Ion Țiriac, internat! Fostul mare jucător de tenis e la spital, în Viena, după ce a avut probleme de sănătate
Ion Țiriac (85 de ani), fost mare jucător de tenis, e internat într-un spital din Viena, din cauza unor probleme de sănătate.
Ion Țiriac (85 de ani), fost mare jucător de tenis, e internat într-un spital din Viena, din cauza unor probleme de sănătate.
La congresul literaților din Viena am văzut reprezentată România de un domnișor, anume Djuvara, care nici literat e, nici vrun om acătării, un biet omușor de pe la Brăila, iată tot...
Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (n. 1558 - d. 9 august 1601, Turda) a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi Domn al Țării Românești și, pentru o perioadă (în 1600), conducător de facto al tuturor celor trei țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.
Cinci scrisori semnate de Avram Iancu, din care una adresată împăratului Franz Iosif, dar neexpediată, precum și cea considerată a fi ultima scrisă de "Crăișorul munților", pot fi văzute în premieră, pe durata lunii august, în cadrul unei mini-expoziții.
Samson Bodnărescu s-a născut la data de 27 iunie 1840, satul Voitinel, județul Suceava și a murit la 3 martie 1902, în Pomârla, județul Botoșani.
„Atâta foc, atâta aur, Ș'atâtea lucruri sfinte Peste'ntunericul vieței Ai revărsat Părinte!”
A terminat Primul Război Mondial în fruntea corpului de oaste format din soldați ardeleni care a curățat Viena de hoardele bolșevice, la fel cum a făcut-o Armata Română la Budapesta.
Imaginea încapsulează cam tot ce e în neregulă cu acest personaj politic, din păcate, ceva ce se încăpățânează să nu realizeze nici ea, nici suporterii înverșunați.
Pe 11 decembrie 2021 se împlinesc 102 de ani de la înmormântarea victimelor primului atentat terorist din România, produs pe 8 decembrie 1920 la Senat. În acea epocă Regatul României avea graniță directă cu Uniunea Sovietică și numeroși agenți bolșevici erau infiltrați în țară pentru diferite scopuri
La fel ca în cazul uciderii ritualice a lui Avram Iancu în piața publică, la Ciuc, sau precum eliminarea statuii lui Mihai Viteazul, la Oradea, și înlocuirea ei cu cea a regelului ungur Ladislau, vorbim de elemente ale unui Război Axial, cum ne spune profesorul Ilie Bădescu
Cristian Tudor Popescu este o capodoperă a imbecilității obraznice de după revoluție. Metoda lui, acum, este una foarte simplă: scrie cu enormitate împotriva bietei realități adevărate, știind și calculând că va scandaliza pe toată lumea și va fi înjurat cu mult talent.
Gazeta Sporturilor și-a încetat apariția pe hârtie, ultimul număr tipărit fiind cel de miercuri 1 noiembrie. Patronatul publicației de sport a luat această decizie peste noapte, fără să anunțe acest lucru și în redacție.
După ce a fost obligat să demisioneze din calitatea de consilier prezidențial, Alexei Arestovici s-a lansat în critici în crescendo la adresa regimului Zelenski.
La Viena a fost inaugurată oficial o nouă fântână, pentru care s-au cheltuit 2,2 milioane de euro. Compoziția sculpturală nu a fost apreciată pe rețelele de socializare.
Despre ce papirusuri avem vești pentru istoria perenă a Bisericii Ortodoxe Române? Ce manuscrise milenare mărturisitoare despre mitropolitul Marcus al Tomisului am mai găsit în bibliotecile și arhivele din Vatican, Viena, Paris, Würzburg, München?
În acest weekend am participat la turneul Patrioți în Europa, un program care a cuprins întâlniri cu patrioții români.
Cancelarul austriac a propus modificarea Constituției pentru a consfinți dreptul cetățeanului de a folosi numerar. Austria este una dintre cele mai conservatoare țări în această privință.
Prezentul articol a fost inspirat de lansarea la București a pseudo-operei științifice a lui Oliver Jens Schmitt, „Biserica de Stat sau Biserica în Stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1918 – 2023”. Nu am intenția să răspund la acest pamflet împotriva BOR.
Pr. Dr. Remus Mircea Birtz, preot greco-catolic și om de știință plurivalent, cu studii în medicină, arheologie ceștină și teologie și cu două doctorate, în Teologie, la Universitatea Pontificală din Roma, și în Istorie, la Cluj-Napoca, unde este și cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, a alcătuit o recenzie în 40 de pagini a
Cuplul Oliver Jens Schmitt - Gabriel Liiceanu a atacat recent Biserica Ortodoxă Română într-un mod calificat de un istoric al unui Institut al Academiei Române drept „grobian”.
Istoricul clujean Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, îl pune la punct pe „Noul Boia”, istoricul austro-elvețian Oliver Jens Schmitt, cât și pe Gabrigel Liiceanu
Artur Gabriel Silvestri a pășit pe urmele marilor înaintași ai geniului și ai profetismului zamolxian și hristic, descoperind valorile Neamului, în întreaga sa fibră a existenței, a esenței, a continuității, în măsura chemării și înălțarea alegerii.
Se pare că una dintre cele mai vechi și mai mari clinici de avort din Austria a fost închisă pe termen nelimitat.
Da, e adevărat, am înaintat o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail a clubului UTA și am și discutat la telefon cu domnul Meszar. Nu-l cunosc personal, nici dânsul nu cred că mă cunoaște, am stabilit să ne auzim și, probabil, să ne vedem față în față în luna ianuarie
Acum ,în timp ce cei care nu doresc să poarte mască pot călători din nou fără în mijloacele de transport în comun din Viena, cei care doresc să poarte mască sunt pasibili de amenzi de până la 150 de euro.
Scandalos! Din promotor al culturii românești, Institutul Cultural Român din Viena a ajuns salon pentru petreceri private, într-un spațiu securizat al unei instituții subordonate Ministerului Afacerilor Externe. Se întâmplă în mandatul directoarei Andreea Dincă, cea care se lăfăie într-un penthouse de lux, de 200 metri pătrați, închiriat pe banii statului.
Siebenbürger Zeitung este primul ziar transilvănean, apărut la Sibiu, în tipografia lui Martin Hochmeister, tocmai în anul răscoalei lui Horea: primul număr fiind din 2 ianuarie 1784.
Țin minte povestea unui revelion memorabil . Cel din 2012! Când l-am invitat pe Vadim Tudor, m-a refuzat. Apoi, după câteva zile m-a sunat . "Puștiule, vin!"
Sunt și eu, ca tot românul, revoltat și scârbit de veto-ul Austriei dat cererii noastre profund întemeiate de a fi admiși în Spațiul Schengen. Și asta cu atât mai mult cu cât România a îndeplinit de mai mult de un deceniu toate condiționările tehnice.
O șleahtă de nemernici a pus stăpânire pe România, cu un tupeu inimaginabil, apărați de impunitatea ocultei globaliste, nederanjată aproape de nimeni. Este cea mai mizerabilă „clasă politică” din întreaga istorie, nedepășită la trădat, hoție, compromis și slugărnicie nici de huliții fanarioți.
Sara Nukina, fata care a sensibilizat România întreagă prin glasul său și cântările bisericești, a murit la 18 ani, împliniți pe 5 septembrie
România a încercat, din nou, să profite de o conjunctură favorabilă. Discuția a fost tranșantă: dragi parteneri strategici americani, observați cu ochiul liber cât contăm noi în ecuația voastră din estul Europei, în contextul războiului.
La fel ca pe vremea imperiului Habsburgic, pe când Samuel Brukenthal cu statuie la Sibiu, era numit de Curtea de la Viena guvernator al Transilvaniei, românii sunt din nou umiliți de noul imperiu. Românilor le era interzis centrul, ”masa” lor fiind cea a săracilor din imperiu.
„De aceea este atât de important să facem cunoscute aceste informații, pentru sportivi, pentru copii, pentru toți oamenii foarte răi care au propagat aceasta situație. Sunt malefici. Sunt cu adevarat malefici. Ucid omenirea.”
Activiștii pentru protecția climei din Austria au atacat un tablou de Gustav Klimt, aruncând un lichid negru și uleios.
Scopul final al introducerii identităților digitale, a supravegherii biometrice și a monedelor digitale pare a fi un sistem de credit social în stil chinezesc.
„Chinaficarea” Europei se răspândește ca un virus în timp ce orașele europene, unul după altul, par să îmbrățișeze tot mai mult ideea unui sistem de credit social în stil chinezesc.
Până acum, vaccinurile anticovid nu și-au dovedit în nici un fel eficacitatea, dar, în ciuda acestui fapt și a numeroaselor cazuri de îmbolnăviri și decese, mulți dintre cei care s-au vaccinat cred în efectele serului-minune!…
Austria a fost prima țară din lumea zisă „liberă” care a legalizat exercitarea cu forța a unui act medical. Ba, mai mult, aplicarea lui în masă, transformându-și poporul în șeptel.
Proteste masive împotriva obligativității vaccinării covid și a instrumentului introducerii acesteia - pașaportul „vaccinal” - au avut loc sâmbătă în Paris și zeci de orașe ale Franței, în Viena (Austria), în Melbourne (Australia) și nu numai.