Titlul revistei lui Vulcan – așa cum reiese și din articolul program, formulat într-un stil atrăgător, simulînd o conversație cu cititorii, a avut o dublă semnificație: năzuința de a se adresa fiecărei familii românești în parte și „familiei” mai mari, de fapt întregii națiuni, pe de altă parte. E de înțeles, că o revistă concepută în acest sens și care lua în considerare stadiul de dezvoltare a vieții sociale și culturale a românilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea nu se putea angaja doar la propagarea vreunui curent literar sau ideal pur estetic.

În ceea ce privește programul, acesta a fost cît se poate de limpede, un program nu pur literar, ci social, atotcuprinzător, care conținea atît scopurile culturale urmărite cît și motivele care l-au îndemnat să editeze revista Familia. Mai cu seamă două idei se desprind din programul tînărului redactor: năzuința de educare în spirit național și ridicarea maselor prin cultură.

Însemnătatea Familiei a constat tocmai în faptul că a fost publicată pentru mase largi de cititori, care acum făceau primii pași spre o viață culturală națională, ducînd lumină și grai românesc în cele mai îndepărtate sate și cătune.

Deși atît de tînăr, publicistul și scriitorul, care și-a asumat sarcina dificilă de a face să apară, săptămînal, o revistă destinată unui public larg și divers, nu a fost lipsit de experiența necesară. Bogata sa activitate publicistică i-a fost de un real folos în redactarea revistei Familia. Timp de patru decenii el a publicat în paginile acesteia: biografii, beletristică, studii și articole de istorie și limbă, folclor, aspecte din știința și arta contemporană, literatură universală prin traduceri, știri și informații din viața politică, socială și culturală românească și străină.

La începutul anului 1866, Iosif Vulcan a primit la redacția revistei Familia o scrisoare însoțită de cîteva poezii ale unui elev din Cernăuți. Autorul, care se numea Mihail Eminovici și se recomanda ca fiind elev „privatist” la gimnaziul din oraș, ruga să i se publice în revistă primele sale încercări poetice. Plăcut surprins de talentul tînărului de numai 16 ani, Vulcan i-a publicat, în numărul 6 din 25 februarie/9 martie1866, una dintre poeziile trimise, De-aș avea, însoțită de o notă plină de generozitate și de încurajare: „Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trămise nouă ne-a su[r]prins plăcut.” De asemenea, la Poșta redacției îi comunica următorul mesaj, care trădează impresia plăcută ce i-a facut-o poezia, dar și dorința de a continua colaborarea: „Cernăuți. M.E. Și corespundințe am primi cu bucurie.” Nu ne este greu să ne imaginăm nerăbdarea cu care „junele” poet a așteptat apariția exemplarului din Familia, în care să-și vadă tipărită „încercarea poetică”, dar mai ales momentul în care a putut să citească poezia apărută în numărul 6 al revistei. Va fi avut însă o tresărire cînd, în dreptul numelui, a văzut trecut Eminescu și nu Eminovici, așa cum se semnase el. Ce se întîmplase oare? Părîndu-i-se că nu are o rezonanță clară românească, Vulcan și-a luat permisiunea de a-l româniza, transformîndu-l în Eminescu, fără a-i da niciun fel de explicații. După o scurtă chibzuință, poetul a acceptat noua formă a numelui și din acel moment tot ce a publicat a semnat numai Mihai Eminescu.

Familia s-a manifestat un efort de reunire a colaboratorilor în toate privințele: folclor, beletristică, istorie și critică literară. Puține publicații se pot lăuda cu trecutul Familiei, cu atmosfera spirituală din jurul ei, cu efectul benefic pe care l-a avut în epocă. După Foaie pentru minte, inimă și literatură a lui George Barițiu, Familia a fost cea de a doua mare revistă literar-culturală a românilor din Transilvania și Ungaria, revistă cu rol ideologic și spiritual de un înalt nivel.

În ansamblu, Familia a reprezentat un moment important în dezvoltarea presei culturale românești, în oglindirea procesului de modernizare. Profilul său enciclopedic i-a permis deschideri spre toate domeniile, ce i-au înlesnit receptarea fenomenului cultural și social în feluritele lui aspecte. Revista a înfățișat diverse date ale luptei generale a transilvănenilor, a contribuit la ridicarea conștiințelor, la instrucția maselor. Familia a luptat pentru emanciparea femeii și pentru înființarea primelor institute educative pentru femei, pentru dezvoltarea teatrului românesc în Transilvania și Ungaria, pentru înțelegerea adecvată a problemelor de limbă și ortografie românească. A contribuit masiv la culegerea și interpretarea folclorului, la popularizarea științei, a artelor plastice și a muzicii, a unor personalități reprezentative din cultura națională și universală. Din acest punct de vedere, Familia lui Vulcan rămîne una dintre cele mai importante și, mai cu seamă, populare reviste românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Prin grija preoților și a învățătorilor, Familia a pătruns în mod miraculos în multe sate din Ardeal. A trecut Carpații și a devenit o publicație culturală românească de referință. Revista Familia a reprezentat un caz unic în analele publicisticii noastre atît prin longevitatea ei de patru decenii, cît și prin utila și armonioasa alcătuire a cuprinsului ei scriptic și iconografic. Iosif Vulcan a înțeles din prima clipă, cum trebuie să-și organizeze foaia, care a rămas timp de 40 de ani neschimbată, pentru că a știut din prima clipă cui trebuie să se adreseze și ce trebuie să-i comunice.

Despre rostul presei românești din Transilvania și Ungaria Nicolae Iorga scria în 1926: "Istoria ziaristicii transilvănene este cea mai frumoasă pagină din istoria Ardealului de o sută și mai bine de ani încoace. Filele ei cuprind gîndirea și simțirea celor mai de seamă bărbați pe care i-a dat întregului neam românesc aceasta provincie. Toți scriitorii, toți dascălii în coloanele ei și-au depus tot ce au avut mai de preț pentru vremea lor. Literatură, istorie, economie, - tot ce s-a produs pe aceste terene în curs de un veac, se găsește închis în colecțiile colbuite ale vechilor noastre gazete."  

Maria Berenyi