Motto: ”Mai e nevoie de oameni care să
Poată capul să și-l țină sus,
De oameni care au ceva de spus
Când sunt atâtea semne de-ntrebare.
 
Peste pământul încă zbuciumat
Mai e nevoie, totuși, de lumină
Și pentru liniștea ce stă să vină
Mai e nevoie încă de-ncercat.”  (Valeriu Sterian) 

La 103 ani de la săvârșirea Unirii tuturor românilor, ne-am adunat în număr mare pentru a cinsti memoria eroilor noștri și a curajului cu care ei au învins clipele grele și încercate. În urma jertfei lor, generațiile de azi au avut binecuvântata șansă de a trăi în libertate, lipsite de chinuri, de frici paralizante și de constrângeri. În Piața Universității s-au strâns 5000 de oameni având un singur Crez, purtând același foc arzător în inimi. Momentul a fost mai mult decât o simplă manifestație protestatară, s-a constituit ca răspuns al legăturii noastre tainice cu trecutul, cu rădăcina trainică a neamului românesc. Poate că timpul trece pe nesimțite într-un val de evenimente nefaste, în care oamenii mor, sistemele politice se schimbă, tragediile se schimbă și ele. Însă există o stare anume în genetica acestui popor care rămâne întotdeauna în picioare, sfidând orice sistem de deturnare a identității noastre prin insistente represalii: dragostea de țară și curajul de a ne apăra valorile. E în sângele nostru o forță uluitoare de a lupta pentru Libertate, această stare firească a existenței care a fost mereu vătămată de-a lungul istoriei zbuciumate a poporului românesc. S-a dorit mereu îngenuncherea și reeducarea populației, folosind mijloace variate de a smulge cu brutalitate conștiința națională din inimile românilor și de a perverti cu mult tact realitățile istorice. Planul a fost mereu același, nimic nu s-a schimbat! Doar timpurile noastre sunt mai înșelătoare, lumea mai derutată, iar răul tot mai ascuns, devenind o paiață ieftină ce-și joacă numărul cu ”bunătate” și cu ”altruism” pe scena vieților noastre.

În timpul acestui spectacol ridicol și lipsit de coerență, iată că un număr însemnat de români au ales să se adune împreună de 1 decembrie, departe de manifestul oficialităților lipsit de conținut, pe un fond vopsit în cele trei culori ale drapelului național. S-au adunat cu sinceritate și cu demnitate, au venit din mai multe părți ale țării pentru a cinsti încă o dată ceea ce am primit moștenire de la strămoșii noștri. Am fost acolo. Chipurile lor erau limpezi ca văzduhul într-o zi senină de iarnă. Expresiile fețelor încununau atmosfera cu un aer de hotărâre și de bărbăție, emanând o forță copleșitoare. Aș fi spus că toate acele chipuri de români nu mai aparțin acestei lumi, dacă nu i-aș fi auzind cântând cu atâta bucurie imnul național și alte cântece istorice. Mulți dintre cei prezenți au venit îmbrăcați în porturi naționale, alții cu o ie frumos cusută, cu un tricolor fluturând în mână sau cu o icoană. Piața era plină de identitate, iar peisajul de-a dreptul molipsitor! Am văzut tineri, am văzut bătrâni, toți având o singură sclipire în ochi: LIBERTATE!  Stăteam în mijlocul lor și mă simțeam mândră că aparțin acestui popor care nu a permis nici măcar în ceasurile de grea încercare să fie condamnat pieirii. Am înțeles încă o dată că există oameni în România care nu și-au uitat trecutul, există oameni care au înțeles că peste toată această propagandă și dictatură mincinoasă, noi avem o verticalitate moștenită din generație în generație.

Miezul României e treaz în simțire și în cugetare! Esența românească nu se va stinge niciodată sub bocancul asupritor al străinilor care vor să ne strivească cu orice preț. De data aceasta a venit momentul mult așteptat de a ne arăta voința, de a fi un glas al Dreptății printre atâtea glasuri deșarte și mincinoase. Avea părintele Dumitru Stăniloae un cuvânt deosebit de sugestiv în acest sens. El susținea că Dumnezeu ne-a dat o existență care nu se bazează doar pe o curgere repetată a faptelor, stârnită de instincte, ci se concretizează odată cu ansamblul deciziilor luate în fiecare moment: ”Unde nu se face uz de libertate, nu este istorie. Unde nu se iau hotărâri, ci se satisfac instinctele cu regularitatea cu care își cer, își impun satisfacerea, nu e istorie, ci proces natural. (...) În luarea de decizii se distinge omul de natură. Prin ea se ridică omul din viața sa animalică în sfera unei vieți a spiritului. Decizia este contrariul curgerii, chiar se opune curgerii.”

Zilele trecute priveam o serie de înregistrări video din vremea revoluției din 1989. M-a uimit prezența atâtor tineri în mijlocul manifestațiilor. Când le-am văzut entuziasmul și acel curaj nebun de a mărturisi fără nicio frică, am înțeles cât de importantă și decisivă a fost prezența lor acolo! Ei au dat glas unei renașteri a României și au aprins speranța în rândul tuturor. Acum a venit vremea noastră. Piața Universității nu este nimic altceva decât leagănul atemporal al setei de Libertate, ea reprezintă punctul din care au plecat, în urmă cu 32 de ani, mii de glasuri, strigând la unison ”Vom muri și vom fi liberi”. 1 decembrie 2021 s-a desfășurat în același Crez, având în centrul său 5000 de români cu nelimitate resurse sufletești. Așadar, noi mergem înainte. Spre biruința neamului românesc!

VIDEO: