Locații: Londra
Părintele Sorin Grecu alături de Părintele Gheorghe Calciu la Biserica Colței din Piața Universitpții 1990 / Foto: Corneliu Munteanu

DOI ANI fără Părintele Sorin Paul Grecu (27 iunie 1959 - 6 ianuarie 2022). Sergiu Ciocârlan: Biografia neconvențională și uimitoare a unui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române

Biografia neconvențională și uimitoare a unui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, care a moștenit de la iluștrii săi înaintași pildele dârzeniei și ale demnității, dar și ale nobleții, ale iubirii necondiționate și ale milosteniei, punând în lucrare harismele încredințate lui de Domnul.

Sute de mii de manifestanți pentru pace din întreaga lume catalogați ”antisemiți” deși unii sunt chiar evrei. Rapper celebru la Washington: ”Mi-au spus să tac, să nu mă bag dar m-am documentat și ce se întâmplă în Gaza este GENOCID” - VIDEO

Sute de mii de demonstranți din întreaga lume, care militează pentru pace în Gaza și Israel, sunt catalogați drept „antisemiți” de presa oficială multinațională, așa cum erau catalogați drept ”putiniști” cei care cerea pace în Ucraina.

Reportaj secret de la încoronarea Regelui Carol al III-lea, echivalentul Patriarhului Daniel. Toată distracția a costat la vreo sută de milioane de lire, bani care puteau fi donați Ucrainei pentru rachete

De conducerea efectivă a celei mai progresiste dintre cultele protestante se ocupă episcopul de Canterbury. Cel care e deschis la dezbateri despre genul Tatălui din cunoscuta rugăciune. Deci e un fel de Bănescu al lor, nu are funcția în acte, dar reformează și dictează.