Sorin Roșca Stănescu: Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății va instaura o formă de dictatură cum nu s-a mai văzut.
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății va instaura o formă de dictatură cum nu s-a mai văzut.
Patriarhul ecumenic Bartolomeu al Contantinopolului a cerut într-un discurs patetic ca toate eforturile să fie dedicate combaterii încălzirii globale. Inclusiv prin schimbarea stilului de viață al oamenilor.
Lumea trebuie să „taie capul șarpelui”, altfel va intra într-o nouă eră întunecată a guvernului mondial tiranic, scrie jurnalistul Leo Hohmann într-o postare pe blogul său, în care prezintă un documentar apărut recent care avertizează cu privire la un democid la nivel global comis de către elitele globaliste. Autorii documentarului fac apel la conștientizare și acțiune urgentă la nivel global.
Un raport realizat de „experți” ONU susține că relațiile sexuale cu minori pot fi „consensuale” chiar dacă victima nu a împlinit vârsta minimă pentru consimțământul sexual.
Un sfert din populația Ucrainei riscă să dezvolte o afecțiune mentală severă, în urma invaziei rusești care durează de un an, a declarat joi un consilier al Organizației Mondiale a Sănătății.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a considerat de cuviință ca, în contextul multiplelor crize cu care se confruntă țara ei, să facă pasul cel mare și să-l întâlnească tocmai pe șeful Forumului Economic Mondial
Războiul din Ucraina „poate fi văzut ca o binecuvântare" din perspectiva climei, spune șeful agenției meteorologice a ONU. Afirmația sa aduce aminte de cea a șefului Forumului Economic Mondial, care susținea că pandemia Covid
Așa-numitul „Tratat Pandemic” reprezintă un atac brutal la adresa individului și a suveranității naționale, un pas spre instituirea Noii Ordini Mondiale.
După doi ani, o nouă ediție a Forumului de la Davos coincide cu începutul unei pandemii. În 2020 - COVID-ul, în 2022 – variola maimuței.
Principiul respectării integrității teritoriale este aplicabil doar statelor ale căror guverne îi reprezintă toți locuitorii teritoriului lor, a afirmă ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în cadrul participării sale prin videoconferință la o
Vizita ministrului rus de Externe Serghei Lavrov la Geneva a fost anulată după ce avionului său i-a fost interzis să folosească spațiul aerian al mai multor țări din Uniunea Europeană, a anunțat ambasada Rusiei în Elveția
Părinți, medici, profesori, avocați și specialiști în protecția copilului au manifestat sâmbăta trecută, 29 ianuarie 2022, la Geneva, Elveția, împotriva abuzului instituțional asupra copilului în contextul politico-sanitar actual
Fotografia săptămânii arată cât de prietenoase sunt negocierile SUA-Rusia în chestiunea ucrainiană: la conferința de presă de la Geneva, secretarul de stat american Anthony Blinken îi întinde mâna ministrului rus de Externe, Serghei
Fosta subordonată a fostului ministru USRist al Sănătății s-a întors în România cu coada între picioare și cu numele schimbat. Dacă pe 24 mai 2021 anunțam că Andreea Moldovan și-a mutat biroul la OMS: Ex-secretara de stat a lui
Negocieri critice între ruși și americani au început luni dimineață la Geneva, pe fondul temerilor legate de invadarea Ucrainei de către Rusia, care pretinde o limitare a influenței Occidentului în apropierea frontierelor sale
Cum tratau în trecut oamenii normali "eroii din linia I-a" (da, aia e formularea corectă) când îi prindeau că, din interes personal, pecuniar, puneau în pericol sănătatea comunității? Aflați aici:
Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a adus în atenția liderilor lumii și problematica respectării drepturilor omului.
Cel puțin 23 de țări din 5 regiuni - dintre cele 6 - ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au raportat până acum cazuri de Omicron și ne așteptăm ca acest număr să crească, a declarat miercuri șeful OMS.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a convenit miercuri începerea negocierilor pentru un pact internațional de prevenire și control al viitoarelor pandemii
Proteste puternice pentru libertatea și împotriva dictaturii sanitare au avut loc ieri în principalele capitale ale Europei de vest, Paris, Londra, Berlin și Roma, în fața televiziunii de stat, dar și la Geneva cât și la Tel Aviv, în cea mai vaccinată țară din lume
Biden s-a înfuriat pe o jurnalistă când aceasta l-a întrebat de ce este încrezător că Putin își va schimba comportamentul în urma întâlnirii lor, conform CNN.
Cu ocazia întâlnirii la Geneva, în cadrul Summit-ului G7, Joe Biden și Vladimir Putin au adoptat o declarație comună cu privire la stabilizarea strategică.
Președintele Biden s-a făcut de râs la summitul G7 când a încercat să-l corecteze pe premierul britanic Boris Johnson pentru că nu l-a prezentat pe "președintele Africii de Sud" - deși Johnson îl prezentase deja, precizează NY Post.
Declarațiile bombastice ale lui Biden la adresa lui Putin din ultima perioadă sunt doar niște petarde fumigene pentru a acoperi gradul de subordonare pe care îl are pretinsul președinte al Americii față de țarul Rusiei. Lap-top-ul abandonat al fiului lui, Hunter Biden, mai are încă secrete de dezvăluit. Burisma a fost o afacere rusească.
Biden va participa la patru summit-uri în cadrul celor șapte zile planificate pentru a sta în Europa. Președintele american va urma să se întâlnească cu nume proeminente, precum: Boris Johnson, Regina Elisabeta și Vladimir Putin, potrivit Aleph News.
Furnizarea către UNICEF se va putea concretiza după ce vaccinul va fi inclus pe lista produselor recomandate de OMS pentru achiziționare în caz de urgență
Așteptată la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov cu flori de simpatizantele useriste, după plecarea de la Ministerul Sănătății odată cu mazilirea ex-ministrului Vlad Voiculescu, fosta secretară de stat Andreea Moldovan nu a pierdut prea mult timp să se dedice spitalului în pandemie
În plină stare de urgență sanitară provocată de pandemia de coronavirus, secretarul general al O.N.U., organizația-mamă a O.M.S., îi îndeamnă pe șefii de state și guverne să declare „stare de urgență climatică” pentru a lupta pe plan național împotriva încălzirii globale
Organizația Mondială a Sănătății și Fundația Wikimedia, care deține Wikipedia, au anunțat săptămâna trecută încheierea unei colaborări ca răspuns la „dezinformarea” privind pandemia de coronavirus. Ca parte a colaborării, O.M.S. a publicat câteva grafice de verificare factuală sub licență gratuită
Guvernele Braziliei, Egiptului, Ungariei, Poloniei, Indoneziei, Ugandei și al Statelor Unite au cosponsorizat joi, 22 octombrie 2020, în Washington, D.C., o reuniune virtuală pentru o semnare formală multinațională a Declarației pentru Consens de la Geneva - „Geneva Consensus Declaration”
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat luni că întreaga omenire ar trebui să fie mai bine pregătită în fața următoarei pandemii
Organizația Mondială a Sănătății speră ca pandemia generată de noul coronavirus să fie mai scurtă decât gripa spaniolă din 1918, care a durat mai puțin de doi ani, a declarat vineri șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, dacă lumea se unește și reușește în căutarea unui vaccin
Despre faptul că vaccinurile provoacă probleme grave de sănătate există numeroase teorii, dar, oficial, până acum, puțini medici sau experți au îndrăznit să admită siguranța vaccinurilor.
Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a denunțat, marți, la sediul din Geneva al Organizației Mondiale a Muncii (OIM), derivele „capitalismului devenit nebun”, promovat de instituții precum Fondul Monetar Internațional (FMI) sau Organizația Mondială a Comerțului (OMC), care privilegiază politicile de ajustare economică în detrimentul drepturilor sociale
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat luni numirea Cynthiei Germanotta, mama cântăreței Lady Gaga, ca Ambasadoare a Bunăvoinței pentru Sănătate Mintală, în deschiderea Adunării anuale a organizației
Un grup de cercetători de la două universități din Timișoara a obținut Medalia de aur la Salonul Internațional de Inventică de la Geneva 2017.
Ingeniozitatea românilor este răsplătită așa cum se cuvine, în afara granițelor. 34 de medalii de aur au obținut românii prezenți
Această decizie vine după scandalul „Dieselgate” în care este implicat grupul Volkswagen.
Emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a anunțat miercuri că negocierile de pace de la Geneva
Negocierile privind procesul de pace din Siria ar trebui să înceapă în următoarele zile