Sebastian Ghiță nu va fi extrădat în România
Judecătorii din Serbia au respins cererea formulată de Ministerul Justiției
Judecătorii din Serbia au respins cererea formulată de Ministerul Justiției
Un cunoscut săptămânal și-a întrebat cititorii ce lider ar alege astăzi, dintr-o listă de personalități care au făcut istoria
O asociație a părinților acuză fundația că introduce în școli și grădinițe practici de „spălare pe creier”
În luna martie, ActiveNews relata despre apelul monahilor de la Mănăstirea Dragac din Kosovo, care cereau ajutor fraților creștini pentru a putea supraviețui.
Președintele sârb Aleksandar Vucici l-a invitat pe omologul său american Donald Trump să efectueze
Primele acțiuni în instanță ale cetățenilor sârbi care suferă de cancer împotriva statelor NATO care au bombardat Serbia vor fi depuse în toamnă.
Reprezentanții ambasadei SUA la Belgrad și NATO și-au intensificat eforturile pentru a apropia Serbia de Alianța militară occidentală.
Penka, o vacă în a șasea lună de gestație, s-a rătăcit la 12 mai, când cireada sa păștea în apropiere de localitatea Kopilovtsi, nu departe de frontiera cu Serbia.
Sârbii nu au fost singurele victime ale bombardamentelor NATO din 1999 asupra fostei Iugoslavii. Printre cei care au avut
Subiectul „Kosovo” este în continuare cel mai fierbinte punct de discuție în Serbia vecină
Trei martiri au fost introduși în calendarul Bisericii Ortodoxe a Serbiei: Grigorije de Peć, Vasilije de Peć și Bosiljka Rajičić.
Ministrul Inovației și Dezvoltării Tehnologice din Serbia, Nenad Popovici, a criticat o carte despre homosexuali destinată copiilor din Croația, afirmând că nu trebuie lăsată să pătrundă în Serbia.
Românii din Serbia de nord-est rămân în atenția autorităților de la București și a celor de la Belgrad, comisia mixtă internațională
Un tribunal pentru crime de război de la Belgrda a decis miercuri condamnarea la închisoare a șapte persoane găsite vinovate
Decizia Spaniei de a nu participa la reuniunea UE-Balcanii de Vest, care va avea loc, în iunie, la Sofia, ar putea fi urmată
Incidentul de la începutul săptămânii, din Kosovo, când un oficial al Guvernului sârb a fost arestat și plimbat în cătușe pe străzile Priștinei,
Ocupați cu micile noastre războaie, mai mult sau mai puțin legitime, nu avem timp să observăm că în vecinătatea graniței noastre se coace de un război cu potențial devastator
84% dintre cetățeni Serbiei se opun aderării țării lor la NATO, belgrădenii fiind cei care s-au declarat, în număr covârșitor,
Monahii și monahiile de la Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril Draganac,
Serbia a primit un ultimatum, „de a recunoaște Kosovo” în schimbul punerii în aplicare, de către Pristina, a Acordului de la Bruxelles,
Sebastian Ghiță a explicat într-un interviu realizat de jurnalistul EVZ Ion Cristoiu, cum Direcția Națională Anticorupție (DNA) și-ar fi pregătit o listă de denunțători pe care îi folosește în declarații în anumite dosare.
SUA sprijină crearea unei armate a Kosovo, a declarat miercuri un înalt responsabil american, aflat la Belgrad. În replică,
Asociația Sloboda a cetățenilor sârbi și aripa de tineret a Partidului Socialist Sârb au propus municipalității Belgradului ridicarea unui monument în memoria lui Slobodan Miloșevici.
Deputatul USR, Matei Adrian Dobrovie, a vizitat comunitățile de români din Serbia
Prezent în România pentru o vizită oficială, președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a menționat în cuvântul
Serbia va păstra legături strânse cu Rusia și nu va impune niciodată sancțiuni împotriva Moscovei, chiar dacă negociază
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, denunță încercările Uniunii Europene de a convinge Serbia să recunoască
„Rusia nu este singura care se amestecă în alegerile din alte țări, scrie jurnalistul american Scott Shane,
Deputatul liberal Daniel Gheorghe consideră că România nu trebuie să recunoască independența Kosovo,
Germania promite Kosovo sprijin ca toate statele UE să îi recunoască independența și cere Serbiei să o accepte, ca o condiție a aderării la UE
Un filmuleț publicat pe facebook de către un tânăr din România face ravagii pe rețeaua de socializare
Președintele sârb Aleksandar Vucici a început luni o vizită oficială de două zile în Croația. O vizită mult așteptată și care ar trebui să detensioneze relațiile încordate dintre cele două state.
În timp ce UE continuă negocierile tot mai sinuoase pentru a defini termenii Brexit-ului și a divorța, pentru prima dată, amiabil
Dacă s-ar face un clasament al sportivilor de vârf a căror generozitate bate toate recordurile, numele lui Novak Djokovici s-ar regăsi, cu siguranță, pe primele locuri.
Fostul premier Victor Ponta a primit cetățenia Serbiei, informează cotidianul Blic, de la Belgrad
Într-un interviu acordat recent postului de televiziune Hram, Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, a vorbit despre problemele morale cu care se confruntă societatea contemporană.
Serbia nu va putea niciodată să cedeze Kosovo-Metohija, a declarat miercuri Patriarhul Serbiei Irinej, adăugând că încă nu a venit timpul pentru o vizită a Papei Francisc în Serbia.
Au plecat să se distreze la trecerea dintre ani în Serbia, dar au căzut pradă hoților de mașini.
Republica Srpska (entitatea sârbă din Bosnia-Herțegovina – n.r.) se va alătura plângerii formulate împotriva statelor NATO
Guvernul României și Guvernul Serbiei au semnat un acord privind cooperarea în domeniul apărării, anunță un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.