Locații: Țara Sfântă
Schimbarea la față - de Teofan Grecul

6 august: Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. ”Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care am binevoit; de El să ascultați”. 7 lucruri mai puțin cunoscute despre Marea Sărbătoare a Românilor

Schimbarea la Față este una dintre marile sărbători pe care românii le închină Mântuitorului. La eveniment au apărut două personaje-cheie, pe care Apostolilor le-a fost îngăduit să le vadă. Acestea sunt Moise și Ilie, profeți ai Vechiului Testament

Imagine iconografică: Ziarul Lumina. Fotografii, mai jos, din Pustiul Hozevei, de Monahul Filotheu Bălan

La 5 august Românii îl sărbătoresc pe Sf. Ioan Iacob Hozevitul Românul care se roagă neîncetat pentru ei. Minunea descoperirii moaștelor Sfântului în Peștera Sf. Ana din pustiul Hozevei, biografia, profețiile și o filmare cu o verișoară din satul natal

Minunea descoperirii moaștelor Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, pomenit în calendarul ortodox la 5 august, ne este relatată de un fost ucenic al acestuia, părintele Pantelimon, întemeietor a două mănăstiri în SUA. În București există o Biserică închinată Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

31 iulie: Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea; Sf. Evdochim. Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci; Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Patriarhul României, PF Daniel, despre importanța acestui post

Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea (sec. I) – era originar din seminția lui Efraim. A fost un om bogat, ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Iosif a fost cel care s-a ocupat de îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos.