Cât câștigă pe lună un angajat al uzinei Ford de la Craiova? Cu peste 6.000 de angajați, uzina Ford Craiova este, în prezent, unul dintre cei mai mai mari angajatori din Oltenia. În condițiile în care fabrica va intra într-o nouă etapă importantă... 20.05.2021 19:00
Noua decizie luată de Biroul executiv PNL: Ramona Săseanu va prelua frâiele TVR Ramona Săseanu a câștigat șefia TVR după ce a concurat cu Monica Ghiurco și Cozmin Țîntă. Ghiurco a primit un singur vot, iar reprezentantul AUR, Cozmin Țîntă a obținut 5 voturi. 11.05.2021 13:58
VIDEO: Protestul din București s-a desfășurat între Piața Universității și Piața Victoriei. Au protestat și Timișoara, Arad, Deva, Cluj, Sibiu, Brașov, Craiova, Târgu Jiu, Târgoviște, Pitești, Brăila, Galați, Constanța, Onești, Botoșani, Suceava A început a doua zi de proteste consecutive la București și în marile orașe ale Țării. Protestatarii anti-restricții s-au adunat la ora 17:30 în Piața Universității din Capitală și în fața Prefecturilor sau în piețele centrale din provincie. 29.03.2021 17:36
21 martie: Ziua Olteniei, „Mica Valahie”. Istoricul Alex Stoenescu explică de unde vine patriotismul oltenilor, „cei mai încercați sau vicleni luptători ai Țării Românești” Puțini știu că în 2017, președintele Iohannis a promulgat o lege care stabilește că ziua de 21 martie este Ziua Olteniei 21.03.2021 00:10
Incendiu cu deznodământ atipic la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova: pacienții nu au pățit nimic, însă trei cadre medicale și-au rupt picioarele sărind de la etaj Un incendiu a izbucnit, luni seară, în clădirea Clinicii de Psihiatrie din Craiova. Nu sunt victime printre pacienți, însă trei cadre medicale au suferit fracturi după ce s-au aruncat de la etaj, nemaiașteptând sosirea pompierilor. 08.03.2021 22:00
„Până când să-i suferim a ne suge sângele din noi pe balaurii care ne înghit de vii?” Un portret al Domnului Tudor de pe ușa Bisericii din Prejna. 200 de ani de la Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu, un „om de geniu” comparat cu George Washington Alăturăm pentru cititorii ActiveNews imaginea lui Tudor din tabloul votiv și lucrarea postumă realizată de Theodor Aman, cu figura Comandantului Pandurilor în baza mărturiilor unor panduri care l-au cunoscut. 24.01.2021 19:30
Tragedie la Craiova: O gravidă suspectă de COVID a murit în timp ce aștepta rezultatul testului. Nici copilul nu a putut fi salvat O femeie în vârstă de 36 ani, gravidă în ultimul trimestru de sarcină, a murit vineri dimineață într-un spital din Craiova. 13.11.2020 14:00
Lia Olguța Vasilescu a câștigat un nou mandat la Primăria Craiovei Lia Olguța Vasilescu revine la cârma Craiovei, după ce a câștigat un nou mandat de primar. Fostul ministru al Muncii a declarat, duminică seara, la România TV, că PSD a câștigat tot ce se putea în Dolj. 27.09.2020 22:50
Două familii acuză că rudele decedate la SJU Craiova au fost declarate suspecte de Covid în mod neîntemeiat La interval de câteva zile, două cazuri asemănătoare au fost făcute publice de aparținătorii unor paciente care au murit la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova. 10.07.2020 13:38
Text viral pe Facebook pentru „fanii covid”: „Am trăit pe viu experiența pe care mulți o descriau, dar îmi părea neverosimilă: îngroșarea numărului de infectați și morți COVID prin practici mizerabile” Un român care a trăit pe pielea lui modul în care autoritățile umflă cu pompa numărul victimelor provocate de covid-19 își povestește experiența pe 04.07.2020 16:56
Ford Craiova renunță la peste 200 de angajați Producătorul de automobile Ford Craiova a anunțat că renunță la o parte dintre angajații cu contracte pe perioadă determinată, 02.07.2020 11:45
Șah cu un mare maestru! Cel mai puternic turneu de șah desfășurat în mediul virtual a ajuns la a treia ediție și este deschis oricui Sub patronajul Asociației Prologos, duminica, 7 iunie 2020, ora 15, va avea loc a treia editie a cel mai puternic concurs de șah desfășurat în mediul virtual, 04.06.2020 11:00
O parte din sistemul energetic ar putea reveni în mâini românești: Electrica, Hidroelectrica și SAPE fac consorțiu pentru a cumpăra activele cehilor de la CEZ Companiile românești Electrica, Hidroelectrica și Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE) doresc să facă un consorțiu pentru a achiziționa activele pe care cehii de la CEZ le au în România, potrivit unui anunț al Electrica pe bursă. 03.06.2020 13:04
„Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”. O apologie pentru „spaimele seculare împietrite” Înaintea lui Pilat din Pont Mântuitorul Hristos a făcut următoare justificare: 20.05.2020 18:49
Uzina Ford de la Craiova își va reîncepe activitatea din 4 mai, cu spațiul de lucru reconfigurat pentru asigurarea distanței sociale. Oricine intră în fabrică va purta mască și va fi verificat cu termoscanner Constructorul auto american Ford a confirmat marți că intenționează să reia activitățile de producție la uzinele din Europa continentală din data de 4 mai, urmând ca uzinele din Marea Britanie să fie repornite ulterior 28.04.2020 20:27
Cuvânt duhovnicesc în Joia Săptămânii Luminate și la Praznicul Sf. M. Mc. Gheorghe: Prezența mântuitoare a lui Hristos ca dar în Botez și Mărturisire Astăzi, 23 aprilie, în Joia Săptămânii Luminate și de praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie s-au citit două pericope evanghelice. 24.04.2020 17:25
Vestea cea bună! Cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova s-au prins într-o horă de bucurie, pe „M-a făcut mama oltean”, după ce au reușit să salveze viața primului pacient cu noul Covid-19 Cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova s-au prins într-o horă de bucurie, pe „M-a făcut mama oltean”, după ce au reușit să salveze viața primului pacient cu noul Covid-19 internat aici, informează Mediafax 09.04.2020 17:43
Procesiuni cu sfinte moaște în mănăstiri și pe străzile pustii din România. „Plecăm genunchii și fruntea cerând milă pentru întregul Adam” În aceste zile de mari încercări pentru toți oamenii, în multe orașe și mănăstiri din România au fost organizate 01.04.2020 10:49
Streinu-Cercel și autoritățile, desființate de un medic militar din Craiova: „Lasă-ne! Opriți acest joc pervers! „Spălați-vă pe mâini, noi vă spălăm creierul” Medicul Alexandru Cezar Andrițoiu îl critică dur pe Adrian Streinu-Cercel și cere „să se înceteze cu declararea deceselor din cauza coronavirusului”. 29.03.2020 17:15
Craiova: Preoții și Mitropolitul Olteniei au ieșit în Procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru a se ruga să scape țara de boală Icoana Maicii Domnului de la Biserica Madona Dudu din Craiova, considerată de Biserică drept făcătoare de minuni, a fost scoasă după mai bine de 200 de ani pe străzile orașului, împreună cu racla în care se află moaștele Sfântului Nifon, cu ocazia praznicului Bunei Vestiri. 25.03.2020 16:20
Ajutor de la Biserică. Donații de zeci de mii de euro și aparatură medicală, mâncare pentru cei bolnavi, sprijin duhovnicesc pentru persoanele aflate în izolare Biserica Ortodoxă Română se află în prima linie în lupta cu coronavirusul, oferind donații spitalelor, bani sau aparatură medicală, mâncare caldă celor fără posibilități financiare sau sprijin duhovnicesc persoanelor aflate în izolare. 25.03.2020 11:31
Despre minunile Sfintei Liturghii sau Despre „dumnezeiasca descoperire care din voia lui Dumnezeu s-a arătat păgânilor la anii de la Hristos 1009, precum scrie Baronie” Având în vedere discuțiile din ultima vreme despre sfintele slujbe ale Bisericii Ortodoxe, am considerat utilă publicarea unui articol despre o minune săvârșită în timpul Sfintei Liturghii în secolul XI. Textul este semnat de părintele Ioniță Apostolache. 20.03.2020 14:56
Automobile Dacia închide producția de la Mioveni și trimite 14.000 de angajați în șomaj tehnic. O decizie similară a fost anunțată deja de Ford Craiova, unde 6.000 de oameni au fost trimiși acasă Automobile Dacia închide temporar producția de la Mioveni și trimite 14.000 de angajați în șomaj tehnic, anunță Profit.ro. 18.03.2020 11:38
Europa League, 2019/2020, program, rezultate. Turul optimilor de finală FCSB, Craiova și Viitorul în Europa League. 13.03.2020 17:05
Liga 1 2019/2020: Program, Rezultate, Clasament. Etapa 2 Play Off Liga 1 2019/2020: Program, Rezultate, Clasament. 08.03.2020 23:15
Întâlnire a mai multor asociații civice din România și Bulgaria la Craiova pe tema riscurilor generate de viitorul depozit de deșeuri radioactive de la Kozlodui APC România și alte asociații de pe ambele maluri ale Dunării s-au întâlnit marți la Craiova pentru a aduce obiecții proiectului BERD vizând dezafectarea unităților 1-4 ale Centralei Nucleare de la Kozlodui, susținut financiar de 8 state membre U.E, proiect care urmărește înființarea unui depozit care să găzduiască 350.000 tone de deșeuri 20.02.2020 21:53
Fabrica de Avioane Craiova va moderniza 10 aeronave IAR 99 Șoim pe care se vor antrena viitorii piloți de F16. Fabrica de Avioane Craiova va moderniza 10 aeronave IAR 99 Șoim pe care se vor antrena viitorii piloți de F16. Premierul, ministrul Apărării, 08.02.2020 09:18
Ambasadorul SUA: România a făcut pași importanți și are potențialul să devină lider regional, însă, pentru a-l valorifica, mai este nevoie de muncă și de lideri vizionari, precum președintele Iohannis și prim-ministrul interimar Orban Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, a afirmat vineri, la fabrica Ford din Craiova, că România a făcut pași importanți și are potențialul să devină lider regional, însă, pentru a valorifica acel potențial, mai are nevoie de 07.02.2020 20:41
Viorel Manole, președinte Patromil: Toată lumea vorbește despre programele strategice de înzestrare ale Armatei. În două dintre ele industria românească era prim contractor. Dacă nu le dai drumul, frustrarea este la maximum. După ce România a mai achiziționat încă 5 avioane F-16 din Portugalia, problema pregătirii piloților români a revenit în atenție. România nu deține însă aeronave de pregătire a piloților pentru F-16, astfel că orele de zbor se fac în străinătate, la prețuri mari. O oră de zbor cu F-16 costă mult și, de aceea, revin în prim-plan avioanele „Super Șoim” fabricate la Craiova. 06.02.2020 20:09
Tudor Gheorghe răspunde atacurilor: Da, sunt naționalist. Sunt naționalist pentru că doresc să păstrez puritatea limbii române și voi continua să lupt pentru a o apăra de tot ce o poluează. Singurul partid în care aș intra ar fi cel al lui Eminescu Artistul, poetul și compozitorul Tudor Gheorghe a răspuns, în cadrul unui interviu acordat Antenei 3, celor care l-au acuzat de vrute și nevrute în ultimele zile. 02.02.2020 23:41
O cunoscută fabrică de confecții din Craiova, care lucrează pentru Vuiton și Burberry, pune lacăt pe ușă. Sute de angajați pleacă acasă Încă o fabrică din România își închide porțile, lăsând fără loc de muncă sute de angajați. Aproximativ 300 de angajați ai uneia dintre 29.01.2020 16:15
Protest de amploare la București împotriva implementării tehnologiei de comunicații 5G. Manifestări similare la Craiova, Brașov și Râmnicu Vâlcea. Alte 31 de țări ale lumii au militat anti-5G pe 25 ianuarie Aproximativ 200 de persoane au protestat, sâmbătă după-amiaza, în Piața Universității din București, împotriva implementării tehnologie de comunicații 5G, 25.01.2020 18:34
Societatea civilă din Craiova s-a pronunțat ferm împotriva implementării tehnologiei 5G. Medici, juriști, ingineri, fizicieni au proclamat „Craiova liberă de 5G”. Avertismentul unui oncolog: Părinții nu-și dau seama ce înseamnă iradierea Circa 200 de persoane au participat la o dezbatere publică a societății civile din Craiova pe tema tehnologiei 5G, eveniment organizat de Facultatea de Agronomie a Universității din Bănie, informează presa locală. 22.01.2020 09:58
100 de mari români de la care să reînvățăm demnitatea și curajul de a crede în noi. Episodul 31: Radu Gyr ActiveNews vă prezintă un serial despre 100 de oameni, români, de la care să învățăm demnitatea și curajul de a crede în noi. 11.01.2020 20:12
După 70 de ani, una dintre fabricile de renume din România, Electroputere Craiova, își închide producția. Sindicaliștii suspectează că proprietarul străin vrea să vândă terenul Una dintre cele mai cunoscute fabrici din România pune lacătul pe ușă. De șapte decenii, de aici au ieșit produse care uimeau 20.11.2019 15:00
Lia Olguța Vasilescu: Klaus Iohannis probabil deja se vede „șef de lagăr de concentrare” și toți PSD-iștii băgați acolo la reeducare” Lia Olguța Vasilescu a declarat că președintele Klaus Iohannis probabil deja se vede „șef de lagăr de concentrare” unde ar fi închiși social-democrații, pentru reeducare. Afirmația vine în contextul în care șeful statului a spus în mai multe rânduri că e în război cu PSD. 17.11.2019 17:29
Energie: Compania CEZ anunță că vinde afacerile din România. Hidroelectrica a anunțat intenția de a cumpăra o parte din active, americanii de la Fondul Proprietatea se opun Compania cehă CEZ a anunțat luni o testare de piață cu privire la procesul de transfer la activelor din România, informează un comunicat de presă. 10.09.2019 10:52
Tudor Gheorghe: A fi european nu înseamnă a renunța la valorile tale naționale. La greci nu iei bacalaureatul dacă nu știi dansurile tradiționale A fi european nu înseamnă a renunța la valorile naționale și nu trebuie să uităm că tot ce a existat de valoare în țara asta a plecat de la tradiția populară, a declarat maestrul Tudor Gheorghe într-un interviu pentru Ziarul Lumina. 08.09.2019 12:57
Mitropolitul Irineu al Olteniei le-a vorbit tinerilor de la ITO 2019 despre necesitatea mărturisirii credinței prin fapte Mitropolitul Irineu al Olteniei a conferențiat vineri în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși de la Craiova (ITO 2019) despre virtuțile creștine, îndemnându-i pe tineri să-și mărturisească prin fapte credința 07.09.2019 00:12
Patriarhul Daniel, la deschiderea ITO 2019: Tinerii sunt binecuvântare și bucurie pentru popor Patriarhul Daniel a sosit joi la Craiova, unde participă la deschiderea celei de-a VI-a ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, care se desfășoară în perioada 5-8 septembrie 2019. 05.09.2019 21:30