În Occident, oamenii nu mai fac copii. Și nu mai fac copii pentru că nu se mai căsătoresc.

Un editorial de Harry Benson în The Conservative Woman pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

În timpul lockdown-urilor din 2020, numărul căsătoriilor a scăzut în toate țările Europei. Cu o excepție: Ungaria.

Noul raport al Marriage Foundation arată că un număr de cupluri cu 23% mai mic s-a căsătorit în țări ale Europei Occidentale, ca Franța, Germania și Olanda, în timp ce o scădere uimitoare de 42% s-a înregistrat în țările mediteraneene: Spania, Italia, Portugalia și Grecia.

În Ungaria, rata nupțialității a crescut cu 3%, ajungând la cel mai înalt nivel din Europa.

Marea Britanie nu a dat publicității încă datele despre căsătorii în 2020. Însă, cu restricțiile draconice de la început, când au fost interzise nunțile, urmate de restricții drastice și de mici concesii mai târziu, Marea Britanie va urma cu siguranță modelul european.

De ce este important să privim la Ungaria și ce putem învăța de acolo?

Să începem cu principiile importante.

Principalul motiv pentru care statele și societățile din toată lumea, de-a lungul istoriei, au reglementat căsătoria a fost să-i încurajeze pe oameni să investească în viitoarele lor progenituri.

Într-un cuplu, iubirea reprezintă probabil principala motivație, însă aceasta nu este nici treaba, nici interesul statului.

Din anii 1970 încoace, căsătoria a devenit un lucru tot mai facultativ.

Elementul care a schimbat dramatic situația a fost apariția pilulei anticoncepționale, care a eliberat femeia de riscurile gravidității.

Tot pilula a facilitat pentru prima oară în istorie posibilitatea de a trăi într-un cuplu fără a te căsători.

Ce nu s-a schimbat este natura umană. Oamenii sunt mai susceptibili să rămână atașați de lucruri atunci când iau decizii și își fac planuri înainte de a acționa.

Mai ales când le vorbesc altora despre planurile lor și capătă sprijin pentru ele.

Cu un plan clar, toată lumea știe cum stă, fie că se află în interior, ca parte a planului, fie în exterior, ca spectator.

Toți suntem în aceeași barcă.

Toate îndoielile și toate ambiguitățile sunt date deoparte.

Tocmai de aceea psihologia căsătoriei este atât de fascinantă.

Totul începe cu o întrebare: „Vrei să îți petreci restul vieții alături de mine?”. Urmată de o celebrare publică a răspunsului în fața familiei și a prietenilor.

Sigur, planurile nu decurg întotdeauna așa cum au fost gândite. Dar în majoritatea cazurilor ele funcționează, pentru că pornesc cu un proiect clar și cu o promisiune socială.

Dovezile limpezi că mariajul face diferența sunt numeroase.

Cuplurile care se căsătoresc au o probabilitate mai mare de a rămâne împreună decât cele care nu se căsătoresc, indiferent de segmentul social, economic și etnic din care fac parte.

Copiii din cuplurile căsătorite au o probabilitate mai mică să aibă probleme grave în copilărie.

Da, există o dezbatere academică în privința chestiunii dacă important este actul căsătoriei sau tipul persoanelor care se căsătoresc (ignorând invariabil psihologia descrisă mai sus).

Și, da, căsătoria nu este un panaceu. Unele căsătorii sunt groaznice și este mai bine că se sfârșesc.

Însă nu există nici o îndoială că a fi căsătorit reprezintă o șansă în plus pentru tine și pentru familia ta.

În Marea Britanie, am văzut cum a scăzut numărul căsătoriilor cu trei sferturi, după vârful înregistrat în anii 1970.

Chiar și în anul dinaintea lockdown-ului, s-au căsătorit cu 6% mai puține cupluri.

Însă ceea ce aceste cifre nu arată este uriașa falie socială între ratele căsătoriilor.

În ce privește nașterile în grupurile sociale cu venituri ridicate, 75% dintre părinți sunt căsătoriți.

În grupul social cu venituri reduse, procentul de căsătoriți este de 35%, iar 50% este cel pentru grupa „neclasificaților”.

Ce este interesant în privința Ungariei este că, fapt aproape unic, această țară a răsturnat tendința istorică. Numărul căsătoriilor în Ungaria a crescut cu 92% din 2010 încoace.

Așadar, ce avem de învățat de la Ungaria?

În 2010, confruntat cu scăderea și îmbătrânirea populației sale, guvernul social conservator ungar a decis să facă ceva.

Populațiile au nevoie de o rată a fertilității de 2,1% pentru o înlocuire totală: adică un băiat, o fată și ceva în plus pentru femeile care nu vor avea copii.

În Ungaria, rata de fertilitate era de 1,2, față de cea totală din UE, de 1,6, cu mult sub nivelul de înlocuire.

Așadar, Ungaria a adoptat un set de politici „în favoarea familiei”, care cuprindeau credite pentru locuințe și pentru nevoi personale și alte avantaje pentru familiile cu trei sau mai mulți copii.

Ca urmare, rata fertilității în Ungaria a crescut mai rapid decât în orice altă țară a Europei, la 1,6, peste media UE, care a scăzut acum la 1,5.

Unele dintre politicile lor specifice au favorizat cuplurile căsătorite, cum ar fi împrumuturi doar pentru cuplurile care au promis să aibă cel puțin trei copii, însă numai dacă era vorba de cupluri căsătorite.

Dacă nu aveau trei copii, banii de împrumut trebuiau restituiți.

Dacă erau în continuare căsătoriți și aveau trei copii, erau scutiți de datorie.

Proaspăt căsătoriții au beneficiat și de o reducere pentru doi ani a impozitului pe venit.

Toate acestea reprezintă stimulente puternice pentru căsătorie. Ele par să stea în spatele dublării aproape a numărului căsătoriilor, împotriva tendinței din lumea întreagă.

În Marea Britanie, de pildă, suntem foarte departe de așa ceva. Guvernul declară să susține căsătoriile cu o alocație de 250 de lire sterline pentru cuplurile cu venituri mici.

Însă reversul medaliei este că îți va lua înapoi mii de lire prin intermediul creditului fiscal sau creditului universal, dacă locuiți împreună. Cu atât mai mult dacă sunteți căsătoriți.

Aceasta este perversa penalitate „anti-căsătorie”, pe care femeile cu venituri mici o cunosc. Nu însă și politicienii.

În timpul ăsta, majoritatea politicienilor britanici îmbrățișează cu entuziasm căsătoria în viața lor privată – opt din zece membri ai actualului guvern sunt căsătoriți.

Dar nici unul nu a suflat o vorbă despre căsătorie în ultimul deceniu.

De aceea trebuie să vorbim despre Ungaria.