„BASARABIA E UCRAINA”

La intrarea în Odessa a fost instalat un banner cu mesajul „Basarabia e Ucraina”. Și asta după ce bannerul din Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun a fost scos și înlocuit cu drapelul Ucrainei, ca „recunoștință” pentru ajutorul uriaș pe care Romania la acordat Ucrainei după începerea războiului.
Totuși acest banner mărturisește doua adevăruri:
1. Dezinteresul aproape total al guvernanților de la București fața de românii din afara granițelor (in sudul Basarabiei și Cernăuți sunt peste 500,000 de români), care merge cot la cot cu o politica externă docilă unor interese străine.
2. Percepția liderilor ucraineni asupra Basarabiei, buneii cărora au încercat sa transforme Basarabia ca parte componentă a Ucrainei la 1917 (când au arborat drapelul Ucrainei pe Casa Sfatului Țării), părinții cărora au subscris pactului Molotov=Ribbentrop prin încorporarea Hotinului (parțial), a Cetății Albe și Ismailului dar și a nordului Bucovinei în componența RSS Ucrainene (să nu uitam că în perioada 1944-1967 în RSS Moldovenească s-a aplicat Codul penal al Ucrainei), lideri care au permis Rusiei în 1992 să transporte echipament militar pentru conflictul armat ce avea să înceapă în Transnistria. Aceleași intenții s-au materializat și prin mutarea hotarelor în interiorul R. Moldova după destrămarea URSS (la Cotul Pisicii spre exemplu), acapararea celor 7 km de drum de la Palanca, a barajului de la Naslavcea, deschiderea focului asupra grănicerilor români pe Dunăre la Bîstroe (în 2002), deznaționalizarea românilor din Cernauți și Sudul Basarabiei prin închiderea abuzivă a școlilor românești etc.
Din aceste pagini de istorie contemporană tristă trebuie sa învățam să ne apărăm neamul, limba și credința de sine stătator, fiindcă s-ar putea ca să nu ne sară nimeni în ajutor. Ba chiar dimpotrivă….
Luminează Doamne Poporul Român!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Bogdan Aurescu Klaus Iohannis Volodimir Zelenski
Locații: Basarabia Bucovina Cernăuți Cetatea Albă Cetatea Hotin Hotin Odesa România România Mare Ucraina
Subiecte: anexarea Bucovinei de Nord la URSS Nordul Bucovinei - pământ românesc ocupația sovietică a Basarabiei Război Transnistria Război Ucraina Ținutul Herța
Organizații: Guvernul Ucrainei MAE Ministerul Afacerilor Externe Președintele României Președinția României Președinția Ucrainei Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU)
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)