ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dumitru Uță a fost deținut politic timp de 23 de ani în Aiud, Gherla, Alba Iulia, Cluj, Poarta Albă. Prima dată a fost arestat în timpul regimului carlist, în anul 1938. Eliberat în 1940, a fost rearestat în timpul regimului antonescian, în anul 1943. Bolșevicii aveau să-l țină încarcerat până în anul 1964. În total, 23 de ani de pătimire.

A folosit toată această perioadă pentru a se îmbunătăți sufletește, urmând calea mistică a credinței, alături de Traian Trifan, Traian Marian, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide etc. S-a dăruit tuturor, doctorul fără de arginți vindecând traumele fizice și sufletești ale fraților săi de suferință. A preferat să rămână alături de ei, chiar și atunci când i s-a ivit posibilitatea eliberării, considerând că le este mai de folos celorlalți să rămână în temniță. „Aici pot salva vieți omenești. Pe aceștia nu-i ajută nimeni. Sunt fericit că-mi stă-n puteri să fac acest lucru”, i-a spus celui prin care venea propunerea de eliberare.

A vindecat de tifos exantematic atât deținuți politic, cât și pe directorul închisorii Aiud, maiorul Munteanu. Câștigând încrederea acestuia, a căpătat dreptul de a ieși din penitenciar pentru a face rost de medicamente și merinde, folositoare refacerii fizice a camarazilor săi, dar și de hrană spirituală, în mod special de cărți religioase.

A fost doctor nu numai al deținuților, dar și al angajaților penitenciarului și al rudelor acestora. Nu a cerut nimic pentru el, ci doar pentru cei aflați în nevoie. În timpul detenției, în casa unui angajat al penitenciarului, a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Veronica, care avea să-l aștepte timp de 17 ani, până când a fost eliberat din închisoare.

Doctorul Uță a fost un cavaler fără pată în reeducarea de la Aiud, refuzând să-și renege credința creștină și să se desolidarizeze idealurile tinereții sale. Colonelul Crăciun, comandantul penitenciarului, îl considera unul dintre vârfurile rezistenței, alături de Prințul Ghica. Într-una din zile, după o îndelungă izolare în Zarca Aiudului, doctorul a leșinat și a căzut în comă. Colegii au crezut că a murit și au făcut un zgomot infernal. Gardienii l-au chemat în grabă pe colonelul Crăciun. În momentul venirii acestuia, doctorul Uță devenise conștient, iar Crăciun i-a cerut din nou declarația de desolidarizare, pentru a beneficia de îngrijire medicală. „Sunteți prea bun, d-le colonel, dar locul meu este alături de ceilalți camarazi ai mei... în Zarcă”, i-a răspuns cu demnitate deținutul. „Duceți-l în Zarcă, să moară acolo ca un câine turbat!”, a strigat furios Crăciun, conform mărturiei unui alt deținut politic, Puiu Năstase.

În anul 1967, doctorul Uță s-a căsătorit cu Veronica. Fiul lor va împlini dorința tatălui, devenind vrednicului preot bucureștean Mircea Uță.

Conform mărturiei soției sale, după eliberarea din închisoare, lui Dumitru Uță nu i s-a permis să-și susțină examenele pentru a-și lua diploma de medic. A fost angajat la Spitalul nr. 9 din București, secția Neurologie II, pe postul de asistent medical. Așa cum a povestit Veronica Uță, „cutremurul din anul 1977 ne-a schimbat radical viața: îl prinsese pe Dumitru de gardă. A urmat mobilizarea medicilor pentru următoarele 24 de ore. Am fost și eu și Mircea, copilul nostru, la spital, să-l cercetăm pe Dumitru. Acolo l-am găsit în plină activitate, obosit și nemâncat. M-a impresionat foarte mult situația de criză de la Spitalul Central. Coridoarele erau pline de oameni care stăteau pe jos. Nu mai văzusem niciodată o asemenea tragedie. În urma efortului, lui Dumitru i s-au reactivat ciroza și TBC-ul” (mărturie dintr-un material semnat Ioana Alina Dida).

La 5 februarie 1980, dreptcredinciosul Dumitru și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu.

Fie să avem parte de rugăciunile lui!