Un imam din Franța își pune musulmanii în cap: Terorismul vine la pachet cu islamul. Problema pornește din Coran!
Hocine Drouiche este un tânăr imam născut în Algeria și conduce o mică moschee din Nîmes, în estul Franței.
Hocine Drouiche este un tânăr imam născut în Algeria și conduce o mică moschee din Nîmes, în estul Franței.
Benoit Hamon, un debutant în politca la nivel înalt din Franța, este candidatul Partidului Socialist în alegerile prezidențiale care vor avea loc peste trei luni.
Marine Le Pen, candidata partidului Frontul Național, a trecut pe primul loc într-un sondaj important privind intențiile de vot ale francezilor pentru primul tur al alegerilor prezidențiale.
După cum am aflat de câțiva ani, visul unora este să transforme România dintr-o țară creștină, într-una secularizată, pe model occidental.
Dacă doriți să revedeți...
În cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale din Franța, Marine Le Pen, candidata Frontului Național, spune că va trece la o renegociere imediată a relației Franței cu Uniunea Europeană.
Revista satirică franceză Charlie Hebdo va publica joi un număr special pentru a marca doi ani de la atacul terorist asupra redacției sale din Paris, și asigură cu nu își va schimba linia editorială.
Primarul unei localități din din Franța a decis schimbe numele unei străzi din urbea sa în "Brexit" ca un omagiu pentru decizia Marii Britanii
Un bărbat ce intenționa să comită un atac terorist în noaptea de Anul Nou a fost arestat de poliție în sud-vestul Franței, a anunțat miercuri o sursă din cadrul poliției franceze.
Robert Menard, un politician din Frontul Național condus de Marine Le Pen și primar al orașului...
Un referendum pentru ieșirea Franței din UE va fi organizat în maxim o jumătate de an în cazul în care lidera Frontului Național, Marine Le Pen, va câștiga alegerile prezidențiale din Franța.
Occidentul nu oferă chiar cel mai bun exemplu în ceea ce privește sancționarea corupților și promovarea celor corecți. Boardul FMI tocmai a călcat pe așa-zisa luptă anti-corupție, ceea ce reprezintă o „frumoasă” lecție pentru Klaus Iohannis.
Magistrații francezi au hotărât luni după-amiază că șefa Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde...
Desemnat recent cel mai puternic om din 2016, Vladimir Putin este personajul principal al unui documentar difuzat în Franța.
Starea de urgență a fost prelungită în Franța până în iulie 2017, după alegerile prezidențiale și legislative...
Înfrângerile suferite de jihadiști în Siria și Irak i-ar putea determina pe aceștia să-și intensifice acțiunile teroriste în Europa, chiar dacă le va fi mai greu să le coordoneze odată cu pierderea pozițiilor în Orientul Mijlociu.
Cristiano Ronaldo a câștigat Balonul de Aur din 2016.
Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internațional, va fi judecată
În Franța care pretinde că apără valorile Revoluției și militează pentru libertatea de exprimare, orice opinie împotriva avortului a devenit delict.
Un sondaj de opinie realizat de Ifop-Fiducial indică faptul că Francois Fillon, candidatul conservator la alegerile prezidențiale din Franța, ar învinge-o pe contracandidata sa Marine Le Pen, reprezentanta Frontului Național.
Curiozitate periculoasă pentru un francez care a fost condamnat la doi ani de închisoare și 30 de mii de euro amendă pentru că a intrat pe pagini de internet jihadiste.
Rând pe rând, statuile Fecioarei Maria din locurile publice din Franța încep să dispară.
Președintele francez Francois Hollande face un pas înapoi, anunțând că nu va mai candida, in 2017, pentru un nou mandat.
El a promis că va reduce cheltuielile statului, va reface relațiile cu Rusia și va apăra valorile tradiționale ale familiei.
Francois Hollande, președintele Franței, a declarat că după moartea fostului lider cubanez, Fidel Castro, Statele Unite ar trebui să anuleze definitiv embargoul impus Cubei, informează site-ul ziarului The Independent.
Electorii conservatori francezi s-au mobilizat azi pentru a alege candidatul la președinția Franței dintre doi foști premieri, Francois Fillion și Alain Juppe.
Un copil în vârstă de un an, aflat în comă după ce a contactat un virus extrem de periculos, s-a trezit la viață.
Dacă dreapta franceză este pe cale să-și aleagă candidatul pentru alegerile prezidențiale din 2017, un război rece îl opune, pe flancul stâng, pe președintele Francois Hollande premierului său Manuel Valls în ceea ce privește învestitura socialistă
Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Stéphane Le Foll, un apropiat al președintelui François Hollande, s-a declarat convins că acesta va candida pentru un nou mandat.
Cariera politică a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy s-a încheiat duminică, odată cu victoria surpriză a lui Francois Fillon
Lidera Frontului Național francez, Marine Le Pen, are șanse tot mai mari să
Francois Fillon, fostul premier al Franței, este câstigător în primul tur al alegerilor primare pentru desemnarea...
Cele circa 10.000 de birouri de vot s-au deschis la ora locală 08:00 și se vor închide la 19:00 în Franța continentală — peste mări și țări a început votarea sâmbătă pentru acest scrutin strâns, cu miză hotărâtoare.
Premierul francez Manuel Valls a lansat vineri o campanie publicitară al cărei obiectiv este de a descuraja tinerii să adere la cauza terorismului jihadist.
Șeful guvernului de la Paris a cerut Germaniei să investească mai mult în creșterea economică...
Anti-UE și anti-imigrație, Marine Le Pen, în vârstă de 48 de ani, a fost singurul politician francez de top care l-a susținut pe Trump în alegerile din SUA.
Judecătorii din Paris au primit, marți, o plângere pe numele companiei Lafarge, în care este dezvăluit modul în care firma franceză a acționat în Siria, țara în care a deținut o fabrică de ciment.
Lovitură de proporții pentru Nicolas Sarkozy, care vrea să candideze iar la președinția Franței. Un om de afaceri franco-libanez a declarat că i-ar fi dat acestuia trei valize care conțineau 5 milioane de euro