Marian Munteanu, gând în noaptea de 21 spre 22 decembrie, în Piața Universității
Pe 21 decembrie s-au împlinit 28 de ani de la evenimentele din București care au dus, în final, la căderea regimului Ceaușescu
Pe 21 decembrie s-au împlinit 28 de ani de la evenimentele din București care au dus, în final, la căderea regimului Ceaușescu
După ce a fost ruptă, au descoperit-o acolo, în iarbă, câteva angajate de la ADP. Femeile care împing tomberoane și curăță cu târnul mizeria de pe străzi. Ce puteau face ele cu o cruce veche și ruptă?
Moment emoționant, marți, 13 iunie, la Piața Universității din București. Un sobor de preoți a oficiat în cursul dimineții slujba de Parastas
Manifestările a avut loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiției să organizeze o dezbatere publică pe tema acestor proiecte legislative. Manifestanții au anunțat că vor să „viziteze" Ministerul Justiției, Consiliul Național al Audiovizualului, sediul Avocatului Poporului și sediul Guvernului din Piața Victoriei.
Noi manifestații împotriva Ordonanțelor privind grațierea și modificarea Codului Penal în București și în marile orașe din țară.
În centrul Bucureștiului se organizează, miercuri seară, un miting de protest față de intenția Guvernului de a susține proiectul de lege privind amnistia și grațierea. Acțiunea de protest a început la ora 18.
Petre Roman, fostul premier al României, răspunde și el acuzației de infracțiuni contra umanității făcute de procurorii militari în dosarul Mineriadei.
Președintele Alianței Noastre România, Marian Munteanu, a declarat că informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la o eventuală colaborare....
Ieri, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind conferirea titlului
Câteva mii de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii, pentru a treia seară consecutiv.