Sergiu Hanca a semnat cu Dinamo: Este o zi importantă din viața mea, mă simt mândru, fericit și apreciat
În vârstă de 23 de ani, Sergiu Hanca și-a început cariera la Voința Snagov și a mai evoluat în campionatul României pentru ASA Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Sergiu Hanca și-a început cariera la Voința Snagov și a mai evoluat în campionatul României pentru ASA Târgu Mureș.
Laurențiu Reghecampf a declarat că fundașul brazilian Guilherme și-a găsit un nou angajament și va pleca la noul său club.
Tabloidul "Libertatea" nu va mai apărea în format tipărit, informează surse contactate de către ActiveNews.
Jurnalistul amintește despre 29 decembrie 2015, când toată presa a vorbit despre știrea conform căreia colonelul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.
Ca să pui în scenă o tragedie, ai nevoie de momentul potrivit, de contextul potrivit, dar și de un pretext. De un factor declanșator.
Fostul ministru de externe Adrian Severin a încheiat anul 2015 cu o analiză detaliată a situației globale din acest moment.
Primăria Capitalei adresează un apel bucureștenilor să sesizeze la aceste numere de telefon prezența
Mai puțin de două săptămâni au rămas până când circulația în zona Eroilor din București ar trebui să fie reluată.
Conform noului cod fiscal, aceste persoane vor trebui să achite asigurări de sănătate de anul acesta.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului George Alexandru a fost depus luni, pentru câteva ore, în foaierul Teatrului Nottara,
În acest sens, Federația Română de Fotbal a dat în judecată Societatea Română de Televiziune (SRTv), dosarul fiind înregistrat pe 30 decembrie 2015, la Tribunalul București.
A fost doar o nenorocire ce se putea întâmpla oricând și oriunde sau a fost o tragedie pusă în scenă de niște minți criminale
Conducerea clubului Princess din București, unul dintre cele mai cunoscute din Capitală, și-a anunțat astăzi după-amiază clienții că nu mai organizează petrecerea de Revelion.
În zilele de 1 și 2 ianuarie 2016, RATB va funcționa cu un parc de vehicule redus
În urma incendiului din data de 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 63 de persoane
Mai precis, euro nu a mai atins o valoare atât de ridicată în fața leului din 28 ianuarie 2014 când banca centrală a anunțat un curs de referință de 4,5317 lei/euro.
Pentru Tragerile Speciale Loto de Anul Nou, care vor avea loc miercuri 30 decembrie, a fost suplimentat fondul de câștiguri.
Foștii căpitani ai Stelei din perioada 2011-2014 au revenit, astfel, la echipa "roș-albastră".
Guvernul a înaintat un proiect de hotărâre privind creșterea salariului minim la 1.250 de lei.
Proiectul a fost unul dificil deoarece a presupus derularea, în paralel, a mai multor tipuri de intervenții, într-un timp scurt.
Tragedia de la Colectiv schimbă regulile. Toate sponsorizările pentru instituțiile din Ministerul de Interne vor fi publicate pe Internet.
În ultimii ani, parlamentari din mai multe partide politice au depus astfel de proiecte de eliminare a taxei TV.
Simona Halep a plecat duminică spre Australia, țara natală a antrenorului ei, Darren Cahill, unde va începe sezonul 2016.
Dan Șova a fost arestat pe 15 decembrie, iar pe 22 decembrie mandatul de arestare
Comisia va propune măsurile optime care pot fi luate de M.Ap.N. în vederea valorificării mărcii
La solicitarea Ministerului Sănătății, două instituții au realizat o evaluare a activităților de supraveghere, prevenire și control privind infecțiile nosocomiale.
Numirea Cristinei Pașca Palmer la conducerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor este ilegală, afirmă Ion Spânu în Cotidianul.
Aceștia propun abrogarea textelor din lege care prevăd obligativitatea achitării acestui tip de taxe.
Iuliana Gătej plecase de la muncă acasă, la părinți, unde urma să-și petreacă Sărbătorile.
Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție.
Oricine deține un telefon mobil cu acces la internet poate afla din timp care este cel mai bun traseu de urmat.
Biserica Ortodoxă sărbătorește în fiecare an la 25 decembrie Nașterea Domnului (Crăciunul).
Premierul a transmis un mesaj prin intermediul paginii personale de Facebook.
Marius Manole, unul dintre cei mai mari actori, dar și unul dintre cei mai solicitați, joacă de o vreme încoace cam în 18 spectacole, patru sau cinci la Teatrul Național, încă patru la Bulandra, altele trei la Metropolis și cinci la Godot.
Într-un mesaj postat pe Facebook, fostul președinte își arată nemulțumirea pentru această decizie.
Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 18:00.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a întâlnit în cadrul centrului cu 28 de pacienți.
IHF nu a făcut încă anunțul oficial legat de gazdele turneelor preolimpice, acesta fiind așteptat în zilele următoare.
Momente emoționante în fața Clubului Colectiv. Familiile și prietenii celor 63 de tineri
Președintele nu mai putea respinge proiectul de lege, singura cale de atac ar fi fost doar contestarea acesteia la Curtea Constituțională.