Un tânăr nu s-a putut angaja la un motel din Satu Mare pentru că nu ştia maghiara
Un tânăr din Satu Mare aflat în căutarea unui loc de muncă a dorit să aplice la un post scos la concurs la un motel din oraş.
Un tânăr din Satu Mare aflat în căutarea unui loc de muncă a dorit să aplice la un post scos la concurs la un motel din oraş.
Consiliul Naţional al Elevilor cere modificarea structurii anului şcolar 2015 - 2016, lansată în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei.
Partidul Liberal Reformator (PLR) și Partidul Conservator (PC) au încheiat discuțiile despre fuziune.
Un militar american cantonat în baza militară de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, nu este deloc mulţumit de locul unde a fost repartizat şi crede că România este o ţară din lumea a treia.
Cine are probleme cu somnul va obţine mai greu permisul de conducere,
Este una dintre cele mai scandaloase declaraţii făcute de un politician român în ultima vreme.
Fostul şef al Federaţiei Române de Box a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Bogdan Diaconu, fost deputat PSD, care a plecat din partid și și-a făcut propria formațiune, Partidul România Unită, i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis.
Kariha Kahis Klaw este o tânără refugiată la Timișoara din Afganistan de opt ani care își dorește să obțină cetățenia română.
"Dacă vrei ca părinții să îți cumpere ceva, spune ca e pentru școală. Părinții sunt destul de proști și cred orice."
România este printre țările care se pot mândri cu un relief variat, natura fiind extrem de generoasă, creând și modelând în timp adevărate opere de artă.
Senatul României a adoptat propunerea legislativă pentru instituirea Zilei Limbii Maghiare în data de 13 noiembrie a fiecărui an.
Un vechi proverb spune că "Omul sfinţeşte locul". Povestea de mai jos arată cum funcţionează lucrurile în orice loc atunci când te implici.
Săptămâna trecută, numeroase canale media prezentau spectaculoasa știre conform căreia 14 ONG-uri cer demisia lui Romeo-Nicu Moșoiu, consilier al ministrului educației.
Un grup de 41 organizații non-guvernamentale au trimis o scrisoare deschisă către ministrul Educației, Mihai Sorin Câmpeanu.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineață, la ora locală 02:18, în zona seismică Vrancea.
Pensionarii sunt cea mai defavorizată categorie socială din România. Cu o pensie medie ce abia atinge 200 euro, este greu de explicat cum se descurcă zi de zi bunicii şi părinţii noştri.
România nu nici măcar 1.000 de kilometri de autostradă, iar acest lucru afectează unele sectoare ale economiei.
Învăţământul românesc are grave probleme, iar acest lucru este vizibil an de an în rezultatele pe care elevii le obţin la diferite examene.
15% dintre angajații români din sectorul IMM lucrează 51 de ore pe săptămână sau mai mult, aproape dublu față de media europeană de 9%, se arată într-un studiu al Ipsos Mori realizat pentru Microsoft.
Conturile bancare ale președintelui Klaus Iohannis au crescut semnificativ în cele șase luni de după venirea sa la Cotroceni.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, un amendament potrivit căruia "mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 - 1941 sub denumirea de Legiunea "Arhanghelului Mihail", Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară.
Ucraina beneficiază de ajutor din partea României în lupta împotriva atacurilor cibernetice din partea Rusiei. Ceea ce îi surprinde pe mulţi. Ţara est-europeană este în privinţa securităţii cibernetice una din naţiunile de frunte din Europa.
Elena Udrea este liberă, măsura arestului la domiciliu nemaifiind cerută de DNA, fapt confirmat printr-o decizie a instanţei. Înainte de începerea şedinţei, Elena Udrea declara că speră ca instanța să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu una mai blândă și că procurorii anticorupție au renunțat la această măsură.
Echipa Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a obţinut premiul întâi la cea de a X-a ediţie a Concursului de Arbitraj Internaţional de la Paris.
Plenul comun al Senatului și Camerei Deputaților a aprobat marți proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor cu 303 voturi pentru, 124 împotrivă și două abțineri.
Agresori, victime, țapi ispășitori, factor de instabilitate în România? Românul de rând nu a înțeles niciodată cine este Jobbik, partidul maghiar care a stârnit furia Occidentului prin viziunile calificate de mulți ca extremiste, dar cu o popularitate tot mai mare în Ungaria.
Preşedintele FRF le dă o veste bună microbiștilor. După remiza din Irlanda de Nord, naţionala României va urca în primele 10 în clasamentul FIFA care va fi dat publicităţii la începutul lunii următoare.
Un cutremur de magnitudine 3,2 a avut loc în dimineața de marți în Vrancea, conform INFP.
Creşterea sânilor la vârsta la care fetele nici nu au ajuns la şcoală, apariţia pilozităţii înainte de vârsta de 8 ani - acestea sunt principalele semne ale instalării pubertăţii precoce.
ŞOC ŞI GROAZÃ. O știre senzaţională face valuri în online. Construită pe informaţii primite „pe surse”, așa cum se fac toate potlogăriile, articolul aruncă cu bomba în popor:„Acuzaţii de hărţuire sexuală - TVR: Lucaci sugerează că Bucur îl atacă fiindcă i-a respins avansurile”.
Simona Halep, favorită numărul 1, Irina Camelia Begu, cap de serie 14, şi Monica Niculescu vor evolua marţi la turneul de categorie Premier de la Birmingham, cu premii totale de 731.000 de dolari.
Ministerul rus de Externe a publicat, luni seara, un comentariu în care reacționează la știrile pe surse care vorbesc despre amplasarea de echipament militar pe flancul estic al NATO sub pretextul desfășurării unor exerciții.
CME a cedat în ultima perioadă şi alte active pe care le deţinea pe piaţa din România. Astfel, compania de telecomunicaţii RCS&RDS a preluat toate licenţele de radio deţinute de CME în România, respectiv Pro FM, Info Pro, Pro Clasic, Music FM şi Dance FM.
Președintele Klaus Iohannis a spus, luni, că nu a fost informat de primierul Victor Ponta că va merge la Baku, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene din Azerbaijan.
Numele premierului Victor Ponta, al Alinei Gorghiu şi al lui Călin Popescu Tăriceanu apar în rechizitoriul celui de-al doilea dosar al lui Mihail Vlasov.
Britanicii sunt tot mai atrași de țările din Europa de Est.
După două sute de ani, zimbrul, cel mai mare mamifer terestru din Europa, revine în munţii din România.
Guvernul României nu va introduce stagiul militar ogbligatoriu, dar un stagiu de voluntariat în armată ar putea fi posibil în viitor.
Companiile din Ungaria cumpără pe termen lung energie ieftină, eoliană sau fotovoltaică, din România, apoi vin cu aceeaşi energie, la un preţ mai mare, pe PZU, unde o vând companiilor locale.