PARAȘUTISTUL

Parașutistul este un militar foarte bine pregătit pentru război, omul care merge într-o singură direcție, indicată de ordin, are un scop, acționează foarte dur, fără mustrări și fără regrete.

Parașutistul este omul care știe pentru ce să trăiască, de ce să trăiască, pentru ce să moară. El nu trăiește în viitor și nici în trecut, ci numai în prezentul imediat. Parașutistul rămâne același azi, mâine și întotdeauna stâncă de granit în fața amenințărilor armate de tot felul, în dogoarea nenorocirilor celor năpăstuiți și neajutorați, singurul care dă rost nu numai vieții de aici, ci și morții, căci a muri pentru camaradul tău sau pentru misiune, nu este pagubă, ci un câștig. 

Mulți oameni vorbesc despre parașutiști, fără a ști cât de pregătiți și cât de instruiți sunt acești oameni, și nici ce se ascunde în mintea și sufletul lor, ce gândește el atunci când se aruncă în aer precum Icar, odinioară sau să intre în panteonul eroilor pentru că așa cum spune Allende „erou nu este cel care ucide, ci acela care nu ucide și nu se lasă ucis”.

Sufletul parașutistului, deși pregătit mai mult pentru moarte decât pentru viață, este asemenea unei scântei dintr-o flacără de o imensă măreție, de o uriașă înălțime, ajungând până la cer care se desprinde, trăiește o anumită experiență, unică în felul ei și se întoarce din nou la flacără. Un strălucit strateg de oști întrebat fiind: cum poate omul deveni erou, el a răspuns; „Pot să spun cum să ajungi soldat nemuritor ... să ai mari comandanți”. Iar, trăsăturile esențiale ale parașutistului foarte bine pregătit pentru a se confrunta cu spaimele morții sunt curajul și îndrăzneala, așa cum avea să ne prevină și marele Plutarh: „Nimic nu este de necucerit pentru cei curajoși, nimic nu este greu pentru cei îndrăzneți!”. 

Instituția parașutismului este una de vocație, a curajului, a voinței, a determinării, a jocului morții și al vieții. Cine își asumă crucea de parașutist, își asumă responsabilitatea patriotului, a celui care ia parte la războiul războaielor, unde sufletul primește libertatea zilei „care nu cunoaște amurgul, a zilei care nu cunoaște umbra.” Cel care își asumă crucea parașutistului îmbracă cămașa morții ca și mireasa rochia pentru solemnitatea nunții. Există, chiar și un imn al parașutistului sau al luptătorului în cadrul Forțelor pentru Operații Speciale: „Când îți este somn, să nu dormi. Când îți este foame să rabzi. Dacă te doare să nu țipi. Dacă îți este greu, să mergi înainte.” 

Astăzi, din păcate, asistăm la o încercare de inoculare a unei înțelegeri greșite a instituției parașutistului în societatea contemporană, care ar fi, după opinia unora, doar un simplu sportiv. Nu, parașutistul nu este numai un foarte bun sportiv, el este un om al civismului, un om al virtuții, un om al curajului, un om al aerului, un om al acțiunii, un luptător în operații speciale.

Ori, există ceva în țara aceasta pe care nici-o gafă politică și nici-o tragedie istorică nu o va putea suprima. Există forța jertfei depline pentru semeni, neam și țară, există acel izvor de putere și fără putință de secat. Există un om care simte și trăiește pe viu această forță și acesta este parașutistul. Pentru el, camaradul de lângă el este frate și prieten, misiunea este ceva sfânt, iar cerul este casa lui.

Cer senin!

Comandor (r) Ștefan Popa    

Sfântul Arhanghel Mihail este ocrotitorul spiritual al parașutiștilor, fiind cinstit ca protector al trupelor aeropurtate în numeroase armate ale lumii, precum și în cadrul trupelor de elită din România 

Ca Arhistrateg și conducător al oștirilor cerești, el simbolizează curajul și lupta victorioasă. 

* * *

Ziua Parașutiștilor Militari este celebrată anual la data de 10 iunie. Această zi marchează înființarea primei companii de parașutiști din România, în 1941.

Astfel, în 2026 se împlinesc 85 de ani de la înființare.

Prima companie de parașutiști a fost înființată în cadrul Centrului de instrucție al aeronauticii de la Popești-Leordeni, prin aplicarea Decretului-Lege 93/1941, sub comanda locotenentului mecanic de aviație Ștefan Șoverth, notează Agerpres.

Compania era formată doar din voluntari și a fost înființată cu 12 zile înainte ca România să intre în Al Doilea Război Mondial.

În 1942 și 1943 au fost înființate alte două companii de parașutiști. Împreună cu prima companie, acestea au format Batalionul 4 Parașutiști, atașat batalioanelor de aerostație militară.

Primele două companii aveau armament ușor, iar a treia era dotată cu armament greu de infanterie.

În octombrie 1943, 215 militari obținuseră brevetul de parașutist.

Batalionul a fost folosit în luptele pentru apărarea zonei de nord a Capitalei, după 23 august 1944.

Mai mulți parașutiști au murit la datorie. Unitatea a fost retrasă în septembrie 1944 și desființată la 1 martie 1945, potrivit rumaniamilitary.ro.

La 1 noiembrie 1950, în baza unui ordin al ministrului Forțelor Armate, a fost înființat Batalionul 1 Parașutiști, la Centrul de Instrucție al Aviației din garnizoana Tecuci, scrie alba24ro.

Unitatea se afla sub comanda căpitanului Vasile Cosma.

Batalionul a fost mutat la Botoșani, în 6 februarie 1951, iar apoi la Buzău, în 25 noiembrie 1951.

La 1 octombrie 1952, Batalionul de Parașutiști a devenit Regiment de Parașutiști. În 1954 a primit drapelul de luptă, iar în 21 octombrie 1974 a primit denumirea onorifică Regimentul 60 Desant-Parașutare "Băneasa-Otopeni".

În 1971, Grigore Baștan a devenit primul general parașutist din armata română. El a condus parașutismul militar românesc până la trecerea în rezervă în anul 1979, se arată pe https://monitorulapararii.ro/.

De-a lungul anilor 1980, au fost înființate Regimentul 56 Parașutiști Caracal, Regimentul 62 Parașutiști Luna și Regimentul 64 Parașutiști Boteni.

După 1990, în urma restructurării celor patru regimente și a secției de parașutiști din cadrul Comandamentului Aviației Militare s-a înființat Comandamentul Trupelor de Parașutiști, cu trei brigăzi de parașutiști și un centru de instrucție în subordine:

• Brigada 1 Parașutiști la Câmpia Turzii,
• Brigada 2 Parașutiști la Clinceni,
• Brigada 3 la Bacău.

Fiecare brigadă avea în subordine batalioane de parașutiști desant și batalioane de misiuni speciale. Centrul de perfecționare a pregătirii cadrelor din trupele de parașutiști a rămas la Buzău.

Procesul de reformă din Armata Română a adus unele modificări, astfel că, începând cu 1998, au fost desființate un comandament de brigadă și două batalioane, iar alte două batalioane de parașutiști au fost transformate în batalioane de operațiuni speciale, potrivit sursei citate.

La 15 martie 2001, parașutiștii militari au trecut în subordinea Statului Major al Forțelor Terestre și participă la misiuni externe în diferite teatre de operații, îndeplinind angajamente asumate de România în cadrul NATO sau în operațiuni internaționale de tip coaliție.