ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Animat de un tot mai fierbinte „duh ecumenic”, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului s-a apucat să copieze progresismul Papei Francisc.

O analiză de Konstantin Șemliuc publicată pe site-ul Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși din Ucraina pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

Pe 18 decembrie, Dicasteriul Doctrinei Bisericii Romano-Catolice a dat publicității un document semnat de Papă, care îi autorizează pe preoți să binecuvânteze cuplurile de homosexuali.

Documentul a făcut multă zarvă printre credincioșii catolici din lume și a dus la faptul că numeroși episcopi ai Bisericii Romano-Catolice au refuzat să îl aplice, iar unii l-au acuzat pe Papa că îi slujește Satanei.

În ciuda naturii scandaloase a acestei decizii, precum și a reacției extrem de negative a majorității creștinilor, Vaticanul nu a dat înapoi.

Mai mult, recent, a fost dat publicității un ordin al rectorului Catedralei Sfântul Petru din Roma care autorizează homosexualii să vină să fie binecuvântați în acest lăcaș considerat inima lumii catolice.

Oricum, suntem cumva obișnuiți cu faptul că Biserica Catolică, sub conducerea Papei Francisc, se îndreaptă treptat spre legalizarea căsătoriilor homosexuale.

Surprinzător este însă altceva: în același timp cu autorizarea binecuvântării homosexualilor de la înălțimea Sfântului Scaun, au fost auzite cuvinte în favoarea căsătoriilor homosexuale din gura unor ierarhi ortodocși și pe site-urile online ale publicațiilor ortodoxe.

Și toate, într-un fel sau altul, au legătură cu Fanarul.

De aceea, nu credem că astfel de declarații sunt simple coincidențe.

Ce de întâmplă de fapt?

FANARUL ȘI GHEII

Pe 11 ianuarie 2024, capul Bisericii semi-autonome Cretane din cadrul Patriarhiei Constantinopolului, arhiepiscolul Evghenios, declarat că nu consideră diversitatea de gen un păcat.

Vorbind despre caracteristicile „specifice” ale gay-ilor, a afirmat că „nu are temeri în privința persoanelor homosexuale” și a subliniat că „brațele noastre sunt deschise” pentru ei, deoarece „ei sunt frații și surorile noastre și oameni care au doar o orientare sexuală diferită, asta e tot”.

Arhiepiscopul Evghenios a mai spus și că nu are „cădere să judece pe nimeni dintre ei”.

Ciudat, dar exact aceleași cuvinte au fost auzite în contextul unei discuții despre homosexuali din gura unei alte persoane – Papa:

„Cine sunt eu să judec homosexualii?”

De ce trebuie să ne mirăm că arhiepiscopul Evghenios urmează exemplul altora?

Pentru că, doar cu o săptămână înaintea declarațiilor sale, șeful Fanarului, Patriarhul Bartolomeu, în ziua de Bobotează pe stil nou, imediat după liturghie și sfințirea apelor, a avut o audiență personală cu omul politic grec homosexual Stefanos Kasselakis, liderul Syriza – partidul Alianța Progresistă, .

Veți fi de acord că o invitație pentru o persoană declarată gay de a participa la serviciul divin de la Fanar, un loc de onoare lângă patriarh la Sfințirea Mare a Apelor, precum și o discuție călduroasă cu acesta după, pare foarte bizar, ca să ne exprimăm eufemistic.

Mai mult, chiar în ajunul întâlnirii cu șeful Fanarului, Kasselakis a cerut ca o lege de legalizare a căsătoriilor între persoanele de același sex în Grecia să fie supusă dezbaterii în parlamentul elen.

Să-l fi invitat Patriarhul Bartolomeu pentru a-i cere să se pocăiască? Greu de crezut.

Deoarece aceasta nu a fost prima sa întâlnire cu politicianul grec homosexual – una asemănătoare având loc în octombrie trecut.

Atunci, după vizita făcută Patriarhului Bartolomeu, Kasselakis a declarat următoarele:

„La întâlnirea cu Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic, i-am spus despre partenerul meu și a reacționat normal; nu a existat nici o reticență.”

Într-adevăr, nu putea exista nici o reticență. La urma urmei, Patriarhul Bartolomeu nu a luat nici o măsură punitivă împotriva subordonatului său și unul dintre candidații la postul de șef al Fanarului, arhiepiscopul Elpidoforos, pentru că a botezat copiii unui cuplu de homosexuali în Statele Unite.

Mai mult, chiar când Biserica Greacă, prin eparhia la care acest botez a avut loc, și-a exprimat dezacordul cu această situație, Bartolomeu nu a avut nici o reacție.

Însă unul dintre cei mai apropiați colaboratori și consilieri ai capului Bisericii de la Constantinopol, teologul John Chryssavgis, a reacționat, afirmând că aceia care îl critică pe Elpidoforos sunt „rupți de realitate și de lume” și că, în Biserică, a venit momentul „începerii discuțiilor despre sex și gen”.

De ce discuții ar mai fi nevoie după cuvintele foarte limpezi din Sfânta Scriptură că „sodomia este urâciune în fața Domnului”?

Se pare însă că nu toți cei care se consideră creștini ortodocși sunt de acord cu aceste cuvinte din Biblie.

Astfel, o publicație apropiată de Fanar a afirmat că Gabriel Attal, „un creștin ortodox cu rădăcini grecești”, a fost anunțat noul prim-ministru al Franței.

Iar publicația Bisericii Ortodoxe Ucrainene (căreia Patriarhul Bartolomeu i-a recunoscut autocefalia în 2019 – n.tr.), Frontul Spiritual al Ucrainei a relatat cu entuziasm această știre aproape simultan cu Fanarul.

Însă, dintr-un motiv oarecare, nici prima, nici cea de-a doua nu au spus că Attal, asemenea lui Kasselakis, este homosexual declarat.

Ce să fie asta: incompetență jurnalistică sau tăcere conștientă?

Ni se pare că a doua opțiune este cea valabilă.

Deoarece, se pare, Fanarul are același obiectiv ca Vaticanul în legătură cu homosexualii.

GRECI ȘI GHEI

Să observăm că declarațiile arhiepiscopului de Creta, o întâlnire cu un om politic gay, lider al celui mai mare partid de opoziție din Grecia, precum și relatările de presă despre Attal, arătând că un homosexual va guverna Franța – toate acestea sunt verigi dintr-un singur lanț care se desfășoară cinic pe fondul marilor dezbateri din societatea greacă despre posibilitatea legalizării căsătoriilor homosexuale.

Fapt este că autoritățile elene au anunțat intenția lor de a adopta o lege care nu doar că ar legaliza coabitarea între persoanele de același sex, dar ar și permite homosexualilor să adopte copii.

Sinodul Bisericii din Grecia și majoritatea zdrobitoare a ierarhilor greci s-au opus acestei legi.

Unii dintre ei, ca de exemplu Serafim de Pireu, vorbesc extrem de dur despre viitoarea lege, spunând lucrurilor pe nume.

Serafim subliniază că homosexualitatea este culmea răului, care îl desparte pe om de Dumnezeu, produce cancerul și moartea și va atrage mânia lui Dumnezeu și un dezastru peste Grecia.

Alți episcopi greci fac apel la popor să lupte împotriva legalizării căsătoriilor homosexuale și avertizează autoritățile că „un grec știe să se bată pentru moralitatea patriei sale, pentru Iisus Hristos și pentru credința ortodoxă”.

Nici confreria monastică de pe Muntele Athos nu a stat deoparte. Sfânta Chinotită (organul suprem administrativ, legislativ, executiv și judecătoresc din Athos – n.tr.) și-a exprimat mai întâi dezacordul în legătură cu o eventuală legalizare a căsătoriilor între persoane de același sex, apoi împotriva vizitei în Grădina Maicii Domnului a arhiepiscopului Elpidoforos, după botezul copiilor cuplului de homosexuali pomenit mai sus.

FEREASTRA OVERTON

Aceasta este poziția episcopilor, călugărilor greci și nu ne îndoim că și a credincioșilor – clară și lipsită de echivoc.

În acest context, cuvintele lui Evghenios de Creta ar putea fi privite ca declarația unei persoane care nu are nici o influență asupra situației.

Cu atât mai mult cu cât Sinodul Bisericii din Creta a dat publicității o declarație în care afirmă că nu recunoaște decât căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

Dar lucrurile nu sunt atât de simple.

Arhiepiscopul Evghenios este cetățean grec și Biserica pe care o conduce, deși face parte din Patriarhia Constantinopolului, este așezată pe teritoriul statului grec.

Aceasta înseamnă că el nu exprimă doar opinia sa, ci se presupune că reprezintă și opinia episcopilor săi și a majorității concetățenilor săi credincioși.

Este foarte posibil ca guvernul grec, care a declarat că legea privind căsătoriile homosexuale va fi aprobată oricum, va folosi ulterior cuvintele arhiepiscopului Evghenios pentru a-și justifica decizia, argumentând că nu toată lumea din Biserica Greacă este de acord cu poziția împotriva căsătoriilor homosexuale.

Ni se pare însă că, în spatele poziției capului Bisericii Cretane se ascunde mai mult decât simpla dorință de a exprima o opinie alternativă.

Este foarte probabil ca ea să fie sprijinită de Patriarhia Constantinopolului. Ceea ce înseamnă că arhiepiscopul Evghenios a exprimat nu doar opinia sa, ci și pe a șefilor săi.

Ceea ce reprezintă o mare problemă.

Pentru că, în ultima vreme, Fanarul a fost prea la unison cu Vaticanul în retorica privind nu doar „unitatea euharistică” ci și „unitatea” în privința unor chestiuni care sunt astăzi la ordinea de zi a „puterilor lumești”.

Este deci foarte posibil ca prin intermediul arhiepiscopului Elpidoforos, al arhiepiscopului Evghenios și al altora ca ei, Patriarhul Bartolomeu, care trăiește pe teritoriul Turciei (stat islamic), să încerce să introducă în Ortodoxie tot ceea ce ne-ar rupe literalmente de credința Părinților noștri, de Sfânta Tradiție a Bisericii lui Hristos, de misiunea ei mântuitoare și – cel mai important – de unirea cu Hristos.

În orice caz, declarațiile Fanarioților despre căsătoriile homosexuale, despre necesitatea de a discuta pe acest subiect, nu sunt vorbe în vânt ci deschiderea „ferestrei Overton”.

Astfel, ni se induce ideea că lucruri pe care ieri le consideram „urâciune”, mâine, vorba lui Kasselakis, nu vor mai întâmpina „nici o reticență”.

În acest sens, ar trebui să luăm aminte cu foarte mare atenție la cuvintele Mitropolitului Savva al Poloniei:

„Astăți, țări întregi își schimbă temeliile, tradițiile și obiceiurile, pregătind terenul pentru venirea lui Antihrist.”

Probabil că este adevărat.