Este obișnuit acum să se vorbească despre vremurile dinainte [de Covid] în contrast cu vremurile de după. Punctul de cotitură l-a reprezentat, desigur, 16 martie 2020, ziua impunerii „celor 15 zile pentru aplatizarea curbei”, deși tendințele autoritare preced această dată. Drepturile au fost limitate brusc pe scară largă, chiar și drepturile religioase. Ni s-a spus să ne aliniem fiecare aspect al vieții noastre în conformitate cu prioritățile statului securității biomedicale.

Este un exercițiu util a rezuma aspectele noi pe care le-am descoperit cu toții în acești ani. Ele explică de ce lumea pare diferită și de ce simțim și gândim altfel decât acum câțiva ani.

1. Supravegherea și cenzura de către Big Tech. Un regim de cenzură a fost impus pe toate platformele majore de social media, tehnologii concepute inițial cu intenția de a ne menține mai conectați și de a răspândi opinii. Nu știam că se întâmplă, dar în cele din urmă am aflat de represiune, motiv pentru care mulți dintre noi ne-am simțit atât de singuri. Alții nu ne-au putut auzi și noi nu i-am auzit. Regimul se confruntă cu o provocare îndrăzneață în instanță pe mai multe fronturi, dar el continuă și astăzi, cu excepția Twitter, să controleze în mod constant rețelele în forme imprevizibil de autoritare. Avem dovezi acum că toate rețelele sunt capturate.

2. Puterea și influența Big Pharma. În aprilie 2020 cineva m-a întrebat dacă vaccinurile produse de cartelul farmaceutic sunt, de fapt, cauza blocajelor. Ideea era să ne țină în frică și să ne perturbe viețile până când vom cere să fim vaccinați. Am crezut că întreaga idee era o nebunie și că corupția nu poate pătrunde atât de adânc. M-am înșelat. Big Pharma lucra la un vaccin încă din luna ianuarie a acelui an și a apelat la orice formă de influență cumpărată pentru a face în cele din urmă obligatorii [aceste vaccinuri]. Acum știm că autoritățile majore de reglementare sunt deținute și controlate în totalitate, până la punctul în care necesitatea, siguranța și eficacitatea nu contează realmente.

3. Propaganda guvernamentală prin Big Media. A fost necruțător din prima zi: mass-media majoră s-a dovedit a fi partizană lui Anthony Fauci. Puterile care puteau folosi New York Times, National Public Radio, Washington Post și toate celelalte oricând și oricum doreau. Mai târziu, mass-media a fost folosită pentru a-i demoniza pe cei care încălcau restricțiile, refuzau purtarea măștilor și primirea vaccinurilor. A dispărut ideea că „democrația moare în întuneric”, iar publicația reputată a fost înlocuită de întuneric și propagandă constantă. [Aceste canale reputate de presă] nu au arătat nicio curiozitate reală față de ceea ce spunea cealaltă tabără. Declarația de la Great Barrington a fost inițial un efort de a educa jurnaliștii, dar doar câțiva au îndrăznit ca măcar să o semnaleze. Acum înțelegem că și mass-media principală este vândută în totalitate și complet compromisă. Ei știau dinainte ce și cum să relateze. Nimic altceva nu conta.

4. Corupția din sănătatea publică. Ce om sănătos la minte ar fi putut prezice că CDC și NIH, ca să nu mai vorbim de Organizația Mondială a Sănătății, vor deveni agenții din primă linie în impunerea controlului totalitar? Unii observatori probabil au prezis acest lucru, dar în mod neplauzibil. De fapt, aceste agenții au fost responsabile pentru toate protocoalele absurde, de la închiderea spitalelor pentru cazurile non-Covid, instalarea de plexiglas peste tot, menținerea școlilor închise, demonizarea terapiilor reutilizate, mascarea copiilor mici și impunerea forțată a vaccinărilor. Nu cunoșteau nicio limită a puterii lor. Ei s-au dovedit a fi agenți fideli ai hegemonului.

5. Consolidarea Big Business. Întreprinderile libere trebuie să rămână libere, dar atunci când lucrătorii, industriile și brandurile au fost împărțite între „esențiale” și „neesențiale”, unde a fost protestul din partea Big Business? S-au dovedit dispuși să pună profitul înaintea sistemului bazat pe concurență. Atâta timp cât au putut profita de sistemul de consolidare, cartelizare și centralizare, le-a convenit situația. Magazinele mari au eliminat concurența și și-au consolidat poziția industrială. La fel și platformele de învățare la distanță și tehnologia digitală. Cele mai mari afaceri s-au dovedit a fi cei mai mari dușmani ai capitalismului real și cei mai mari prieteni ai corporatismului. Cât despre artă și muzică: știm acum că elitele le consideră dispensabile.

6. Influența și puterea statului administrativ. Constituția a stabilit existența a trei ramuri ale guvernului, dar blocajele nu au fost gestionate de niciuna dintre ele. În schimb, o a patra ramură s-a dezvoltat de-a lungul deceniilor: clasa permanentă de birocrați pe care nimeni nu i-a ales și pe care nimeni din public nu o poate controla. Acești „experți” permanenți au făcut tot ce au vrut, fără a fi limitați de nici un control asupra puterii lor; ei au întocmit protocoale pe oră și le-au aplicat, în timp ce legislaturi, judecători și chiar președinți și guvernatori au stat neputincioși și înfricoșați [sau au executat ceea ce li s-a ordonat]. Știm acum că, la 13 martie 2020, a avut loc o lovitură de stat care a transferat toată puterea către statul securității naționale, dar, cu siguranță, nu știam acest lucru atunci. Edictul a fost clasificat. Statul administrativ încă guvernează.

7. Lașitatea intelectualilor. Dintre toate grupurile sociale, intelectualii sunt cei mai liberi să-și exprime opiniile. Într-adevăr, asta e treaba lor. În schimb, cea mai mare parte dintre ei au păstrat tăcerea. Este un lucru valabil și pentru dreapta, și pentru stânga. Cărturari și oameni de știință nu au avut nimic de spus în fața celor mai flagrante încălcări ale drepturilor omului din această generație. Angajăm acești oameni pentru a fi independenți, dar ei s-au dovedit a fi orice, dar nu independenți. Chiar și celebri apărători ai libertăților civile se uitau la aceste încălcări și spuneau „Este în regulă”. O întreagă generație în rândul acestora este astăzi total discreditată. Cei puțini care au luat atitudine au fost defăimați și adesea și-au pierdut slujbele. Alții au luat notă de această realitate, dar au decis să rămână pasivi sau să repete narațiunea clasei conducătoare.

8. Lașitatea universităților. Majoritatea universităților – cu excepția câtorva – au fost complet în acord cu regimul. Și-au închis ușile. Au închis studenții în căminele lor. Au refuzat să accepte prezența în persoană la cursuri. Apoi au s-au desfășurat campaniile de vaccinare. Milioane de studenți au fost vaccinați inutil și au putut refuza doar sub amenințarea de a fi dați afară de la programele de studii. [Universitățile] au dovadă de o lipsă totală de principii. Absolvenții trebuie să ia notă, la fel și părinții care se gândesc unde să-și trimită absolvenții de liceu anul viitor.

9. Lipsa de coloană vertebrală a grupurilor de reflecție. Sarcina acestor organizații nonprofit importante este să testeze limitele opiniilor acceptabile și să îndrume lumea politică și intelectuală în direcția progresului pentru toată lumea. De asemenea, ar trebui să fie independente. Ele nu depind de taxe de școlarizare sau de favoruri politice. Ele pot fi conduse de curaj și principii. Însă unde au fost acestea? Aproape fără excepție, s-au abținut de la dezbateri sau au devenit susținători fervenți ai regimului de lockdown. Au fost doar timizi? Probabil că nu. Sursele de finanțare spun o altă poveste. Ei sunt susținuți chiar de industriile care au tras foloase în urma acestor politici extreme. Sponsorii care cred în libertate ar trebui să ia notă!

10. Nebunia mulțimilor. Mulți am citit cartea clasică „Extraordinary Popular Delusions and the Madness of Crowds”, dar ne-am gândit că este o cronică a trecutului și că probabil descrie o situație imposibilă în zilele noastre. Dar, imediat, mulțimi de oameni au căzut pradă panicii de tip medieval, vânându-i pe cei care nu se supuneau. Aveau o misiune: de a-i da la iveală pe disidenți și pe nonobedienți. Cartea lui Mathias Desmet despre formarea psihozei de masă reprezintă acum o explicație clasică despre modul în care o populație lipsită de principii poate transforma aceste frenezii politice în cruciade delirante. Mulți dintre prietenii și vecinii noștri au căzut victime [ale acestei psihoze].

(Va urma)