Locații: Marea Britanie
Foto: profession-gendarme.com

Francezii și francofonii de pretutindeni au înființat o comisie internațională de anchetă cetățenească prin care cer oprirea stării de urgență sanitară și a campaniei de inoculare forțată de seruri experimentale, precum și pedepsirea vinovaților

EFVV (Forumul european pentru vigilența vaccinurilor) este o alianță de organizații membre și membri individuali din 25 de țări europene. Organizațiile noastre membre sunt formate din grupuri de consumatori și grupuri pro-alegere, ai căror membri, la rândul lor, includ...

Suprimarea Ivermectinei, cea mai mare infracțiune comisă în timpul jafului vaccinurilor. Mai ales că medicamentul și-a dovedit eficiența față de toate variantele virusului, spre deosebire de vaccinuri

În timp ce lista infracțiunilor comise de autorități în timpul pandemiei COVID-19 este una lungă, poate cea mai mare dintre toate este suprimarea intenționată a tratamentelor sigure și eficiente, inclusiv ivermectina. Acest lucru pare să fi fost făcut pentru a proteja programul de „vaccinare” COVID

foto: stirinews.ro

Directorul Pfizer anunță că vaccinurile anticovid vor fi disponibile până în septembrie și la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani

Copiii mai mici ar putea deveni eligibili pentru vaccinul COVID-19 în această toamnă, potrivit directorului executiv al Pfizer, care a menționat că intenționează să solicite aprobarea de urgență pentru utilizarea vaccinului său la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani până în septembrie sau octombrie, conform Fox News.

Cum se pregătesc din timp lockdown-urile: Email-ul epidemiologului Neil Ferguson către colaboratorii săi privind următorul lockdown, a fost spart. Subiectul email-ului: ”Următorii pași - Închiderea totală a Marii Britanii (Privat și Confidențial)”

Un e-mail al epidemiologului Neil Ferguson din Marea Britanie (un fel de Anthony Fauci sau Raed Arafat), către colaboratorii săi, a fost spart. Epidemiologul se adresa colaboratorilor săi cu privire la o posibilă închidere a Marii Britanii

foto: KSAT

Un raport al guvernului britanic confirmă că persoanele vaccinate au șanse mai mari să moară din cauza variantei Delta, decât persoanele nevaccinate

Contrar îndrumărilor guvernului american, care își sfătuiește neîncetat cetățenii să se vaccineze împotriva amenințărilor reprezentate de periculoasa variantă Delta a virusului COVID-19, un raport al guvernului britanic sugerează că vaccinarea ar putea să nu fie atât de eficientă pe cât se aștepta, relatează The BL.

Mamă a trei copii, vaccinată cu AstraZeneca, a decedat din cauza cheagurilor de sânge care i-au provocat un accident vascular cerebral. Logodnicul ei a relatat că femeia vedea vaccinul ca pe un pas pentru a se întoarce la ”normalitate”

Lucy Taberer, în vârstă de 47 de ani, mamă a trei copii, a murit după ce a primit vaccinul anticovid Astrazeneca. Lucy a dezvoltat cheaguri de sânge pe creier, ceea ce i-a provocat un accident vascular cerebral, potrivit Daily Mail.  

Foto: childrenshealthdefense.org

Eric Clapton: Faptul că am vorbit public despre „durerea și agonia” provocate de vaccinul Covid a dus la înstrăinare și la ruperea unor prietenii

Într-un interviu acordat Oracle Films și preluat de Dr. Joseph Mercola pe site-ul său și de The Defender, muzicianul Eric Clapton a împărtășit amănunte despre efectele cumplite ale vaccinului Covid asupra sa și despre cât de înstrăinat s-a simțit de prieteni după ce presa centrală l-a criticat pentru că și-a ridicat glasul să spună 

British Airways confirmă că 4 piloți vaccinați anti-Covid au murit recent, „fără nicio legătură” cu serurile experimentale care li s-au administrat „pentru siguranța” lor

În ultimele zile au circulat pe internet zvonuri potrivit cărora patru piloți ai British Airways au murit și că British Airways poartă „discuții de criză” cu guvernul britanic în legătură cu aceste decese. În încercarea de a infirma aceste zvonuri, Reuters a publicat un articol de verificare a faptelor care confirmă, de fapt decesul celor patru piloți

Foto: lawyersforlawyers.org

Scrisoare deschisă către autoritățile române: Law Society of England and Wales și un ONG olandez solicită Președintelui României eliberarea avocatului Robert Roșu

Într-o scrisoare din data de 14 iunie, Law Society of England and Wales și ONG-ul Lawyers for Lawyers s-au adresat Președintelui României, Klaus Iohannis, manifestându-și îngrijorarea cu privire la încarcerarea avocatului Robert Roșu la 5 ani de închisoare cu executare. Cele două organizații se...

foto: Go4IT

BĂTĂLIA PENTRU MICROCIP. Politico: „Dacă pune gheara pe Arm, Nvidia va permite guvernului american să controleze întregul lanț valoric al industriilor de mâine, de la Internetul lucrurilor la supercalculatoare”

Comisia Europeană se simte amenințată de noua fuziune a Nvidia, companie americană specializată pe producerea de procesoare grafice pentru calculatoare personale, stații grafice și dispozitive electronice mobile, cu Arm, companie britanică specializată în dezvoltarea procesoarelor de arhitectură ARM pe 32 biți și arhitecturii RISC pe 64 biți, 

CNBC

Covidul va ține VEȘNIC și va fi tratat ca gripa: Majoritatea oamenilor de știință, precum și miniștrii de rang înalt, printre care se numără și Boris Johnson, recunosc că virusul nu va dispărea NICIODATĂ

Coronavirusul nu va fi niciodată eradicat, iar lumea va trebui să învețe să trăiască cu virusul.  Boris Johnson și consilierii experți ai Angliei, profesorul Chris Whitty și Sir Patrick Vallance, au repetat cu toții în ultimele 24 de ore că va trebui "să învățăm să trăim cu Covid", potrivit Daily Mail.

foto: hosterion

Cum se poate inchide presa lumii - Mai multe website-uri oficiale ale agențiilor de presă din SUA, Marea Britanie și Franța au căzut după o ”pană de internet”

The Guardian, Financial Times, New York Times, Evening Standard, Bloomberg și Le Monde au căzut marți, 8 iunie, devenind nefuncționale ca urmare a unei erori informatice care a provocat o ” pană de internet”. Probleme au existat și la platformele Amazon, Spotify, Paypal și Reddit, anunță Evenimentul Zilei.

Foto: click.ro

Nicolae Stanciu apărat în presa britanică: „Fotbalistul român nu a îngenuncheat, din solidaritate pentru Ondrej Kudela, internaționalul ceh care a primit o suspendare de 10 meciuri, nefondată, pentru abuz rasial”

Kudela, coechipier al lui Stanciu la Slavia Praga din Cehia, a primit suspendarea după ce l-a „abuzat rasial” pe Glen Kamara, starul lui Rangers, în Europa League, și va rata astfel Campionatul European . Și, după cum a relatat Daily Record, Stanciu a declarat după meciul pierdut cu 1-0 în fața Angliei că este solidar cu Kudela, despre care a afirmat că a fost pedepsit "fără nicio dovadă", transmite Daily Mail. 

Foto: BBC.com

Ciuperca neagră: Ce se află în spatele creșterii numărului morților cu noul coronavirus în India? Diabetul și tratamentul cu steroizi ar putea fi răspunsul

Aproximativ 12.000 de cazuri de afecțiune cunoscută sub numele de „ciuperca neagră” au fost raportate în India, majoritatea la pacienții care se recuperează după Covid-19. Această infecție severă este în mod normal foarte rară și are o rată de mortalitate de aproximativ 50%. Unii experți medicali au sugerat că... 

Foto: GCN.ie

Boris Johnson cere G7 ca vaccinarea Covid să devină obligatorie la nivel planetar până la sfârșitul anului 2022: "Ar fi cea mai mare performanță din istoria medicinei". Tatăl lui a scris în 1982 o carte despre un VIRUS, care se încheie cu vaccinarea lumii

Premierul britanic Boris Johnson a cerut sâmbătă liderilor din Grupul celor șapte națiuni, numit și „G7” să se angajeze în vaccinarea întregii lumi împotriva COVID-19 până la sfârșitul anului 2022. Johnson declarat că va încerca să obțină un angajament în privința atingerii obiectivului global de vaccinare


ROMÂNIA, într-o statistică mondială care demonstrează că vaccinurile COVID duc la mai multe infectări și decese. Dr. Gérard Delépine: Medicina nu ar trebui să fie decisă de politică. STUDIU

Acest articol demonstrează fără echivoc că mortalitatea și morbiditatea au crescut dramatic în urma vaccinării. Incidența cazurilor pozitive la COVID a crescut, de asemenea. Scăderea numărului de bolnavi în România este pentru că deja s-a instalat imunitatea colectivă.