Bombă în fotbal! Președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, mărturisește că VACCINUL COVID i-a distrus sistemul imunitar: Am fost obligat să mă vaccinez. N-am avut atâtea răceli și boli cât am avut în ultimii ani. ÎNCEPE TREZIREA Sorin Cârțu (67 de ani), președintele Universității Craiova, a dezvăluit că în ultimii doi, trei ani și-a simțit sistemul imunitar mai slăbit ca niciodată. Oficialul oltenilor susține că nu s-a îmbolnăvit în toată viața lui de atâtea ori cât a făcut-o de când s-a vaccinat. 23.02.2023 15:45
RADU VARIA: În contextul tragic al disprețului național pentru geniul brâncușian, un miracol poetic: cartea „Pasărea sunt eu” de Ion Deaconescu Când spunem Pasărea în spațiu de Constantin Brâncuși nu vorbim în fond despre pasăre ca atare, nici despre spațiu, nici despre zbor, ci pur și simplu de înălțare, de aspirația eternă a sufletului spre altitudinile supreme ale purității, ale armoniei, ale frumuseții, ale sacralității cu alte cuvinte. 17.02.2023 18:00
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova deplânge moartea subită a inginerei Șuincă Gabriela: Oare ce construiește Dumnezeu în Rai de are nevoie de atâția specialiști? Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a anunțat, pe Facebook, decesul subit al inginerei Șunică Gabriela. „Oare ce construiește Dumnezeu în Rai de are nevoie de atâția specialiști?” 13.02.2023 13:44
Deces subit pe stadionul Rapidului: Infarct la 47 de ani suferit de un suporter oltean. Alte 11 morți subite absolut normale la 47 de ani potrivit Ministerului Sănătății din România Victoria echipei FC Universitatea 1948 în Giulești a fost umbrită de moartea unuia dintre suporterii săi, chiar la finalul meciului câștigat de olteni. Potrivit anunțului făcut de clubul din Bănie, omul a făcut infarct. 11.02.2023 18:32
A crezut prea mult în știință? Profesorul universitar doctor Mihai Ioana, promotor al campaniei vacciniste Împreună Învingem Pandemia, a decedat subit la doar 47 de ani. UMF Craiova este în doliu, Rafila îi deplânge trecerea în neființă. ERA VACCINAT Profesorul universitar doctor Mihai Ioana, coordonator al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, a încetat din viață, la 47 de ani, anunță reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie din Craiova. 20.01.2023 13:45
18 ianuarie: Începutul Revoluției de la 1821, conduse de Tudor Vladimirescu. VIDEO: Filmul artistic istoric TUDOR Pe 18 ianuarie, Tudor Vladimirescu a decis să pornească revolta împotriva fanarioților. Programul lui cuprindea reforme serioase, înlăturarea regimului fanariot și sporirea autonomiei Țării Românești față de Imperiul Otoman, inclusiv prin formarea unei Armate naționale 18.01.2023 01:00
Ion Spânu: Ca un blestem. Încă un scandal la Liceul de artă din Craiova, generat chiar de directorul Gegiu De aproape doi ani, mai exact de cînd Eduard-Eugen Gegiu a preluat postul de manager, la Liceul de artă „Marin Sorescu” din Craiova scandalurile se țin lanț. Și nu sînt generate de elevi, ci chiar de directorul Eugen Gegiu 13.01.2023 18:25
12 ianuarie: Sfânta Muceniță Tatiana diaconița, ale cărei sfinte moaște se află la Craiova, aduse de la Constantinopol în timpul domniei lui Neagoe Basarab Sfânta Muceniță Tatiana a trăit la Roma în timpul împăratului Alexandru Sever (223-235). A făcut parte dintr-o familie nobiliară, care avea credința în Hristos, dar o ascundea din cauza persecuțiilor împotriva creștinilor 12.01.2023 00:10
Ziua lui Emil Gârleanu, autorul poveștilor Din lumea celor cari nu cuvântă (5 ianuarie 1878 - 2 iulie 1914) În 1889 a început studiile liceale la Iași, însă după primele trei clase alege Școala Fiilor de Militari, tot la Iași. La scurt timp, se înscrie la Școala de Ofițeri de Infanterie, devenind, în 1898, sublocotenent de infanterie în Regimentul 13 ''Ștefan cel Mare'' 05.01.2023 22:01
ARHIVA NEAGRĂ: Dosarele Noica-Pillat. Prof. Constantin Barbu despre Noica, Securitate și Loja de la Comana, chiar alături de fostul șef al Departamentului Securității Statului, generalul Iulian Vlad. VIDEO la 35 de ani de la moartea lui Constantin Noica ARHIVA NEAGRA - Procesul Noica-Pillat - Dosarele distrugerii elitei romanești - O lucrare Civic Media cu documente de la CNSAS, coordonată de Prof Constantin Barbu și realizată împreună cu Victor Roncea 04.12.2022 22:55
Constantin Barbu: Într-un fel, cumplițenia și cruzimea sunt meseria mea. Interviu cu Victor Roncea pentru ActiveNews (I) Aș vrea să vă fac să răspundeți ca și cum acesta ar fi ultimul dumneavoastră interviu. Dacă se va putea să fie un dialog cumplit și crud despre timpul nostru și destinul mediocru în care zace viața literară și intelectuală din România și din Europa 12.11.2022 20:00
7 octombrie: Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah cu moaște sfinte în România Biserica Ortodoxă îi sărbătorește astăzi pe Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, Sfinții Mucenici Iulian Preotul și Chesarie Diaconul († 303 – 305), Sfântul Mucenic Polihronie (sec. IV). 07.10.2022 01:00
7 septembrie: ZIUA CÂND AM PIERDUT BALCICUL. Cedarea Cadrilaterului către Bulgaria. Știați că a existat o tentativă de rezistență armată românească? Era a treia cedare făcută într-un singur an, după ce pierduserăm la Est, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța și la Vest Ardealul de Nord, fără niciun foc de armă. 07.09.2022 19:20
11 august: Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești, primul sfânt canonizat pe pământ românesc, în 1517, pe vremea Sfântului Domnitor Neagoe Basarab. Capul și mâna sa dreaptă sunt la Craiova Sfântul Nifon al Constantinopolului a fost Patriarh al Constantinopolului dar și Mitropolit al Țării Românești. Sfântul Nifon a fost primul Sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, în 1517, în vremea Sfântului Domnitor Neagoe Basarab. 11.08.2022 00:10
9 august: 421 ani de la asasinarea mișelească a lui Mihai Viteazul Întregitorul. Cum și-au dat mâna puterile din Vest și din Est ca să-l ucidă pe Marele Voievod Întregitor. VIDEO: MIHAI VITEAZUL - FILMUL Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (n. 1558 - d. 9 august 1601, Turda) a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi Domn al Țării Românești și, pentru o perioadă (în 1600), conducător de facto al tuturor celor trei țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. 09.08.2022 01:10
VESTE BUNĂ de la Mitropolia Olteniei: Părintele-martir Gherasim Iscu, starețul de la Tismana exterminat la Târgu-Ocna, a fost propus spre canonizare, alături de Cuvioșii Visarion Toia și Ioan de la Horezu Canonizarea Părintelui Gherasim Iscu (foto stânga la o reconstituire a Securității) a fost solicitată și de camaradul său de rezistență și temniță, academician Radu Ciuceanu, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului. 08.08.2022 23:00
Nou deces subit în rândul politicienilor PSD. Viceprimarul de 44 de ani al comunei doljene Grecești, Daniel Sorin Calu, a murit sâmbătă după un AVC în timp ce se afla în vacanță în Grecia. ÎN CENTRUL ATENȚIEI - MOARTE SUBITĂ Viceprimarul comunei doljene Grecești, Daniel Sorin Calu, a murit sâmbătă, în timp ce se afla în vacanță în Grecia, transmite Gazeta de Sud. Acesta ar fi suferit un accident vascular și a încetat din viață. 08.08.2022 21:35
Un avocat sportiv din Craiova, amator de ciclism, a murit subit în timp ce pedala, în vacanță, în Grecia. Andrei Cosmin Ouatu avea 44 de ani. Atac de cord inexplicabil la un alt tânăr de 40 de ani din Craiova. „Asistăm la o crima perfectă în masă” Încă un român mort subit, de data aceasta în Lefkada, Grecia, în timp ce pedala. Este vorba despre avocatul Andrei Cosmin Ouatu, fiul avocatei Macrina-Lia Ouatu, din cadrul Baroului Dolj. Bărbatul de 44 de ani era sportiv, amator de ciclism 28.07.2022 18:20
Avocatul Gheorghe Piperea lansează platforma civică România Nes(u)pusă la Craiova Asociația pentru Inițiativă Civică și Democrație Participativă (AICDP) va fi prezentată presei locale, vineri, 1 iulie, ora 15.00, de către avocatul Gheorghe Piperea, președintele platformei, în cadrul unei conferințe de presă 01.07.2022 13:00
Un erou care nu trebuie uitat: IOAN MĂNUCU, omul care a oprit minerii din Valea Jiului în Gara Craiova, în iunie 1990. Veșnica lui pomenire! Rămânem încă în registrul zilelor negre de 13-15 iunie 1990, pentru a prezenta omagiul noilor generații (video) și a aminti de un erou uitat: Ioan Mănucu, omul care a oprit în Gara Craiova trenurile cu mineri aflate în drum spre București 17.06.2022 18:07
Jurnalistul Ion Spânu scoate la lumină secretele privind Asasinarea lui Eminescu. ActiveNews publică în premieră extrase din volumul reputatului jurnalist, noua ediție ActiveNews este încântat să anunțe în premieră apariția unei noi ediții a lucrării despre asasinarea lui Eminescu scrisă de cel mai acerb jurnalist de investigații post-decembrist, cunoscutul luptător pentru adevăr Ion Spânu, 15.06.2022 13:10
După ce au atacat România Mare sectanții USR-iști sar la gâtul lui Eminescu. Anodinul Cezar Drăgoescu din Craiova se opune unui Festival consacrat ce poartă numele Marelui Român Mihai Eminescu. PROTEST al poeților din 21 de țări Cezar Drăgoescu, un membru USR PLUS, crede că nu poate fi de acord cu Festivalul Internațional de Poezie care poartă numele lui Mihai Eminescu 27.04.2022 21:44
Actorul Remus Mărgineanu a plecat la cele veșnice, la 84 de ani. ActiveNews vă oferă filmul memorabil ȚAPINARII, cu Mariana Buruiană, Șerban Ionescu și Remus Mărgineanu. Regia: Ioan Cărmăzan. VIDEO INTEGRAL Actorul Remus Mărgineanu a încetat din viața pământească la vârsta de 84 de ani. Cunoscut de publicul din România pentru activitatea sa pe scena de teatru, dar și din peste 30 de filme, lui Remus Mărgineanu i se datorează înființarea școlii de teatru din Craiova 17.04.2022 23:00
Av. Elena Radu: Identitatea digitală se implementează deja în România. Monitorizarea în masă va deveni regulă Părea de domeniul SF, părea imposibil în România, dar uite că a devenit realitate. Ieri scriam despre Craiova și proiectul de supraveghere video care se va implementa și care va face Craiova „smart city”. Nu erau prea multe 07.03.2022 20:10
Primăria Craiovei le-a cerut asociațiilor de locatari să elibereze până luni adăposturile antiaeriene situate în subsolurile blocurilor. Locatarii, puși să-și desființeze pivnițele Primăria Craiova a notificat asociațiile de proprietari ca până în data de 7 martie să elibereze cele peste 200 de adăposturi antiaeriene pe care municipalitatea le gestionează, în cazul în care în acestea sunt depozitate anumite 03.03.2022 14:30
Convoiul pentru Libertate a străbătut centrul și sudul României în ultima zi dinaintea Marelui Protest Național anti-stare de alertă din fața Guvernului, de vineri, 18 februarie, orele 12.00. VIDEO Convoiul pentru Libertate, gruparea nr. 3, condusă de Mihai Târnoveanu (Calea Neamului), a făcut, joi, o incursiune prin curbura Arcului Carpat, trecând prin orașe din județul Harghita, Covasna și Brașov. Itinerariul a fost următorul 17.02.2022 21:30
Corneliu Vlad: Controverse la Washington pe tema trimiterii de trupe americane în România și alte țări europene Desfășurarea a 3.000 de soldați americani în Europa de Est, inclusiv în România, nu oferă niciun avantaj strategic, afirmă membri ai Congresului și o parte a presei americane. Va avea această acțiune un efect invers? se întreabă... 07.02.2022 19:00
Dilemele Vaccinaților: O craioveancă se miră că doza a treia are valabilitate doar 6 luni, pentru că îi e groază să mai treacă din nou peste „experiența nenorocită” a reacțiilor adverse O nouă mirare la rubrica Dilemele Vaccinaților: Dalina Bădescu (istoric de artă, artist, evaluator) din Craiova a descoperit cu ocazia celei de-a treia injecții Covid că certificatul de vaccinare nu înseamnă ieșirea din pandemie și nu 12.01.2022 23:00
12 decembrie: Moartea neelucidată a lui Amza Pellea la 52 de ani. Filmul MIHAI VITEAZUL integral Născut la 7 aprilie 1931 în Băileștiul care a devenit celebru prin Nea Mărin, rol pe care l-a creat și care i-a scos în evidență cel mai bine disponibilitățile pentru comedie, Amza Pellea a debutat ca actor pe scena Naționalului craiovean, unde a plecat după terminarea facultății, alături de alți actori din "promoția de aur" 12.12.2021 20:55
Târgul de Crăciun de la Craiova, în topul celor mai frumoase din Europa. Accesul se face fără Certificat Verde, spre deosebire de Cluj, București sau Sibiu, unde se intră doar pe baza nazi-pass-ului. VOTAȚI AICI PENTRU ROMÂNIA! Târgul de la Craiova, accesibil și pentru cei fără Certificat Verde, se află în topul celor mai frumoase piețe de Crăciun din Europa. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că a costat foarte puțin, potrivit Antena3. 09.12.2021 09:12
PREMIERĂ ACTIVENEWS. Militarul veteran Sorin Ștefănescu, victimă semi-paralizată a vaccinului Pfizer: Mi s-a spus „băi, norocosule, parcă au dărâmat unii niște bolovani pe tine”. INTERVIU filmat de Iulian Capsali și Claudiu Catargiu. VIDEO EXCLUSIV Caporalul Sorin Ștefănescu de 46 de ani de la Brigada Multinațională Craiova, militar cu 3 misiuni efectuate în Afganistan, s-a ales cu parapareză ataxică și status post mielită toracală după ce a făcut a doua doză de ser Covid de la Pfizer. 22.11.2021 20:26
Proteste anti-certificat Covid în București, Ploiești, Craiova, Cluj, Sibiu, Focșani, Botoșani, Constanța și mai multe orașe din țară. FOTO/VIDEO Sute de persoane au protestat și duminică, la fel ca aproape în fiecare weekend, în Piața Universității împotriva impunerii certificatelor de vaccinare. Proteste similare celui din București au avut loc în mai multe orașe din țară 21.11.2021 22:00
Două victime ale vaccinului Covid vorbesc pentru Național: Caporalul Sorin Ștefănescu s-a ales cu parapareză ataxică și profesoara Manuela Bârza din Marghita a făcut encefalită. Ambii, după a doua doză de Pfizer Deși România este poate singura țară care nu a raportat până acum nici măcar o reacție adversă post-vaccinare, numărul acestora crește de la o zi la alta, iar medicii încep să recunoască în scripte cauza îmbolnăvirilor subite 01.11.2021 22:00
Suporter decedat subit de infarct pe stadion cu 30 de minute înainte de începerea meciului FCU Craiova - CS Universitatea de duminică Unul dintre suporterii FCU Craiova a decedat duminică seara, după ce a suferit un stop cardiac în tribunele arenei din Craiova chiar înainte de meciul favoriților cu CS Universitatea. Potrivit noii hotărâri adoptate joi de CNSU, la evenimentele publice nu mai au acces decât persoanele... 05.10.2021 21:20
Ticăloșia presei criminale din România: Tânăr de 17 ani infectat și decedat după vaccinul PFIZER declarat mort de Covid și NEVACCINAT în Fake News Media DIGI 24 și Ziare.com Un tânăr de 17 ani, vaccinat cu prima doză de ser experimental Covid de la PFIZER în aprilie, a murit luni la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, după ce a intrat în stop cardio-respirator pentru a doua oară în două zile și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare 05.10.2021 17:36
La Sibiu s-a cântat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI. Și Cluj-Napoca s-a solidarizat cu protestatarii din București. Sibienii, craiovenii, ieșenii, orădeni și rădăuțenii au strigat LIBERTATE, împotriva măsurilor discriminatorii pentru nevaccinați. VIDEO În Cluj-Napoca s-au strâns, după aprecierile presei locale, în jur de 300 de protestatari, care au scandat „LIBERTATE” și „Jos Dictatura”, ,printre rândurile de aplauze față de cei care au avut curajul să vorbească public despre discriminările la care sunt supuși cei nevaccinați. 03.10.2021 21:50
Militarul vaccinat și semi-paralizat vorbește: Veteranul războiului din Afganistan Sorin Laurențiu Ștefănescu își spune dramatica poveste. VIDEO Militarul care s-a vaccinat anti-Covid și a paralizat intră în direct pe Facebook la emisiunea lui Cătălin Ene de la ora 18:00. Cazul craioveanului Sorin Ștefănescu, veteran din Afganistan, a fost relatat de ActiveNews în premieră acum o săptămână 27.09.2021 17:41
MILITAR RĂNIT! Nu pe front, ci de VACCIN! Relatare cutremurătoare a publicistului Iulian Capsali: Sorin, cadru militar de 46 ani din Craiova. Vaccinat cu cele două doze, acum este diagnosticat cu parapareză ataxică și stenoză de canal vertebral lombar Publicistul Iulian Capsali a relatat pe pagina sa de facebook cazul nefericit al unui cadru militar din Craiova, care, în urma presiunilor de la locul de muncă, s-a vaccinat cu schema completă. Îi rugăm pe cei ce pot da mărturie directă despre victime ale vaccinurilor să ne contacteze 20.09.2021 14:20
Doi copii din Dolj vaccinați FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. Extrem de GRAV: 90% dintre copiii care se află în centrele de plasament din județ au fost deja injectați cu serul experimental Covid Doi copii din Dolj au fost injectați cu serul experimental Covid fără acordul părinților. Este vorba despre două fetițe, una de 12 ani și una de 14 ani, aflate într-un centru de plasament 17.09.2021 19:35
Deținuții vaccinați ai Penitenciarului Craiova s-au îmbolnăvit pe capete. 20 de cazuri de Covid a raportat conducerea Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova a raportat 20 de cazuri de COVID-19, după ce unul dintre ei a avut simptome, iar apoi au fost toți testați 15.09.2021 11:08