Sibiu, la doar 36 de aniPărintele Simion Ilieș a trecut la cele veșnice duminică, 1 ianuarie 2023, la vârsta de 57 de ani și în al 30-lea an de preoție
CERCETARE SOCIOLOGICĂ Moarte Subită: Mai mult de 1 din 4 americani susțin că un cunoscut al lor a MURIT din cauza vaccinului COVIDInstitutul Rasmussen a dat publicității un sondaj având ca subiect valul de „morți subite” care face ravagii și în Statele Unite.
Încă un deces subit în rândul profesorilor. Un cadru didactic din județul Iași a murit fulgerător, la 62 de aniUn cadru didactic iubit și respectat de elevi și colegi s-a stins ieri din viață, la 62 de ani. Iuliana Mercore era profesor de matematica la Școala Gimnazială Cristești, județul Iași.
MOARTEA SUBITĂ LA ZI Miss Adolescența a murit la 25 de ani după o naștere prin cezariană și George Vasiliu, un consilier USR vaccinist de la Sectorul 2, a murit de cancer tot la 25 de ani. „Mulțumesc, Gheorghiță!”, a scris el după ce i s-a dat Doza 3 de Moderna întreagăGeorge Vasiliu susținea vaccinarea obligatorie și considera că cei care se întreabă asupra efectele adverse ale vaccinării trebuie considerați criminali. Tânărul USR-ist a murit de cancer gastric la Clinica Cedars-Sinai din Beverly Hills, California
Tragedie în familia lui Daniel Onoriu: Chiar în prima zi a Anului Nou, nepotul său a decedat subit. Antonio avea doar 23 de aniDaniel Onoriu a primit o lovitură dură chiar în prima zi din anul 2023. Din păcate, un membru important al familiei fostului pilot de curse a murit la vârsta de 23 de ani
Stephan Bonnar, unul dintre cei mai cunoscuți luptători UFC, mort subit, la 45 de ani, în urma unor complicații cardiaceStephan Bonnar, unul dintre cei mai cunoscuți luptători UFC, a murit subit, la doar 45 de ani, informează CNN. Bonnar a murit din cauza unor "presupuse complicații cardiace în timp ce se afla la serviciu", a precizat UFC.
Semne rele anul are: Pr. Emanuel Benchea din Sibiu a murit la doar 36 de ani în prima zi a anului 2023Veste tristă în prima zi a anului 2023: Biserica „Sf. Antonie cel Mare” din Sibiu a rămas fără păstor - Pr. Ioan Emanuel Benchea, de numai 36 de ani, a plecat la cele veșnice, lăsând în urmă doi copii mici. Verdict: Cancer!
Un deținut n-a mai apucat anul 2023 după o moarte subită iar Jador a ajuns după Revelion cu perfuzii la spitalUn deținut în vârstă de 39 de ani a murit subit vineri seară, în 30 decembrie, la Penitenciarul Gherla, după ce s-a simțit rău și i s-au aplicat manevre de resuscitare care nu au reușit, însă, să îi salveze viața.
APEL Cinci copilași cu vârstele cuprinse între 8 luni și 10 ani au rămas orfani după ce tatăl lor a suferit un infarct la doar 44 de ani. Cum puteți ajuta familia. CAZURILE DE MOARTE SUBITĂ DE CARE NU AUDE NIMENICinci copilași au rămas orfani în urma morții subite a unui tânăr tătic, în vârstă de numai 44 de ani. Din păcate, aceste cazuri ajung mai greu sau deloc în presă pentru simplul motiv că bieții morți subit nu sunt persoane publice
O frumoasă influențăriță lituaniancă s-a dezgolit pentru a promova vaccinarea cu seruri experimentale. Acum a murit. O tânără stewardesă albaneză a făcut infarct la aterizarea avionului. Încă un sportiv american de 17 ani mort subit...Lituanianca a fost prezentatoare de știri și autoare de cărți și a avut un succes teribil în social media și aparițiile de modă. Totodată, a făcut propagandă injectării cu seruri experimentale Covid. Acum a murit.
Legenda NBA John Stockton susține că mii de sportivi au murit din cauza vaccinului: Am avut dovada în mână!Legendarul fundaș de la Utah Jazz și-a prezentat recent poziția față de vaccinarea COVID-19 și a atras atenția cu privire la pericolul vaccinării
MOARTEA SUBITĂ E AICI Ambulanțierii recunosc: Într-o singură lună au murit subit români cât în 2-3 ani la un loc! Șeful Ambulanței Mureș dezvăluie realitatea: Și în alte județe e aceeași situație. Sigur că e posibil să fie și legat de vaccinare. E nevoie de autopsiiȘeful Ambulanței Mureș, dr. Ioan Ivanici: „Probabil că aceste cazuri urmează a fi studiate pentru că ele au apărut recent. Sigur că e posibil să fie și legat de vaccinare, au apărut unele discuții de acest fel și în mediul profesional...”
VIDEO ÎN ROMÂNĂ Politicianul pe care nu-l avem. OAMENII MOR și clasa politică TACE. Cel mai brav senator australian denunță viguros CRIMA VACCINĂRII COVID și solicită daune pentru victime. Intervenție extraordinară a lui Gerard Rennick tradusă în limba românăDirectorul general al Ministerului Sănătății Australiei nu a citit rapoartele științifice confidențiale ale Pfizer, dezvăluite recent. Rafila le-o fi citit? Dar cine să-l întrebe? Că toți politicienii sunt învârtiți cu cheița, ca ultimele japițe
Doliu în presa SUA Televiziunea americană ABC News a pierdut doi producători peste noapte. Erica Gonzalez, care a fost și pușcaș marin, a murit subit în același timp cu colegul ei, Dax Tejera. VIDEOEchipa ABC 10News a pierdut un membru important al familiei. Erica Gonzalez, una dintre talentatele producătoare de emisiuni matinale
MOARTEA POST-VACCIN Dr. Geanina Hagimă: Petiție către Președinție și alte instituții ale statului român cu privire la DECESELE POST-VACCINARE COVID DIN ROMÂNIACa urmare a unei adrese pe care am formulat-o către INSP am primit informația conform căreia au fost raportate și investigate până în prezent 28 de decese după vaccinare. INSP mi-a comunicat că pentru a obține protocolul de investigare a deceselor postvaccinare
Morți „misterioase” DECESE DE CRĂCIUN: Șeful unei clinici de vaccinare a murit subit „din cauze medicale”. Un tânăr jucător de hochei de 16 ani din SUA a decedat după o serie de AVC-uri, o elevă de 16 ani și o alta de 17 ani au făcut stop cardiac, un celebru DJ, alte cazuriVeste tragică din SUA, după ce un tânăr jucător de hochei pe gheață a murit subit în timpul Crăciunului, în urma unor complicații apărute în urma unui atac cerebral
decese subite Nepotul lui Bob Marley a murit subit la doar 31 de ani. Deși suferea de astm, cauza decesului nu a fost dezvăluităJoseph Marley, nepotul lui Bob Marley, a murit la 31 de ani. A fost găsit fără viață în mașina sa. Nepot al legendei reggae Bob Marley și fiu al lui Stephen Marley, el însuși a fost cântăreț.
Doliu în lumea fotbalului: Fostul atacant rus Serghei Dmitriev a murit subit la 58 de aniFostul atacant rus Serghei Dmitriev a murit pe 26 decembrie, potrivit unuia dintre fostele sale cluburi, Zenit Sankt Petersburg
Decese în lanț de Crăciun: Un fotomodel a plecat brusc lăsându-și puiul orfan, un producător executiv ABC News, Un luptător UFC, un comandant Navy SEAL și un fotbalist profesionist- cu toții au completat topul dureros al morților subiteUn producător executiv pentru ABC News a murit brusc vineri seara, în urma unui atac de cord, ridicând întrebări dacă este cea mai recentă victimă a vaccinurilor Covid-19
Tragedie de Crăciun: Eugen Gil Buleandră, fost secretar al orașului Panciu, a murit subit într-un spital din Iași. Acesta avea doar 47 de aniEugen Gil Buleandră, fost secretar al orașului Panciu în perioada 2010 – 2022, a murit într-un spital din Iași, unde era internat din cauza unor probleme grave de sănătate
Fără Credință Moartea nu șomează de Crăciun. Rapperul de 22 de ani Big Scarr și solistul vaccinist Maxi Jazz de la trupa Faithless (Fără Credință) au murit subit, fără explicațiiRapperul a fost unul dintre infuențării folosiți de agenții Big Pharma în campania de vacinare cu seruri experimentale Covid, după cum se poate vedea în imaginea de mai sus. Astfel, pe 21 februarie 2021, acesta se poza vaccinându-se, cu textul aproximativ „Haideți, oamenilor să trecem peste acest rahat. Luați-vă injecția!”
INDIA: Trei persoane au murit din cauza unui atac de cord, 22 sunt spitalizate, iar numărul accidentelor cerebrale este în creștere. Medicii au dat vina pe expunerea la temperaturi scăzuteTrei persoane au murit din cauza unui atac de cord între luni seară și marți după-amiază în orașul Kanpur, în partea central-vestică a statului Uttar Pradesh, India
O, Moarte Subită! Biserica Ortodoxă Română este din nou în doliu: În pragul Crăciunului, un îndrăgit preot din județul Bacău a murit subit la doar 54 de aniDoliu în Biserica Ortodoxă Română. Părintele Ovidiu Herbei, care slujea în Parohia Valea Bogdanei, din județul Bacău, s-a stins din viață la vârsta de doar 54 de ani
Încă un deces subit la volan. Bărbat de 39 de ani, mort în traficul din Constanța, sub ochii copilului său în vârstă de 10 aniTragedie în Constanța. Un bărbat de 39 de ani care se afla la volanul mașinii a murit în trafic. Incidentul s-a petrecut joi seară, la intersecția străzii Soveja cu bulevardul Tomis.
Doliu în lumea presei: Unul dintre jurnaliștii brașoveni cu vechime în branșă, Valentin Blajovan a trecut la cele veșnice la doar 55 de aniUnul dintre jurnaliștii brașoveni cu vechi stagii în branșă, Valentin Blajovan, a trecut, luni dimineață, la cele veșnice
Unul dintre cei mai importanți agenți de turism din România, a decedat subit. Era vaccinat, deci sigur n-a murit de covidUnul dintre cei mai importanți agenți de turism din România, domnul Mihai Gospodin, a decedat subit, potrivit unor comentarii atașate
Profesoară din China, găsită moartă într-un apartament din Sibiu, la doar 35 de ani. Li Caiyue se afla în România de aproximativ 12 ani, unde lucra ca profesoară de chineză la Institutul ConfuciusO tânără de 35 de ani din China a fost găsită decedată în locuința ei din Sibiu, în urmă cu trei zile. Li Caiyue era profesoară de limba chineză la Institutul Confucius din Sibiu.
Actriță de 32 de ani, moartă subit înainte de Crăciun. Cauza decesului este necunoscutăStephanie Bissonnette, vedeta musicalului Mean Girls the Musical, a murit la vârsta de 32 de ani, a confirmat producția. Stephanie, care era și profesoară de dans și coregrafă, a jucat rolul lui Dawn Schweitzer în spectacolul de succes de pe Broadway.
Fetiță de 10 ani în comă. DECESE SUBITE PE BANDĂ RULANTĂ: Un jurnalist CNN, o vedeta General Hospital, o asistentă medicală din SUA, un judecător din Georgia și tineri între 15 și 30 de ani, cu toții s-au alăturat topului dureros al lunii decembrie Într-o postare de pe facebook, este prezentat cazul sfâșietor al unei fetițe de numai 10 ani care a suferit un accident vascular cerebral și care acum se află în comă
In Memoriam Ar fi împlinit 41 de ani. Teologul Ionuț Sebastian Burlan, fost director al Școlii „Adrian Păunescu” din Focșani, a murit mult prea devremeTeolog la bază și profesor de religie, Ionuț Sebastian Burlan, în vârstă de doar 40 de ani, a murit acasă la el, în urma unui stop cardiac, informa Ziarul de Vrancea. Medicii nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața.
Profesor de la Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia, mort subit la 69 de ani. Universitatea se lăuda anul trecut cu rata de vaccinare de aproape 80%Profesorul Emil Olteanu, conferențiar în cadrul Facultății de Informatică și Inginerie din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, s-a stins din viață, anunță Alba24.
Valeriu Gheorghiță de Canada, mort subit la 35 de ani. Canadienii au rămas fără coordonatorul campaniei de vaccinareDirectorul pentru afaceri parlamentare al Ministerului Sănătății din Canada, coordonatorul campeniei de vaccinare din Canada, a murit subit la vârsta de 35 de ani, relatează revista Survival.
O viață de 18 ani Hocheistul rus de 18 ani Abakar Kazbekov a murit subit pe când evolua la echipa canadiană London Knights. Toți jucătorii au fost obligați să se vaccineze în 2021Atacantul echipei de hochei London Knights, rusul de 18 ani Abakar Kazbekov, a murit subit, au anunțat sâmbătă, pe Twitter, echipa și Liga de hochei din Ontario, Canada.
Moartea Subită în Lume Copii de 11, 12 și 15 ani morți subit. Antrenorul de scufundări David Jenkins, găsit pe fundul piscinei, ar fi murit de SADS. Bucătar al Ghidului Michelin, decedat. Femeie filmată când cade la nuntă. Antrenorul de fotbal Sinisa Mihailovici, cancer revenitUn băiat în vârstă de 12 ani a murit în urma unui stop cardiac după ce s-a prăbușit în autobuzul școlar. Antrenorul olimpic de scufundări al echipei „Tom Daley” ar fi murit din cauza „sindromului morții subite a adulților” - SADS, potrivit unei anchete finalizate după un an de la deces.
VIDEO A murit subit un tânăr student la Facultatea de Teologie Sfântul Ierarh Andrei Șaguna din Sibiu: Florin Tudor Știrb. Prieten: „Mi-a zis că de când s-a vaccinat nu mai este omul sănătos de dinainte! Păcat, mare păcat, mor oameni tineri!”. ULTIMUL COLIND„Dumnezeu să te odihnească in pace suflet bun! Avea vaccinul făcut și problema pneumologică i-a răscolit tot in corpul lui! Îl știu pe Tudor foarte bine și am povestit multe despre acel nenorocit de vaccin...”
PREMIERĂ MEDICALĂ ȘI POLITICĂ Din 35 de vaccinați găsiți morți subit în propria lor casă, 25 de decese au fost cauzate direct de vaccinul Covid. Studiul Universității Heidelberg care a declanșat reacția Bundestagului german: se cer oficial autopsiile tuturor morților subitMedicii patologi de la Spitalul Universitar Heidelberg, Germania, au publicat dovezi directe care arată de ce au murit oameni după vaccinarea ARNm. După cum arată această echipă de șase oameni de știință în studiul lor, acești pacienți care au primit vaccinul ARNm au suferit leziuni cardiace, inimile fiind atacate de propriile lor celule imune.
Moartea la Zi Copil de 5 ani răpus de o infecție cu streptococ apărută în Marea Britanie. Tânără de 28 de ani și tineri de 31 și 32 de ani - morți subit în SUA. Antrenor de fotbal american - atac de cord masivO absolventă a liceului Montclair High School, Molly Maloney Monaghan, a murit în mod neașteptat, duminică, 27 noiembrie, la domiciliul ei din New York
Doliu într-o parohie din județul Cluj: Un tânăr preot, îndrăgit de enoriași, s-a mutat la ceruri în mod neașteptat: părintele Gabriel Cosma a fost găsit mort subit într-o parcarePărintele Gabriel Cosma a fost găsit mort, în cursul zilei de marți, pe strada Lotus din Turda. Gabriel Cosma era preotul paroh din Podeni, județul Cluj, și făcea parte din Corala Preoților Turdeni.
FOTO/VIDEO NOI RAPOARTE: Decesele subite au explodat în Germania odată cu vaccinul Covid: Mai mult de 80 de persoane MOR BRUSC ȘI MISTERIOS în fiecare zi. BUNDESTAGUL a început cercetarea cazurilor. FOTO/ VIDEODecesele subite și neașteptate au explodat în Germania după ce a început injectarea populației vaccinului Covid în 2021, arată datele de asigurare publicate recent pentru 72 de milioane de persoane
FOTO Doliu la un liceu din Iași. Un îndrăgit profesor de geografie a pornit mult prea devreme în Marea Călătorie, la doar 42 de ani. Colegiul Național „Emil Racoviță” se lăuda anul trecut cu rata de vaccinare de 77,42% - ACTUALIZAREA murit unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din Iași. Florin Cazamir, un tânăr profesor din Iași, s-a stins din viață, subit, în urmă cu câteva zile.
Noua Epidemie 16 MORȚI SUBITE: Elevi de 13 și 15 ani, jucător de fotbal american de 25 de ani, tânăr de 32 de ani, ciclist, fotomodel, scriitor, fost politician, profesor, senator, familist, afacerist, muzician, publicistă, vedetă, baschetbalist, salvator de animaleUN TÂNĂR fotbalist de numai 13 a murit după ce s-a prăbușit brusc în timpul unui meci la Malaga, în Spania. O școală din County Tyrone trebuie să se obișnuiască cu pierderea celui de-al doilea elev în decurs de o săptămână...
STUDIU PDF RAPORT DRAMATIC: 71% dintre decesele care au avut loc în decurs de 20 de zile de la administrarea VACCINULUI apar că se datorează unor afecțiuni legate direct de vaccinarea Covid. STUDIU UNIVERSITATEA HEIDELBERGPublicul este din ce în ce mai deranjat de rapoartele privind decesele în rândul celor vaccinați. Este normal să ne întrebăm „a fost moartea cauzată de vaccinare?
Dr. Joseph Mercola și Ed Dowd: Cauza necunoscută - Epidemia de moarte subită: Faceți tot ce puteți în afara sistemului medical, pentru că în curând acesta nu va mai fi acolo pentru voiDoctorul Joseph Mercola i-a luat un interviu lui Edward (Ed) Dowd, care a fost analist și manager de fonduri la BlackRock, cel mai mare manager de active din lume
ÎNCĂ UNUL! Jurnaliști morți subit la Cupa Mondială din Qatar. Publicațiile locale încep să-și pună întrebări: Ceva suspect și chiar ciudat se întâmplă în deșertul din QatarÎn urmă cu două zile, un jurnalist pe nume Grant Wahl și-a pierdut viața în Qatar. La doar o zi distanță, un alt jurnalist a decedat la Cupa Mondială. Khalid al-Misslam, un fotojurnalist din Qatar, a murit subit, fără să fie dezvăluite momentan cauzele.
Moarte subită în Prahova: Un bărbat de 49 de ani a murit în timp ce participa la un concurs de tenis de masăUn bărbat de 49 de ani care participa duminică la un concurs de tenis de masă în localitatea Brazi, județul Prahova, a murit, după ce i s-a făcut rău. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, echipajul medical a fost nevoit să declare decesul bărbatului.
Moarte subită în Vrancea: Medicul internist Costică Horeangă de la Spitalul Dumbrăveni a decedatUn anunț trist postat pe pagina de facebook a Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni însoțit de fotografia doctorului internist ne amintește că suntem trecători, scrie Ziarul de Vrancea.
Celebra cântăreață Tina Turner, mesaj sfâșietor după ce fiul ei a murit subit: Îndurerată, închid ochii și mă gândesc la tine, fiul meu iubitTina Turner a rupt tăcerea cu privire la moartea prematură a fiului ei, într-un omagiu emoționant, vineri după-amiază
FOCȘANI: O cunoscută cosmeticiană a murit în urma unui stop cardio-respirator după ce a așteptat timp de 2 ore pentru a fi preluată de un medicA fost deschisă o anchetă internă la spitalul din Focșani după ce o femeie de 49 de ani, make-up artist cunoscut în oraș, a decedat în mod neașteptat chiar sub ochii medicilor.
Un jurnalist sportiv american, Grant Wahl, a murit subit în timp ce se afla la Cupa Mondială FIFA din Qatar. Soția lui făcea parte din grupul de lucru COVID-19 a lui BidenCelebrul jurnalist american de fotbal Grant Wahl a murit subit în timp ce se afla la Cupa Mondială FIFA din Qatar
FOTO/VIDEO STUDIU GERMAN. Raportul autopsiilor a constatat că vaccinurile COVID sunt responsabile pentru decesele cardiovasculare subite într-un procent covârșitor. Profesorul Dr. John Campbell elogiază studiul Universității HeidelbergUn nou raport important de autopsie a constatat că trei persoane care au murit în mod neașteptat la domiciliu, fără nicio boală preexistentă
VIDEO TRADUS DE CE MOR VACCINAȚII. Prof. Dr. Sucharit Bhakdi explică cum pot fi relativ protejați de moarte subită sportivii și copiii vaccinați: OPRIȚI ORICE EFORT! Avertisment extraordinar de GRAV: OMENIREA ESTE UCISĂ! VIDEO tradus în română„De aceea este atât de important să facem cunoscute aceste informații, pentru sportivi, pentru copii, pentru toți oamenii foarte răi care au propagat aceasta situație. Sunt malefici. Sunt cu adevarat malefici. Ucid omenirea.”
VIDEO O tânără în vârstă de numai 28 de ani a murit pe neașteptate în timp ce se antrena la o sală de sport din Ecuador. VIDEO ȘOCANTSe crede că tânăra a suferit un atac de cord la sala de sport Zona Muscular din Santa Rosa, provincia El Oro, la 29 noiembrie.
FOTO A murit cunoscutul sculptor Avram Toma. Artistul era cunoscut la Paris, unde își etala lucrărileS-a stins din viață artistul popular originar din Negrilești, Vrancea, Toma Avram. Născut în 1964, artistul și-a pus în valoare pasiunea și îndemânarea, sculpturile sale în lemn fiind apreciate în țară și în străinătate.
Doliu în Armata Română. Parașutist de 49 de ani, din Forțele pentru Operații Speciale, mort subit în urma unui atac de cord suferit la finalul antrenamentuluiMaistrul militar clasa a II-a Ștreangă Florin, parașutist al Forțelor pentru Operații Speciale din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a murit după ce a suferit un atac de cord la finalul executării unor salturilor programate, transmite Ziarul Amprenta.
DOLIU ÎN LUMEA FILMULUI. Kirstie Alley, celebra actriță din Star Trek, a murit subit în urma unui cancer galopant apărut foarte recentActrița Kirstie Alley, celebră pentru rolul ei din Star Trek și pentru premiul primit în urma interpretării de excepție din serialul Cheers, a murit ieri
Un cunoscut avocat, cetățean de onoare al Iașului, a murit subit în urma unui infarctReputatul avocat ieșean Alexandru Tudor Bernic a încetat din viață în seara zilei de 6 decembrie în urma unui infarct, anunță RomâniaTV.
După decesul subit al baschetbalistei Alessia Maria Raiciu, o nouă veste tristă zguduie familia baschetului românesc: La doar 21 de ani, Luca Petcu s-a stins subit în urma unui stop cardiorespiratorO noua veste tristă zguduie familia baschetului românesc: tânărul Luca Petcu s-a stins subit la doar 21 de ani.
Moartea Subită Fetiță de 6 ani decedată cu AVC după miocardită. Medicii au spus că de la gripă. Scenaristă CBS, căzută moartă la cumpărături, la 42 de ani - FOTO. Cadru medical australian de 39 de ani, moartă în somn după doza 4. Membru al trupei The Clean, dispărutDanielle Mei Cabana, în vârstă de 6 ani, a fost internată la spitalul BC Children's Hospital cu simptome de gripă și a decedat săptămâna trecută
FOTO NE MOR PROFESORII. Cristian Păunescu, profesor la Școala gimnazială Radu Popa din Sighișoara, s-a stins pe neașteptate, la doar 40 de aniLa doar 40 de ani, Cristian Păunescu, profesor la Școala gimnazială „Radu Popa” din Sighișoara, s-a stins subit. Anunțul a fost făcut de instituția unde Cristian preda. Conducerea a menționat faptul că profesorul a murit „pe neașteptate”.
Încă un militar decedat subit pe timp de pace. Brigada 8 ROT a anunțat moartea fulgerătoare a caporalului Doru GurițoiuBrigada 8 ROT anunță trecerea fulgerătoare și mult prea devreme la cele veșnice a caporalului cls. a III-a (rez) Doru Gurițoiu.
ERA „SUPRAVACCINAT”! Noi informații despre cunoscutul stomatolog Iulian Juncănaru, care a decedat în locuința sa în urma unui atac de cord. Potrivit apropiaților săi, acesta ar fi fost „supravaccinat” și a fost găsit „căzut în bucătărie”Sunt momente foarte grele pentru familia și cunoscuții stomatologului Iulian Juncănaru, fost concurent la "Chefi la Cuțite", care a murit subit la vârsta de 39 de ani
FOTO A crezut prea mult în știință: Președinta medicilor de familie din județul Suceava, doctorița Irina Franciuc, s-a stins subit, la 56 de ani. Ea insulta nevaccinații și era o susținătoare înfocată a serului Covid: „Un vaccin extrem de inteligent conceput”Președinta Asociației Medicilor Generaliști din județul Suceava, dr. Irina Franciuc, s-a stins din viață duminică, 3 decembrie, la numai 56 de ani, informează Monitorul de Suceava.
Comunitatea cinefililor, în doliu, după moartea traducătorului Avocatul 31 - Remus Cătălin Grigorescu - la vârsta de 50 de ani. A lăsat în urmă o soție și doi copii: un băiat și o fatăTraducătorul și proprietarul site-ului Avocatul 31, Remus Cătălin Grigorescu, a murit la vârsta de 50 de ani, potrivit Româniatv. Avocatul 31 era un veteran în comunitatea cinefililor români.
Moartea la Vorona Milionarului Cornel Șfaițer, care susținea vaccinarea obligatorie a fotbaliștilor, i-a murit și soția și partenerul de afaceri și directorul de producție de la Prodalcom. Daniela Șfaițer, 57 de ani, AVC, Neculai Catană, 56, infarct, Dan Vacariu, 52, subitDaniela Șfaițer, soția omului de afaceri și cunoscutului om de fotbal Cornel Șfaițer, a murit în această dimineață, informează PlaySport. Aceasta se afla în casa ei din Vorona, județul Botoșani, când i s-a făcut rău.
O educatoare din Zalău s-a stins subit, la doar 45 de ani. Bianca Eugenia Pop-Ignat a fost director timp de 15 ani la Grădinița Licurici din Zalău. Rata vaccinării grădiniței în noiembrie 2021: 70%Bianca Eugenia Pop-Ignat, director la Grădinița "Licurici” din municipiul Zalău timp de aproape 15 ani, a decedat la doar 45 de ani, în urma unei boli nemiloase.
Andreea Lobodă, studentă în anul V la UMF Cluj, unde rectorul a condiționat participarea la practică pe baza vaccinului, decedată după 4 luni de la diagnosticarea cu cancer. Apropiații spun că boala a avut o evoluție galopantă. FOTOO studentă din anul V Medicină de la UMF Cluj a murit la 4 luni de la diagnosticarea cu cancer. Din spusele apropiaților, boala a avut o evoluție galopantă.
O tânără mamă moare subit după nașterea copilului, un tânăr de 20 de ani moare din cauze necunoscute, un actor de 50 de ani moare pe ZOOM și un britanic află de la legiști de ce i-a murit pe caldarâm soția acum 6 luni: Sindromul Morții Subite...La doar o săptămână după ce a dat naștere celui de-al doilea fiu al său, o iubită profesoară, prietenă și soție s-a stins din viață în mod neașteptat luni, lăsând comunitățile din Delaware Valley în stare de neîncredere
VIDEO Un profesor emerit de la Universitatea Kyoto avertizează că miliarde de vieți ar putea fi în pericol din cauza vaccinurilor anti-Covid. Prof. Dr. Sucharit Bhakdi spunea același lucru. VIDEOÎntr-o întâlnire cu oficialii din domeniul sănătății, profesorul japonez Masanori Fukushima, profesor emerit la Universitatea din Kyoto, cu peste trei decenii de experiență ca medic oncolog, și-a exprimat părerea cu privire la pericolele prezentate de vaccinurile anti-Covid și la modul cum știința a fost suprimată.
Tânărul medic stomatolog Iulian Juncănaru a murit subit în urma unui infarctMedicul stomatolog Juncănaru Iulian a decedat de curând. Conform apropiaților, acesta ar fi avut probleme cu inima.
STUDIU CDC și CNCAV au mințit cu privire la faptul că miocardita provocată de vaccinuri este o problemă minoră: Un studiu german dovedește că 20% din morțile subite sunt cauzate de miocardităAutorul scrie despre minciuna propagată de CDC - Centrele pentru Controlul Bolilor din SUA -, valabilă și pentru CNCAV de la noi, instituția defunctă însărcinată cu campania de vaccinere, condusă de Valeriu Gheorghiță
Părintele Benedict Cuciureanu a murit subit la numai 56 de ani. Cel mai probabil a decedat în urma unui infarctPărintele Benedict Cuciureanu (56 de ani) a fost găsit mort lângă biserica din comuna Sadova, județul Botoșani
Brad William Henke, actorul din serialul Orange is the New Black a murit în somn la vârsta de 56 de ani Familia lui Henke a declarat că actorul - cunoscut mai ales pentru aparițiile în seriale precum Orange Is the New Black, Justified și Lost - a murit în somn pe 28 noiembrie, potrivit Deadline
NUMĂRUL DECESELOR CREȘTE: 93 de medici canadieni COMPLET VACCINAȚI au MURIT SUBIT - În acest moment, este o mușamalizare. Și este o neglijență criminală. FOTO/ VIDEONouăzeci și trei de medici au căzut recent victime ale morții subite în Canada - toate acestea au avut loc după introducerea vaccinului Covid-19
FOTO Încă o moarte subită în rândul tinerilor. O influenceriță de 21 de ani, vedetă pe TikTok, s-a stins brusc și neașteptatMegha Thakur, în vârstă de 21 de ani, vedetă pe TikTok, a murit subit la doar câteva zile după ce a postat o înregistrare video în care se plimba prin New York, având la descriere un mesaj cutremurător.
Cardiologul Peter McCullough face lumină în cazul morții subite a cântărețului Jake Flint, decedat în noaptea nunții: Cauza morții ar trebui considerată vaccinul Covid-19. Este singurul care ar fi putut să-i provoace miocardităJake Flint, cântărețul de muzică country Red Dirt, originar din Oklahoma, care a murit subit, după nunta sa ( despre care a scris ActiveNews aici), ar fi decedat din cauza vaccinului anticovid, susține celebrul doctor Peter McCullough.
Un tată disperat care și-a pierdut fiul de 17 ani din cauza VACCINULUI COVID i-a transmis un MESAJ SFÂȘIETOR premierului canadian Justin Trudeau. VIDEOUn tată disperat care și-a pierdut fiul de 17 ani din cauza unei injecții cu Covid a transmis un mesaj puternic în care îl critică pe premierul canadian Justin Trudeau
#DiedSuddenly A apărut cartea CAUZA NECUNOSCUTĂ- EPIDEMIA DE MOARTE SUBITĂ DIN 2021-2022 scrisă de Edward Dowd cu ajutorul lui Robert F. Kennedy JrÎntr-un articol de pe creativedestructionmedia, a fost prezentată de curând, printr-o scurtă recenzie cartea lui Ed Dowd, „Cauza necunoscută"
Doliu în lumea învățământului buzoian. O îndrăgită profesoară s-a stins subitCentrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău este în doliu, după moartea prematură a profesoarei Adriana Morar, informează Reporter Buzoian.
#DiedSuddenly TÂNĂRĂ ȘI MOARTĂ SUBIT la doar 23 de ani. Autopsie în cazul decesului subit al unui copil de numai 7 ani. Actorul Clarence Gilyard din Top Gun și Die Hard, mort pe neașteptate. O mamă a făcut infarct, un sportiv, un salvamar și un polițist ne-au spus ADIORedăm mai jos un nou șir de decese semnalat de presa internațională. Oamenii tineri de pretutindeni continuă să fie răpuși de acest fenomen al timpului nostru:
Stop cardiac, la doar 22 de ani. Andrés Balanta, un tânăr mijlocaș defensiv, decedat pe terenul de fotbalMijlocașul columbian Andres Balanta a murit, marți, după ce s-a prăbușit în timpul unui antrenament al echipei Atletico Tucuman, au anunțat oficialii clubului din prima divizie argentiniană, relatează ESPN.
VIDEO/ROMÂNĂ MOARTE SUBITĂ - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ. ActiveNews lansează mult aclamatul și terifiantul documentar, subtitrat în limba română. VIDEOÎn premieră națională, ActiveNews lansează azi versiunea tradusă profesionist și subtititrată de Ionel Trandafir, a filmului un documentar produs de Stew Peters și regizat de Nicholas Stumphauzer și Matthew Miller Skow.
VIDEO VIDEO: MOARTEA SUBITĂ vine și la nuntă. ACTRIȚĂ RUSĂ RĂPUSĂ de un cheag de sânge. REGIZOR mort subit la 45 de ani. Jucător de BASEBALL de 35 de ani, MUZICIAN, POLIȚIST din Kenya și alți oameni simpli uniți prin același fenomen misteriosPresa internațională ne informează că decesele subite au explodat în ultimele zile: din India, Iraq, Marea Britanie, SUA, Irlanda sau Canada, relatările poveștilor tragice nu contenesc să apară.
Și bogații mor subit Medicul Ruxandra Iacob, fiica celebrei avocate Paula Iacob, a murit subit la vârsta de 63 de ani în urma unui accident vascular cerebral. Aceasta lasă în urmă averea colosală a mamei saleFiica celebrei avocate Paula Iacob a încetat din viață la 21 noiembrie, în urma unui accident vascular cerebral.
video A murit Daniel Vighi, cetățean de onoare al Timișorii, membru al Societății Timișoara, participant la revoluția din 1989 și adept al vaccinării anticovidDaniel Vighi, profesor de literatură la Universitatea de Vest din Timișoara, membru al Societății Timișoara (cea care în 1990 a emis Proclamația de la Timișoara - a murit ieri, la vîrsta de 66 de ani.
Un însoțitor de zbor al companiei Gulf Air a murit subit în timpul unei curse cu ruta Bahrain-Paris. Piloții au aterizat de urgență în IrakUn însoțitor de bord al unui zbor Gulf Air a murit subit din cauza unui atac de cord în timpul unui zbor din Bahrain spre Paris, marți. Piloții zborului GF-19 au fost nevoiți să efectueze o aterizare de urgență la Erbil, capitala regiunii Kurdistan din Irak, când însoțitorului de bord Yasser Saleh Al Yazidi i s-a făcut rău.
MORTEA VINE ÎN DIRECT VIDEO terifiant cu moartea în direct a unui prezentator corean. Două decese și 33 de spitalizări după un maraton din Spania. Cântereț de muzică country, un antrenor de fitness și un tânăr au murit subit. Un paramedic a făcut infarct la volanTrei participanți au suferit atacuri de cord și alți 125 au avut nevoie de asistență medicală în urma semimaratonului Behobia-San Sebastián de săptămâna trecută. Potrivit thegatewaypundit 33 de alergători ar fi avut nevoie de spitalizare.
Tiantian Kullander, cofondatorul unei companii de criptomonede, a murit subit în somn, la vârsta de 30 de ani. Moartea sa vine la doar câteva săptămâni după ce un alt tânăr milionar al criptomonedelor a murit suspectTiantian Kullander, care a cofondat compania Amber Group, o companie de active digitale din Hong Kong, a decedat în somn, a declarat un purtător de cuvânt al firmei sale.
O, Moarte Subită! VIDEO: DIN CE ÎN CE MAI MULȚI ROMÂNI MOR SUBIT. AUTORITĂȚILE TAC. Christa Todea Gross: NU Există Sindromul Morții Subite!Aceasta se întâmplă chiar acum. Șfiiiit! S-au ras deja 20.000.000 de oameni. Un statistician celebru prevede că „reducerea” ar putea merge până la 2.000.000.000. Hecatomba depășește așteptările lui Bill Gates.
Moartea Subită la Români Un polițist de 48 de ani a murit subit, la vânătoare, chiar de ziua fiicei lui de 6 ani. Florinel Roman Nedelea era șef de post la Coșna, în SuceavaRedacția a observat mai multe cazuri de coincidențe de acest tip, cu oameni care mor subit în preajma unei zile importante a familiei lor sau a lor personal.
Ministrul belarus de externe, Vladimir Makei, a murit și el subitMinistrul belarus de externe, Vladimir Makei, a murit la vârsta de 64 de ani, a informat sâmbătă agenția de știri Belta, preluată de Reuters. Belta notează că Makei „a murit subit”, astfel că în acest moment nu sunt clare cauzele morții.
O, Moarte Subită! Interpreta din Flashdance a murit subit. Irena Cara a fost găsită decedată în casa sa din Florida. VIDEOCunoscuta actrița și cântăreața americană Irene Cara, interpreta din filmele „Fame” și „Flashdance”, a murit subit în casa sa,
#DiedSuddenly EPIDEMIA DE MOARTE SUBITĂ a întunecat toate colțurile lumii: sportivii mor în DIRECT, tinerele sunt găsite decedate în camerele lor de cămin, iar oamenii în general, sunt cuprinși de atacuri de cord pe bandă rulantă Atacurile de cord și decesele subite fac ravagii în lumea întreagă. Daor astăzi au fost raportate alte 5 cazuri similare celorlalte publicate de noi de-a lungul timpului, dar parcă devin din ce în ce mai teribile
avalanșă de morți subite Triplă tragedie într-un orășel din Australia. Trei decese subite într-o săptămână. Comunitatea a pierdut o mamă, alături de fiul ei, dar și un pompierO mamă din Australia a murit din cauza șocului, după ce și-a găsit fiul, în vârstă de 34 de ani, mort subit în locuința sa.
#DiedSuddenly MOARTEA SUBITĂ lovește fără milă: O fetiță de gimnaziu de doar 13 ani, o tânără fotbalistă de 22 de ani, oameni simpli și sportivi de renume, o asistentă medicală din prima linie Covid, un muzician, star al serialului Game of ThronesPresa internațională aduce în lumina cititorilor, alte cazuri de decese inexplicabile, care nu au o justificare medicală concretă.Prezentăm mai jos cazuri șocante din spațiul anglo-saxon
Directorul tehnic al ITV, britanicul Roger Pearce, a murit SUBIT în timp ce lucra la Cupa Mondială din QatarDirectorul tehnic al ITV, Roger Pearce, a murit în timp ce lucra la Cupa Mondială FIFA din Qatar, cu doar câteva zile înainte de pensionare
Virusoloaga Almyra Fuller, susținătoare înfocată a vaccinurilor anticovid, a murit subit. În urmă cu un an, medicul recomanda vaccinarea copiilor și a femeilor gravideO profesoară de virusologie, care a jucat un rol crucial în aprobarea autorizației de utilizare în regim de urgență a vaccinurilor Covid-19 de către FDA, a murit subit săptămâna trecută, potrivit Info Wars.
#MoarteSubită Până la urmă a murit: India s-a rugat în van pentru actrița Aindrila Sharma, de 24 de ani, cu cheaguri de sânge în creier. Zbor întrerupt: un pilot a decedat. Rapper mort în somn. Italiancă căzută la pământ, polițist american și un activist, morți subitA MURIT! Actrița indiană Aindrila Sharma în vârstă de 24 de ani a dezvoltat cheaguri de sânge în creier după ce a suferit mai multe atacuri de cord și un accident vascular cerebral. Ea era conectată la un ventilator al unui spital privat din Howrah, iar iubitul ei le-a cerut fanilor să „se roage pentru un miracol”...
VIDEO INVESTIGAȚIA mult așteptată a statisticilor oficiale: Numărul sportivilor care au murit subit a crescut cu 1700% de când a început vaccinarea COVID. EXPLICAȚII, ARGUMENTE și GRAFICE, VIDEOO investigație a statisticilor oficiale a constatat că numărul sportivilor care au murit subit între începutul anului 2021 și aprilie 2022 a crescut exponențial în comparație cu numărul anual de decese ale sportivilor înregistrate oficial între 1966 și 2004
DOI PE ZI Oamenii în uniformă din Vrancea în dublu doliu în aceeași zi: Plutonierul Pricope Valeru din cadrul Poliției Municipiului Adjud – Biroul Investigații Criminale a murit la doar 50 de ani. Tot azi și tot în Adjud a murit subit și un subofițer de la PompieriMonitorul de Vrancea a sesizat un comunicat oficial al IPJ Vrancea, în care Inspectoratul a anunțat moartea subită a unuia dintre membrii îndrăgiți ai comunității.
DOI PE ZI Încă un deces subit: Plutonierul adjunct șef Miron Vasile din Adjud a murit pe neașteptate. ACTUALIZARE: Al doilea mort subit dintre oamenii în uniformă din Adjud în aceeași ziPlt. adj. șef (r) Miron Vasile, subofițer operativ principal la Secția de Pompieri Adjud, s-a stins marți seară, informează Monitorul de Vrancea. Întregul personal al inspectoratului împărtășeșete durerea pierderii.
Moarte subită, la doar 51 de ani: Fostul ziarist de la UniPlus Radio Focșani, George Condruța, a trecut la cele veșniceGeorge Condruța, fost jurnalist (redactor muzical) în echipa Uniplus Radio Focșani, a trecut la cele veșnice la doar 51 de ani.
FOTO Marius Mioc: O persoană inteligentă (medic de meserie) care a dat ortul popii recent. Minim 3 doze, deci va ajunge în raiSă ne reamintim ce spunea profesorul Sucharit Bhakdi despre reacțiile autoimune după vaccinarea anticovid cu ARN mesager: Toate vaccinurile cu ARN mesager, independent de producător, produc aceleași rezultate la cei vaccinați. E vorba de oameni care au murit acasă, la slujbă, în mașină, în timp ce făceau sport.
Dezvăluire cutremurătoare din filmul Died Suddenly, lansat ieri: După vaccin, copiii femeilor gravide pot face infarct in burta mamei. VIDEOFilmul documentar DIED SUDDENLY, realizat de Matthew Skow, apărut ieri în România, are deja peste 5 milioane de vizionări -4 milioane pe Rumble și peste 1 milion pe Twitter.
#MoarteSubită TINERE ȘI MOARTE. O fată de 18 ani a făcut infarct pe terenul de tenis, o mamă și o actriță răpuse de miocardită, adolescent de 14 ani decedat după Pfizer, doi antrenori de fotbal ai aceleași echipe au murit subit, la fel, doi jucători de rugbyȘtirile tragice din presa internațională curg pe bandă rulantă. Zi de zi, tot mai multe cazuri de morți subite în rândul tinerilor sportivi sau chiar a copiilor devastează planeta
VIDEO/ACTUALIZARE Noi detalii despre adolescenta de 17 ani din Alba Iulia care a murit în timp ce se afla la o sală de fitness. ACTUALIZARE: S-a aflat cauza morții: INFARCT MIOCARDIC ACUTAdolescenta de 17 ani din Alba Iulia, care a murit sâmbătă , făcea exerciții, ca de obicei, și ridica o bară metalică, potrivit martorilor, în momentul în care s-a prăbușit fulgerător.
VIDEO / NU RATAȚI! S-A LANSAT FILMUL DIED SUDDENLY - VIDEO AICI. EPIDEMIE DE MOARTE SUBITĂ: Adolescent de 14 ani mort în Rusia la fel ca eleva de 17 ani din Alba Iulia, avocată cu infarct, actorul Jason David Frank, o legendă a voleiuluiLa ora 1.00, ora României, se lansează în SUA (ora locală a Coastei de Est 18.00) filmul documentar DIED SUDDENLY. Puteți vedea premiera în direct aici, transmisă și de noi, începând cu ora 1.00:
#MoarteSubită Noua Realitate în țară și la București: Fost primar PSD mort subit. Salvarea SMURD chemată într-un parc bucureștean pentru un acces de miocardităFostul primar al comunei mehedințene Balta, Constantin Stoican, s-a stins subit din viață, a transmis RTV. Ieri, într-un parc bucureștean, Salvarea SMURD a fost chemată de urgență, după cum ne-a transmis un cititor.
Facebook a eliminat grupul Moarte Subită - Died Suddenly News, care ajunsese la 300.000 de membriPlatforma Fakebook, cunoscută pentru practicile dictatoriale de cenzurare și eliminare a oricăror voci care nu se încadrează în linia de gândire agreată, a eliminat grupul Died Suddenly News, care ajunsese la 300.000 de membri.
#MoarteSubită NOUA NORMALITATE se instaurează macabru peste tot: Ziaristă leșinată în DIRECT, șofer de autobuz din India în colaps la volan, maratonist și alegători morți în Malaezia, cântărețul R&B B. Smyth mort subit la 28 de ani, fetiță de 13 ani, actriță sănătoasăPresa internațională șochează din nou cu un lung șir de evenimente nefaste în rândul oamenilor. Noua normalitate se prezintă monstruos azi, când decesele, sau căderile sunt la ordinea zilei.
Mor Copiii! CUTREMURĂTOR: O adolescentă din Alba Iulia a murit în urma unui stop cardio-respirator în timp ce se afla la o sală de fitness. Ea era voluntară la Crucea Roșie Alba, care a desfășurat campania de vaccinare Covid în licee CLUBUL VACCINAȚILORO adolescentă din Alba Iulia a murit, sâmbătă, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla la o sală de fitness din municipiu. Fata era doar în clasa a XI-a. Ea era elevă a Colegiului „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia și voluntar la Crucea Roșie Alba
Jurnalist: Prietenii mei mor de atacuri de cordJurnalistul John Leake de la Epoch Times, povestește despre cazuri cutremurătoare de morți subite în rândul unor prieteni de-ai săi. Mărturia sa tulburătoare a fost preluată și pe blogul Dr. Peter A. McCullough. O redăm mai jos și pentru cititorii Active News.
Doliu la Poliția din Carei: Polițistul rutier cu cea mai mare vechime, Florin Buzgău s-a stins din viață la doar 46 de aniUnul dintre cei mai prețuiți polițiști de la rutieră din Carei s-a stins din viață subit la o vârstă tânără. Acesta avea doar 46 de ani iar moartea s-a a șocat locuitorii din zonă, potrivit presei locale
ȘIR LUNG de evenimente cardiace scontate cu o moarte subită: fosta soție a starului Coolio i-a urmat acestuia în urma unui infarct survenit brusc, o tânără profesoară a murit din cauza durerilor în piept, o actriță din Coreea și-a jucat ultimul rol Presa internațională aduce din nou în atenția noastră o serie de „evenimente cardiace” care au dus la moartea subită a unor oameni tineri
Noua Epidemie MOARTE SUBITĂ ÎN ZBOR ȘI PE PĂMÂNT: Deces într-un avion din Cipru. La Hong Kong, DJ-ița Janette Slack. Elev de 14 ani: infarct fulminant. Actriță indiană de 24 de ani: cheaguri de sânge în creier. Tânăr de 30 de ani, antrenor de baschet, PR de spitalPresa internațională aduce din nou în lumina cititorilor cazurile dramatice ale unor tineri frumoși și sănătoși decedați brusc, și în același timp, frustarea celor rămași în viață, a famililiilor, devine din ce în ce mai mare.
MORȚI SUBITE Un alt ȘIR DE DECESE SUBITE inexplicabile: copii și adolescenți de 13, 17 și 18 ani, un tânăr de 29 de ani și un antrenor de fitness, răpuși de fenomenul zilei, în lumea anglo-saxonăUn alt șir de decese subite este prezentat în presa anglo-saxonă internațională: tineri sănătoși, studenți eminenți și pasionați ai sporturilor, răpuși de „moartea subită”.
Covrigul ca covidul: ucigaș. Poliția Târgu Neamț: A murit subit după ce ar fi mâncat un covrigMarți, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț, au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe bulevardul Ștefan cel Mare, din Târgu-Neamț, se află o persoană inconștientă
#MoarteSubită Tragedie în Argeș: O tânără studentă la Facultatea de Medicină a murit subit la doar 23 de ani. Bianca Șerban se pregătea să iasă în oraș când i s-a făcut rău, după care a murit. Nu e singuraO tânără din Pitești în vârstă de numai 23 de ani a decedat subit, fără un palmares de patologii la activ. Familia susține că aceata era sănătoasă
Poliția Română, din nou în doliu: Fostul comisar șef de la IPJ Tulcea, Mihăiță Brânză s-a stins din viață în mod subit la doar 44 de aniFostul comisar șef, Mihăiță Brînză s-a stins din viață în mod subit la doar 44 de ani. A fost găsit în apropierea blocului în care locuia
Duminică a arbitrat meciul lui PSG, iar azi a murit în urma unui AVC. Arbitrul francez Johan Hamel s-a stins subit la 42 de aniArbitrul francez Johan Hamel a murit în mod tragic miercuri, după ce a suferit un accident vascular cerebral în timpul unui antrenament. Hamel a fost arbitru asistent la meciul Paris Saint-Germain – Auxerre, de duminică.
#MoarteSubită TOP DUREROS: Tot mai mulți elevi și studenți din întreaga lume, de la 8 la 18 ani, MOR SUBIT PE CAPETEPresa internațională prezintă un nou top al cazurilor lugubre ale timpurilor noastre. Printre acestea se numără morțile subite ale tinerilor, avorturile spontane, sau atacurile de cord apărute din senin la oameni extrem de sănătoși.
Mădălin Pribu: MOARTEA SUBITĂ CIRCULĂ FĂRĂ BILETCâțiva călători au sunat la 112 și au anunțat vatmanul care a așteptat ambulanțele în prima statie, la Turda. Ăia au venit repede dar degeaba. Când ajunsesem eu, îl declaraseră mort. Omul era corporatist, lucra la Turnurile Gemene din Piața Presei. Atât știa și milițianul.
FOTO Părintele Cristian Ioan Balaban, corespondent Trinitas TV, a murit subit la 41 de ani. În urmă cu o lună a mai murit un preot, tot de 41 de ani, în aceeași arhiepiscopiePărintele Cristian Ioan Balaban, născut chiar de Nașterea Domnului - 25 decembrie 1980, avea trei copii mici. Cauza morții nu a fost anunțată, scrie RostOnline.Potrivit unor surse apropiate, cauza morții subite survenite duminică, 13 noiembrie 2022, ar fi fost trombofilie.
#MoarteSubită ȚINTA: PIEPT. Morți subite pe bandă în Irlanda, Marea Britanie și SUA: tineri sportivi de primă clasă, polițiști și adulți sănătoși, secerați de acest fenomen „inexplicabil”. JAPONIA: Șocuri anafilactice și decese după serul PfizerPresa internațională anglo-saxonă scrie din nou despre cazurile șocante petrecute în ultimul timp. Printre acestea se află tineri sportivi, sau studenți în floarea vârstei, plini de energie
Gal Costa, celebra cântăreață braziliană, decedată subit, la 77 de ani. Era complet vaccinatăCântăreața Gal Costa, una dintre principalele figuri ale scenei muzicale tropicale din Brazilia la sfârșitul anilor 1960, a murit subit, miercuri, la 77 de ani.
Cum apar cheagurile de sânge despre care vorbesc îmbălsămătorii. Organismul transformă orice leziune vasculară într-un gel, numit cheag, pentru a acoperi pierderea de sânge. Proteina Spike, principala cauzăRichard Hirschman, director de pompe funebre și îmbălsămător în Alabama din 2001, a fost unul dintre primii care a atras atenția asupra acestui fenomen. El a spus că înainte de COVID poate 5 până la 10 la sută dintre oameni aveau aceste cheaguri. Acum, mai mult de jumătate din cadavrele pe care le vede le au.
FOTO Imaginea campaniei de vaccinare din Argentina, un băiețel de 4 ani, a murit subit. A început să facă febră și să vomite, iar starea lui s-a înrăutățit de la o zi la altaÎntr-o întorsătură tragică a evenimentelor, Santino Godoy Blanco, imaginea campaniei de vaccinare din Argentina, s-a stins, la vârsta de 4 ani.
decesul subit al zilei Turist olandez, în vârstă de 40 de ani, găsit mort într-o cameră de hotel, la TimișoaraUn turist olandez a fost găsit mort într-un hotel din Timișoara. Sâmbătă, 12 noiembrie, în jurul orei 8, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați că într-o cameră a unui hotel, aflat pe strada Mehadia din Timișoara, a fost găsită o persoană în stare de inconștiență.
#MoarteSubită Încă un jurnalist a decedat ieri. DISPARIȚIE FULGERĂTOARE: tânărul fotograf sportiv Radu Cristi a murit subitDispariția fulgerătoare a fotografului Radu Cristi, petrecută pe neașteptate vineri, 11.11.2022, a fost o veste teribilă mai ales pentru iubitorii ciclismului, transmite ProSport.
ȘTIRI PE SCURT Un cunoscut actor și om de televiziune din India a murit subit la 46 de ani în timp ce se antrena la salăSiddhaanth Vir Surryavanshi, cunoscut și sub numele de Anand Surryavanshi,o figură populară în lumea televiziunii din India, a murit, vineri, la vârsta de 46 de ani. Actorul a murit subit în timp ce se antrena la o sală de sport.
Se moare subit și în Rusia: Un cunoscut actor în lumea filmelor de acțiune a făcut stop cardiac la 48 de aniActorul rus Andrey Stoyanov a murit subit joi, 10 noiembrie, la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un stop cardiac.
#moartesubită Noua normalitate: Actrița britanică Emily Chesterton, moartă subit, ”din cauze naturale”, la doar 30 de aniActrița britanică Emily Chesterton a murit subit la doar 30 de ani, „din cauze naturale”.
FOTO Doliu în presa locală buzoiană. Jurnalistul sportiv Mihai Baltag s-a stins la doar 45 de ani. Considera nevaccinații suboameniS-a stins din viață jurnalistul sportiv buzoian Mihai Baltag, redactor la cotidianul OPINIA. Mihai avea 45 de ani și suferea de o boală incurabilă.
CHESTIUNEA ZILEI Sindromul „morții subite” lovește sacadat: tineri sportivi, un pompier, un profesor de golf și o prezentatoare de radio - toți, răpuși bruscSindromul „morții subite” lovește din nou, de această dată în SUA și Irlanda de Nord. Presa internațională prezintă cazurile unor tineri sportivi, care până mai ieri , erau plini de viață
decesul subit al zilei Bărbat de 45 de ani, angajat la Cariera Minieră Jilț, mort subit, în urma unui infarctUn bărbat din Samarinești a murit la serviciu, după ce a suferit un infarct. Acesta era angajat al Carierei Jilț Nord. Evenimentul s-a petrecut în Cariera Jilț Nord, pe traseul Transportorului cu bandă T 142, chiar sub stația de întoarcere a T 142.
VIDEO LACRIMI ȘI CHEAGURI DE SÂNGE. Morți pe capete în întreaga lume: Avocat guvernamental din Canada prăbușit în direct, decese subite ale unor tineri sportivi excepționali și sănătoși și cheaguri de sânge apărute din senin la copii. VIDEOAlte noi cazuri teribile au fost prezentate de presa internațională, cazuri de prăbușiri în direct, morți subite ale unor tineri sportivi excepționali și sănătoși sau chiar cheaguri de sânge apărute din senin la copii
Caz șocant în Italia: O româncă de 38 de ani, stabilită în Livorno, Toscana, a murit subit în fața fiicei sale de doar 12 aniO româncă de 38 de ani, stabilită în Italia, a murit chiar sub privirile fiicei sale de doar 12 ani. Aceasta a căzut secerată, iar fetița ei este cea care a sunat la poliție, pentru a cere ajutorul.
video ITALIA. Cortegiu funebru pentru tinerii și vârstnicii decedați în urma injectării cu "serul eficient și sigur". FILMAREA ZILEIItalienii din Parma au organizat un marș în amintirea persoanelor decedate în urma inoculării cu serul anticovid. Printre victimele serului „eficient și sigur” se numără și o studentă de 24 de ani, care a murit după a doua doză.
VIDEO Morțile suspecte sunt la ordinea zilei: Un șofer de autobuz a suferit o criză subită filmată, o prezentatoare TV a murit în somn, un toboșar din Franța a murit pe tobe în timpul concertului și o fetiță din Italia de 4 ani și-a vegheat mama decedatăPresa internațională a oferit și astăzi o serie de cazuri șocante ale unor persoane decedate subit, sau cu probleme grave de sănătate
parteneriat național Claudia Marcu: De ce tac vaccinații? Efectele secundare le-au distrus sănătateaÎn rândul vaccinaților pe bune, nu ăia la chiuvetă, s-a așternut, brusc, tăcerea. Afectați simțitor de serul magic, aceștia preferă să tacă și să încerce să se trateze prin spitale, să ia apoi pumni de medicamente, uneori pe viață, dar în niciun caz nu le trece prin cap să acuze pe cineva.
Noua Normalitate Încă un infarct la volan! Un taximetrist din București a murit subit în timp ce aștepta la semafor. În Gara de Nord un tânăr a murit cu capul sprijinit în palmă, la o masăUn taximetrist de 49 de ani, din Capitală, și-a pierdut viața în timp ce aștepta la semafor într-o intersecție, marți seară. Din primele informații, bărbatul a făcut infarct chiar în timpul unei curse.
VIDEO MOARTEA VINE ÎN DIRECT. Jurnaliste care pică la pământ în timpul transmisiilor, afacerist decedat LIVE la TV, polițiști și activiști, tineri și sportivi deopotrivă, mor subit pe capetePresa internațională a livrat din nou o serie de morți subite, care nu au o explicație logică. Acestea vizează oameni tineri și sportivi deopotrivă
Morțile subite fac ravagii în rândul tinerilor: un jucător de hockey de numai 14 ani a murit în urma unei hemoragii cerebraleO autopsie a dezvăluit că Bill Wolfson un jucător de Hockey, de numai paisprezece ani, a murit duminică din cauza unei hemoragii cerebrale
Drame de pe contul de Twitter DiedSuddenly/Moarte Subită. Tânără mămică vaccinată, peste un an decedatăAlicia Nicole Price Bailey, în vârstă de 29 de ani, din Erwin, a murit subit vineri, 13 mai 2022, în urma unei malformații cardiace
VIDEO ȘOCANT. Momentul în care femeia de 31 de ani din Focșani a ajuns cu mașina în copac după ce a făcut infarct la volanLa finalul lunii octombrie, o tânără din Panciu care locuia în Focșani, a murit la volan în timp ce se deplasa pe DN 2 L, între Tișița și Panciu. Nina Daniela era singură în mașină când a părăsit sensul de mers și s-a izbit violent de un copac.
VIDEO VACCINAȚI-DECEDAȚI. Cardiologi de top: „Morțile subite pe scară largă la tineri” trebuie atribuie vaccinurilor experimentale anti-COVID „până la proba contrarie” - VIDEO cutremurătorUn video lansat de Fundația de Cercetare cu privire la Siguranța Vaccinurilor din SUA prezintă o serie de cazuri de decese subite la tineri, însoțite de comentariile unor cardiologi de top.
FOTO-CAPTURI AI GRIJĂ CE-ȚI DOREȘTI. Postări ale vacciniștilor care doreau moartea nevaccinaților dar au decedat ei subit după ce s-au vaccinat fac înconjurul lumii: „Nu am milă față de cei anti-vaccin. Ei vor suferi. Și o merită.” Replică azi: „Dumnezeu are umor”După moartea subită a lui Julie Powell, o scriitoare din New York care dorea cu exact un an în urmă moartea anti-vacciniștilor și a celor anti-mască capturile de ecran ale vechilor postări de pe Facebook ale unui coleg de idealuri de-al acesteia, Richard Rowe, au început recent să facă din nou înconjurul lumii.
FRF regretă MOR COPIII ROMÂNIEI! Un copil de 12 ani din Harghita a murit subit la marginea terenului echipei de fotbal LOKI SC după antrenament. FRF regretăAron Timar, un copil de 12 ani legitimat la echipa de juniori Loki SC, formație ce urma să participe în Cupa Satelor, a decedat după ce i s-a făcut rău la finalul unui antrenament, a anunțat în urmă cu două ore Federația Română de Fotbal.
VIDEO Ei știu că vaccinurile pot cauza DECESUL. Și atunci de ce le recomandă COPIILOR?Folosind date guvernamentale din SUA și Marea Britanie, Ben Armstrong de la The New American ne explică modul în care numărul fără precedent de leziuni provocate de vaccinuri după injecțiile cu Covid, în special efectele adverse care au dus la deces
Tragedie de Halloween: o tânără de numai 19 ani a murit subit după ce a participat la un concert de muzică electronicăO tânără a murit după ce a participat la un festival de muzică de Halloween, în ceea ce martorii au descris ca fiind o tragedie „oribilă"
#moartesubită Campion MMA din Rusia, în vârstă de 33 de ani, mort subit în apartamentul său. Presa mainstream pune decesul pe seama intoxicației cu pepene verdeUn luptător profesionist de MMA din Rusia, în vârstă de 33 de ani, fără probleme de sănătate, a fost găsit mort în apartamentul său de către un membru al familiei.
#MoarteSubită DE CE I-AM (I-AU) CREZUT? MOARTEA SUBITĂ / DIED SUDDENLY - Documentarul tulburător despre numărul covârșitor de decese subite la nivel mondial. TRAILER tradus în română, la ActiveNews - VIDEOUn documentar revoluționar care prezintă legătura dintre numărul tot mai mare de decese subite din ultima vreme, vaccinurile COVID și agenda de depopulare din spatele acestora va fi lansat pe 21 noiembrie.
Moartea vine păroasă O scriitoare din New York a murit subit la doar 49 de ani, în urma unui stop cardiac. Cu exact un an în urmă dorea moartea anti-vacciniștilor și a celor anti-mască. Ultima postare: Limba mi s-a înnegrit și e păroasă. RIPJulie Powell, scriitoarea al cărei blog a inspirat filmul Julie & Julia din 2009, a murit subit la casa ei din Olivebridge, New York, pe 26 octombrie, relatează New York Times. Ea avea doar 49 de ani.
Un cunoscut antrenor de fotbal american a decedat subit la 38 de ani. Cauza decesului nu a fost comunicatăFostul coodonator defensiv al echipei de fotbal american Minnesota Vikings, Adam Zimmer, a murit, la vârsta de 38 de ani.Zimmer lucra ca și consultant pentru clubul Cincinnati Bengals în acest sezon. Înainte de asta, a fost antrenor asistent în NFL(Liga Națională de Fotbal) timp de 16 sezoane la New Orleans Saints
#MoarteSubită Noua normalitate: Tânăr de 23 de ani, plin de viață, găsit mort în pat: a murit subit în somn. Era din Ploiești și lucra ca șofer în Danemarca, unde s-a stins departe de familie și prieteniGabriel Manole, un tânăr de 23 de ani, suporter al echipei Petrolul Ploiești, s-a stins, la doar 23 de ani, departe de orașul natal, departe de familie și prieteni, în Danemarca.
Românii mor subit pe capete: Un bărbat de 55 de ani din Neamț a căzut secerat la pământ în timpul nunții fiului său, iar altul, de 51 de ani, din Bârlad, a murit subit la lucru, în fața colegilor săiClipe de coșmar la o nuntă din Neamț! Cea mai fericită zi din viața mirilor s-a transformat în zi de doliu. În timpul petrecerii, tatăl mirelui pur și simplu a căzut secerat la pământ. Nu departe de Neamț, la Bârlad, un bărbat de 51 de ani, care lucra ca excavatorist, a decedat subit.
Doliu în lumea medicală din SUA: Medic cardiolog, decedat subit, la doar 38 de aniMedicul Lauren Gilstrap, cardiolog la Dartmouth Hitchcock Medical Center, SUA, a murit subit la vârsta de 38 de ani, însă cauza oficială a decesului nu a fost făcută publică.
Un republican de top din Colorado a murit subit la câteva zile după ce a împlinit 55 de aniLiderul minorității din Camera Reprezentanților din Colorado, republicanul Hugh McKean, a murit subit duminică, în locuința sa din Loveland. El și-a sărbătorit ziua de naștere pe 27 octombrie, cu doar câteva zile înainte de moartea sa fulgerătoare.
DATE OFICIALE Câte sute de mame însărcinate și-au pierdut copiii după injectarea cu Moderna și Pfizer într-un Studiu oficial al CDCÎn urma unei analize statistice care a urmărit evaluarea riscului de avort spontant în cazul administrării vaccinurilor Pfizer și Moderna, s-a dovedit faptul că ambele au un procent ridicat de risc
Un medic stomatolog din Turda a murit subit la numai 50 de ani. Dr. Arcadie Boșcănean nu a fost bolnav și nu avea vreo patologie asociatăUn medic stomatolog din Turda, a murit subit la doar 50 de ani. Conform surselor locale, doctorul Arcadie Boșcănean nu a fost bolnav și nu avea vreo patologie asociată
LISTA CELOR 53 de artiști care au murit subit sau au renunțat la turnee din cauza unor probleme de sănătate. Situația ultimelor trei luni vorbește de la sinePe măsură ce ne apropiem de sfârșitul anului 2022, rapoartele despre cântăreți și artiști care își anulează turneele din cauza stării de sănătate au devenit tot mai frecvente
VIDEO Morți subite pe bandă rulantă. VIDEO șocant despre nenumăratele atacuri de cord „neașteptate”: 100 de titluri înregistrate în doar 10 zile de presa internaționalăÎntr-un material video apărut recent, sunt prezentați o serie de tineri care fie au murit subit, fie au avut probleme cardiace grave, fie complicații adverse severe
Decese ale unor persoane cunoscute, în presa internațională: Fostul senator al Carolinei de Nord Stan Bingham a murit subit, actorul Leslie Jordan a decedat în timpul unui accident banal, patronul Red Bull, miliardarul Dietrich Mateschitz a murit și elFostul senator al Carolinei de Nord Stan Bingham (foto stânga sus), care a reprezentat comitatele Davidson și Guilford, a murit în mod neașteptat joi dimineață. Actorul Leslie Jordan a avut un accident de mașină bizar și...
Infarct la volan, la doar 31 de ani. O femeie din Focșani a murit subit în timp ce conducea, iar mașina a ajuns într-un copac. Nu s-au găsit urme de frânareO tânără din Panciu care locuia în Focșani, conform informațiilor de pe pagina sa de socializare, a murit la volan în timp ce se deplasa pe DN 2 L, între Tișița și Panciu. Nina Daniela era singură în mașină când a părăsit sensul de mers și s-a izbit violent de un copac.
VIDEO Puiul unei femele panda vaccinată „anti-Covid” de Toronto Zoo a murit „subit” și pe „neașteptate”. Până unde merge demența: au injectat cu un ser experimental 120 de animale și au impus vizitatorilor mască pentru a nu le transmite CovidGrădina zoologică din Toronto a pierdut unul dintre cei mai noi membri ai săi, un tânăr panda roșu născut în urmă cu trei luni, cunoscut sub numele afectuos de "Baby Spice". Panda roșu se numără printre speciile pe cale de dispariție.
VIDEO Marius Mioc: De ce nu mor toți vaccinații deodată. Dr. Wolfgang Wodarg explică: Unele loturi de vaccin Covid au avut o toxicitate de 3000 de ori mai mare decât altele. Biotehnologia este folosită acum de cei care vor să schimbe lumea. VIDEOChiar de la începutul isteriei c0vid, în martie 2020, Wolfgang Wodarg, fost președinte al comisiei de sănătate a Consiliului Europei, a fost unul din glasurile care s-a ridicat împotriva demenței.
NOI STUDII demontează ipoteza morților subite cauzate de infecția post-COVID. Cercetătorii au realizat corelații puternice între vaccin și afecțiunile cardiaceAu apărut noi dovezi potrivit cărora, vaccinurile ARN-mesager utilizate în infecția COVID-19 afectează în mod obișnuit inima pacienților
La ordinea zilei Morțile subite ale zilei din presa internațională: Fetiță de 11 ani din Marea Britanie, muzician de 26 de ani din SUA, culturist de 43 de ani din Germania, DJ de 48 de ani din Spania, subofițer al Marinei Regale britanice de 53 de aniLuptătorul de la World Wrestling Entertainment, Kevin Nash, a dezvăluit cauza morții subite a fiului său în vârstă de 26 de ani, Tristen, muzician și jurnalist.
Opinia Zilei Zoe Dantes: Ați pus umărul la Dominoul Morții. Nu aveți unde să vă mai ascundeți! Recunoașteți că sunteți Vinovați! Și spuneți Adevărul!Este vremea să recunoașteți că sunteți vinovați de genocid. De ce vă ascundeți după declarații de doi bani?! Morțile subite sunt efectele acestui mizerabil ser al morții! Ați facut genocid cu poporul român, ați urlat pe la haznalele tv., după care, acum o aruncați cu înșelarea. Ce să vezi? Ați fost mințiți!
FOTO O tânără de 18 ani din Texas a murit subit în somn. Mama ei, dispusă să meargă până în pânzele albe pentru a face dreptate. Adolescenta era vaccinată cu trei doze anticovidO mamă îndurerată din Texas caută răspunsuri și dreptate în urma morții subite a fiicei sale de 18 ani, care a murit în somn.
Olivia Steer: AUTOPSIA CRIMEINewsfeedul meu e plin e necrologuri. Am încercat să intru mai rar, să mă protejez mai mult. Uneori, e imposibil. Se fac liste lungi, zilnic, cu decedați subit, de la pizza, de la deszăpezit, de la stat pe scaun și de la somnul dulce, de la paste cu roșii
Suferință, Durere, Moarte Mulțumim celor care au recomandat călduros vaccinul, fie că au făcut asta pentru bani, fie de frică, fie din prostie - VIDEO cu AVERTISMENT. Unde este COMISIA de ANCHETĂ a Parlamentului pentru tragerea la răspundere a COMPLICILOR la crima vaccinurilor?Au trecut două săptămâni de când o directoare Pfizer a declarat cu nonșalanță, în icnete de râs nervos, că vaccinul anti-COVID NU A FOST TESTAT niciodată cu privire la OPRIREA TRANSMITERII, înainte de a fi pus pe piață.
Moartea șefului Pentagonului din vremea lui Obama: „Atât de SUBITĂ și de Devastatoare!”Fostul secretar de stat al Apărării, Ashton Carter, a decedat luni, la vârsta de 68 de ani, în urma unui „eveniment cardiac subit”.
Decese subite pe bandă Morțile subite ale zilei din presa lumii: Tânăr de 21 de ani la sala de gym, jucător de rugby de 42 de ani, sportiv de 30 de ani, vedetă TV LGBT de 36 de ani, sora unui jurnaliste americane, de 51 de ani, fostul secretar al Apărării SUA, Ash CarterCardoso s-a prăbușit la pământ în convulsii. Medicii nu au putut decât să constate decesul. Jucătorii, staff-ul tehnic și conducătorii de la Universitario și Gimnasia au fost în stare de șoc, au început să plângă și să se îmbrățișeze...
Morțile subite ale zilei: Tânăr de 15 ani, căzut mort pe masă la restaurant, ziarist decedat în direct în timpul emisiunii sale radio, cântăreț de la America's Got Talent, rugbist din Noua Zeelandă, răpus din senin pe terenTot mai multe morți subite au fost înregistrate de către presa anglo-saxonă. Acestea au avut loc în Anglia, SUA și Noua Zeelandă.
Moarte la Farmacie A căzut de pe scaun în propria farmacie, fără să mai apuce sa bea apa din pahar. GorjOnline: Directorul lanțului farmaceutic „Galenus” Costică Florea a murit subit de infarct la 54 de aniDirectorul lanțului farmaceutic „Galenus” Costică Florea a fost înmormântat, duminică, la Scoarța, după un infarct în propria farmacie.
Morțile subite au împânzit cotidienele din Franța: Un magistrat de 44 de ani și un elev de numai 17 ani s-au prăbușit bruscMarți, 18 octombrie, în mijlocul unei audieri la tribunalul Nanterre, un președinte al instanței de judecată a murit în urma unui infarct. Magistratul avea 44 de ani. Tot în Franța, un licean de 17 ani s-a prăbușit brusc.
Bărbat de 56 de ani, mort subit în parcarea unui supermarket din București, sub privirile soției. A început să respire greu și sacadat și s-a prăbușitUn bărbat de 56 de ani a murit în parcarea unui supermarket din București, sub privirile soției sale, duminică, 23 octombrie, transmite Ziare.com.
video Un culturist a murit subit la doar 33 de ani. A suferit un atac de cord în timp ce stătea pe scaun. VIDEO ȘOCANTO înregistrare video arată cum un antrenor de de culturism, în vârstă de 33 de ani, a suferit un atac de cord în timp ce stătea pe un scaun. Filmarea din Ghaziabad, India, îl arată pe bărbatul în vârstă de 33 de ani, în timp ce își desfășoară sarcinile zilnice normale
decesul subit al zilei Doliu în lumea teatrului și filmului: O actriță de renume din Marea Britanie a murit subit în culisele unui teatru din NottinghamJosephine Melville, vedeta din telenovela britanică EastEnders, care a jucat-o pe Tessa Parker, în anii '80, a murit subit, în culisele unui teatru din Nottingham, unde interpretase o piesă, relatează Daily Mail.
EXCLUSIV #JE SUIS NOSFE. Mărturisirile rockerului Alex. Oaie Gavril despre moartea subită a rapper-ului Darius Vlad Crețan. EXCLUSIVStau și mă întreb dacă voi, de la Familie la prieteni și colegi, la oameni din industrie, fani etc, o să lăsați lucrurile așa? Știu că la mulți vă stă pe buze, deci vin și vă zic; o să haliți că e de la încalzirea globala sau oboseală sau alte aberații pseudo-stiințifice? Hai mă, că doar nu v-am supraestimat chiar pe toți!
ANGLIA: Un băiat de numai 13 ani a murit în urma unui atac de cord. S-a deschis o anchetă pentru a se investiga cauza morții subite a foarte tânărului fotbalistDecesul tragic al unui băiat de 13 ani din Anglia a început să ridice destul de multe întrebări, în ciuda faptului că oficialii au stabilit o cauză „provizorie" a morții
FOTO/VIDEO Și în Malta se moare subit: Bărbat de 28 de ani, activ fizic, nefumător, găsit mort în locuința sa. În urmă cu patru luni se căsătorise cu iubita lui din copilărieUn bărbat de 28 de ani, sănătos, a murit subit la domiciliul său, la patru luni după ce s-a căsătorit cu iubita sa din copilărie. Jeanluke Galea Duca a fost descris ca fiind "bun la suflet", "liniștit" și "matur" de către prietenii șocați.
A murit subit unul dintre cei mai buni antrenori de futsal, care a antrenat și în România. La doar 36 de ani, portughezul Rui Guimares a decedat în timp ce antrena un meci. A simțit dureri în zona pieptului când dădea indicațiiAntrenorul portughez de futsal, Rui Guimares, care a lucrat și în România, a decedat, la 37 de ani, din cauza unui infarct, în timpul meciului, transmite Digi Sport.
Moarte fulgerătoare: Bărbat de 26 de ani, fiul unui cunoscut wrestler, a fost găsit fără viață. Cauza morții este necunoscutăFiul legendei de Wrestling, Kevin Nash, Tristen,membru al WWE Hall of Fame, a murit la doar 26 de ani, informează Fox News.
decesul subit al zilei Doliu în Poliția Română: S-a stins subit la doar 47 de ani. Comisarul-șef Zorilă Dumitru Daniel lasă în urmă doi copiiOrganizația Corpul Național al Polițiștilor a anunțat decesul prematur al unui coleg de la Poliția Capitalei. La doar 47 de ani, comisarul-șef Zorilă Dumitru Daniel a lăsat în urmă o soție îndurerată și doi copii.
deces subit Sportiv român, găsit mort la doar 23 de ani, în Olanda. Tânărul a jucat la două echipe importante de rugby din România, Dinamo București și U Cluj. Era plecat în străinătate la muncăLa doar 23 de ani, Florin Azoiței, sportiv ieșean, care a jucat la două echipe importante de rugby din România, Dinamo București și Universitatea Cluj, s-a stins în Olanda, în orașul Leiden.
ȘI ÎN IRLANDA DE NORD se moare subit pe capete. Mark Herbison, adeptul unui stil de viață sănătos, a murit brusc la doar 33 de aniAu fost aduse omagii după ce un tânăr a murit subit la doar 33 de ani. Localnicii din zona Ballymena și-au exprimat șocul după ce Mark Herbison a decedat brusc, la spital, săptămâna aceasta.
Nou deces subit Tinerii mor pe bandă rulantă: Un profesor de 32 de ani a murit subit. Universitatea din Manchester: „Toată lumea își ia timp pentru a procesa această veste șocantă”Au fost aduse omagii unui profesor „excepțional" și „inspirațional" de la Universitatea din Manchester, în urma morții sale tragice. Dr. Lloyd Cawthorne, a murit la vârsta de 32 de ani la începutul acestei luni
FOTO Băiat de 17 ani din Illinois, SUA, mort subit în timpul unei repetiții la cor. Familia, în stare de șocAutoritățile americane au anunțat că un elev de 17 ani de la Naperville North High School, Illinois, a murit subit în timpul unei repetiții la cor. Daniel Moshi, în vârstă de 17 ani, din Franklin Park, a murit subit după ce s-a prăbușit în timp ce repeta pe scenă vineri seara.
MOARTE SUBITĂ pe două roți: A căzut mort de pe bicicletă. În județul Neamț, un bărbat a fost găsit decedat într-un șanț de beton cu bicicleta alături. Poliția: „Nu au existat urme de violență pe corpul acestuia”Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost găsit decedat într-un șanț dintr-o comună din Săbăoani. Lângă el se afla o bicicletă, care probabil îi aparținea
O nouă moarte subită în rândul tinerelor femei: o educatoare a murit la 39 de aniO femeie însărcinată, mamă a trei copii, a murit subit la vârsta de 39 de ani
VIDEO/DATE HECATOMBĂ MONDIALĂ: 20.000.000 de morți în urma vaccinării împotriva COVID și peste 2 miliarde de oameni care au suferit leziuni? Estimări din mai multe date oficiale analizate de un celebru statistician și confirmate de Dr. Roger Hodkinson. VIDEOEstimările din mai multe date compilate sugerează că, până acum, 20 de milioane de oameni din întreaga lume au murit din cauza vaccinurilor, iar alte 2,2 miliarde au suferit leziuni – și este abia începutul, scrie Expose News, care prezintă aceste date.
Vaccinat, Decedat Încă o moarte subită în rândul politicienilor pro-vacciniști: Brazilianul Junior Pax a murit la doar 36 de ani. Avea 4 doze și o afacere de pompe funebre. „VOI FACE ORICÂT DE MULTE DOZE VA FI NECESAR”, afirma el cu o lună înainte de sucombaConsilierul brazilian José Silva Santos Junior, cunoscut sub numele de Junior Pax, a murit luni noapte, la doar 36 de ani, fiind proprietarul unei firme de pompe funebre.
Sportiv Răpus Vasile Cojoc, multiplu campion național de JUDO medaliat la turnee internaționale, mort subit la doar 35 de ani. FRJ nu precizează cauza decesuluiFostul judoka Vasile Cojoc, multiplu campion național și medaliat la turnee internaționale, a încetat din viața, la doar 35 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Judo.
Calea Vaccinului Marius Mioc: Ce scria soția răposatului rapper Nosfe: „Dacă v-ați vaccinat nu vă mai fie frică de moarte și de covid pentru că ați ales această cale tocmai ca să evitați formele grave. Vrem/nu vrem, vaccinul îl va face toată lumea, până la ultimul sugar”Și cu cât se înțelege asta mai repede, și cu cât acceptăm asta mai în liniște cu noi, cu atât o să ne putem permite să pretindem să revenim la o viață oarecum asemănătoare cu cea de care ne este atât de dor!
Mort la datorie Subofițer SMURD de la ISU Arad mort subit în timpul serviciului. Plt. adj. Aurel Roșca avea 45 de aniSubofițerul, în vârstă de 45 ani, conducător autospecială SMURD, din cadrul Detașamentului Arad, aflat în timpul serviciului, i s-a facut rău. A mers la Urgențe Arad, unde a intrat în stop cardio-respirator. Apoi nu a mai răspuns
Încă o moarte subită Deces din cauze necunoscute la FestiFall Oradea. Un bărbat statea la o măsuță în Piața Ferdinand și s-a prăbușit brusc la pământ. A murit subit fără să mai zică cevaÎn prima seară a evenimentului cultural FestiFall, în fața Teatrului Regina Maria a avut loc un incident nefericit: un bărbat în vârstă de 52 de ani a decedat subit în Piața Ferdinand
VIDEO Infarct mortal și la Paris: cântăreț haitian răpus subit chiar pe scenă. Michael “Mikaben” Benjamin a căzut ca un lemn. VIDEOCântărețul haitian Mikaben, pe numele său real Michael Benjamin, a murit subit pe scena Accor Arena din Bercy, Paris. Artistul a suferit un atac de cord și nu a mai putut fi salvat
Moarte la ora 3 Rapper-ul Darius Vlad Crețan, zis Nosfe, a murit subit de infarct la ora 3. Avea 37 de ani. Parchetul a deschis încă un dosar penalRapper-ul Darius Vlad Crețan, cunoscut sub numele de scenă drept Nosfe, de la Nosferatu, a murit subit azi-noapte. Nu se cunoștea ca rapper-ul trupei Șatra Benz să fi avut probleme de sănătate și chiar aseară a fost văzut de o lume întreagă
A UITAT! La 9 luni de la moartea suspectă a fondatorului Anonymus, Eduard Valentin Gherebe, după vaccinarea cu Pfizer, procurorul afirmă că nu-și mai amintește cazulMama lui Eduard Valentin Gherebe, fostul hocheist de Națională decedat după vaccinarea cu Pfizer, acuză Parchetul că a înmormântat (și) ancheta în cazul morții suspecte a fondatorului Anonymus, la doar 43 de ani.
A crezut în „știință” „Cei care credeți că vaccinul omoară oameni, puteți să mă folosiți pe mine ca test” - Emblema culturismului mondial Doug Brignole a murit subit la 1 an și 6 luni de la injectarea cu ser Moderna„Am suficientă încredere în vaccin, pe baza cercetărilor mele, pentru ca acesta să fie făcut”, a scris Brignole pe contul său de Facebook publicând și două fotografii de la injectarea sa cu serul experimental Moderna într-un „Centru de vaccinare” din goana mașinii
CHESTIUNEA ZILEI Alis Popa: Moartea Subită și „credincioșii” utili ai noii „religii”Revin cu câteva scurte observații, după o suspendare de șapte zile pentru o postare despre morțile subite de pe meleagurile mioritice.
Moarte în Școli A mai murit „prematur” o Profesoară: Mariana Gavrilă, de la Colegiul Național „Andrei Șaguna”„Cu profundă tristețe, Colegiul Național „Andrei Șaguna” anunță trecerea prematură în neființă (sic) a colegei noastre, distinsa profesoară Mariana Gavrilă, un dascăl de vocație, care, timp de peste 30 de ani, și-a dedicat viața acestei școli.”
moarte subită A părăsit Franța ca să moară subit în Buzău, la 58 de ani. Gaston Lafargue a lăsat o localitate turistică din Franța pentru a fi alături de aleasa inimii lui. Vestea morții sale a zguduit BuzăulGaston Lafargue, un cetățean francez care a ales să părăsească o localitate turistică din Franța pentru a locui în Buzău, alături de aleasa inimii lui, a murit subit, la vârsta de 58 de ani, fără să aibă probleme de sănătate, relatează presa locală, Buzonieii. ro și Reporter Buzoian.
Timpuri de Infarct Vaccinat regulamentar, tenismenul australian Todd Woodbridge a fost lovit de un atac de cord: „Mă antrenam și am simțit dureri în piept, a fost groaznic”. Personalități australiene, vaccinate sau vacciniste, mor subit sau suferă infarcte pe bandăRenumitul jucător de tenis australian Todd Woodbridge, de 10 ori câștigător al Wimbledon-ului, îi îndeamnă pe ceilalți să își verifice starea de sănătate, după ce a devenit cea mai recentă celebritate în vârstă de 50 de ani care a suferit un atac de cord
moarte subită Bărbat de 50 de ani, găsit mort pe peronul gării din Sfântu Gheorghe. Polițiștii au declarat că nu avea urme de violențăUn bărbat de aproximativ 50 de ani, a cărui identitate nu este cunoscută, a fost găsit mort, joi dimineața, pe peronul Gării CFR din Sfântu Gheorghe, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Covasna.
decesul subit al zilei Doliu în Poliția vrânceană: La doar 49 de ani, comisarul Tomiță Șerban s-a stins din viață, în urma unui stop cardiac, deși nu avea probleme de sănătateLa doar 49 de ani, comisarul de poliție Tomiță Șerban, șeful Secției 6 al Poliției Rurale din Nănești, a făcut stop cardiac, deși nu era cunoscut cu vreo afecțiune care să-i pună viața în pericol, relatează Ediția de Vrancea.
Fotografia Zilei Moartea te găsește oriunde ai fi, chiar și în nuc. Comentariul Cititorului ActiveNews și TRISTA FOTOGRAFIE A ZILEICititorul nostru Adrian Popescu ne comentează pe pagina de Facebook: „Bine că nu a căzut din nuc, altfel cazul era închis. Dacă incidentul se petrecea acum 2 ani, decesul era din cauza covidului.”
O viață de 18 ani Un recrut al pușcașilor marini în vârstă de doar 18 ani a murit subit în timpul antrenamentelorUn recrut al pușcașilor marini americani în vârstă de doar 18 ani a murit subit în timpul antrenamentului de bază. Recrutul Javier F. Pong „a devenit brusc inconștient și nu a mai reacționat"
Moarte suspectă în Vaslui: Bărbat de 51 de ani, găsit decedat pe creanga unui nuc. Românii vor cădea ca muștele, așa cum am avertizatO femeie din Vaslui și-a găsit soțul în vârstă de 51 de ani decedat, rămas agățat într-un nuc. Bărbatul a plecat în livadă, iar după jumătate de oră, soția a observat că nu se mai întoarce.
Atacuri de cord pe bandă rulantă: un bărbat în vârstă de 38 de ani a suferit cinci atacuri de cord: „Era bine înainte, nu a existat niciun semn că urma să se întâmple asta.”Un proprietar de pub de 38 de ani, a suferit cinci atacuri de cord de ziua sa de naștere, în timp ce se afla în vacanță în Grecia, se consideră „norocos că este în viață", dar acum este țintuit la pat într-un spital din țară.
O viață de 21 de ani Un tânăr de 21 de ani la un colegiu sportiv din Pennsylvania a decedat subit în somn: „Cauzele decesului nu au putut fi stabilite”După ce a fost găsit în stare de inconștiență în camera sa de cămin, Andrew Ruehlicke, în vârstă de 21 de ani, student la York College din York, Pennsylvania, a fost declarat decedat.
Dan Diaconu: Moartea subită apare de la nerecunoașterea unui organ de către organism. Ori organul și-a modificat structura înaintea organismului, ori inversDe vreo opt ani de zile, la umbra DARPA și NIH se desfășoară un program monstruos. BRAIN 2.0 este numele său și aparent are un scop nobil: acela de a cartografia, în numele științei, creierul uman. În termeni tehnici, proiectul este similar „The Human Genome Project”
Tineri și liniștiți Fotbaliști de 28 și 23 de ani morți subit în aceeași zi. Fundașul Oumar N'Diaye a fost comemorat de US Chauny și repatriat mort în Senegal iar portarul Szymon Kondycki a îndurerat Polonia prin dispariția sa bruscăUniunea Sportivă Chauny a susținut ieri un moment de reculegere cu toate echipele ei de fotbal în memoria jucătorului senegalez Oumar N'Diaye, care a murit acum o săptămână în urma unui atac de cord.
Vaccinată, decedată Fiica de 17 ani a congresmanului Sean Casten a murit din cauza unei aritmii cardiace bruște. Gwen Casten era „complet vaccinată”La câteva luni de la moartea subită a fiicei sale de 17 ani, Sean Casten, un înflăcărat susținător al vaccinurilor COVID a dezvăluit că aceasta a murit din cauza unei afecțiuni cardiace bruște.
Antrenor de fotbal american, căzut secerat la pământ în timpul meciului. VIDEOUn antrenor de fotbal american de la Universitatea din Michigan s-a prăbușit pe margine în timpul unui meci de fotbal sâmbătă și a trebuit să fie luat cu targa de pe teren și transportat la spital, transmite Daily Wire.
decesul subit al zilei Doliu în Poliția Română! Chestorul Dan Fătuloiu a murit subit, la vârsta de 66 de ani, neavând probleme de sănătateChestorul Dan Fătuloiu a murit în urma unui infarct, la vârsta de 66 de ani, neavând probleme de sănătate. Dan Valentin Fătuloiu s-a aflat la conducerea Poliției Române între 20 ianuarie 2005 și 9 august 2007.
Moarte Subită pe DN Încă un infarct la volan! Ediție de Vrancea: Un bărbat de 60 de ani a murit subit în timp ce conducea pe DN 11 A, la Adjud, apoi a intrat într-un stâlp de metal!La Adjud, în sensul giratoriu dintre DN 2 – E 85 cu DN 11 A, șoferul și-a pierdut cunoștința, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune ușoară cu un stâlp de metal pentru iluminatul public.
Se moare subit peste tot Un celebru ilustrator sud-coreean a murit subit la Paris, la doar 47 de ani. „Încă mi se pare de neconceput că Kim Jung Gi a plecat”Kim Jung Gi, celebrul ilustrator sud-coreean, a murit pe 3 octombrie la Paris, la vârsta de doar 47 de ani. El a fost cuprins de dureri acute în piept în timp ce se îndrepta spre aeroport pentru a participa la New York Comic Con.
Antonio Triolo, îndrăgit politician din Lega, moarte subită la doar 50 de ani: „Am fi învățat mult mai multe de la Dvs dacă nu ne-ați fi părăsit așa: brusc”Aripa dreaptă din Palermo a pierdut unul dintre simbolurile sale. Antonio Triolo, unul dintre cei mai îndrăgiți politicieni din Lega, a murit subit în urma unui atac de cord, la doar 50 de ani.
Deces subit la volan Accident cu mort subit în mers, la doar 44 de ani, pe DN 17. A căzut cu capul pe volan: infarct miocardic acut. La București, tramvaiul 1 blocat după ce unui călător i s-a făcut răuÎn urma efectuării necropsiei s-a stabilit că bărbatul a murit din cauza insuficienței cardio-respiratorii pe fondul unui infarct miocardic acut. Și la București, tramvaiul 1 a fost blocat azi dimineața în trafic timp de peste 30 de minute după ce
FOTO / ACTUALIZARE Mort subit la doar 46 de ani. Cunoscutul pilot și jurnalist sportiv Alexandru Tămășescu a fost găsit fără suflare în casă. ACTUALIZARE Marius Mioc: După două doze de AstraZeneca avea și booster-ul cu Pfizer: „DOZA TURBO”Jurnalistul sportiv Alexandru Tămășescu, pilot de raliu și comentator sportiv, a murit subit la doar 46 de ani. „Sfarsitul lui ma socheaza si ma mahneste profund, era tanar si avea atatea bucurii de oferit”; a scris ziaristul Dorin Chiotea.
Un antrenor de hochei din SUA a decedat subit la 38 de ani. Cauza morții nu a fost făcută publicăColegiul Merrimack a anunțat decesul antrenorului secund de hochei Josh Ciocco, care a murit subit la vârsta de 38 de ani. Decesul fostului căpitan al echipei de hochei a colegiului, care a practicat acest sport timp de mai mulți ani înainte de a deveni antrenor, a fost confirmat marți, 4 octombrie.
decesul subit al zilei Sportivă moartă subit la 30 de ani. Cu o zi înainte se antrena la sală și totul era normal. Femeia lasă în urmă trei copiiFosta luptătoare de la wrestling, Sara Lee, a murit subit, la vârsta de 30 de ani, a anunțat, joi, mama ei, conform Daily Mail. Sportiva postase chiar înainte cu o zi să moară o poză cu ea îmbrăcată în haine de gimnastică.
STUDIU Studiu de caz: Vaccinurile anticovid ucid celulele cerebrale și cardiace, provocând moartea. Studiul a fost efectuat la Institutul de Patologie "Georg Schmorl” din GermaniaUn nou studiu de caz, efectuat la Institutul de Patologie "Georg Schmorl", Spitalul Municipal Dresda, Germania, confirmă că vaccinurile COVID ucid celulele cerebrale și cardiace, ducând la moarte.
Decesul Subit al Zilei Dr. Sergiu Bonea, tânăr medic veterinar, moare subit la Satu Mare „lăsând în urma tristețe și durere”Sergiu Bonea, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați tineri medici veterinari din Satu Mare a plecat dintre noi mult prea devreme. Sergiu Bonea a fost unul dintre fondatorii Cabinetelor Mobovet din municipiul Satu Mare și a ne-a părăsit prematur în cursul zilei de luni
CUVÂNTUL CITITORULUI A murit Coolio din cauza vaccinului Covid? CUVÂNTUL CITITORULUIFaimosul rapper Coolio a făcut un stop cardiac pe data de 28 septembrie și nu a mai putut fi salvat. Potrivit celor apropiati, a căzut din picioare și a murit! Avea doar 59 de ani.
decesul subit al zilei Un boxer de numai 15 ani a murit subit în timpul unei vacanțe. Părinții, în stare de șoc: Nu a avut niciodată probleme medicale. Alerga chiar și în zilele libereUn boxer a murit din senin chiar înainte să împlinească 15 ani. Jack Pollock, din Edinburgh, a decedat subit pe 29 septembrie, în timp ce se afla în vacanță în Portugalia, relatează The Sun.
decesul subit al zilei Un ostaș din garda de onoare a reginei Elisabeta, care stătea de gardă lângă sicriu, a fost găsit mort în cazarma din Londra. Soldatul avea doar 18 aniUn soldat de 18 ani care a mers alături de sicriul Reginei a fost găsit mort în cazarma din Londra, transmite UpDay. Jack Burnell-Williams, în vârstă de 18 ani, a murit miercuri, după ce a fost găsit fără reacție la cazarma Hyde Park
Sportiv decedat subit, la doar 36 de ani, în Pakistan, unde cetățenii au fost presați să se vaccineze pentru a-și păstra serviciul și mobilul. Vestea vine la doar două săptămâni după ce arbitrul pakistanez Asad Rauf a făcut stop cardiacShehzad Rana, un jucător profesionist de cricket din Pakistan, care a jucat pentru Islamabad în Trofeul Quiad-e-Azam 2017-18 și a obținut 26 de goluri, a murit subit pe 30 septembrie din cauza unui stop cardiac, conform Latestly.
Tragedie: Studentă la Medicină în vârstă de doar 20 de ani a murit din cauza unui atac de cord la o zi după vaccinarea Covid-19Familia unei studente la Medicină în vârstă de 20 de ani din Kansas este devastată după ce tânăra a decedat în urma unui stop cardiac la doar o zi după primirea vaccinului Covid-19.
HAȘTAG GHINION / VIDEO Alis Popa: Sportivi, medici, jurnaliști, politicieni, rapperi, actori, „vedete” trans... Tinerei sau mai ofiliți, pică de la o vreme subit și în condiții bizare, ca la teatru, secerați parcă de o mână nevăzută! HAȘTAG GHINION / SIGUR ȘI EFICIENT (VIDEO)Unii, mai ageri, suspectează ceva foarte sulfuros la mijloc, pe când alții, mai prieteni cu „știința”, au început brusc să creadă în „coincidențe” și în tot felul de „sindroame”, de parcă așa ar fi funcționat lumea, prin potriveli ciudate ori picaje neașteptate, și în urmă cu aproape doi ani!
decesul subit al zilei Fostul Fotbalist Alexandru Vagner s-a stins din viață la doar 33 de ani, după ce a suferit pe 20 septembrie un infarct în timpul unui antrenament de fotbal. De atunci nu și-a mai revenitFostul fotbalist Alexandru Vagner a decedat la vârsta de doar 33 de ani, a anunțat, vineri, clubul de fotbal Petrolul Ploiești, pentru care mijlocașul a jucat în 2017.
Fostul primar al comunei Pungești, județul Vaslui, mort subit, după ce a suferit un AVCFostul primar al comunei Pungești, județul Vaslui, a decedat la 67 de ani. Moartea l-a găsit în via sa de acasă, din satul Toporăști. A făcut accident vascular și după o zi a murit la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Vaslui
NOUL NORMAL: Tânără de 29 de ani, vaccinată cu două doze anticovid, căzută moartă în plină stradă, în Brazilia. FOTOGiselle Neres, o tânără antreprenoare din Brazilia, în vârstă de 29 de ani, a murit în urma unui stop cardiac, pe 23.09.22, în timp ce mergea pe stradă, conform publicației Jornal Pequeno.
video Celebrul rapper Coolio a murit subit, la doar 59 de ani. L-au găsit pe podeaua băii: infarct. Era cunoscut pentru hitul Gangsta’s ParadiseRapperul Coolio, în vârstă de 59 de ani, a fost găsit mort pe podeaua unei băi din Los Angeles. Potrivit echipajului de ambulanță, artistul ar fi suferit un stop cardiac. El a fost declarat mort la fața locului, potrivit Gateway Pundit.
Invitată ActiveNews Mihaela Cârlan: Un accident cerebral din senin. Nu treceți pe lângă oamenii care plâng pe stradă, fără să vă ceară nimic, ca pe lângă garduri ori copaci...Când vezi pe stradă un om plângând, nu trece pe lângă el ca pe lângă un gard ori un stâlp. Întrebarea ta, blândă, „ce-ai pățit? te pot ajuta cumva?” îi poate tăia pentru câteva secunde alimentarea durerii, îi poate ușura respirația.
TRANSFUZIE UCIGAȘĂ Un bebeluș de o lună, din SUA, a murit din cauza unui cheag de sânge, după ce a primit o transfuzie de la un vaccinat. Cercetători români au demonstrat că serul poate fi detectat în sânge la 15 zile după inoculare, în pofida afirmațiilor Crucii RoșiiO mamă dă vina pe vaccin pentru moartea bebelușului ei, în vârstă de o lună, după apariția unui cheag de sânge în urma unei transfuzii, relatează Gateway Pundit.
Comentariile oamenilor la moartea subită a actorului Robert Cormier la doar 33 de ani arată că lumea s-a trezitActorul Robert Cormier, care l-a interpretat pe Finn Cotter în serialul canadian Heartland, a murit subit la vârsta de 33 de ani. Cormier a murit vineri, dar încă nu au fost dezvăluite detalii despre cauza morții sale, potrivit Daily Mail.
VIDEO Jurnalist complet vaccinat a dispărut de pe post. O prezentatoare în lacrimi a anunțat moartea lui subită la 24 de ani. VIDEORedacția era mândră că toți angajații săi au primit controversatele injecții. Tânărul a recomandat, de asemenea, vaccinarea și purtarea măștilor prin intermediul aparițiilor pe rețelele de socializare.
MĂRTURIE Injecția booster Covid MI-A UCIS MAMA în 7 minute: „A căzut moartă înainte de a ajunge pe podea”. MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE„Nu cred că acest lucru a fost provocat din cauze naturale”, a spus Foster. „Mama mea nu avea nicio problemă de sănătate. Cred că dacă nu ar fi primit acea injecție cu Covid, atunci ar fi fost aici cu noi astăzi!”
Decesul Subit al Zilei NE MOR ȘI DIPLOMAȚII. Ministru plenipotențiar la Ambasada României în Ungaria, Mircea Leucea, a murit subit. ACTUALIZARE: Avea doar 42 de ani și i s-a făcut rău brusc pe terenul de tenisA murit Mircea Leucea, ministru plenipotențiar, membru al echipei de diplomați români din Ungaria. Anunțul a fost făcut de pagina Ambasadei României în Ungaria.
FOTO Polițiști din SUA, decedați subit. Fratele unui ofițer răposat dezvăluie adevărul: Polițiștii au fost constrânși să se vaccinezeUn ofițer de poliție din Columbia, Carolina de Sud, a murit după ce a suferit sâmbătă un stop cardiac în timpul unui antrenament al echipei SWAT, conform Gateway Pundit. De asemenea, în statul Minnesota, Departamentul de poliție din Anoka a făcut săptămâna trecută anunțul nefericit că unul dintre ofițerii săi a murit subit la domiciliul său
Continuă avalanșa de decese subite: Adolescent mort pe terenul de fotbal în AtlantaUn elev de liceu din Georgia a murit subit în timpul unui meci de fotbal cu steaguri. Incidentul a avut loc la The Weber School, o școală privată din Sandy Springs, Atlanta.
VESTEA TRISTĂ A ZILEI Un mare ziarist basarabean de la Chișinău se desparte subit de noi la București, la numai 48 de ani: IGOR BURCIU. Veșnica lui pomenire! VESTEA TRISTĂ A ZILEIIgor Burciu: Jurnalist, master în Istorie, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, și licențiat în științe politice, studii academice postuniversitare la București, director Departament Știri și Dezbateri TVM și realizator la mai multe televiziuni din Basarabia, fost redactor șef al publicației Flux pe vremea când era o tribună vie a românismului.
Bărbat de 50-55 de ani găsit mort pe caldarâm în Baia MareSămbătă, 24 septembrie, la ora 06.56, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați că pe strada Victoriei din municipiu, pe trotuar, se află un bărbat căzut (de aproximativ 50-55 ani, potrivit unor surse), care sângerează în zona capului.
Tristețe în Bundestag NE MOR VACCINIȘTII... Politicianul german PSD-ist Rainer Keller, care cerea vaccinarea obligatorie Covid, a murit subit. Avea 56 de aniÎn Bundestag a fost ținut un minut de reculegere. „Suntem profund șocați de moartea lui subită”, a spus președintele Bundestag-ului, Bärbel Bas, într-un discurs. „Fără vaccinarea obligatorie cu criterii clare și fără registru nu vom ieși din situație”, spune el...
FOTO HALUCINANTE Nici vaccin n-au injectat nici morții nu le miros! Ministerul Sănătății face pe prostul privind decesele subite dar vrea o „strategie” contra maladiei care lovește România mai tare ca Covidul sau cancerul: INFARCTURILE și AVC-urileA trecut peste o lună de când ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că nu știe ce e cu morțile subite care au invadat România după campania de vaccinare Covid și că mai întâi i-ar trebui niște studii.
TOAMNA DECESELOR SUBITE Românii își plâng morțile subite din familie pe Facebook. FOTO - TOAMNA DECESELOR SUBITEDupă cum spunea Dr. Anca Nițulescu, ne-așteaptă boli cronice, așa-zis incurabile, foarte stranii, din ce în ce mai stranii. Din păcate, rubrica deceselor subite continuă. Facebook-ul este împânzit de anunțuri cu decese fulgerătoare, precum cele de mai jos
FOTO Moarte fulgerătoare: Un cunoscut voleibalist s-a stins subit, la doar 39 de ani. Sportivul constănțean Doru Ghimeș lasă în urmă doi copiiConstănțeanul Doru Ghimeș s-a stins din viață la 39 de ani, anunță Federația Română de Volei. Ghimeș a fost jucător la Tomis Constanța, dar și la alte echipe din țară, precum și din străinătate. Voleibalistul a făcut parte și din Naționala României.
video Moarte subită în Iași: Un asistent medical de la Spitalul de Recuperare, în vârstă de 46 de ani, a căzut din picioare în sufragerie. VIDEOUn bărbat de 46 de ani, asistent medical la Spitalul de Recuperare din Iași, a murit subit. Bărbatul a căzut din picioare în sufragerie și s-a stins în mâinile medicilor care încercau să îl salveze, relatează BZI.
DECIMARE NE MOR PRIMARII! Încă un primar decedat subit azi: Mircea Pop avea 55 de ani și îi murise și soția, în aprilie. Era primar din 23 decembrie 1989! PNL Sălaj a mai îngropat un edil în urmă cu o săptămână. Săracii, mai mult cei de la comune mor pe bandăPrimarul comunei Cuzăplac, Mircea Pop, s-a stins din viață în această dimineață de 22 septembrie 2022, la vârsta de 55 de ani. Pe 29 aprilie a decedat subit și soția sa, Simona Pop. Pe 16 septembrie a murit subit un alt edil din Sălaj
Creștere inexplicabilă a numărului de decese în Europa – date oficialeOamenii de știință și specialiștii în date sunt surprinși de creșterea neobișnuit de mare a numărului de decese înregistrate în Europa.
Continuă decesele pe bandă rulantă în primăriile din România: Primar din Dâmbovița, mort fulgerător, în urma unui AVCPrimarul localității dâmbovițene Potlogi, Nicolae Catrina, s-a stins fulgerător, la un spital din capitală, relatează Gazeta Dâmboviței.
vaccident Pilotul unui Boeing, moarte subită în timpul zborului. Cauza decesului nu a fost făcută publicăPilotul unui avion Boeing a murit în timpul unui zbor de la Novokuznetsk la Sankt Petersburg, în Rusia, duminică, 18 septembrie, conform EuroNews.
Decesul Subit al Zilei O cercetătoare de la Facultatea de Fizică din Iași a murit subit. Liliana Mihaela Ivan avea 46 de ani și îi murise și fratele de puțin timpO tânără cercetătoare de la Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași a încetat din viață. Decesul Lilianei Mihaela Ivan (foto dreapta) a fost anunțat pe Facebook de către cunoscuții ei. Cu puțin timp în urmă murise și fratele ei...
Tânăr de 26 de ani, mort din cauza vaccinului Pfizer, care i-a provocat miocardită. Bărbatul a ignorat palpitațiile apărute după inoculareRory Nairn a murit în noiembrie, la doar 12 zile după ce a primit prima doză de vaccin Pfizer. În urma vaccinului, acesta a avut palpitații cardiace care au fost ignorate, deoarece bărbatul urma să aibă nunta, iar apropiații au considerat că este rezultatul stresului
noua normalitate Morțile subite ale zilei continuă: Un băiat de 16 ani a fost găsit mort în casăJon Niemi, un băiat de 16 ani, din Northborough, Massachusetts, a fost găsit mort în locuința sa.
FOTO/VIDEO Un transsexual din SUA, în vârstă de 25 de ani, adept al curentului vaccinist, s-a prăbușit pe scenă în timpul unui spectacol. Medicii spun că a murit din cauze naturaleUn transsexual din Philadelphia, pe numele Valencia Prime, dansatoare și cântăreață, a murit în timpul unui spectacol, potrivit 6abc.
Revolta unei mame „Arafat, Gheorghiță, Rafila - Vă veți îneca în sângele copiilor noștri nevinovați!” Mama lui Valentin Gherebe, decedat într-o baltă de sânge după a doua doză de vaccin Pfizer, îi acuză pe cei trei că nu întreprind nici o acțiune în cazul morților subiteMama fostul sportiv al Naționalei de Hochei, Valentin Gherebe, fondatorul brandului Anonymous, mort subit într-o baltă de sânge la vârstă de 43 de ani după a doua doză de Pfizer, s-a revoltat pentru că autoritățile nu întreprind nimic în situația deceselor subite din ce în ce mai numeroase
Moarte subită, la frageda vârstă de 10 ani. Autoritățile americane nu scot un cuvânt despre cauza morțiiUn băiat în vârstă de 10 ani din Indiana, SUA, a murit subit la doar câteva zile după ce și-a îndeplinit visul de a juca fotbal sub lumina reflectoarelor, relatează Western Journal.
Decesul Zilei Părintele Gheorghe Colțea din Bran-Zărnești s-a prăbușit din picioare în drum spre Mitropolie. Avea 59 de aniA murit preotul Gheorghe Colțea. Protopop de Bran-Zărnești s-a prăbușit din picioare, în drum spre Mitropolie, titrează Antena 3. El a intrat în comă de gradul IV și a murit la spital
FOTO / VIDEO NOUL NORMAL: Femeie căzută moartă în plină stradă la Vaslui - VIDEO. Noi am avertizat din mai 2021: ROMÂNII VOR CĂDEA CA MUȘTELE!„Țineți minte în 2019 cum se prăbușeau oamenii pe stradă în Wuhan? Atunci era minciună, dar acum prăbușirile bruște ale unor oameni sînt parte din #NoulNormal. Acum și la înmormîntarea reginei Angliei, cînd un ostaș din garda de onoare s-a prăbușit...
Asistent medical din Bacău, mort de „o boală incurabilă”, la doar 53 de aniUn asistent medical din comuna Săhăteni, Bacău, a murit subit, la doar 53 de ani, în urma unei suferințe de mai mult timp cu o boală incurabilă.
Redactorul șef al ziarului Pravda, apropiat al lui Vladimir Putin, a murit în condiții misterioaseRedactorul-șef al ziarului Pravda, apropiat al lui Vladimir Putin, a murit în urma unui "atac cerebral" în timpul unei călătorii de afaceri.
Morțile subite ale zilei: Un tânăr de 17 ani din Florida a decedat pe terenul de golfUn jucător de golf ,în vârstă de 17 ani, din Florida, a murit subit luni, în timp ce se antrena pentru un turneu.
FOTO Moartea subită face ravagii în Italia. Atac de cord pe bandă rulantă la persoane tinereUn antreprenor din Italia, în vârstă de 60 de ani, a murit subit, în urma unui atac de cord. Bărbatul s-a simțit rău în timp ce se afla la biroul companiei. La fața locului au sosit ambulanța și elicopterul medical de la Verona, însă nu s-a mai putut face nimic
FOTO/ACTUALIZARE „Se aranja la oglindă și, brusc, s-a prăbușit!” O profesoară din Bârlad a murit subit, la doar 56 de ani. ERA VACCINATĂ CU TREI DOZE. FOTOO profesoară de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Bârlad s-a stins din viață, brusc și tulburător, la doar 56 de ani.
S-a aflat cine este militarul americanul mort din „cauze naturale” la 41 de ani la Baza KogălniceanuMilitarul american, în vârstă de 41 de ani, care a murit din „cauze naturale”, după cum afirmau reprezentanții bazei militare Kogălniceanu, este locotenent-colonelul Nicholas D. Goshen, din cadrul Diviziei 101 Aeropurtată.
Muzician din Venezuela, mort de infarct, în timpul unui turneu în Europa, la vârsta de 58 de aniMuzicianul venezuelean Aquiles Baez a decedat, la vârsta de 58 de ani, în timp ce se afla în turneu în Europa. Moartea lui Baez a fost confirmată de ministrul culturii din Venezuela, Ernesto Villegas, care a împărtășit tragica veste pe Twitter
Tânăr de 18 ani din Italia, cu un stil de viață activ, decedat subit. Mama lui cere autorităților să efectueze autopsiaLorenzo Squillance, un salvamar din San Benedetto del Tronto, Italia, în vârstă de 18 ani, a murit subit.
FOTO Decese pe bandă rulantă în primăriile din România: Un primar din județul Bacău și un funcționar al Primăriei Târgu Jiu au murit subitPrimarul comunei Sascut, Ioan Răuță, a murit astăzi. Surse apropiate familiei susțin ca edilul PSD suferea de cancer. Tot astăzi, un angajat al Primăriei Târgu Jiu a murit subit. Sorin Găvănescu era salariat al compartimentului de Servicii Comunale
FOTO Moarte fulgerătoare: Fratele unui cunoscut om de afaceri din România s-a stins din viață în urma unui infarctFratele unui cunoscut om de afaceri din România s-a stins din viață în urma unui infarct, în timp ce se afla în vacanță, în Spania.
Zodia Cancerului PNL și PSD lovite de CANCER. Consilierul PNL Marius Dorel Postelnicescu, fost președinte PNL Pitești, și primarul PSD de Giroc, Ionel Iosif Toma, morți subit de „o boală necruțătoare și incurabilă”Ionel Toma a pierdut lupta cu o boală necruțătoare (cancer) de care suferea de mai bine de un an. Unul dintre cei mai longevivi primari din Timiș, el a condus comuna Giroc din anul 1996. Primul mandat l-a câștigat pe lista PNL, iar următoarele șase mandate pe lista PSD
Un tribunal din India îl obligă pe Bill Gates să „dea socoteală”, după ce o femeie a murit în urma vaccinului anticovid de la AstraZenecaUn tribunal din India i-a ordonat lui Bill Gates, guvernului indian și institutului Serum - cel mai mare producător de vaccinuri din lume - să furnizeze răspunsuri oficiale în legătură cu un proces intentat de tatăl unei doctorițe
FOTO Mort în somn, la doar 17 ani. Un jucător de fotbal american din New York și-a încheiat cariera mult prea repedeUn fotbalist de 17 ani din New York a murit în somn, potrivit unui comunicat postat pe contul de Twitter al echipei.
Moartea Subită de Zi cu Zi Profesorul universitar ieșean Ștefan Tudose-Sandu-Ville a murit subit la 39 de ani. Cauza decesului prematur nu a fost menționatăProfesorul Ștefan Tudose-Sandu-Ville a murit, sâmbătă, la vârsta de 39 de ani, potrivit unui anunț făcut de Universtatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași. El a fost înmormântat azi.
A murit subit la 27 de ani, după tura de după-amiază în clinică. Medicul Marco Tiberi s-a stins fulgerător, în plină tinerețeUn medic din provincia Pesaro e Urbino, Italia, s-a stins din viață subit, la doar 27 de ani. După tura de după-amiază în clinică, tânărul medic s-a urcat în mașina lui, dar nici măcar nu a avut timp să închidă ușa
Pneumonia face subit ravagii în state ale lumii civilizate cu înaltă tehnică medicală: romancierul spaniol Javier Marias, editorialist El Pais și jurnalistul CNN Bernard Shaw, ambii morți de pneumonieShaw a acoperit tentativa de asasinat a fostului președinte american Ronald Reagan în 1981, revolta studenților din Piața Tiananmen în 1989, cutremurul din California din 1994, moartea Prințesei Diana în 1997 și cursa prezidențială din 2000.
decese pe bandă rulantă Baltimore, SUA - Orașul unde adolescenții cad ca muștele. Patru decese subite într-o săptămânăUn elev de clasa a 11-a din Baltimore, SUA, a murit miercuri după ce a căzut brusc în timpul antrenamentului de fotbal.
deces fulgerător Președintele Asociației Internaționale a Polițiștilor Regiunea 5 Bihor s-a stins subit la doar 50 de aniPreședintele Asociației Internaționale a Polițiștilor(IPA), Regiunea 5 Bihor, Marius Marian, a murit la la 50 de ani, transmite Bihor Online. Vestea tristă a fost făcută de colegii din cadrul IPA, care au ținut să-i transmită un mesaj
criză medicală Medicii și oamenii de știință din întreaga lume au publicat Declarația de Criză Medicală Internațională din cauza bolilor și deceselor asociate cu vaccinurile CovidNoi, medicii și oamenii de știință din întreaga lume, declarăm că există o criză medicală internațională din cauza bolilor și deceselor corelate cu administrarea produselor cunoscute sub numele de "vaccinurile COVID-19".
Prof. Mihai Floarea: Sinuciderea asistată medical„Sîntem prea mulți pe Pămînt" – declară purtătorii de cuvinte proaste ai „elitei globaliste"; „otrăvim" aerul planetei cu respirațiile noastre, mai exact ale celor 90% dintre noi, cei socotiți „locuitori inutili"...
Mort în somn la 34 de ani din cauza unui edem pulmonar. ActiveNews a publicat studii care arată asocierea între vaccinurile anti-covid și leziunile pulmonareSorin Nechita, tată a doi copii, de trei ani și jumătate, respectiv un an și șase luni, a murit în somn, la doar 34 de ani, din cauza unui edem pulmonar.
A murit rectorul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, Florinel Dinu, după ce a suferit un infarct, la doar 61 de aniRectorul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, prof. univ. dr. habil. Florinel Dinu, a încetat din viață, la vârsta de 61 de ani după ce a suferit un infarct.
deces subit Jandarm decedat fulgerător la Cluj. Colonelul Ghișa Marcel-Pavel avea doar 54 de aniGruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, a anunțat decesul prematur al colonelului Ghișa Marcel-Pavel, în vârstă de 54 de ani.
Pomenirea Morților Rată de două ori mai mare decât cea așteptată a deceselor în rândul adulților între 35 și 44 de ani vara trecută în SUA – potrivit datelor de la companiile de asigurări de viață. Dr. Malone: CDC nu a studiat mortalitatea în exces în cazul vaccinurilorCererile de despăgubire în caz de deces pentru adulți apți de muncă, în cadrul polițelor de asigurări de viață de grup, au crescut cu mult peste nivelurile așteptate în vara și toamna anului trecut, potrivit datelor de la 20 dintre cele mai importante 21 de companii de asigurări de viață din Statele Unite, relatează The Epoch Times.
FOTO CU AVERTISMENT Anca Radu: DUPĂ MORȚII DEZBRĂCAȚI DIN SACII DE GUNOI, MORȚI LA CRAVATĂ SAU PE TOCURI (atunci când mai pot să poarte - FOTO)Dacă medicii spun că descoperă "cheaguri” la pacienții care au salvat-o pe bunica, dar nu prea știu de fapt ce sunt, iar pacienților le prescriu anticoagulante, există oare posibilitatea să nu fie tocmai o problemă de coagulare și anticoagulantele respective să fie o loterie ultrapericuloasă?
Mihai Coșoveanu, excepțional profesor de engleză de la Facultatea de Litere din Craiova, mort în urma unui atac vascular cerebral. A avut, se pare, prea multă încredere în „știință”... Dumnezeu să-l ierte!Mihai Coșovanu, profesor de engleză la Facultatea de Litere din Craiova, a murit după ce a suferit un atac vascular cerebral. Anunțul a fost făcut de asociația studențească a facultății.
Militarul american de la Baza Kogălniceanu a murit, surpriză, „din cauze naturale”. Soldatul avea doar 41 de aniMilitarul american, în vârstă de 41 de ani, a murit din cauze naturale, afirmă reprezentanții bazei militare Kogălniceanu, adăugând că va avea loc o investigație în acest caz.
Unul dintre cei mai buni actori de stand-up comedy, mort din „cauze naturale”, la doar 54 de aniComediantul și vedeta de pe Netflix, David A. Arnold, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa. Scenaristul de la "Full House" a murit "din cauze naturale", la domiciliul său.
O viață de 20 de ani Sportiv american, mort subit la doar 21 de ani, după un „colaps brusc”Un fundaș de la clubul de fotbal american al universității Ouachita Baptist University (OBU) din Arkansas a murit subit duminică, a anunțat instituția unde învăța tânărul. Jucătorul Clark Yarbrough, în vârstă de 21 de ani, a murit duminică
In Memoriam Mădălina Elena Dârdeci: La moartea subită a unui judecător de doar 49 de aniAceastă profesie vine „la pachet” cu multă singurătate, cu multă asprime în suflet, astfel că, fiecare încercăm, atât cât putem, să ne protejam sufletul. Asa, aspru, cum este el... A murit un coleg...
MOARTEA VINE PE BANDĂ Militar american decedat la Constanța de infarct la doar 41 de ani. MOARTEA VINE PE BANDĂ RULANTĂ. VIDEO-ACTUALIZAREUn militar american a murit după ce a suferit un infarct în timpul antrenamentelor de la baza Mihail Kogălniceanu din Constanța. Militarul se afla internat la terapie intensivă de câteva zile
Decesele Zilei Judecătorul arădean Caius Lăzărescu a murit subit la 49 de ani - infarct sau AVC, fostul politician PDL de Bacău Silviu Bondor, răpus pe neașteptate la 68 de ani, suceveanul de 38 de ani Ilie Rostaș, mort inexplicabil, Rodica Oleniuc, „boală necruțătoare”Judecătorul arădean, Caius Lăzărescu, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit mort în locuința sa. Cauza probabilă a decesului o constituie un infarct miocardic sau un atac vascular cerebral (AVC). A murit brusc și Silviu Bondor, fruntaș PDL
„Sindromul” Morții Tăcute Anca Radu: NU LĂSAȚI MORȚII FĂRĂ NUMEScopul este să iasă la iveală, cu identități verificabile, efectele catastrofei medicale generate de nazismul reeditat în formă modernă. Anonimatul este perfect echivalent cu statisticile zilnice privind morții „de Covid”; este o prostie.
Martor la deces subit MOARTEA SUBITĂ LOVEȘTE PE BANDA UNU. Mădălin Pribu: Astăzi mi-a murit unul în brațe!Mă uit repede pe ea și îi dictez ăleia de la 112 datele omului: Nume, prenume, 64 de ani, vaccinat cu trei doze, ultima la data de... În cinci minute apare și Salvarea. Încep manevrele de resuscitare.
O viață de 20 de ani Victimele lui Trudeau: Ieri căpitan de hockey la juniori, azi dus la groapă. O viață de 20 de ani - O moarte subităLiga de Hockey Junior din Ontario, Canada, a anunțat miercuri că Eli Palfreyman, care tocmai fusese numit căpitan, a decedat subit în timpul unui eveniment de pre-sezon desfășurat marți seară. El avea 20 de ani.
MOARTEA NOASTRĂ SUBITĂ Anca Radu: NU ÎNGROPAȚI MORȚII MAI ADÂNC DECÂT TREBUIE!Singurul mesaj pe care vi-l pot lăsa este îndemnul de a vorbi deschis și insistent despre decesele "inexplicabile” din familiile voastre și din jurul vostru.
VIDEO Frumoasa actriță Charlbi Dean a murit la New York în urma unei boli „neașteptate și subite”, la doar 32 de ani. Actorul Nicholas Brendon a fost spitalizat tot la NY după un „incident cardiac”. În 2021 a avut o paralizie a picioarelor și organelor genitaleTânăra actriță a murit luni, 29 august,, la New York, în urma unei boli „neașteptate și subite”, a transmis The Independent.
TERIBIL! Trista spovedanie a medicului Răzvan Constantinescu„Ai făcut enorm, Răzvane! Mi-e rușine de rușinea colegilor tăi care au fost complici la acest masacru...”, i-a răspuns partenerul său de Coaliție, publicistul Iulian Capsali.
Decesul Subit al Zilei A căzut moartă în plină stradă. Profesoara de limba română Elena Roată din Târgu Jiu a murit în brațele echipajelor de SMURD și Salvare. Se vaccinase „anti-Covid” pe 24 octombrie 2021. DECESUL SUBIT AL ZILEILa fața locului au ajuns echipaje medicale ale SMURD și Ambulanței Gorj, care au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, n-au reușit să-i salveze viața apreciatului profesor.
MOARTEA SUBITĂ LA ZI Și avocații mor, nu-i așa? Lista crește. Încă un deces subit al unui avocat, de numai 48 de ani: Liviu Neculai Răghină din Vrancea, fiul colonelului dr. Neculai Răghină, fost comandant al Spitalului Militar FocșaniAvocatul Liviu Neculai Răghină, membru al Baroului Vrancea, a murit subit sâmbătă, 27 august, din motive necunoscute. La doar 48 de ani, Liviu Răghină s-a stins din viață fără a suferi de vreo afecțiune
VIDEO Marele muzician de jazz Joey DeFrancesco a murit subit la 51 de ani. Omagiul lui John Mclaughlin. FOTO / VIDEOJoey DeFrancesco, muzicianul care a readus sunetul bogat și învăluitor al orgii Hammond B-3 în curentul principal al jazz-ului la începutul anilor '90 și a domnit ca un as preeminent timp de peste 30 de ani, a murit subit joi, a anunțat NPR. Avea 51 de ani.
Moartea Zilei A murit „prea devreme și prea neașteptat”. Prof. Gabriel Bîrsan, fost rector al Universității din Galați și decan al Facultății din Cahul, a decedat subit chiar de ziua Independenței Republicii Moldova„După o viață dedicată Universității „Dunărea de Jos” din Galați, colegul nostru, prof. dr. ing. Iulian Gabriel Bîrsan, a plecat dintre noi, în dimineața acestei zile, prea devreme și prea neașteptat.”
„SIGUR ȘI EFICIENT!” Anca Radu: 1. PE EI ȘTIM CUM ÎI CHEAMĂ. CUM I-A CHEMAT. 2. SIDA DIN GURA LUI ADRIAN MARINESCUCă se vorbește mult, că se vorbește puțin despre cauza deceselor subite, toată lumea, absolut toată lumea știe cauza lor reală și simte amploarea dezastrului, până și cei mai fanatici susținători ai „științei”, indiferent ce spun.
Cuvântul Profesorului RULETA RUSEASCĂ. Scrisoare Deschisă tuturor vecinilor mei vaccinațiDragul meu vecin, cheagurile sanguine pe care le-a produs și continuă să le producă organismul tău ca reacție la serurile experimentale pe care le-ai acceptat convins ori constrîns sînt un fel de bombă cu ceas.
Gazeta Românească Premieră în Italia după MOARTEA SUBITĂ a tânărului român de 24 de ani Traian Calancea, vaccinat cu Pfizer: Judecătorul cere cercetarea legăturii decesului cu vaccinul. Avocata Renate Holzeisen: „Aceste morți nu pot rămâne nepedepsite!”Tânăr român mort la Trento, judecătorul cere cercetarea legăturii decesului cu vaccinul, respingând cererea procurorilor de clasare a cazului, transmite Gazeta Românească. Traian Calancea a murit la vârsta de 24 de ani
Cuvântul Românului După VARA MORȚILOR SUBITE urmează ULTIMA LOR IARNĂ. Cuvântul RomânuluiRomânii care se exprimă liber pe net, chiar și din anonimat, ca cel pe care îl publicăm azi, cu pseudonimul ales Negru Albastru, își vor găsi întotdeauna loc în paginile ActiveNews. Vă așteptăm, așadar, aici, la rubrica noastră Cuvântul Românului:
DEZBATERE VIDEO Părintele Bogdan Florin Vlaicu despre restricții și relaxare, inocularea copiilor și morțile subite, cu invitații săi, av. Marina-Ioana Alexandru, Tatiana Petrache, dr. Damian Baciu și pr. arhim. Mihail StanciuVom vorbi despre restricții și relaxare, inocularea copiilor și morțile subite, mărturii din pelerinajul din Grecia, modificările din noua lege a învățământului și scandalul schimbărilor de sex la copii în Marea Britanie.
MOARTEA SUBITĂ LA ZI DECESE SUBITE ÎN SUA: Tânăr de numai 16 ani, prăbușit la pământ la un joc de Frisbee, rugbist de 30 de ani mort pe neașteptate, fotbalist american și director de școală de 49 de ani, mort subit în timp ce dădea o tură pe bicicletăUn tânăr de 16 ani a murit subit după ce a suferit un stop cardiac în timp ce se juca Frisbee cu membrii familiei. Primii respondenți au ajuns rapid la fața locului, dar, în ciuda celor mai bune eforturi, nu a putut fi resuscitat.
Eroii din prima linie. Artimetica GenociduluiAți văzut cu toții afișele propagandistice din perioada de început a așa-zisei pandemii, nu-i așa? Mai țineți minte figurile acelea concentrate de doctori și asistenți medicali transpirați de efortul de a lupta cu așa-numitul virus ucigaș?
Morți Locale Piatra Neamț a rămas în două zile fără cel mai apreciat medic pediatru, Cristian Petrovici, și fără cel mai cunoscut fotograf din județul Neamț, Ioan Clopoțel, răpus de un AVCMedicul pediatru Cristian Petrovici s-a stins din viață ieri seară, la scurt timp după ce a fost externat din spital. Suferind de o boală dificilă, doctorul Petrovici și-a trăit cu demnitate ultimele clipe, cerând singur externarea
Mari Sportivi Fostul mare portar al Politehnicii Iași, Ioan Bucu, a încetat subit din viață la 66 de aniFostul mare portar al Politehnicii Iași, Ioan Bucu, a încetat, ieri, din viață, a transmis Politehnica Iași. Sportivul a murit la 66 de ani dar nici o publicație chipurile de specialitate din România nu se obosește să ofere și cauza decesului personalității sportive
MORT SĂNĂTOS TUN Cel mai rapid ciclist montan britanic, de numai 37 de ani, a murit subit în pat la două zile după ce devenise campion scoțian. Prietena lui Rab Wardell, ciclista olimpică Katie Archibald, a încercat degeaba să-l resusciteze: ERA ATÂT DE SĂNĂTOS!...Fostul campion de ciclism montan de la Jocurile Commonwealth, Rob Wardell, de 37 de ani, a murit în somn la două zile după ce a devenit campion scoțian. În 2020, campionul a stabilit cel mai rapid timp înregistrat pe West Highland Way, informează Daily Mail.
Decesele Zilei / UPDATE Cadru medical din Focșani, mort subit de ziua lui, la 45 de ani. Româncă de 45 de ani din Italia, moartă subit în Chieti. Tânăr român de 19 ani, vaccinat de trei luni, găsit mort în casă în Abruzzo. Antrenor din Târgoviște, consilier PNL din Cluj...O româncă de 45 de ani, Alexandra Roxana Iacob, a murit subit în locuința ei din Bucchianico, provincia Chieti, în Abruzzo. Cadavrul a fost găsit de soțul ei. Alexandra era originară din Moinești, județul Bacău.
Alis Popa: Adormiții trebuie să se trezească!Din când în când iese câte-un „deontolog” pe uliță și strigă-n gura mare că nu-i frumos să postezi despre morțile subite. Că nu e nicio diferență între aplaudacii frenetici ai morților de „covid” și cei care numără decesele de după serul magic, în cor.
Ultimul concediu „A murit pe un sezlong în Bulgaria... Infarct.” Decesul subit al șeful serviciului de Parcări din Satu Mare, Liviu Manița, este deplâns de Primăria orașului. În timpul pandemiei, Primăria urla: Vaccinarea este singura cale de a ne recâștiga normalitatea!A încetat din viață șeful serviciului Administrare Parcări, Liviu Gheorghe Manița, a anunțat pe pagina de socializare Administrația Domeniului Public Satu Mare. Colegii au transmis condoleanțe familiei îndoliate.
HECATOMBA MONDIALĂ Corneliu Vlad și Wayne Allyn Root: Asasinate în masă cu sânge rece. Moartea subită se prelinge din seringăVaccinarea se infatiseaza tot mai clar ca vaccindemie sau, si mai clar, ca moarte prin seringa. Statisticile sunt tot mai convingatoare, oamenii tot mai lămuriți, spaima si indignarea cresc, dar asasinarea cu seringa continua prea putin tulburata. Si "marea presa” tace.
DOCUMENTE Fauci își dă demisia pentru a fugi de responsabilitate în fața valului mondial de decese subite. „Dr. Moarte” - și nu numai el - ar trebui anchetat pentru implicarea sa în politicile criminale Covid. E-mail-urile au dovedit că nu credea în Mască și VaccinÎn vârstă de 81 de ani, Eminența Cenușie a Pandemiei, Anthony Fauci, supranumit „Dr. Moarte” pentru experimentele sale sinistre derulate și aprobate în mult prea îndelungata sa carieră, dar și pentru implicarea sa directă în Crima Planetară Wuhan, a anunțat că va demisiona în decembrie
VIDEO Canada: Decesele din cauze necunoscute, pe primul loc în top 10 cauze ale mortalității în provincia Alberta – creștere fără precedentProvincia Alberta din Canada raportează o creștere fără precedent a cauzelor nedefinite și necunoscute de deces în 2021.
MOARTEA SUBITĂ LA ZI Claudia Marcu: Medicii onești sunt indignați în fața morților subite. Dr. Oana Secară: „Edemul pulmonar apare la vârstnici, nu la o tânără de 18 ani! Este vorba de efecte adverse postvaccinale”. CAZUL ALESSIA RAICIUMoartea absolut inexplicabilă a unei tinere sportive în vârstă de doar 18 ani a reușit să șocheze întreaga opinie publică. Rezultatul autopsiei, care a relevat un edem pulmonar acut, a adus și mai multe semne de întrebare, mai ales că afecțiunea nu este fatală și apare la vârstnici și la cardiaci.
MOARTEA SUBITĂ LA ZI DECESUL ZILEI. Plutonierul adj. șef Iulian Bogeanu a murit subit la 45 de ani. ISU Mehedinți transmite condoleanțe. Pompieri, militari, polițiști, jandarmi - noul numitor comun: MOARTEA SUBITĂPompieri, militari, polițiști, jandarmi, avocați, profesori, sportivi, medici, politicieni, jurnaliști, preoți, profesori de religie sau de informații, tineri români sau chiar copii. Noul numitor comun: MOARTEA SUBITĂ.
DATE OFICIALE Marius Mioc: 112.000 de români morți ca urmare a politicii sanitare a Guvernului. De ce nimeni nu cercetează MORȚILE SUBITE?Conform datelor Institutului Național de Statistică în anii 2020 și 2021 în România a fost un exces de mortalitate de 112,000 de morți comparativ cu anul de referință 2019, de dinainte de așa-zisa pandemie. În primele 3 luni din 2020 mortalitatea
EXCLUSIV Dr. Geanina Hagimă: Un posibil mecanism neurologic al morților subite din ultimii doi ani – subiect de reflecție/informare pentru medici. De ce tehnologia 5G nu ar trebui să devină funcționalăRecent, cercetătoarea de origine italiană Antoaneta Gatti a descoperit că morțile subite intrauterine și ale nou-născuților se asociază cu prezența unor leziuni cerebrale în zona centrilor nervoși ce controlează funcțiile vitale (din trunchiul cerebral și punte)
Fapte, nu vorbe! Rafila crede că pentru morțile subite care inundă România e nevoie întâi de un studiu. ActiveNews îi oferă soluția mai rapidă: Polițiști anchetatori și procurori, inclusiv procurori militari, care să sprijine medicii legiștiMinistrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, la Antena 3, că nu poate asocia cu pandemia seria de morți subite apărute în ultima perioadă inclusiv la persoane tinere și că i-ar trebui un studiu.
„Sigur și eficient” UCIS „SIGUR ȘI EFICIENT” DE ASTRAZENECA. Ancheta Medicinei Legale s-a finalizat, după un an: Rockerul Zion de 48 de ani a murit din cauza unui „traumatism cerebral catastrofal” generat de injecția cu serul experimental de la Oxford, lăudat la Trinitas TVUn cântăreț de muzică rock în vârstă de 48 de ani din Cumbria, Marea Britanie, a suferit un „traumatism cerebral fatal” în urma unei tromboze - astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sânge - provocate de „vaccinul” Covid de la AstraZeneca
Fenomen Global Morți subite la copii și în Noua Zeelandă. O fetiță de 12 ani a decedat după ce a colapsat în timp ce alerga într-un parc din AucklandPoliția din Noua Zeelandă face cercetări în numele medicului legist după ce o elevă de numai 12 ani a colapsat joia trecută, în timp ce alerga într-un parc din Auckland, informează NZ Herald.
Trista Realitate a Zilei Un român a descoperit ce înseamnă cu adevărat OMSUn utilizator român al Facebook-ului, Cosmin Anton, ne oferă trista realitate a zilei, decriptată: OMS înseamnă....
Sportivi decedați subit Nouă listă incompletă: 1249 de sportivi care au suferit stop cardiac și probleme grave, 847 de morți în rândul acestora, după vaccinul CovidCu siguranță, nu este normal ca atât de mulți sportivi, în principal tineri, să sufere de stopuri cardiace sau să moară în timp ce se află pe terenul de joc, așa cum s-a întâmplat anul acesta. Multe dintre aceste probleme cardiace și decese au survenit la scurt timp după ce au primit vaccinul împotriva Covid.
Timeea, 21 de ani, însărcinată în 3 luni, tromboză venoasă, a murit cu zile la Neurochirugie Cluj. Medicii nu i-au mai putut salva viața. Tromboza venoasă se numără între efectele vaccinării Covid, potrivit unui studiu LancetTânăra Timeea în vârstă de 21 de ani, însărcinată în 3 luni, care a fost internată în stare gravă în 7 august la Secția de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca, a murit miercuri, 17 august 2022,
Nu trece zi fără un nou caz de „moarte subită”: Antrenor de baschet de 27 de ani „moare subit” în urma unui stop cardiacAntrenorul Tyler Edwards, de 27 de ani, a murit subit luni, în urma unui presupus stop cardiac, potrivit directorului asociat al liceului Comstock Park High School din Michigan, unde tânărul era antrenor.
Moarte subită sigură Jandarm decedat fulgerător la Giurgiu. Aurel Tudorel Neciu avea numai 39 de ani. Cauza morții subite nu a fost făcută publică. Imagini de la ÎNMORMÂNTAREJandarmeria Română este în doliu, după decesul fulgerător al unui membru al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Giurgiu, transmite presa locală. Aurel Tudorel Neciu avea numai 39 de ani. Înmormântarea a avut loc ieri, 17 august 2022.
PROCESE PENTRU ADEVĂR Av. Gheorghe Piperea: PROCESE PENTRU „MORȚILE SUBITE” - Dacă decesul a survenit în imediata vecinătate temporală a administrării unui vaccin, iar victima nu avea antecedente cauzatoare ale morții inexplicabile, atunci CAUZA ESTE VACCINULCând spui că cineva s-a stins de sindromul morții subite, de fapt spui că nu știi cauza decesului sau, și mai "științific”, că știi, dar tre’ ascunzi cauza pentru că nu e corect politic să o dezvălui.
VIDEO O listă impresionantă de sportivi din întreaga lume decedați sau schilodiți de vaccin și un VIDEO pe măsură. Publicații americane și germane scriu despre numărul neobișnuit de mare de jucători care s-au prăbușit pe teren. La noi, OMERTAZiarul german Berliner Zeitung a publicat un material care încearcă să răspundă la motivele pentru care „un număr neobișnuit de mare de jucători de fotbal profesioniști și amatori s-au prăbușit în ultima vreme pe teren”.
SINISTRU! Au ucis-o cu vaccinul pe tânara baschetbalistă Alessia Maria Raiciu, moartă subit la doar 18 ani? CINE RĂSPUNDE?Tânăra a fost găsită moartă acasă, ieri. Se pare că sportiva a avut parte de o moarte suspectă. Deocamdată nu se cunoaște cauza morții, dar se fac cercetări în acest caz.
Un cunoscut medic, autor și editor, de 43 de ani, a murit subit – ultima sa postare: o imagine cu fiica sa cea mică, după ce a primit vaccinul CovidDr. Bret Stretka, doctor în medicină, editor, autor al cărții „Istoria creierului uman”, colaborator la platforma medicală Medscape, a murit subit după un atac de apoplexie, săptămâna trecută, potrivit unei postări a soției sale, în care aceasta a făcut anunțul. Stretka avea 43 de ani.
CANCER FULMINANT/VIDEO IMRE, COSTAȘ, ANDRIEȘ. Activista #rezist Irina Andrieș, triplu vaccinată, a murit subit de cancer chiar la aniversarea manifestației de pe 10 august din Piața Victoriei. Ea considera că nătângii nevaccinați ar trebui să-și plătească spitalulNimeni nu-și putea închipui ca tânăra activistă #rezist Irina Andrieș să moară peste noapte, chiar în ziua aniversării manifestației din 10 august 2018. Ea era așteptată, ca întotdeauna, alături de tovarășii ei de #rezist, mai ales că participase la evenimentele din urmă cu patru ani din Piața Victoriei.
Soția viceprimarului PSD de 44 de ani mort subit de AVC în Grecia: A căzut în câteva secunde și a murit în fața copiilor. Un alt om de afaceri a decedat de infarct în Grecia. Observație comentator ActiveNews: Vaccinații pică din picioare ca niște bușteniViceprimarul comunei doljene Grecești, Daniel Sorin Calu, în vârstă de 44 de ani, a murit în fața copiilor și șoției sale după ce a făcut infarct. Evenimentul trist s-a petrecut sâmbătă, în timp ce se afla cu familia în vacanță în Grecia, după cum a transmis și ActiveNews.
Victimele Vaccinurilor FRANȚA: Mărturia tatălui unui tânăr decedat subit la 36 de ore după a doua doză: „Vrem să ni se spună adevărul, ce ne ascund? Aveți grijă! Vorbiți cu cei din jur: nu știm cu ce ne injectează!” VIDEODuminică, 7 august, s-a adus un omagiu victimelor injecțiilor Covid în Place du Commando din St. Nazaire. Jean-François, tatăl lui Ludovic, decedat la 36 de ore după a doua injecție, a oferit următoarea mărturie:
VIDEO VIDEO: Un diplomat și om de afaceri saudit s-a prăbușit și a murit subit în timp ce ținea un discurs la Cairo. FILMĂRI cu alte cazuri de personalități căzute la pământ ÎN DIRECTVideouri șocante care circulă pe rețelele de socializare arată momentul în care un om de afaceri saudit a murit după ce s-a prăbușit din senin, chiar în timpul unui discurs pe care îl rostea la Conferința Arabo-Africană de la Cairo.
FOTO INFARCT LA 22 DE ANI. Strângere de fonduri pentru aducerea trupului neînsuflețit al unei tinere de 22 de ani din Buzău care a murit subit la Londra. FOTOÎntrucât Georgiana Dumitru provine dintr-o familie modestă financiar, trupul neînsuflețit nu poate fi deocamdată adus din Anglia. Costurile sunt de aproximativ 4000 de euro.
Nou deces subit MOARTE SUBITĂ ÎN AVION 2. Aterizare de urgență pe Otopeni după ce un pasager a făcut infarct în zborDupă ce chiar ieri am prezentat cazul unui mame britanice care a murit subit în avion sub ochii copiilor ei, astăzi a venit și rândul României să înregistreze un caz similar.
ÎN CENTRUL ATENȚIEI Nou deces subit în rândul politicienilor PSD. Viceprimarul de 44 de ani al comunei doljene Grecești, Daniel Sorin Calu, a murit sâmbătă după un AVC în timp ce se afla în vacanță în Grecia. ÎN CENTRUL ATENȚIEI - MOARTE SUBITĂViceprimarul comunei doljene Grecești, Daniel Sorin Calu, a murit sâmbătă, în timp ce se afla în vacanță în Grecia, transmite Gazeta de Sud. Acesta ar fi suferit un accident vascular și a încetat din viață.
Moarte Subită în Zbor 8 ore cu mama moartă subit pe scaun în fața copiilor ei, în avion. Șoc teribil pentru o familie care zbura din Hong Kong la Londra: O moașă a decedat în zbor iar corpul ei a fost lăsat pe aeroportul din FrankfurtO mamă „devotată! a murit subit în avion, în fața celor doi copii ai săi, care au stat lângă trupul ei timp de opt ore înainte ca avionul să aterizeze în Germania. După câteva ore de zbor, doamna Rhodes - o moașă de profesie - a fost găsită fără reacție
Principul Dominoului Alis Popa: Superbul și morțile subiteDoi ani și jumătate, continuu, din zori și până-n noapte, adevărul a fost cârpa de șters pe jos a tuturor. S-a mințit cu nerușinare, s-au răstălmăcit faptele, s-a împins absurdul până la limitele lui cele mai abjecte, s-au cenzurat informații, li s-a pus botniță adevăraților specialiști
DECES SUBIT Actorul britanic Sam Gannon a murit subit la doar 31 de ani pe când se afla într-o vizită în SUA. „Toți cei care călătoresc cu avionul în Statele Unite trebuie să fie complet vaccinați”Toți cei care călătoresc cu avionul în Statele Unite fără a fi imigranți sau cetățeni americani trebuie să fie complet vaccinați și să prezinte dovada statutului de vaccinare înainte de a se îmbarca în avionul cu destinația Statele Unite.
FOTO / VIDEO Defibrilator amplasat în curtea Ansamblului Mitropolitan din Iași, la fel ca în China și Israel. FOTO / VIDEOArhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul S.S.M./P.S.I.-S.U., a achiziționat un defibrilator cardiac pe care l-a amplasat în curtea Ansamblului Mitropolitan, pe tabloul de informare turistică situat în fața Catedralei.
FOTO Medicul ieșean Gabriela Dumitrescu a murit la doar 37 de ani de un cancer agresiv apărut brusc. Familia nu are explicații despre modul în care s-a îmbolnăvit. În ianuarie 2021 se vaccinase „anti-Covid”. FOTOTânăra de numai 37 de ani era angajată a Spitalului „Sfântul Spiridon” Iași, la secția Clinică Medicină Internă II, a transmis Ziarul de Iași. Ea a fost săptămâna trecută la înmormântată la Tulcea.
Noi Decese Subite Al 32-lea mort din anul acesta la Complexul Energetic Oltenia: Ion Gionea, 45 de ani. Luna trecută a murit subit directorul Gabriel Nanu, de 53 de ani. Nanu îl promova pe Dan Vîlceanu care scria că Vaccinarea este soluția pentru a scăpa cât mai repede...Nou deces subit la C. E. Oltenia, al unui angajat relativ tânăr: „Oamenii mă anunță și mă roagă să fac o postare despre încă un coleg mort din producție. Este cel de-al 32-lea din acest an. Este vorba de Ion Gionea, în vârstă de 45 de ani
Producătoarea televiziunii CBS Heather Gray „a murit pe neașteptate” la 50 de aniProducătorul executiv al emisiunii The Talk de la televiziunea CBS Heather Gray a murit la vârsta de 50 de ani după ce „s-a luptat cu curaj cu o boală neiertătoare”, cel mai probabil cancer, potrivit presei anglo-saxone.
Moarte Subită Dr. Dorin Titus Mureșan a murit subit la muncă, chiar în Unitatea de terapie intensivă unde lucra, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-NapocaSpitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a anunțat azi moartea subită a medicului Dorin Titus Mureșan: „Am pierdut un profesionist desăvârșit, iar foștii colegi nu mai au alături un om de excepție.”
Actorul maramureșean Claudiu Pop a murit subit iar presa globalistă leagă decesul său din cauze necunoscute de o cură de slăbire de acum mai mulți aniToată presa globalistă a pus accent pe faptul că actorul a dus o cură de slăbire în urma căreia a dat jos 80 de kg din cele peste 200 pe care le avea, pentru a asocia moartea sa cu această cură. Însă acest fapt s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani, înainte de pandemie. Adevărul este că nu se știe cauza morții.
MOR TINERII Noi „morți subite” în rândul tinerilor: Doi sportivi din SUA, ambii de 20 de ani, un baschetbalist și o înotătoare, au decedat. Baschetbalistul a suferit un stop cardiac în timpul unui jocDoi tineri sportivi din Statele Unite, baschetbalistul Derek Gray de la Universitatea din Wisconsin–Whitewater, și înotătoarea Lily Ernst de la Universitatea din Northern Iowa, ambii de doar 20 de ani, au murit subit la sfârșitul lui iulie, la câteva zile unul după celălalt, a transmis, zilele acestea, presa americană.
SINISTRU / VIDEO AVALANȘĂ DE DECESE SUBITE: Șase medici canadieni au murit la scurt timp unul după altul de la începerea injectării cu a patra doză de vaccin Covid în sistemul medical din CanadaPresa alternativă nord-americană a fost în alertă în această săptămână, raportând în trepte cum mai mulți medici, tineri și sănătoși, ba chiar și sportivi profesioniști, mureau doar la câteva zile, unul după altul.
PSD a rămas fără doi politicieni într-o singură zi: unul a murit la Spitalul Militar și al doilea la marginea drumuluiFostul președinte al Consiliului Județean Galați și parlamentar PSD, Dan Lilion Gogoncea, a încetat din viață. Coincidență, tot duminică, 31 iulie, a murit și Silvian Ciupercă, fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, ales pe listele PSD
Atacuri asupra tinerilor Un avocat sportiv din Craiova, amator de ciclism, a murit subit în timp ce pedala, în vacanță, în Grecia. Andrei Cosmin Ouatu avea 44 de ani. Atac de cord inexplicabil la un alt tânăr de 40 de ani din Craiova. „Asistăm la o crima perfectă în masă”Încă un român mort subit, de data aceasta în Lefkada, Grecia, în timp ce pedala. Este vorba despre avocatul Andrei Cosmin Ouatu, fiul avocatei Macrina-Lia Ouatu, din cadrul Baroului Dolj. Bărbatul de 44 de ani era sportiv, amator de ciclism
ZIUA ȘI DECESUL / VIDEO Sindromul Morții Subite la Români. ZIUA ȘI DECESUL: O femeie a murit subit sub ochii soțului în timp ce se afla la o nuntă. Femeia de 54 de ani s-a prăbușit din senin. Nimeni nu știa să fi avut probleme de sănătateO femeie în vârstă de 54 de ani din județul Neamț a murit subit în timp ce se afla la o nuntă în comuna Dumbrava Roșie, relatează EvZ care citează Antena3, mereu surprinzătoare, dar care afirmă în alt material că Sindromul Morții Subite la români, ca și la australieni, e ceva... normal.
FOTO / VIDEO Cum s-a prăbușit pe scena Operei din Munchen dirijorul Stefan Soltesz chiar în timpul spectacolului, pentru a muri subit ulterior. Relatările a doi martori oculari. FOTO / VIDEODirijorul austriac de origine maghiară Stefan Soltesz a murit subit după ce s-a prăbușit în timpul concertului de la München, a anunțat sâmbătă opera din orașul german. ActiveNews a căutat și a găsit două mărturii ale unor
Dumnezeu să-l ierte! Mihai Motoc, sociologul vaccinist care le dorea moartea nevaccinaților, a decedat subit la 44 de ani„Cad perforații pe capete... Mihai Motoc, 44 de ani, vaxat cu Johnson. Dumnezeu să-l ierte, măcar n-a apucat s-o capseze și pe aia mică...”
Zoe Dantes: „Un fleac! Ne-au ciuruit!”Sindromul Morții Subite, a apărut de niciunde. Interesantă denumire, nu? Ai cui sunt acești oameni? De ce cad din picioare și mor, brusc, oamenii tineri, copii și mai ales sportivi?
DECESE SUBITE SIGURE Nou fenomen îngrijorător: 11 morți căzuți subit pe plajele din Italia în doar 24 de ore. Și în Grecia a fost găsit un britanic de 54 de ani mort pe șezlongÎn timp ce italienii se pregătesc pentru a patra injecție cu „vaccinul” Covid, numărul deceselor subite continuă să crească inexorabil - 11 persoane sub 60 de ani în doar 24 de ore, transmite Rair Foundation.
Morți subite pe bandă Decese pe timp de pace la Brigada 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” mai ceva ca pe timp de război. Trei militari au murit subit în ultima perioadă. FOTORăzboiul dintre Rusia și Ucraina nu a ajuns încă în România dar militarii români mor pe capete din motive necunoscute. Numai la Brigada 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” au murit subit trei militari în ultima perioadă:
Moarte Subită Nou deces subit: Arbitrul de automobilism sportiv Cristian Cherecheș s-a stins fulgerător la doar 45 de aniColegiul Județean de Arbitri Maramureș a devenit mai sărac de pe 14 iulie dată cu dispariția celui care a fost Cristian Cherecheș. Acesta s-a stins fulgerător la doar 45 de ani lăsând un mare gol în urma sa, transmite Federația Română de Automobilism Sportiv.
MORȚI SUBITE LA ORDINEA ZILEI Decese subite de tineri în lume: Pilot de curse de 22 de ani, tânăr italian de 26 de ani, comediant american de 28 de aniMattia Ghiraldi, 22 de ani, un pilot promițător al curselor de bărci cu motor, a murit subit. Comediantul, actorul și scenaristul de televiziune Jak Knight a murit la vârsta de 28 de ani, joi seară, la Los Angeles, California.
DECESE SUBITE SIGURE Șofer de TIR din Focșani mort în Slovacia la volan. Gabriel Nanu, director al Complexului Energetic Oltenia, mort subit după ce un cheag de sânge i-ar fi blocat o arteră pulmonară. CEO întregistrează 30 de victime de la începutul anuluiGabriel Nanu, care promova campania de vaccinare PNL, completează lista deceselor în rândul angajaților companiei, care a ajuns la 30 de victime, de la începutul anului, subliniază presa locală.
40 de dovezi O LISTĂ DEVASTATOARE (I). Narațiunea „sigur și eficient” se năruie – 40 de indicii care dovedesc acest lucru. PRIMELE 6. Cum pot exploda cazurile de boli de inimă la copii tocmai după ce a fost lansată campania de vaccinare a copiilor?Antreprenorul american Steve Kirsch, susținător al cercetării medicale și al fundației Vaccine Safety Research Foundation, prezintă o listă cu peste 40 de indicii devastatoare care arată că narațiunea despre vaccinul „sigur și eficient” se destramă.
Bărbat de 56 de ani găsit mort la malul lacului Herăstrău. I s-a făcut rău și a căzut accidental în apă. Avertismentul ActiveNews: ROMÂNII VOR CĂDEA CA MUȘTELEMai multe echipaje de polițiști și pompieri au fost mobilizate în cazul unui bărbat găsit mort la malul lacului Herăstrău. Din primele informații, victima este un bărbat de 56 de ani, au precizat surse din rândul anchetatorilor
DECES SUBIT Și-a pus capul pe masă și a murit. Dublu vaccinat, sănătos tun, tatăl unui fotbalist a murit subit sub privirile uimite ale comesenilor de la o nuntă din Focșani. La Constanța, Ionela Duduță, lector universitar, s-a stins la doar 45 de aniDan Ciornei (55 de ani), tatăl fotbalistului Andrei Ciornei de la FC Panciu, jucător care a evoluat și la CSM Focșani, a murit sâmbătă noaptea în timpul unei nunți care avea loc la Pensiunea Sara din Focșani, transmite Ediție de Vrancea.
Dumnezeu să-l ierte! Un preot iubit din Iași a fost răpus de infarct la 44 de ani. Părintele Radu Bogdan Diaconu slujea la Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril” și a murit subit în camera sa de hotel, la marePărintele Radu Bogdan Diaconu avea 44 de ani și a făcut infarct în camera de hotel în care era cazat, în urmă cu două zile, scrie Ziarul de Iași. Înmormântare va avea loc duminică în comuna Dumbrăveni, județul Suceava
Noi Decese Subite Românii mor subit pe capete: Ruslan Bordos, Decanul Facultății de Urbanism și Arhitectură din Chișinău, mort subit la 36 de ani, inspector principal vamal Serghei Veriga, la 51 de ani, fostul fotbalist Gabi Oancea, găsit mort în casă la 54 de aniDecanul Facultății Urbanism și Arhitectură de la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău – lector universitar, doctor în științe inginerești, Ruslan Bordos, s-a stins din viață. Anunțul trist a fost făcut de către administrația Universității, transmite Unimedia.
DECESE SUBITE Noi Morți Subite din Europa și SUA: Marcus Fairs, fondatorul revistei Dezeen și Linda Kramer, soția percuționistului Aerosmith. Ambii aveau 55 de aniArhitecți, designeri și critici au adus un omagiu fondatorului și redactorului-șef al Dezeen, Marcus Fairs, pentru „contribuția sa fenomenală la publicistica de arhitectură și design”.
MORȚI SUBITE Noi Decese Subite în România: Profesorul Doru Mateescu, de 58 de ani și Radu Bădică, legendă a pescuitului sportiv din România, mort la doar 46 de aniRadu Bădică, unul dintre cei mai vechi pescari sportivi profesioniști de crap din România, a murit subit miercuri, 7 iulie, la doar 46 de ani. Potrivit apropiaților, acesta s-a simțit rău de dimineață și s-a stins din viață în cursul serii
DECES SUBIT Secretarul General OPEC a murit subit. La începutul Crizei Covid, Mohammad Barkindo considera că Vaccinarea aduce „o stare pozitivă” și va contribui la „dezvoltarea rapidă a economiei globale și la creșterea cererii de petrol”Moartea sa a venit ca o surpriză pentru cunoscătorii din industria petrolieră. Cel de-al doilea mandat al său în fruntea OPEC urma să se încheie peste trei săptămâni, la 31 iulie. El ocupase postul timp de șase ani, din 2016
VIDEO Revelație târzie înainte de a muri subit în somn la 32 de ani. Comediantul Nick Nemeroff: „Ar trebui să ne fie nouă rușine dacă acceptăm și doza 3 de vaccin Pfizer. Ce va mai urma? Doza 4? Doza 5? Nu, mulțumesc!”. VIDEOComediantul Nick Nemeroff a murit subit, luni, la vârsta de 32 de ani, după cum a anunțat familia sa. managerul său, Morgan Flood de la Grand Wave Entertainment, a declarat că Nemeroff „a murit în somn".
Vaccinurile măresc EXPONENȚIAL riscul de Moarte Subită. Iată DOVADAUn studiu realizat de o echipă de cercetători francezi a ajuns la concluzia că vaccinurile de la Pfizer și Moderna cresc exponențial riscul de miocardită la o săptămână de la vacccinare.
DECES SUBIT Nou deces subit: Nicu Epure, de la Direcția Județeană de Statistică Vaslui. „Vestea morții a căzut ca un trăsnet în rândul celor care l-au cunoscut pe expertul statistician, mai ales că acesta nu suferea de nicio boală gravă”Breasla statisticienilor din județul Vaslui a pierdut un coleg de valoare, pe Nicu Epure (62 de ani), unul dintre cei mai vechi și apreciați angajați ai Direcției Județene de Statistică Vaslui.
DECES SUBIT Jurnalista Gabriela Vlăsceanu a fost găsită moartă în casă, cu capul pe masă. Ea se alătură unei liste din ce în ce mai lungi de ziariști care au murit subit în ultima perioadă. TRISTA LISTĂLa Gala premiilor Clubului Roman de Presa, editia a IV-a, din 2002, Gabi a fost premiată pentru activitatea ei jurnalistică, la secțiunea presă scrisa – știre de agenție. Era un om muncitor și valoros. Inima ei mare s-a oprit ieri.
Deces Subit Moarte fulgerătoare: Un sergent din Batalionul 315 Artilerie a fost secerat de un atac de cord în timp ce juca fotbal cu prietenii. Adrian Gui, din Sălaj, avea 37 de ani, la fel ca cel mai bun profesor de religie din județ, decedat subit de scurt timpSergentul Adrian Gui a primit primele îngrijiri medicale la fața locului. El a ajuns la spital, dar totul a fost în zadar. Suferise un atac de cord. Medicii au efectuat manevre de resuscitare timp de aproape după ore, dar fără succes
La ordinea zilei DOI LA RÂND. Fotbalistul american Tony Siragusa a murit în somn la 55 de ani a doua zi după ce colegul său de la echipa Ravens, Jaylon Ferguson, a decedat la fel de subit, la 26 de aniFosta vedetă de fotbal amerian (NFL) Tony Siragusa a murit „în somn” la vârsta de 55 de ani: Apărătorul care a câștigat campionatului american Super Bowl-ului este al DOILEA jucător de la Ravens care a murit în această săptămână, după Jaylon Ferguson, un fundaș de 26 de ani.
La ordinea zilei Copil „perfect” de 14 ani s-a prăbușit pe podeaua clasei în timpul orei și a murit subit. Tragedia ce pare să devină un subiect banal la ordinea zilei s-a petrecut în Anglia marțiFamilia i-a adus azi aduce un omagiu școlarului "perfect", în vârstă de 14 ani, care s-a prăbușit și a murit în clasă la 30 de minute după ce i-a spus bunicii "Te iubesc!”. Decesul subit s-a petrecut în Marea Britanie marți.
E OFICIAL! Av. Gheorghe Piperea: În Marea Britanie s-a plătit prima despăgubire pentru un deces cauzat de vaccinul contra Covid: 120 de mii de lire sterlineIronic, "jurnaliștii” insistă că vakseenul e bun și menționează că persoana păgubită nu este anti-vakseen (ca și când asta ar fi important, iar nu valul tot mai mare de decese din "sindromul decesului subit la adulți”, cum se numește, mai nou, efectul fatal al vakseenului).
VIDEO DECESE SUBITE PE BANDĂ. Tânără de 34 de ani moartă subit în ziua nunții ei. Fotbalist american mort subit la 26 de ani. Baschetbalist mort subit din „cauze naturale” la 25 de ani. VIDEO: Decese subite de sportivi din întreaga lumeDanielle nu suferea de nicio problemă de sănătate cunoscută, iar cauza morții sale este necunoscută. Fotbailistul Ferguson a fost declarat mort la fața locului. Caleb, tânărul baschetbailst de 25 de ani ar fi murit din „cauze naturale”...
Doliu în PSD MOARTE SUBITĂ în Vaslui. Remus Mitrea, fost politician PSD, a decedat de infarct la 49 de ani. El a fost găsit căzut în baia fabricii de panificație pe care o deținea în comuna EpureniSâmbătă la amiază, Remus Mitrea, patronul unei fabrici de panificație, a fost găsit decedat de către unul din lucrătorii săi. La doar 50 de ani, fostul șef al APM Vaslui în perioada 2011-2012, a făcut infarct în baia fabricii pe care o deținea în comuna Epureni
Actorul Tyler Sanders a murit la 18 aniActorul din „9-1-1: Lone Star” Tyler Sanders a murit la 18 ani. „Tyler era un actor talentat cu un viitor strălucit”, a declarat agentul lui Sanders, Pedro Tapia, într-un comunicat citat de NBC News. A murit subit, din motive „necunoscute”.
Tragedia Zilei DECES SUSPECT: Un copil de 14 ani din Suceava a murit subit chiar la banchetul de final de Clasa a VIII-aPoliția municipiului Suceava a fost anunțată prin 112 despre faptul că la sala de evenimente din cadrul Complexului ”Mandachi” din Suceava, unde se desfășura banchetul elevilor de clasa a VIII-a a Școlii Generale nr. 9 „Ion Creangă” Suceava, unui elev i s-a făcut rău
SIGUR ȘI EFICIENT La 17 ani a adormit definitiv în somn. Tatăl ei, democratul de Illinois Sean Casten, a dus-o la vaccinare. El insista pentru toți locuitorii statului american că vaccinul e SIGUR și EFICIENT. Tânăra Gwen își doarme acum somnul de veci. Trist, adică SADSPostarea de acum a fost cu mult mai emoționantă decât cea de pe Twitter, din 18 mai 2021, când îndemna toți locuitorii statului american să-și capseze copiii de la 12 ani în sus cu serurile miraculoase experimentale sigure și eficiente
SIGUR ȘI EFICIENT Medic vaccinist de top, decedat subit la 48 de ani, în ciuda condiției sale fizice excelente. Alte două cazuri din Italia, tot de 48 de ani: el infarct, ea moartă în somn. Un avocat care cerea izolarea și moartea nevaccinaților a murit pe scaun la birouMedic vaccinist decedat subit în timp ce făcea jogging. Moare la numai 48 de ani și lasă în urmă o soție și trei fiice. Bărbatul era responsabil de centrul de vaccinare de la Celano și fusese „în prima linie a luptei împotriva Covid-19”
FOTO-ÎNTREBĂRI Cristian Niculescu: MOARTE SUBITĂ ȘI ALTĂ FORMĂ DE VIAȚĂ DIN SÂNGELE VACCINAȚILORDe unde apar, în sângele decedaților, cheagurile stranii altfel decât cele cunoscute, vezi foto? Sunt nanostructuri cristaline complexe, fibroase și repetitive, ca și cum corpul ar fi programat să construiască o altă formă de viață în
Dan Diaconu: Sindromul Morții SubiteDupă o campanie stupidă de vaccinare - la fel de inexplicabilă pentru omul onest - căderile bruște au devenit o realitate a vieții. Mai un fotbalist, mai un atlet, mai un om normal „care-și forța limitele”, sub ochii perplexați ai celor care-l vedeau
Infarct Jurnalistul EVZ Vlad Teodorescu a murit chiar în ziua în care ziarul aniversa 30 de ani„Chiar în ziua în care Evenimentul zilei a împlinit 30 de ani am aflat că s-a stins din viață un alt camarad de presa: Vlad Teodorescu”, a anunțat jurnalistul Petrișor Cană.
Deces Subit Mitropolit găsit mort în ziua în care împlinea 25 de ani de arhierieMitropolitul Ghenadie de Sassima a murit chiar în ziua în care a împlinit 25 de ani de arhierie. Mitropolitul avea probleme de sănătate, iar decesul a fost constatat pe 1 iunie.
DECESE SUBITE Morți „neașteptate”: Dr. Mihaela Zgăbăruș, 46 de ani, Comisar-șef Gheorghe Danci, 56 de ani, Director BCR Nicu Cîrciumărescu. FOTO / INFOPreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu: Am aflat cu profundă tristețe de plecarea la cele veșnice a medicului Mihaela Zgăbăruș. Județul Vâlcea și comunitatea medicală au mai pierdut un specialist și un om deosebit.
Decese subite pe bandă Culturistul polonez Paul Poloczek a murit subit la 37 de ani. El se adaugă unei liste: Stacey Cummings, în somn, 31 de ani, Cedric McMillan, atac de cord, 44, Ashley Gearhart, în somn, 37 de ani, George Peterson, 37, Shawn Rhoden, 46, John Meadows, 49Lumea fitness-ului este în doliu la pierderea lui Paul Poloczek, culturist profesionist polonez, care a decedat la vârsta de 37 de ani, potrivit soției sale, Katherin DeNev. Cauza morții lui nu a fost încă dezvăluită.
FOTO / MĂRTURIE EXCLUSIV. FOTOGRAFIE și MĂRTURIE despre jandarmul de 36 de ani mort subit la o nuntă din Beiuș. GROAZĂ: Tânărul nu avea afecțiuni cardiovasculare și era într-o formă fizică foarte bunăUn cititor ActiveNews care participa la nunta de la Beiuș ne-a trimis o fotografie de la tragicul eveniment. Acesta ne-a mai informat că tânărul nu avea afecțiuni cardiovasculare și era într-o formă fizică foarte bună. Toți cei prezenți au fost îngroziți
Nou deces subit FULGER NEGRU: Cel mai bun profesor de religie din Sălaj a murit subit. Ionuț Ciocmărean avea doar 37 de aniTânărul profesor de religie din Sălaj Ionuț Ciocmărean s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de doar 37 de ani, după ce a suferit un stop cardiac. Vestea a venit ca un fulger pentru cei apropiați acestuia, deoarece tânărul era unul dintre profesorii
„Subite” pe bandă Moarte subită la 37 de ani. Un Jandarm din Oradea s-a prăbușit pe ringul de dans la o nuntă din BeiușUn tânăr jandarm de la Oradea a decedat sâmbătă seara pe ringul de dans, nu după mult timp de la debutul unei nunți susținută la un cunoscut restaurant de la Beiuș, scrie Otilia Șandor de la Bihor Online.
DOLIU LA ANI Profesor de la Academia SRI, mort subit la 47 de ani. Istoricul Cristian Niță, cu o experiență de peste 20 de ani în intelligence, a decedat în urma unui infarctIstoricul Cristian Niță, profesor la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, a decedat subit miercuri, în urma unui atac de cord. Cristian Niță urma să împlinească 47 de ani peste o lună. Vestea a căzut ca un fulger
Moarte Subită Morți subite la ordinea zilei: milionar din Botoșani, infarct masiv la 47 de aniDescoperire macabră într-unul dintre cele mai moderne saloane de bronzat din Botoșani. Patronul localului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a fost găsit fără suflare, sâmbătă dimineață, în incinta salonului, transmite Monitorul de Botoșani.
In Memoriam Jurnalist postdecembrist mort de infarct. Ovidiu Drugă avea doar 52 de ani. „Unde te-ai grabit așa?” Dintre articolele lui: SE URMĂREȘTE MAREA ÎNLOCUIRE A POPOARELOR EUROPENE. Istoria altfel decât la școală„Ovidiu Drugă, fratele meu, a murit azi-dimineață, de infarct. Sunt în stare de șoc.”, a scris sora jurnalistului EVZ și Evenimentul Istoric, decedat la doar 52 de ani.
Moarte Subită Comisarul Cristian Lațcău, fost șef la Doi și-un sfert DGIPI și BCCO, răpus subit de atac de cord la 50 de ani deși era pensionat din 2018. Ministrul Lucian Bode, la înmormântarea din ZalăuComisarul-șef de poliție Cristian Lațcău a încetat din viață în urma unui infarct miocardic. Avea doar 50 de ani. Cristian Lațcău a fost șef al Direcției de Combatare a Crimei Organizate Sălaj, din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca.
Tânăr judocan de 24 de ani, moarte subită în timpul unei competiții universitare din Mexic. Medicul: „A început să se simtă amețit, să se simtă rău... Nu a fost nici o lovitură, nu a fost nici un eveniment care a declanșat asta”David Gomez Flores, un tânăr atlet din Mexic, a murit în urma unui stop cardiac subit la o competiție universitară de judo, după cum a anunțat duminică, 15 mai, Universitatea din Guadalajara, citată de EWNews.
DOZA 4 A SOSIT... MOARTE SUBITĂ. Președinta Colegiului Medicilor din Australia, care cerea doza 4 pentru personalul medical, și-a pierdut fiica de 26 de ani în somn: „Nu s-a mai trezit niciodată...”„Lumina din viața noastră s-a stins. Frumoasa și singura mea fiică a murit ieri”, a scris Dr. Atchison. „Nu s-a mai trezit niciodată. A fost atât de complet neașteptat, iar soțul meu și inimile mele sunt distruse. Chiar nu știu ce să fac”, a adăugat Atchison.
MORȚI SUBITE Decese subite printre fotbaliști tineri: Internaționalul congolez Jody Lukoki din Olanda a murit luni la 29 de ani. Samuel Akwasi, de numai 13 ani, s-a prăbușit sâmbătă pe teren, în Marea BritanieContinuă seria de morți subite în rândurile fotbaliștilor, oameni cu o condiție fizică ireproșabilă și fără boli cunoscute. De această dată, este vorba despre doi sportivi de culoare. Primul dintre ei, Jody Lukoki, un internațional al Republicii
Deces fulgerător: Agentul Vlad Todică de la Secția 6 de Poliție din Iași a murit cu zileÎncă o moarte subită, la un om activ, aflat la o vârstă la care nimeni nu s-ar fi așteptat: Agentul Vlad Todică din cadrul secției 6 a Inspectoratului de Poliție Județean Iași a decedat vineri, 6 mai, „din cauza unor afecțiuni medicale”, vestea
Alte decese subite la persoane aflate în putere și fără boli cunoscute au zguduit România în ultimele zileContinuă pe tot cuprinsul țării seria de morți subite ale unor oameni tineri sau în putere, purtători de uniformă sau nu, dar, în orice caz, aflați în câmpul muncii. Le vom reda, succint, mai jos, încercând să elucidăm, pe cât posibil, și ce an
Andrei Krukovski, al 7-lea director din cercul Gazprom mort în condiții suspecte: Deși conducea de 4 ani o stațiune de schi și părea obișnuit cu muntele, el s-a accidentat mortal într-o drumețieÎncă un oligarh rus din cercul Gazprom a decedat în condiții suspecte, de data aceasta căzând de pe o stâncă. La doar 37 de ani, directorul general al stațiunii de schi Krasnaya Polyana, Andrei Alekseevici Krukovsky, a murit în mod
DUMNEZEU NU DĂ CU ACUL Dramă în Grecia: Mitropolitul Pavel al Dramei, care propovăduia tăierea salariilor preoților nevaccinați, a murit subit. Infarct miocardicDupă aproape 17 ani în scaun, a ajuns în tron. Mitropolitul Pavel Apostolidis de Drama a decedat luni în urma unui infarct miocardic, la vârsta de numai 59 de ani, anunță Biserica Ortodoxă a Greciei, citată de
O LUME DE 20 DE ANI? Moarte subită la doar 27 de ani: Giulia Gazzani, fiica primarului din Castelbelforte, provincia italiană Mantova, a fost găsită prăbușită în baieÎncă o moarte subită: Giulia Gazzani, în vârstă de numai 27 de ani, a fost găsită moartă în baie sâmbătă seara, după o activitate sportivă. Era fiica lui Massimiliano Gazzani, primar la Castelbelforte și vicepreședinte al provinciei Mantov
Al doilea deces neașteptat în Patriarhia Română în doar două săptămâni: Aurel Drăguș, coordonatorul sectorului economic-financiar, a murit de Paști și va fi înmormântat joi în Săptămâna LuminatăDupă decesul preotului George Bota, membru al Grupului Psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române, Biserica Ortodoxă Română suferă o nouă pierdere. De această dată, un consilier patriarhal, Aurel Drăguș, în vârstă de 62 de ani, a muri
Legenda culturismului Cedric McMillan a decedat subit la doar 44 de ani, în urma unor probleme cardiaceCedric McMillan, unul dintre cei mai importanți culturiști ai secolului XXI, a murit subit la vârsta de 44 de ani, cauza morții nefiind încă confirmată, potrivit The Daily Star. Se pare, însă, că ar fi vorba de un infarct, pe fondul problemelor
Infarct la 44 de ani: Preotul George Bota, membru al Grupului Psaltic TRONOS, a plecat să colinde florile de măr din CeruriPreotul George Bota, unul dintre cei mai vechi membri ai Grupului Psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române, a murit, miercuri dimineața, în urma unui infarct survenit la doar 5 zile după ce acesta împlinise vârsta de 44 de ani. El lasă în
Alți oameni în uniformă MORȚI SUBIT în timpul serviciului: Cătălin Bucos, 39 de ani, caporal în Batalionul 202 Apărare CBRN și Lidia Tănăsescu, 62 de ani, dispecer al Poliției Locale din BuzăuCazuri de morți subite printre oamenii în uniforme, fie ei militari, polițiști, jandarmi, pompieri sau alți angajați ai structurilor statului, continuă să ne fie semnalate după publicarea articolului nostru de ieri, Oameni în uniformă MORȚI
AȘA MOR OAMENII TINERI... Oameni în uniformă MORȚI SUBIT în floarea vârstei: Sebastian Corodi, 24 de ani, infarct în somn; Cristina Herbei, 42 de ani, cancer fulminant după vaccin; Gabi Roman, 43, embolie pulmonară acută; Magdalena Moldoveanu, 27, cheaguri de sânge după vaccinTot mai mulți militari sau angajați ai unor structuri de forță decedează subit, din cauze neverosimile pentru vârsta și starea lor de sănătate sau loviți de cancere galopante despre care nu avuseseră nici cel mai mic indiciu până acum
„Sigur și Eficient”: Val de Morți Subite printre Primarii din Austria și GermaniaÎnainte de 2020, bărbații maturi și sănătoși nu mureau prea des din senin. Însă, odată cu apariția vaccinului, aceștia mor pe capete din senin. Mai ales primarii austrieci și germani.
O LUME DE 20 DE ANI? Infarct la 27 de ani: Mariasofia Paparo, înotătoare de performanță din Italia, a murit subit cu câteva săptămâni înainte de absolvirea facultății și la o lună după ce se logodise. Era în floarea vârstei și avea o viață înainteÎncă o moarte subită: Sportiva Mariasofia Paparo din Italia a decedat în urma unui infarct la vârsta de numai 27 de ani, cu o săptămână înainte de a împlini 28 de ani și cu o lună înainte de a termina facultatea. Ea tocmai spusese DA
VIAȚA BATE EMISIUNEA Moarte subită în direct pe Facebook: Politicianul Gheorghe Iancu a decedat în timpul unei emisiuni cu alți 11 participanți care, ocupați să dezbată prăbușirea României, nu au observat COLAPSUL acestuiaDupă cum ActiveNews a tot atras atenția, românii vor cădea ca muștele. Încă o moarte subită face înconjurul Internetului, pentru că, spre deosebire de altele, aceasta s-a întâmplat chiar pe Internet. Mai exact, în timpul unei
AȘA MOR OAMENII TINERI... Fotbalist de 21 de ani moare subit în Irlanda. A fost găsit fără suflare în camera lui din campusul universitarUn fotbalist în vârstă de 21 de ani a murit subit vinerea trecută la Dublin, lăsând îndurerată comunitatea iubitorilor de sport din Irlanda, informează inkl.com. Întreaga localitate natală îl plânge, dar nimeni nu se întreabă ce ar fi putut
Încă o moarte subită: Pompierul Aurelian Toma din Râmnicu Sărat, găsit mort la doar 43 de ani, cu probleme de coagulare a sângelui care i-au fost fataleÎncă o moarte subită la un om aflat în putere și într-un serviciu în cadrul căruia condiția fizică este obligatorie. Plutonierul adjutant Aurelian Toma din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat a murit la doar 43 de ani,
Moarte Subită la 36 de ani Coordonatoarea campaniei de vaccinare din orașul Louisville, Kentucky, supranumită Regina Vaccinurilor, a murit „subit, neașteptat”. Dr SarahBeth Hartlage avea 36 de ani. Contul ei de Twitter a fost șters alimentând suspiciunile legate de vaccinul făcutDr. SarahBeth Hartlage, director medical asociat al departamentului de sănătate din Louisville - cel mai mare oraș al statului american Kentucky, care s-a făcut remarcată în perioada COVID prin eforturile asidue cu care a promovat...
DECESUL ZILEI O NOUĂ MOARTE SUBITĂ. Agent de pază de la Metrou, căzut și decedat pe loc în stația Republica. Așa cum am avertizat, din păcate, românii vor cădea ca mușteleDacă mai există procurori cinstiti aceștia ar trebui, după efectuarea autopsiei, să înceapa și niște audieri, bazate pe numărul credcând de morți subite „inexplicabile”. ActiveNews așteaptă și azi răspunsul „organelor” după o moarte suspectă în autobuz
Politicianul german vaccinist Kristian Tangermann, fost consilier al Ursulei von der Leyen, a murit subit la doar 45 de aniUn cunoscut politician german din CDU, Kristian Tangermann, a murit pe neașteptate, la doar 45 de ani. Era primar în Lilienthal (în Saxonia Inferioară), dar înainte lucrase ca funcționar public în Ministerul Federal pentru Familie și în Mini
Barrington Patterson, fost kickboxer de temut și actor din Marea Britanie, a murit la 56 de ani în urma unui atac de cord. Era vaccinat anti-COVIDHuliganul transformat în activist, din Handsworth, Birmingham, a murit astăzi, în jurul orei 6 dimineața, în urma unui atac de cord. „Paramedicii au depus eforturi timp de peste o oră să îl salveze. Din păcate, nu a fost să fie. Inimile...”
Încă un deces subit: Mihaela Mitrache, asistentă din cadrul SJA Botoșani, a fost găsită moartă în casă la doar 46 de ani. Vineri a suferit un infarct și marți a fost înmormântată, chiar de Ziua FemeiiMihaela Mitrache, o asistentă medicală în vârstă de 46 de ani, angajată a substației Darabani din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, a murit subit vineri, în urma unui infarct. Femeia a fost găsită fără suflare în locuinț
Britanicul Jamal Edwards, antreprenor muzical și fondatorul platformei media SB.TV, a murit subit, la doar 31 ani, după ce a suferit un ATAC DE CORDJamal Edwards, cunoscut ca și fondator al platformei media SB.TV, care a ajutat la promovarea genului muzical Grime și a unui val de noi artiști la nivel mondial, a murit duminică dimineață, la vârsta de 31 de ani
O LUME DE 30 DE ANI? Încă un deces subit: Cristian Buta, un frizer din Bistrița în vârstă de 30 de ani, a fost găsit fără suflare de soția lui, după ce a suferit un INFARCT. Doctorița Christa Todea-Gross: Parcă ne uităm la un serial al morții, doar cu tineri...Încă un deces subit și inexplicabil la o persoană foarte tânără și fără probleme cunoscute de sănătate. Cristian Buta, unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți hair-styliști din Bistrița, s-a stins în urma unui infarct. Acesta avea doar 30 de
O LUME DE 20 DE ANI? Kenny Ejim, baschetbalist canadian în vârstă de 27 de ani, a murit subit în timpul unei competiții sportive din BahrainKenny Ejim, un jucător de baschet canadian în vârstă de 27 de ani, a murit subit în timpul unei competiții sportive din Bahrain. Sportivul evolua cu echipa sa, Al-Najma, în Bahraini Premier League, a declarat marți the Canadian Elite
FĂRĂ CUVINTE Încă două morți suspecte șochează România. Protagoniștii sunt doi bărbați, unul de maximum 40 de ani, iar al doilea, un paznic de 59 de ani găsit mort în centrul comercial unde lucraÎncă două decese subite și inexplicabile șochează România. Un paznic al unui centru comercial din Slatina a fost găsit mort la locul de muncă. Totodată, un bărbat decedat în noiembrie în zona împădurită a stațiunii Sinaia nu a putut
Băiatul care a decedat la centrul termal de recreere din Balotești a murit de infarct. Polițiștii au încadrat acest deces la MOARTE SUSPECTĂBăiatul de 17 ani din Dragomirești Deal, județul Ilfov, care a murit subit la un centru termal de recreere din Balotești, ar fi suferit un infarct.
Moarte fulgerătoare în Argeș. Un viceprimar s-a prăbușit sub ochii farmacistelor, după ce a intrat să-și cumpere un tensiometruTragedie în județul Argeș. Un viceprimar a murit joi seara, într-o farmacie din cartierul Găvana, de pe raza municpiului Pitești. Potrivit presei locale, este vorba despre Claudiu Sorin Dicu, viceprimar al comunei Ciomăgești
Un angajat al Auchan Pitești în vârstă de 45 de ani A MURIT SUBIT, după ce i s-a făcut rău la locul de muncă și a intrat în stop cardio-respirator, neresuscitabil. Este AL PATRULEA deces suspect semnalat de noi în ArgeșÎncă un deces subit: un bărbat în vârstă de 45 de ani, angajat al super-magazinului Auchan din Pitești, a murit joi, după ce i s-a făcut rău la locul de muncă. Ambulanțierii l-au găsit în stop cardio-respirator și au întreprins manevrele
Încă un accident rutier fatal: Ofițerul Valentin Cojocari din Republica Moldova a murit la doar 25 de ani, lăsându-și în urmă familia îndoliată și fiul de numai 11 luniValentin Cojocari, asistent universitar al Catedrei instruire militară și intervenții profesionale, inspector superior în cadrul Ministerului de Interne de la Chișinău, a murit în urma unui tragic accident. Acesta avea doar 25 de ani, lăsând
DIN VACC ÎN PUȚ? Coincidențe stranii: încă două persoane au murit după ce un șofer a pierdut controlul volanului „din senin”, aterizând cu mașina într-un lacSe înmulțesc morțile subite ale unor șoferi care pierd „din senin” controlul volanului. Două persoane, un bărbat și o femeie, au murit după ce au căzut marți cu mașina într-un lac pe raza localității Liteni, județul Suceava
O LUME DE 20 DE ANI? Încă un deces subit: Doctorița Anastasia Piatkovska de la Spitalul Clinic Regional din Cernăuți a murit la doar 28 de ani, după ce „inima ei a încetat să mai bată”Dr. Anastasia Piatkovska, angajată a Spitalului Clinic Regional din Cernăuți, a murit subit la doar 28 de ani, în urma unui stop cardiac
Un băiat de 8 ani din Marea Britanie A MURIT după ce a suferit un stop cardiac la un loc de joacăReprezentanții unui loc de joacă din Walsall Wood, West Midlands, Marea Britanie, au declarat că sunt „profund întristați" de decesul unui băiat de opt ani care a suferit un presupus stop cardiac în timp ce se juca acolo.
O LUME DE 20 DE ANI? A CĂZUT PE TEREN ȘI A MURIT: Alexandros Lampis, fotbalist de 21 de ani din Grecia, a decedat subit în timpul unui meci. Clubul Ilioupoli, în stare de șocÎncă un deces subit, înregistrat la o persoană deosebit de tânără: Alexandros Lampis, fotbalist de 21 de ani din Grecia, s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci de liga a treia și a murit în urma unui stop cardiac
O LUME DE 20 DE ANI? Un nou deces subit al unei tinere: Alexa Elena Rizu din Pitești a murit la doar 23 de ani în urma unei tromboze. Ea a fost înmormântată azi, la nici 3 săptămâni după ziua sa de naștere. Era studentă la Facultatea de Drept din București, în anul IVÎncă o moarte fulgerătoare la o persoană tânără, după tiparul deja cunoscut: tromboză și stop cardiac neresuscitabil. Alexa Elena Rizu din Pitești, în vârstă de 23 de ani, a murit din cauza unei tromboze la picioare, urmate de două
ACTUALIZARE Deces subit: Claudiu Bejan, director în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Constanța, după ce ar fi suferit un infarctUn angajat guvernamental, Claudiu Bejan, director la Secretariatul General al Guvernului, a fost găsit joi mort într-o cameră de hotel din Constanța
VIDEO / EXCLUSIV MOARTEA D-NEI „LĂZĂRESCU”. Nicoleta Pantea, asistentă medicală din Pitești, triplu vaccinată, moare pe mâna colegilor ei, care au pasat-o între secții fără a-i oferi tratamentul adecvat pentru TROMBOZELE care i-au cauzat moartea, într-un finalNicoleta Pantea, o asistentă în vârstă de 58 de ani, care lucra la secția Cardiologie a Spitalului Județean Pitești, a murit după ce a căzut pe scară și s-a lovit la spate. Ea s-a dus la serviciu cu dureri și, când n-a mai putut să le
ACTUALIZARE MAMA ACUZĂ VACCINUL! Fostul hocheist Valentin Gherebe, în vârstă de 43 de ani, fondatorul Anonymous, a fost găsit mort. MAMA: Te-au luat de lângă mine băiatul meu neomarxiștii care ne conduc și ne îndeamnă spre moarte cu vaccinul lor!Fondatorul brandului Anonymous, Valentin Gherebe, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit mort, într-o stare avansată de putrefacție, fără răni vizibile pe corp, în apartamentul său din Sectorul 1, potrivit unor surse judiciare.
TRIPLU VACCINAT / UPDATE Autoritățile au vrut să-l sinucidă pe ziaristul triplu vaccinat Marius Huțanu din Pitești la fel ca pe tânărul decedat după vaccin Bogdan Berki, din Hunedoara. O PISICĂ și un CĂȚEL nu le-au lăsat. CINE dă ordine pentru falsificarea morților de VACCIN?Jurnalistul Marius Huțanu din Pitești a fost găsit mort în propriul apartament la vârsta de numai 48 de ani, după ce pompierii au spart ușa pentru a putea pătrunde înăuntru (la fel ca în cazul ziaristului constanțean Paul Pârvu, vaccinat
Încă o moarte subită: Jurnalistul Teofil Octavian Cepraga a murit la vârsta de 75 de ani. Cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o în TVRÎncă o moarte subită: Jurnalistul Teofil Octavian Cepraga a murit pe neașteptate la vârsta de 75 de ani, după cum a anunțat luni fiica acestuia, actrița Kitty Cepraga. Deocamdată, cauzele decesului nu sunt date publicității
Nou deces subit DRAMĂ LA BELGRAD. Frumoasa jurnalistă Ksenija Vučić de la Pink TV, fosta soție a președintelui Serbiei, a murit subit la 56 de ani. Era triplu vaccinată cu serul experimental chinezesc SinopharmKsenija Vučić (Xenia Vucici), cunoscută jurnalistă la Belgrad și prima soție a președintelui Serbiei, Alexandar Vučić, a murit subit, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie,
DECESUL ZILEI Moarte subită a unui tânăr de 22 de ani. După sportivi, și fanii încep să aibă atac de cord în timpul meciurilor. ZIUA ȘI DECESUL, la ChampionshipClubul Fulham a anunțat, sâmbătă seară, decesul unui suporter de-ai săi, victimă a unui stop cardiac în timpul meciului cu Blackpool din Championship. Tânărul de 22 de ani a fost preluat de o ambulanță și transferat la spital, dar, din păcate, nu a supraviețuit.
O LUME DE 20 DE ANI? MOARTE SUBITĂ, LA VOLAN: Un tânăr de 29 de ani a murit subit în timp ce conducea în Petroșani. Mașina scăpată de sub control a intrat pe trotuar și a rănit o fetiță de 6 aniÎncă o moarte subită la o persoană surprinzător de tânără: Un șofer de 29 de ani a decedat sâmbătă la volan, iar mașina în care se afla a ajuns pe trotuar și a accidentat o fată de șase ani, care se afla alături de mama sa pe o
Deces subit: Jurnalistul Marius Huțanu din Pitești a fost găsit, la doar 48 de ani, mort în patul lui de-acasă, în urma unui infarctÎncă un deces subit: Jurnalistul Marius Huțanu din Pitești a fost găsit mort în propriul apartament la vârsta de numai 48 de ani, după ce pompierii au spart ușa pentru a putea pătrunde înăuntru, având în vedere că bărbatul locuia singur, după ce soția acestuia, Mihaela
Victima Politicii USR? MOARTE SUBITĂ: Cosmin Cristian Viașu a decedat la doar 45 de ani în urma unui infarct. Senatorul USR era vaccinat și, totodată, un fervent susținător al campaniei de vaccinare. Dacă vaccinul i-a grăbit sfârșitul, familia poate să mulțumească PartiduluiSenatorul USR Sălaj Cosmin Cristian Viașu a decedat în noaptea de joi spre vineri în urma unui infarct, la vârsta de numai 45 de ani. El nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare executate de medicii sosiți cu ambulanța,
Dumnezeu să-i ierte! MORȚILE SUBITE ALE ZILEI: Un pugilist român de 42 de ani, un ambulanțier de 43 de ani, o secretară de 52 de ani și un muzicant de 37 de aniSe înmulțesc decesele subite de persoane relativ tinere sau în putere: Pugilistul piteștean Constantin Florescu, a murit la doar 42 de ani în Canada; un ambulanțier de 43 de ani a murit la volanul mașinii personale în județul
La fotbal cu prietenii DECES SUBIT: Mugurel Stancu, managerul apreciatului lanț de restaurante Trattoria Il Calcio, a făcut stop cardiac și s-a prăbușit pe teren chiar în timp ce juca fotbal cu prieteniiMugurel Stancu, un foarte bun prieten al lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), și al lui Cosmin Olăroiu, a murit subit miercuri seară, după ce a suferit un stop cardiac în timp ce juca fotbal, prăbușindu-se
Nicoleta Alexandru-Caragea, expertă de la Institutul Național de Statistică, decedată pe neașteptate la doar 51 de aniNicoleta Alexandru-Caragea, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Management Financiar din cadrul Universității Ecologice București (UEB) și expert senior la Institutul Național de Statistiscă (INS), originară din
MOARTE SUBITĂ: Polițistul Arghir Costan din Ocna Mureș s-a stins la doar 46 de ani, fără nici o afecțiune cunoscutăUn nou deces subit în România: Polițistul Costan Arghir din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș (IPJ Alba) a murit fulgerător la doar 46 de ani, fără Covid sau alte afecțiuni cunoscute. Miercuri seară, ajuns acasă după serviciu, el a
ALTĂ „COINCIDENȚĂ”? DECES SUBIT: Medic de 46 de ani de la Spitalul Municipal Dorohoi, găsit căzut în casă după ieșirea din tură. A suferit un infarct masiv, nemaiputând fi apoi resuscitatȘeful Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi a decedat, vineri, după ce s-a întors de la serviciu. Moartea subită a acestuia, la vârsta de doar 46 de ani, este pusă de superiori pe seama...
MOARTE SUBITĂ Actrița sud-coreeană Kim Mi-soo, din serialul Snowdrop, a murit subit la doar 29 de aniActrița este cunoscută mai ales pentru rolul ei din „Snowdrop”, un film a cărui acțiune se desfășoară în 1987 și care prezintă povestea de dragoste dintre doi studenți.
MORT DIN SENIN, LA DOAR 25 DE ANI: Fotbalistul Marcos Menaldo din Guatemala a decedat după ce a leșinat pe teren în timpul antrenamentelor. A suferit un atac de cord și medicii nu l-au mai putut resuscitaFotbalistul Marcos Menaldo din Guatemala a decedat în mod tragic la vârsta de numai 25 de ani, după ce a suferit un atac de cord la antrenamentul de luni
ERA VACCINATĂ Încă o moarte din senin: Mihaela Galani, 33 de ani, stop cardio-respirator. Tânara din protipendada Constanței a fost găsită inconștientă în propria mașină. ERA VACCINATĂÎncă un deces subit la o persoană tânără și aparent fără un istoric medical care să o predispună la „stop cardio-respirator”: Mihaela Galani, reprezentanta unui magazin de pantofi lucrați manual - Gemelli Shoes -, a murit luni, fiind
Deces inexplicabil: Un tânăr de 23 de ani aflat la volanul unui autoturism între Râșnov și Bran a intrat în stop cardio-respirator. Medicii de la Salvare nu l-au putut resuscitaMai nou, se moare din senin la vârste din ce în ce mai mici: un tânăr de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism, la ieșirea din Râșnov spre Bran, a făcut stop cardio-respirator. Trei echipaje medicale au intervenit la fața locului, însă
Moarte suspectă: O tânără asistentă de 21 de ani din județul Galați a fost găsită fără suflare în casă în a doua zi de Crăciun, la scurt timp după întoarcerea de la o petrecereÎncă o moarte neașteptată: Simona, o tânără de 21 ani din satul Bucești, comuna Ivești, județul Galați a murit duminică dimineață, la scurt timp după ce s-a întors de la o petrecere de Crăciun. Ea a fost găsită inconștientă în casă
VIDEO Al doilea monah din Sfântul Munte Athos care moare la scurt timp după vaccinarea cu ser experimental Covid: călugărul Luca de la Vatoped, unde este stareț Efrem, convertit recent în propagandist Pfizer. VIDEOCu o zi înainte de Sf. Andrei, starețul Efrem de la Vatoped - reîntors în Sf. Munte după boală și vaccinare ca vaccinist propagandist pentru serul experimental Pfizer - a susținut o telesinaxa în care a presat iarăși călugării să se vaccineze afirmând că acesta este „unicul drum”.
Vaccident? Moarte subită: primarul Augustin Sărăcuț a fost găsit fără viață în casă de familieUrmare unui apel la 112, la fața locului s-a deplasat un echipaj al SAJ care l-a găsit pe Augustin Sărăcuț în stop cardio-respirator. Din păcate, bărbatul nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul.
„Uriașul blând”, un român de 57 de ani din Italia, a decedat din senin la serviciu. În Peninsulă se impune pașaport de vaccinare la locul de muncăIon Runceanu, un român originar din Brașov, care locuia la Suzzara, în Italia, a murit subit la doar 57 de ani, după ce i s-a făcut rău din senin la serviciu. Bărbatul terminase tura și se pregătea să plece acasă când s-a prăbușit din
VIDEO Doctor decedat după boosterul cu Pfizer. Oficial de rang înalt din Ministerul Sănătății din Malaezia a murit subit la 9 zile după ce și-a primit serul experimental Covid. Anterior se mai injectase în doză dublă cu SinovacMinisterul Sănătății a îndemnat cetățenii să se abțină de la a face speculații privind moartea directorului adjunct principal. Doctorul fusese întotdeauna cunoscut ca fiind în stare bună de sănătate și a fost prezent la serviciu, ca de obicei, la Ministerul Sănătății
VACCINAT - DECEDAT. Dorina Șerbănescu, primăriță vaccinistă PNL din Adamclisi: „DA! M-am vaccinat împreună cu toată familia mea!”. A murit pe neașteptate la doar 54 de ani, după ce se internase în spital acuzând probleme de inimăÎncă un politician local PNL-ist moare subit la o vârstă la care nimeni nu s-ar fi așteptat: Dorina Șerbănescu, primărița comunei Adamclisi din județul Constanța, a murit VACCINATĂ luni la vârsta de 54 de ani, după ce fusese internată la
Medicul care a spus că „nu va plânge la înmormântarea” pacienților nevaccinați, a murit la doar două săptămâni după rapelUn cardiolog în vârstă de 52 de ani, care s-a lăudat cu nesimțire că nu va plânge la înmormântarea pacienților nevaccinați, a murit în somn... la doar două săptămâni după ce și-a făcut vaccinul de rapel
ROMÂNII MOR PE STRADĂ CA MUȘTELE: Un tânăr de 30 de ani s-a prăbușit din senin și a murit sub ochii soției sale într-o stație de autobuz din PiperaIncident tulburător în plină stradă. Un tânăr de 30 de ani s-a prăbușit sub ochii soției într-o stație de autobuz din zona Pipera. Bărbatul nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Astfel de cazuri se înmulțesc zilnic, ceea ce ne aduce aminte de avertismentul ActiveNews din această primăvară:
Deces subit la o școală din Câmpulung Muscel. O profesoară de 60 de ani a murit în timpul orelorO profesoară din Câmpulung Muscel, în vârstă de 60 de ani, a decedat, luni, după ce i s-a făcut rău la școală.
Decese subite pe bandă rulantă în Italia. Stop cardiac la vârste fragedeO familie din Italia a fost distrusă de două evenimente fatale. Doi frați, victime ale aceleiași soarte, și-au pierdut viața în același mod și într-un interval scurt de timp
Baschetbalist de 32 de ani din Italia, mort în urma unui stop cardiac survenit chiar în timpul meciuluiÎncă un deces subit și inexplicabil al unei persoane tinere, fără antecedente medicale: Baschetbalistul Haitem Fathallah din Italia, în vârstă de 32 de ani, din Serie C Gold (divizia a treia din Italia), a murit în urma unui stop cardiac
CÂȚI MAI AU DE MURIT? Comisar-șef de poliție vaccinat cu Johnson, decedat subit. Profesor de istorie, moarte pusă pe seama CoviduluiComisarul-șef de poliție Preda Aurelian din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Dâmbovița a murit subit la vârsta de numai 50 de ani. Acesta ar fi fost vaccinat cu serul Covid de la Johnson&Johnson, potrivit presei locale,
Suporter decedat subit de infarct pe stadion cu 30 de minute înainte de începerea meciului FCU Craiova - CS Universitatea de duminicăUnul dintre suporterii FCU Craiova a decedat duminică seara, după ce a suferit un stop cardiac în tribunele arenei din Craiova chiar înainte de meciul favoriților cu CS Universitatea. Potrivit noii hotărâri adoptate joi de CNSU, la evenimentele publice nu mai au acces decât persoanele...
Germania: Trei fetițe sub 5 ani au petrecut zile întregi singure cu cadavrul tatălui lor, decedat subit în timpul somnului. Bărbatul avea 35 de aniPresa germană a relatat marți că trei copile au petrecut zile întregi singure în casă cu cadavrul tatălui lor mort, înainte ca mătușa lor să le descopere
Un pilot al Biman Bangladesh Airlines a murit în urma unei hemoragii cerebrale survenite în timpul zboruluiUn pilot al companiei aeriene Biman Bangladesh a decedat în urma unei urgențe medicale petrecute în timpul unui zbor dinspre Muscat spre Dhaka. Incidentul a impus ca zborul să fie deviat spre Nagpur, în India, unde pilotul a murit la spital din cauza unei hemoragii cerebrale
Marea Britanie: Un fotbalist în vârstă de doar 17 ani a murit subit după ce a „suferit un stop cardiac” pe teren în timpul unui meci din FA Youth CupA fost publicată prima imagine a unui tânăr fotbalist care a murit după ce a suferit un presupus stop cardiac în timp ce juca într-un meci din FA Youth Cup
VIDEO Clip cutremurător de la Starea de Libertate: Victimele Vaccinurilor din România. Morții nerecunoscuți de Sistem. Când va începe Parchetul General anchetarea deceselor post-vaccin? VIDEO IN MEMORIAMStarea de Libertate: Ține minte: oficial, NU AVEM niciun deces provocat de vaccin! Ține minte când urmărești acest clip: statistica oficială zice că România NU ar avea NICIUN deces provocat de vaccinurile Covid. Oare cât mai suportăm minciunile lor?!
Jandarmul Marius Repca de 44 de ani din Botoșani a murit subit luni, făcând un stop cardio-respirator la scurt timp după întoarcerea de la serviciuUn jandarm din Botoșani, în vârstă de 44 de ani, căsătorit și tată a doi copii, a murit luni seară acasă, la scurt timp după întoarcerea de la serviciu. Medicii de la SMURD au intervenit de urgență pentru salvarea bărbatului aflat în comă, însă acesta a intrat în stop cardio-respirator și inima lui nu...
Brigitta Dachmann, o creatoare de pălării de 29 de ani din Cluj-Napoca, a decedat după ce a intrat subit joi în moarte cerebrală. În noiembrie anunțase că va face vaccinul, citând motivele date de Răzvan CherecheșBrigitta Dachmann, o creatoare de pălării de 29 de ani din Cluj-Napoca, originară din Satu Mare, a intrat subit în moarte cerebrală joi, 19 august 2021, la secția ATI II a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca
MOARTE SUBITĂ / VIDEO Doru Stănculescu a murit subit la vârsta de 71 de ani. A fost găsit fără suflare în propria-i locuințăCantautorul folk Doru Stănculescu („el Prezidente”, cum îl numeau colegii din Cenaclul Flacăra) a trecut la cele veșnice luni dimineață, la vârsta de 71 de ani. Din primele informații, Doru Stănculescu a fost găsit fără suflare în casă
ACTUALIZARE / Caz Suspect Moarte misterioasă. Sinucisă, vaccinată sau asasinată? Libertatea: Femeia de 44 de ani care a deținut firma de artificii din clubul Colectiv a fost găsită decedată în casă. ACTUALIZAREDaniela Niță, patroana firmei Golden Ideas Fireworks Artists, cea care instalase artificiile în clubul Colectiv, a fost găsită moartă în casă. Conform surselor consultate de Libertatea, pe corpul femeii nu s-au găsit urme de violență.
PE ȘAUA UNUI CAL... Actorul american Jay Pickett a murit la doar 60 de ani pe platoul de filmare: l-a lăsat inima chiar în timp ce călărea, jucând într-un western. Și Bob Odenkirk s-a prăbușit în timpul filmărilor, dar a fost salvat de intervenția medicilorActorul Jay Pickett a murit la vârsta de 60 de ani, în timp ce se afla pe platoul de filmare pentru un western care se turna în statul său natal, Idaho,
Încă o moarte subită: Bărbat de 57 de ani, „adormit” în acceleratul Iași-BucureștiUn bărbat în vârstă de 57 de ani a decedat, miercuri, într-un tren care circula pe ruta Iași - București, au informat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui. Înainte ca trenul să oprească în Gara Bârlad, s-a observat că bărbatul, așezat pe o banchetă, era în stare de inconștiență
Încă un caz de moarte subită: O asistentă a intrat în stop cardio-respirator la doar 30 de ani. Avea numai o săptămână de când spusese DA în fața altaruluiÎncă un caz de moarte subită zguduie comunitatea noastră: tânăra Daniela din Suceava, angajată în București, a decedat pe 26 iulie, fiind în vârstă de 30 de ani, la doar o săptămână după ce avusese cununia religioasă cu un tânăr
OARE DE CE? Încă un deces subit la un tânăr angajat: Stomatologul Mihnea Nica de la Clinica 32 din BucureștiNu trece ziua, că aflăm de o nouă moarte subită, aparent inexplicabilă, fiind vorba de o persoană tânără: astăzi, Clinica stomatologică 32 din București îl plânge pe dr. Mihnea Nica, originar din Craiova, un dentist talentat și îndrăgit de pacienți, pe care moartea acestuia i-a luat...
EXCLUSIV Poliția Hunedoara a răspuns solicitării ActiveNews, spunând că nu poate da detalii despre cauza decesului studentului Bogdan Daniel Berki decât după finalizarea anchetei. DOCUMENT EXCLUSIVPoliția Municipiului Hunedoara a răspuns solicitării ActiveNews referitor la decesul post-vaccinare al studentului Bogdan Daniel Berki, comunicându-ne că acesta face obiectul unui dosar de cercetare penală și că nu se pot face declarații de presă
Încă o moarte subită, la un om tânăr și aflat în floarea carierei: Mihai Dolinschi, comentator sportiv în vârstă de doar 29 de ani, a fost găsit mort în casă. Vestea i-a luat prin surprindere pe colegii lui de la Telekom SportMihai Dolinschi, comentator, moderator și analist, cunoscut pentru aparițiile de la Telekom Sport și Look Sport, a decedat luni, 19 iulie 2021. El a fost găsit fără suflare în locuința sa din București, cauzele decesului fiind, deocamdată, necunoscute
Ziua și decesul subit: Costică Pânzaru, fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, a decedat la 68 de ani în urma unei hemoragiiÎncă o persoană publică a decedat subit, din cauze încă neelucidate. Dacă ieri anunțam decesul lui Doru Clabescu de la Ministerul Economiei, azi îl plângem de Costică Pânzaru, fostul manager al Spitalului Municipal din Pașcani.
Încă o moarte subită: Doru Clabescu, șef de direcție din Ministerul Economiei, a fost găsit decedat de subalterni în biroul său, la doar 54 de ani. Ar fi făcut un atac cerebralÎncă un deces subit, fără cauze aparente: Doru Clabescu, un șef de direcție din Ministerul Economiei, a murit vineri, la vârsta de 54 de ani, fiind găsit fără suflare în biroul său
Un nou deces subit: Ieșeanca Monica Mardare, de doar 46 de ani, doctoriță în Franța, a fost găsită moartă în cabinetul său din dispensarul sătesc din Chaillac. Cunoscuții își iau rămas-bun joi, la ceremonia funerară din biserica satuluiO nouă moarte subită lovește o persoană în plină putere și, aparent, fără comorbidități. Doctorița Monica Mardare, o româncă de 46 de ani care lucra la dispensarul sătesc din Chaillac, Franța, a fost găsită moartă în cabinet
Încă o moarte neașteptată: Jurnalistul, scriitorul și producătorul TVR Raico Cornea a făcut un infarct miercuri seară, la scurt timp după revenirea din concediu. Ar fi împlinit luna aceasta 52 de aniÎncă o moarte subită, fără o cauză bine precizată: jurnalistul și scriitorul Raico Cornea a murit, în urma unui infarct, miercuri seară. Doar ce se întorsese din vacanță, iar peste două săptămâni ar fi împlinit 52 de ani
VIDEO-MĂRTURISIRE Până la urmă și Florin Condurățeanu s-a vaccinat. Cu ambele doze. CONFIRMAREA VIDEO. L-a „ajutat” vaccinul Covid să moară subit?Îndrăgitul jurnalist Florin Condurățeanu s-a stins din viață luni seara, pe 28 iunie - chiar de Ziua Ziaristului Român -, în urma unui stop cardio-respirator. Avea 71 de ani. După cum ActiveNews certifică chiar prin reconoașterea sa filmată, jurnalistul se vaccinase cu ambele doze ale unui ser experimental anti-Covid. VIDEO
DOLIU LA IAȘI Preot cunoscut din Iași decedat la două săptămâni după ce s-a vaccinat. IPS Teofan a condus slujba de înmormântare. Părintele Dumitru Nechifor avea 45 de ani de căsătorie, 69 de ani de viață și 40 de ani de activitate în ogorul Domnului„Părintele Nechifor nu avea covid, era bine cu sănătatea, chiar a slujit în dimineața zilei în care a murit de infarct. Mai mult, făcuse și vaccinul anticovid, trecuseră cam două săptămâni de la rapel din câte știu” - Purtător de cuvânt
Încă trei personalități marcante ale României au decedat: Actorul Valentin Ivanciuc, de la Teatrul Național din Timișoara, poetul Andrei Maftei și Ioan Ionescu, fostul mare baschetbalistTeatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a anunțat, marți, trecerea la Domnul a actorului Valentin Ivanciuc, care împlinise recent 70 de ani, potrivit Evenimentul Zilei.
VĂ PUP PE SUFLET Ziaristul Florin Condurățeanu A MURIT SUBIT la vârsta de 71 de ani, la domiciliu, în urma unui stop cardio-respiratorÎncă o moarte subită în presa românească: ziaristul Florin Condurățeanu a făcut stop-cardiorespirator, luni seara, în propria locuință. Decesul e pus pe seama surmenajului, însă cauza reală nu a fost încă stabilită
Evaluări dramatice ale profesorului Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel. Vaccinările ar trebui să se oprească ACUMTimp de un an și jumătate, omenirea a fost cufundată în întunericul profund al coronavirusului. Un virus care a ieșit la lumină, care a fost produs în laboratorul Wuhan, a provocat milioane de decese și a stricat viețile a miliarde de oameni din întreaga lume. Un virus fabricat, adică o armă biologică.
Tânăra învățătoare Bianca Moț din Arad a murit de infarct la 36 de aniBianca Moț din Sânicolau Mare (jud. Timiș), care lucra ca învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Arad, a decedat la numai 36 de ani, în urma unui infarct
Bogdan Dumitrescu, fostul redactor-șef al Pro TV, a murit subit, la doar 53 de aniJurnalistul și publicitarul Bogdan Dumitrescu, fost redactor-șef al ProTV, a murit duminică, 23 mai 2021, la doar 53 de ani, în urma unui infarct
VIDEO / DOCUMENT MOARTEA, între cele 22 de "efecte secundare" ale unui VACCIN ANTI COVID-19, conform Administrației pentru Alimente și Medicamente a Statelor Unite ale Americii. DOCUMENTUn document al Administrației Alimentelor și Medicamentelor din Statele Unite (FDA - Food and Drug Administration) admite și avertizează că vaccinul anti COVID - 19 poate avea 22 de efecte secundare, inclusiv moartea.