Dreapta ”modernă” și conservatoare câștigă în Grecia și Bulgaria
GERB, partidul conservator al fostului premier Boiko Borisov, ocupă prima poziție la alegerile legislative de duminică din Bulgaria
GERB, partidul conservator al fostului premier Boiko Borisov, ocupă prima poziție la alegerile legislative de duminică din Bulgaria
Alegerea unui nou Patriarh are loc în cel mult patru luni de la moartea celui în funcție. Decesul patriarhului înseamnă că Sfântul Sinod este condus temporar de cel mai în vârstă mitropolit, până la alegerea unui nou patriarh.
Românii au scăpat de acest fenomen datorită statutului politic diferit pe care îl dădea suzeranitatea Turciei asupra Țărilor Românești, asigurându-le o anumită autonomie și condiții mai blânde decât aveau popoarele din sudul Dunării.
Bulgaria a marcat astăzi Ziua Omagiului adus Victimelor Regimului Comunist, transmite BTA. Ziua se omagiază din 2011 la inițiativa foștilor președinți bulgari Jelio Jelev și Petar Stoianov.
Asociația națională a transportatorilor din Bulgaria "Am un camion" organizează, vineri, un protest în diferite părți ale țării. Coloanele de autovehicule ale protestatarilor urmează să se îndrepte spre punctele de frontieră Durankulak și Iovkovo.
Studiul a folosit un eșantion foarte mic, de doar 136 de schelete antice și mostre din prezent, culese dintr-un areal mare, zis „balcanic”, care include Grecia, Bulgaria, România, Albania, Serbia, Croația.
„Pentru țara noastră este extrem de importantă deschiderea frontierelor terestre ale spațiului Schengen, nu doar a celor aeriene, așa cum au admis cei mai aprigi oponenți ai intrării țării noastre în spațiul european comun, Olanda și Austria”.
Este de-a dreptul aiuritoare situația produsă în ultimele două zile în chestiunea spațiului Schengen. Guvernul austriac calcă România și Bulgaria pe cap impunînd noi condiții împovărătoare pentru aderare, opoziția austriacă reacționează vehement.
În ziua de 7 decembrie, Biserica face pomenirea: Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș; Sfântului Ierarh Ambrozie, episcop de Mediolan; Cuviosului Amun din Nitria; Cuviosului Ioan Postitorul din Pecerska.
În legătură cu ”Aurora Boreală” văzută ieri din România și Ungaria, precum și din mai multe țări europene - fenomen polar specific celor doi poli magnetici ai Pământului, Artica și Antarctica nu la paralela 45 și mai jos.
Sfântul Ioan de Rila a trăit între cca. 867 – 946. Este cunoscut ca fiind ocrotitorul poporului bulgar și unul dintre cei mai sfinții-simbol ai Bisericii Ortodoxe Bulgare
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, la Varna, după o întâlnire cu premierul bulgar și cel grec, că este nevoie de o „strategie comună în cadrul NATO” astfel încât să nu mai existe atacuri ruse la 80-100 de metri de frontiera României.
Ungaria a convenit cu România, Slovacia și Bulgaria să interzică importurile de cereale ucrainene pentru a-și proteja piețele dacă Uniunea Europeană nu prelungește o interdicție care expiră la 15 septembrie.
Pe 10 septembrie se împlinesc 34 de ani de la scufundarea, în anul 1989, a navei de pasageri Mogoșoaia. Nava a fost izbită violent de un convoi de barje bulgăresc, iar din naufragiu au scăpat cu viață doar 16 dintre cei 255 de pasageri.
Era a treia cedare făcută într-un singur an, după ce pierduserăm la Est, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța și la Vest Ardealul de Nord, fără niciun foc de armă.
Sfântul Ioan de Rila este cinstit ca ocrotitor al bulgarilor de pretutindeni și cel mai mare sfânt al vecinilor noștri.
Sfantul Ioan de Rila este reprezentat pe reversul monedei bulgare de o leva incepand cu anul 2002.
Excesul de mortalitate din statele UE continuă să fie ridicat, chiar și la un an de la încheierea neoficială a pandemiei. Țările cu cele mai mari rate de decese inexplicabile sunt aceleași țări care și-au vaccinat în masă populația.
Președintele Zelenski va vizita Bulgaria la invitația noului guvern, a anunțat ziarul bulgar 24 Chasa la 4 iulie, citând surse diplomatice.
Fostul președinte al CNCAV, Valeriu Gheorghiță, actual director al spitalului SRI, a fost suprins, în Bulgaria, în timp ce se relaxa în jacuzzi alături de actrița Monica Bârlădeanu.
Biserica Românească „Sfânta Treime" din Sofia, capitala Bulgariei, a împlinit 100 de ani de la prima sfințire, informează jurnalista constănțeană Natalia Păun, care a mai fost preluată de ActiveNews și cu o interesantă Scrisoare Deschisă adresată Sfântului Sinod.
Nemulțumirile și frustrările fermierilor față de importurile din Ucraina au atins cote maxime. Marți, la Bruxelles, fermierii din șase țări, printre care și România, au protestat împotriva măsurilor aplicate de Comisia Europeană.
Comisia Europeană a adoptat, marți – 2 mai, măsuri preventive excepționale și temporare cu privire la importurile unui număr limitat de produse din Ucraina sub garanția excepțională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome.
Laura Codruța Kovesi, procuror șef al Parchetului European, reacționează la atentatul cu bombă care a vizat coloana oficială a procurorului general al Bulgariei.
Vise în Bulgaria cu un Canal care să lege Ruse de Varna. ”Barajul lui Asparuh” poate ieși de la naftalină. Ideea canalului a fost reînviată de doi europarlamentari bulgari - Andrei Novakov și Emil Radev de la GERB/PPE.
UE joacă un joc periculos sacrificând interesele statelor membre în favoarea politicii sale de sprijin nelimitat pentru Ucraina, care a inclus suspendarea, în 2022, a taxelor și a controalelor legale asupra importurilor de cereale din această țară
Ministrul bulgar al Agriculturii, Iavor Ghecev, a anunțat, după ședința de guvern, că va interzice importul de alimente din Ucraina.
La 28 martie 2023, site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Sârbe a publicat o declarație a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Sârbe în legătură cu ultimele evenimente din jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene în general și a Lavrei Kiev-Pecerska în special.
Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a anunțat pe Facebook că a avut o discuție cu omologul bulgar privind tabloul recent descoperit al artistului american Jackson Pollock, care poartă pe spate semnătura fostului dictator român.
În momentul când se afla deasupra Bulgariei, pilotul de 30 de ani, mai exact comandantul aeronavei, a rămas într-o stare de inconștiență, și prin urmare a fost luată decizia ca aeronava să se întoarcă de urgență pe aeroportul din Otopeni
Gigantul Pfizer a acceptat să revizuiască contractul cu Uniunea Europeană privind vaccinul împotriva COVID-19 din 2023 până în 2026, însă a solicitat plata dozelor care nu vor fi fabricate niciodată.
Fermierii din Bulgaria au protestat luni împotriva importului de cereale din Ucraina. Peste 50 de tractoare și combine au blocat traficul de-a lungul drumului Ruse-Pleven.
Ne-am alăturat tuturor acestor demersuri. România împreună cu alte nouă state europene au făcut acest lucru. Încă de acum multe luni am notificat Comisia Europeană, am notificat producătorii de vaccin în acest sens
Ministrul Sănătății Bulgariei a anunțat Comisia Europeană că Bulgaria este în favoarea rezilierii contractului cu BioNTech/Pfizer. Această poziție este susținută și de Polonia, Republica Cehă și Lituania, a mai spus el.
Secretarul de stat al Departamentului pentru Români de Pretutindeni Gheorghe Cârciu anunță, cu acest prilej, faptul că bugetul destinat finanțării acestui tip de proiecte a crescut de patru ori față de anii precedenți și încurajează românii
Mărțișorul, care apare în tradițiile românilor este considerat vestitorul primăverii. Dar cunoașteți legenda acestui simbol?
La 20 ianuarie 2023, Comandamentul Corpului Multinațional de Sud- Est al NATO a preluat comanda și controlul tuturor forțelor terestre NATO dislocate în Bulgaria și România, sub conducerea unui general român, generalul-maior Dragoș Dumitru IACOB.
România și Bulgaria, cel mai nevaccinate state din Uniunea Europeană, sunt singurele țări care nu au avut mortalitate excesivă în octombrie, arată un Raport al UE.
Președintele austriac Alexander Van der Bellen a declarat la 9 decembrie că regretă decizia guvernului de a bloca aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen.
După ce am primit din plin refuzul Occidentului pe tema Schengen (Austria a fost doar interfața, nici Germania nu ne dorește, nu mai vorbim de Olanda șamd), s-a vehiculat pe ambele maluri ale Dunării ideea unei deschideri a graniței comune româno-bulgare.
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, vrea ca la frontiera externă a UE să fie construite garduri cu bani europeni pentru a pune frână migrației ilegale și a nominalizat în acest sens Bulgaria