Preotul Adrian Buimac, de 38 de ani, luat cu elicopterul SMURD după ce a suferit un preinfarct în timpul slujbei și alte două la Spitalul din Vaslui. Îndrăgitul părinte este dirijorul corului Dignus Est al Episcopiei Hușilor și profesor la Seminar Preotul Adrian Buimac din suburbia Moara Grecilor a municipiului Vaslui a suferit azi un preinfarct în timpul slujbei, la numai 38 de ani. Ulterior, când se credea că nu va mai putea fi salvat, a fost resuscitat de două ori și apoi a fost dus cu elicopterul SMURD la Iași. 09.10.2022 19:03
123 de ani de la nașterea lui Corneliu Codreanu, un nume încă rostit cu teamă (13 Septembrie 1899 – 30 Noiembrie 1938). STUDIU „Nici un istoric serios, care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventură spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”. – Vintilă Horia, Intelectualii și Mișcarea Legionară. Mari conștiințe românești 13.09.2022 07:00
Actorul american Jonathan Jackson, convertit la Ortodoxie, conferențiază la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Județul Vaslui despre Identitate virtuală versus identitate reală Câștigător a cinci premii Emmy pentru interpretarea din serialul „General Hospital”, cunoscut și pentru rolurile pe care le-a avut în alte filmele „Nashville”, „Tuck Everlasting” și „Insomnia”, Jonathan Jackson s-a convertit la Ortodoxie în urmă cu un deceniu. 20.08.2022 15:25
Episcopul Ignatie al Hușilor: Patriarhul Kirill al Rusiei să îi amintească liderului pravoslavnic de la Kremlin că Ortodoxia este întotdeauna de partea iubirii, nu a războiului PS Ignatie, episcopul Hușilor, îl îndeamnă pe patriarhul Kirill al Rusiei să îi amintească „liderului pravoslavnic” de la Kremlin că „Ortodoxia este întotdeauna de partea iubirii, nu a războiului sau a urii” 24.02.2022 22:32
Rezultatele cercetărilor privind moartea suspectă a Episcopului Grigorie Leu al Hușilor – otrăvit de reprezentanți ai regimului comunist ateu Episcopia Hușilor aduce la cunoștința opiniei publice rezultatele privind demersul, inițiat încă din anul 2018, de stabilire a circumstanțelor trecerii la cele veșnice a fostului Episcop de Huși, Grigorie Leu, mort în condiții suspecte, la data de 1 martie 1949 09.08.2021 22:02
Doctorița româncă Monica Mardare, care a murit subit în cabinetul ei din Franța, a fost înmormântată azi în satul Chaillac, după o săptămână de la tragicul incident Primăria liniștitei localități a anunțat că cei care doresc își pot lua rămas-bun de la doctorița lor preferată joi, 15 iulie 2021, în cadrul ceremoniei funerare ce a avut deja loc la biserica din Chaillac la ora locală 14 (ora 15, ora României). 15.07.2021 20:30
INCREDIBIL! „O instituție a statului” a vrut să-l cenzureze pe PS Ignatie, Episcopul Hușilor, într-o carte despre cel care l-a creștinat în închisoare pe Nicolae Steinhardt, Părintele-Martir Mina Dobzeu. Actul inadmisibil încalcă Constituția României Constituția României, Art. 30 – Libertatea de exprimare: „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă.” 06.06.2021 19:56
PS Ignatie: Să nu aveți încredere în oamenii care urlă, chiar dacă îi socotiți animați de intenții bune sau benefice pentru societate. Cei care urlă frenetic și pătimaș, de fapt suferă de micime sufletească și de trufie. Pastorala Episcopului Hușilor „Cu lejeritate uimitoare sunt deversate în spațiul sau mediul public toate vulgaritățile, care dintr-odată par absolut necesare pentru a atinge cota maximă de rating sau de vizualizări.” 30.04.2021 12:00
ALEXANDRU SURDU: EMINESCU, FILOSOFUL Acest text a fost încheiat cu câteva zile înainte aflarea veștii năprasnice a plecării dintre noi a lui Alexandru Surdu. 15.12.2020 23:30
PS Ignatie: Iașiul a devenit un adevărat pustiu al Carantaniei, unde Ispititorul a îmbrăcat savuros, fariseic și ipocrit, nenumărate ipostaze. Peste câteva zile își va căuta nestingherit rezidență și prin București Episcopul Hușilor, Ignatie, a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, 14.10.2020 11:36
Episcopul Hușilor, confirmat cu COVID-19 Episcopul Hușilor, Preasfințiitul Ignatie, a fost depistat pozitiv cu Covid-19 și este internat la Spitalul ”Elena Beldiman” din Bârlad. 10.09.2020 14:11
Episcopul Ignatie al Hușilor: Întreaga Săptămână Mare nu este numai despre iertare, ci și despre ura omului față de Dumnezeu. Doamne, dă-ne sărbătorile tihnite și puterea de a-i iubi și ierta pe toți cei care Te-au trădat! Pretextul pandemiei de coronavirus și măsurile specifice stării de urgență au fost speculate pentru a ataca Biserica și pe creștinii ortodocși, profitorii civici sau politici încercând să direcționeze „convenabil” valul de panică și frică din societate nu pe incapacitatea sistemului (și a responsabililor acestuia) de a gestiona criza, ci pe 18.04.2020 18:26
Episcopul Ignatie al Hușilor le dă o replică ironică detractorilor Bisericii: Îi asigurăm pe „salvatorii neamului” de molima care ne bântuie că „nu mor caii când vor câinii” Episcopul Ignatie al Hușilor dă o replică ironică atacurilor îndreptate în ultimele săptămâni împotriva Bisericii Ortodoxe Române și a credincioșilor ei, sub pretextul grijii pentru sănătatea preoților și a dascălilor, mimate de cei care, anterior pandemiei de Covid-19, nu manifestaseră gânduri binevoitoare 30.03.2020 21:45
PS Ignatie: „Întreg pământul României a devenit ca o biserică. Să ne rugăm ca această pandemie medicală să nu se transforme într-o pandemie a necredinței” PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a vorbit, miercuri, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, despre criza prin care o traversează România 19.03.2020 15:57
Episcopia Hușilor înființează comitete de sprijin comunitar pentru persoanele în situații de risc. Vor fi asigurate alimente și medicamente pentru vârstnici și pentru cei care au nevoie de ajutor În contextul epidemiei COVID-19, Centrul Eparhial, Protopopiatele și Parohiile înființează comitete locale care vor identifica 18.03.2020 19:20
Îndemnul Episcopiei Hușilor în vremea coronavirusului: Post, rugăciune și responsabilitate Episcopia Hușilor îndeamnă credincioșii să intensifice rugăciunea și postul, ca „prime măsuri de sporire a lucidității, discenământului 12.03.2020 12:03
PS Ignatie, Episcopul Hușilor: Postul este o jertfă și cred că este o jertfă și să renunțăm la telefon. Trăim într-o eră a tehnologiei și se mai impune și un alt tip de post, o carantină mediatică PS Ignatie, Episcopul Hușilor, i-a îndemnat pe credincioșii care au participat la „Vecernia Iertării” din duminica lăsatului sec de brânză, să înceapă Postul Paștilor prin abstinență nu doar față de mâncare, ci și față de mediul virtual, renunțând la tot ce înseamnă (social) media, 03.03.2020 22:47
Episcopul Hușilor, PS Ignatie, despre Sfânta Împărtășanie: „Medicamentul nemuririi” a devenit, în era coronavirusului, medicamentul muririi? Episcopul Ignatie al Hușilor a scris pe social media că Sfânta Împărtășanie este „medicamentul nemuririi” și nu poate reprezenta sursa muririi. 27.02.2020 23:20
PS Ignatie: Este un chin groaznic pentru cineva să fie rob al regulilor, pe care să le îndumnezeiască PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a vorbit în cadrul Sfintei Liturghii prilejuite de Duminica întoarcerii fiului risipitor, despre faptul că modul de gândire al fratelui cel mare din Epistola respectivă se regăsește și în lumea contemporană. 18.02.2020 15:31
PS Ignatie al Hușilor: Tinerii eroi din decembrie 1989 au crezut în libertate și în rugăciune. Ori de câte ori nu suntem consecvenți cu acest crez al lor, pentru care și-au dat viața, nu facem altceva decât să întinăm memoria jertfei lor În scrisoarea pastorală de Crăciun, publicată miercuri, 18 decembrie, intitulată „Nașterea Domnului, adevărata reînnoire a omului”, Episcopul Ignatie al Hușilor explică adevăratul sens al Crăciunului: prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, omul este chemat la redobândirea demnității sale edenice. 21.12.2019 23:35
Episcopul Ignatie al Hușilor: E un non-sens să îți afirmi țanțoș dragostea de țară, atâta vreme cât îi sabotezi credința și tradițiile, atâta vreme cât faptele și vorbele tale sunt germenii dezbinării și urii, câtă vreme ești ipocrit și ahtiat după putere Episcopul Hușilor, Ignatie, critică discursurile transmise de politicieni cu ocazia Zilei Naționale a României, pe care le consideră „o retorică goală”, transmite Agerpres. Într-un atac mai mult sau mai puțin voalat 02.12.2019 14:46
PS Ignatie al Hușilor: „Când omul este evaluat doar în funcție de ceea ce posedă sau consumă, îl transformăm într-un obiect al societății de consum. În acest caz, totul poate fi tranzacționat sau repudiat” În duminica a XXIII-a după Rusalii din 2019, Episcopul Ignatie al Hușilor a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din Codăești, Protopopiatul Vaslui, la finalul slujbei rostind un cuvânt de învățătură despre atitudinea pe care au avut-o locuitorii cetății Gherghesenilor față de Domnul Iisus Hristos. 21.10.2019 20:48
Episcopul Ignatie al Hușilor bate șaua să priceapă politicienii: A fi drept nu înseamnă, în niciun fel, a fi justițiar. Cain a fost primul justițiar al lumii PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a afirmat că a fi drept nu este totuna cu a fi justițiar, în cadrul slujbei Sfintei Liturghii săvârșite joi la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Ivănești, informează siteul eparhiei. 06.09.2019 16:22
Episcopul Ignatie al Hușilor îi răspunde lui Andrei Caramitru (USR), „nepot vitreg al ideilor iluministe aruncate în plină degringoladă progresistă a neomarxiștilor de astăzi” PS Ignatie, Episcopul Hușilor, i-a răspuns politicianului Andrei Caramitru (USR), după ce acesta a afirmat că un om cu „valori clare în viață” poate fi mai bun decât un om care „respectă regulile Bisericii”. 25.07.2019 14:11
Episcopul Ignatie al Hușilor: Simona Halep înseamnă credință în Dumnezeu, perseverență, dragoste față de familie și țară Victoria Simonei Halep în turneul de la Wimbledon, cel mai vechi din lume, l-a impresionat profund pe PS Ignatie, Episcopul Hușilor. 16.07.2019 12:08
Pastorala de Înviere a PS Ignatie vorbește despre „totalitarismul progresiștilor care aruncă la coșul de gunoi al istoriei valorile supreme tradiționale: credință, familie și cultură conectată la trecut” Episcopul Hușilor, PS Ignatie, le transmite credincioșilor ortodocși, în scrisoarea pastorală de Înviere, 24.04.2019 13:16
PS Ignatie, Episcopul Hușilor: Dragostea fără de măsură față de minoritățile sexuale (vai de mine, e hate speech?) l-a metamorfozat pe domnul președinte în agentul disprețului dozat într-un insecticid PS Ignatie, Episcopul Hușilor, spune că Președintele României a devenit nihilist, ținând cont de „definiția lui Nietzsche despre nihilism” și ultimele afirmații ale lui Klaus Iohannis. 21.03.2019 15:26
PS Ignatie al Hușilor: Să postim de mass-media și social-media. Să închidem televizoarele și toate rețelele de socializare și să vedem cât de dependenți suntem de toate aceste lucruri În cadrul slujbei din seara de duminică, 10 martie, de la Catedrala Episcopală din Huși, Episcopul Ignatie 13.03.2019 21:05
PS Ignatie, pledoarie PRO-VIAȚĂ: Dacă suntem cu adevărat consecvenți cu noi înșine și iubim viața, nu putem să alegem decât numai viața și pentru cei nenăscuți PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a spus în cadrul emisiunii „Universul Credinței” că mesajul Bisericii trebuie să fie focalizat pe susținerii vieții. 07.03.2019 17:15
Exemplul de curaj dat de Episcopul Martir Grigorie Leu, evocat într-un simpozion la Huși Vineri, 1 martie 2019, s-au desfășurat la Huși lucrările Simpozionului Național dedicat memoriei Episcopului 02.03.2019 23:25
PS Ignatie, Episcopul Hușilor: Referendumul nu este un moment de răfuială între cei care împărtășesc opinii diferite, o răfuială între majoritari și minoritari. Nu este împotriva cuiva sau a ceva, ci este pentru CEVA și pentru CINEVA ntr-un mesaj publicat de Episcopia Hușilor, Episcopul Ignatie i-a îndemnat pe toți cei care se revendică 28.09.2018 19:45
IICMER a început demersurile pentru aflarea adevărului în privința morții episcopului ortodox Grigorie Leu. Se suspectează că ar fi fost otrăvit de comuniști Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) 24.09.2018 17:23
Părintele arhimandrit Mina Dobzeu a fost înmormântat la Catedrala din Huși. Mesajul de condoleanțe al Patriarhului României Arhimandritul Mina Dobzeu a fost condus sâmbătă pe ultimul drum de cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române 10.06.2018 15:37
Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu, preotul care l-a creștinat pe Nicolae Steinhardt, a trecut la Domnul Părintele Mina Dobzeu, unul dintre cei care au avut curajul să înfrunte sistemul comunist și cel care 07.06.2018 20:11
Concert „Flori de Centenar” cu interpreți de pe cele două maluri ale Prutului În data de 21 mai 2018, orele 17:00, se va desfășura concertul "Flori de centenar”, organizat în cadrul parohiei 15.05.2018 14:12
Mesajul Episcopului Hușilor pentru români: Aleargă după lumină! Să menținem această lumină a sufletului nostru, ca ea să nu fie stinsă de viforul urii, de păcatul răutății, al meschinăriei, al corupției PS Ignatie, episcopul Hușilor, a trasnmis un mesaj credincioșilor cu ocazia sărbătorii Sfintelor Paști. 06.04.2018 12:35
Episcopul Grigorie Leu, mărturisitor și martir al Bisericii, comemorat la Huși: Este „patriarhul alb” al suferinței pentru credință și neam Personalitatea Episcopului Grigorie Leu, numit și „patriarhul alb” al Hușilor, a fost evocată joi, la Catedrala Episcopală din Huși 02.03.2018 21:45
Gestul emoționant al episcopului de Huși, în fața unei fetițe în scaun cu rotile Ultima slujbă oficiată de episcopul Hușilor, PS Ignatie, la o biserică din Bârlad s-a încheiat cu un moment emoționant, acesta a oferit buchetele de flori primite cadou unei fetițe în scaun cu rotile și unei bunici. 29.12.2017 20:38
80 de copii aflați în risc de abandon școlar au primit burse de studiu la Centrul Eparhial Huși prin proiectul „Brațele părintești” Programul social „Brațele părintești” continuă și în anul școlar 2017-2018. 10.12.2017 11:43