Locații: Brazilia

Lămuriri pentru naivi: BRICS = WEF = G20 = Agenda 2030 = Combaterea ”schimbărilor climatice”, rolul principal globalist al OMS, dezvoltarea de vaccinuri, pregătirea pentru pandemii, transformarea digitală, ”dezvoltare durabilă”

Care organizație interguvernamentală iubește cel mai mult sustenabilitatea? Este greu de spus, deoarece aceste două grupuri distincte, cu viziuni foarte diferite asupra viitorului, nu se pot abține de la a nu se plagia reciproc, scrie Edward Slavsquat, care prezintă o selecție de declarații aproape identice ale celor două grupuri

Iohannis se pregătește de o corvoadă de 8 zile în America de Sud unde se va întâlni numai cu președinți de stânga: din Brazilia, Argentina și Chile. Miza este "redinamizarea interacțiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial"

Vizitele se vor desfășura în perioada 18-26 aprilie și urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine și "redinamizarea interacțiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial", a adăugat sursa citată.

Președintele Braziliei, vaccinat, infectat, iar acum bolnav de pneumonie. Recent, îi îndemna pe brazilieni să se vaccineze cu a patra doză anticovid și îi amenința pe părinți că nu vor primi ajutor de la stat dacă cei mici nu sunt vaccinați. ADIO, CHINA!

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva și-a anulat vizita în China, prevăzută în perioada 27-31 martie, din motive medicale, a anunțat sâmbătă un purtător de cuvânt. Lula a fost diagnosticat cu o bronhopneumonie virală.