Istoricul militar Richard Overy: De ce este prea târziu pentru a opri cel De-al Treilea Război Mondial
Al treilea război mondial începe cu un schimb de focuri nucleare, iar restul, cum se spune, este istorie.
Al treilea război mondial începe cu un schimb de focuri nucleare, iar restul, cum se spune, este istorie.
Armata israeliană a declarat că forțele sale au încălcat protocolul prin legarea unui palestinian rănit de partea din față a vehiculului lor în timpul unui raid în orașul Jenin din Cisiordania, informează BBC.
Sfânta Treime este temeiul, baza și fundamentul credinței creștine ortodoxe. Biserica Ortodoxă are temei trinitar care nu trebuie căutat prin speculații filozofice, prin demonstrații științifice, ci în taina vieții comune a Persoanelor Divine.
Liderul grupării șiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a avertizat că "niciun loc" din Israel nu va fi cruțat de rachetele mișcării sale dacă liderii israelieni își vor pune în aplicare amenințarea de a ataca Libanul.
Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a anunțat vineri seara că 22 de persoane au fost ucise și 45 au fost rănite în urma unui atac cu "proiectile de mare calibru" care a afectat biroul său din Gaza.
Rapoartele condamnabile ale Națiunilor Unite au găsit Israelul vinovat de o serie de crime de război, armata israeliană fiind descrisă ca fiind "una dintre cele mai criminale din lume".
Marți, raidurile aeriene israeliene au ucis cel puțin 17 palestinieni în două dintre taberele de refugiați din Fâșia Gaza, iar tancurile israeliene au pătruns mai adânc în orașul Rafah din sudul enclavei, au declarat locuitorii și medicii.
Premierul Isarelului, Benjamin Netanyahu, a dizolvat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN.
În 2019, Aviv Kochavi, pe atunci șef al Statului Major al Forțelor de Apărare Israeliene (FDI), a ținut un discurs optimist. FDI, a proclamat el, urmărește "numai victoria”.
Sâmbătă, 15 Iunie 2024, între orele 17:00 și 20:30, sute de manifestanți, însoțiți de zeci de polițiști, jandarmi, trupe speciale, ofițeri și forțe ale SRI, au mărșăluit prin centrul Capitalei României, scandând sloganuri pro-Palestina
Pentru a accelera dezvoltarea monedei digitale a băncii centrale (CBDC), Israelul continuă demersurile pentru introducerea shekelului digital.
Biroul ONU pentru drepturile omului a declarat marți că uciderea unui număr mare de civili din Gaza în timpul operațiunii israeliene de eliberare a patru ostatici poate fi considerată crimă de război
Aproape o sută de rachete au atacat ținte din Israel. Rachetele au fost lansate din Liban. Sirenele de raid aerian au pornit în numeroase localități din nordul Israelului, informează Mediafax.
Occidentul nu poate permite ca Ucraina să piardă și exclude negocierile cu Rusia. Singura soluție este extinderea războiului. Însă are nevoie de un pretext pentru a-l servi opiniei publice.
Proteste masive la Casa Albă pentru oprirea masacrului din Gaza și încetarea sprijinului SUA acordat guvernului israelian au fost anunțate pentru acest final de săptămână.
Cyril Astruc, poreclit "Printul Carbonului", a aflat de schema UE de reducere a poluarii cand se afla in inchisoare si i s-a parut o idee buna. Șmenul era o varianta a unuia mai vechi, bazat pe rambursarea fictiva de TVA.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, va ține un discurs în plenul Congresului american la Washington pe 24 iulie, a indicat joi o sursă parlamentară pentru AFP.
Benjamin Netanyahu numește propunerea de armistițiu în trei faze, prezentată de președintele american Biden, o „neîncepătoare”, scrie Politico.
Liderii Camerei Reprezentanților și Senatului l-au invitat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să se adreseze Congresului SUA, în pofida disensiunilor majore în rândul populației americane cu privire la războiul din Gaza.
Viața a devenit "apocaliptică" în unele zone din sudul Fâșiei Gaza de la debutul ofensivei israeliene asupra orașului Rafah la începutul lunii mai, a atras atenția vineri ONU, menționând că situația din nord se îmbunătățește.
Fosta candidată republicană la fotoliul de la Casa Albă, Nikki Haley, a scris „Terminați-i” (Finish them, în original, în limba engleză, n.r.) pe un obuz israelian în cursul unei vizite în nordul Israelului, în apropiere de frontiera cu Libanul.
Atacul israelian de duminică asupra taberei de refugiați din localitatea Rafah din Gaza, care s-a soldat cu uciderea a zeci de civili, s-a desfășurat cu arme americane.
Comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Syrsky, a declarat luni că Franța va trimite „în curând” primii instructori militari în Ucraina pentru a pregăti trupele țării, devastate de războiul cu Rusia, scrie Le Monde.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâșia Gaza.
Procurorul șef al armatei israeliene a descris incidentul drept foarte grav și că detaliile sunt investigate. Președintele francez, Emmanuel Macron, s-a declarat "consternat".
Ca răspuns la atacul Hamas din Tel Aviv, armata israeliană a efectuat un atac cu ”muniție precisă și pe baza unor informații corecte” care a ucis cel puțin 35 de palestinieni și au rănit alte zeci de persoane într-o zonă a orașului Rafah
Război Israel - Hamas. Pentru prima dată în ultimele luni, sirenele au sunat iar în orașul Tel Aviv și în centrul țării. Oamenii s-au grăbit către adăposturi, după ce gruparea Hamas a lansat opt rachete din orașul Rafah.
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, au fost puși sub control judiciar, fiind acuzați de trafic de influență și spălare de bani. De altfel, FBI îl anchetează pe cel dintâi
Yair, fiul premierului israelian, a distribuit pe rețelele sociale un video cu un militar „loialist al lui Netanyahu”, în care ministrul Apărării, Yoav Gallant, este amenințat cu un puci.
În plin scandal privind cererea de arestare a lui Netanyahu și recunoașterea Palestinei, forțele israeliene au ucis joi zeci de palestinieni în bombardamente aeriene și terestre în întreaga Fâșie Gaza.
O nouă lovitură pentru Israel: Norvegia, Spania și Irlanda au anunțat miercuri că recunosc statalitatea Palestinei. Regimul Netanyahu a reacționat cu o duritate fără precedent.
Norvegia, Irlanda și Spania sunt cele mai recente state care recunosc Palestina ca stat suveran și independent.
Franța s-a delimitat de aliații săi occidentali - inclusiv de SUA, Marea Britanie și Italia - pentru a-și exprima sprijinul față de cererea de arestare a premierului Israelului, Beniamin Netanyahu, depusă de procurorul-șef al Curții Penale Internaționale.
Într-o reacție rapidă la decizia Curții Penale Internaționale privind crimele de război din Israel și Palestina, Uniunea Europeană a anunțat prin vocea șeful diplomației europene, Josep Borrell. că ia act de decizia procurorului CPI privind mandatele de arestare pentru liderii Israelului și Hamas și solicită tuturor țărilor să o pună în aplicare.
Jurnalul meu video | 20 mai 2024: Prin intermediul Curții Penale Internaționale, americanii îi dau o lovitură groaznică lui Netanyahu
După solicitarea Curții Penale Internaționale privind arestarea premierului Netanyahu, ministrul cabinetului de război din Israel, Benny Gantz, a reacționat, criticând aspru cererea procurorului șef al CPI, Karim Khan.
Oficialii israelieni au asigurat că nu au avut nicio legătură cu prăbușirea elicopterului în care se aflau Ebrahim Raisi, ministrul de Externe și alți oficiali iranieni.
Un elicopter în care s-ar fi aflat președintele Iranului, Ebrahim Raisi, ar fi fost implicat într-un accident aviatic.
„Afirmația potrivit căreia oamenii din Gaza se pot deplasa în zone «sigure» sau «umanitare» este falsă. De fiecare dată, deplasările pun în pericol grav viața civililor. Gaza nu are zone sigure. Niciun loc nu este sigur. Nimeni nu e in siguranță” - a subliniat Lazzarini.
De asemenea, sesizez că Parlamentul României a instituit recent, în 19 martie a.c., ca ziua de 14 mai să devină Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel, deși Consiliul Legislativ a atras atenția că alegerea zilei de 14 mai nu se justifică