ascultă articolul

Criza sanitară din 2020, fabricată (din ce în ce mai multe voci autorizate contestă gravitatea molimei și versiunea OMS) sau reală, a aruncat mari segmente ale omenirii în haos, mai ales Occidentul, partea considerată cea mai civilizată a lumii. Dar, dacă anul 2020 a fost un an foarte rău, anul 2021 promite să fie și mai rău. Dacă așa ceva e posibil.

În 2020 s-a încheiat, probabil, lunga perioadă (75 de ani) de după cel de-al doilea război mondial. Principalul câștigător al acelui război a fost, indiscutabil, SUA. Și principalul beneficiar. Deci e natural ca SUA să fie principalul perdant al anului 2020, anul încheierii perioadei postbelice, al anului 2021 și al anilor ce vor urma, după ce s-a crezut o vreme că prăbușirea URSS (care a pierdut Europa de Est și o parte din Asia) va duce la o pax americanaprin care o singură putere (unipolară), SUA, va conduce pentru încă 100 de ani întreaga lume (New American Century). Dar n-a fost să fie. La orizont s-a ridicat China (rise of China), cu viteza ei de dezvoltare fără egal în istorie și cu o populație de aproape un miliard și jumătate. Pe lângă civilizația și tradițiile ei de peste 5 000 de ani. Astăzi China depășește Occidentul în multe sectoare de vârf, în tehnologie, în sănătate, în educație și cercetare, și are o stabilitate politică de invidiat.

Anul 2021 începe foarte prost pentru SUA. Pe 6 ianuarie sau măcar pe 20 ianuarie ar trebui, în sfârșit, să știm cine va fi noul președinte. Va fi Joe Biden, un președinte rezultat dintr-o colosală fraudă electorală, ales cu forța de Big Money, Big Media, Big Tech, Big Pharma, sau va fi Donald Trump, care pare să fi câștigat în realitate votul americanilor, el fiind ales și Omul Anului 2020 ? Dar în sistemul electoral american, neunitar, vetust, „vernacular”, votul popular are o importanță relativă. Donald Trump, în 2016, a câștigat împotriva lui Hillary Clinton cu mai puține voturi populare. Șansele cele mai mari sunt, evident, de partea lui Joe Biden și a Kamalei Harris, vicepreședinte, dar trebuie să așteptăm ziua de 20 ianuarie, ziua în care noul președinte va depune jurământul.

Merită să insistăm asupra situației politice, economice și constituționale din SUA pentru că evoluția acesteia influențează decisiv ce se întâmplă și în Europa, foarte dependentă de SUA din 1945 încoace, la fel ca Japonia sau Coreea de Sud (din 1953). După înțelegerile de la Bretton Woods din 1944, dolarul a devenit moneda de schimb mondială, înlocuind în această poziție lira sterlină. Dolarul și-a menținut acest statut și după decuplarea de aur din 1971, inițiată de Richard Nixon. Pentru 2021 se anunță prima monedă digitală majoră emisă de China și garantată de marea economie asiatică. Dolarul va mai încasa astfel o lovitură, care, probabil, nu va fi totuși cea mortală.

Politic, nici Joe Biden și Partidul Democrat, nici Donald Trump și, parțial, Partidul Republican nu mai reprezintă o soluție pentru toți americanii. Nici nu mai contează cine are dreptate sau nu în alegeri. Curtea Supremă a refuzat să evalueze până acum, într-un fel sau altul, frauda electorală și astfel, practic, și-a făcut harakiri. O instituție fundamentală a democrației americane s-a autoanulat. Marii șefi ai Armatei au declarat limpede că nu se amestecă în alegeri și sunt împotriva unei legi marțiale eventual declanșată de fostul președinte Donald Trump. „Confederații”, cei din Sud (state conduse de Texas), dar și secesioniștii potențiali din centrul SUA și-au adus aminte de Războiul Civil și nu par dispuși să-l recunoască președinte pe Joe Biden. Joe Biden și Partidul Democrat au, în schimb, susținerea Coastei de Est (cu New York, Washington, Boston, Philadelphia) și a Coastei de Vest (cu San Francisco, Los Angeles, Portland, Seattle).

Țările mari din Europa – Germania, Franța, Marea Britanie, Italia –, aflate și ele sub controlul, prin OMS, al oligarhiei mondiale, traversează cea mai sumbră perioadă din 1945 încoace. Iar dezastrul economic, dezordinea, haosul sunt abia la început. Se prefigurează ample mișcări sociale, violență, instabilitate politică. Și o cădere economică nemaivăzută de la criza din 1929-1933. Legăturile economice și militare ale Europei cu SUA sunt dintre cele mai fragile. UE (Germania, de fapt) negociază tratate de investiții cu China sub nasul SUA.

Dar România, unde este România ? S-a făcut mare caz în media de alegerile din 6 decembrie 2020 și de formarea unei noi majorități și a unui nou guvern. Adevărul brutal e că decizia politică pentru români nu mai e de ani buni în România. Integrarea în NATO și în UE ne-a copleșit, ne-a depășit puterile și ne-a lăsat fără suveranitate. Guvernele succesive de la București nu au fost decât curelele de transmisie ale unor decizii luate în câteva centre. Tot așa cum serviciile secrete românești au devenit o „miliție” care se ocupă de controlul populației băștinașe. Ca și Justiția „independentă”. De ce să-i mai urmărești atât de insistent pe niște politicieni care nu mai pot decide aproape nimic din capul lor ? De multă vreme, viața politică de la București e o pantomimă tristă și ridicolă. Poate doar guvernatorul Mugur Isărescu, devenit de mult guvernator de țară, să mai conteze cât de cât. Pentru că are „fir direct” cu Marele Centru. Multe țări sunt conduse, de fapt, prin Băncile lor Centrale. Se pare că Florin Cîțu, prim-ministru, a fost, de fapt, alegerea lui Mugur Isărescu.

În 2021 și în România e probabil să asistăm la o gravă instabilitate politică. Nu e deloc exclus ca partidul recent apărut, AUR, să crească și să devină marele partid populist de mâine. Asta dacă pe lângă Călin Georgescu și proiectul său de țară („Hrană, apă, energie”), Florian Colceag, Sorin Lavric, Diana Șoșoacă vor veni și alte personalități publice estimate „providențiale”. Deși în general știm unde duce prea marea așteptare de la „oamenii providențiali”. Dar, foarte probabil, AUR nu e un partid neolegionar sau neoceaușist – lumea s-a schimbat ! –, ci doar încă un partid populist european. Iar populiștii de azi din Europa – Matteo Salvini, Jarosław Kaczyński, Viktor Orbán, suveraniștii din Franța, naționaliștii din Olanda și Austria, și chiar președintele Rusiei, Vladimir Putin – nu par deloc interesați de extremism și de experiențele din interbelic ale unor lideri politici nefaști.

Cele mai mari pericole din 2021 și din anii următori vor veni din Occident, din SUA, din UE, de la dolar și moneda euro. Capacitatea noastră, a românilor, de a ne apăra de aceste primejdii e aproape de zero. Tratatele și aranjamentele în care am intrat (am fost băgați) în ultimii 30 de ani ne leagă fedeleș de soarta Occidentului, pe care atâta l-am preamărit și admirat. Schimbarea în bine a lumii poate să vină doar din Asia, cu care n-am avut înțelepciunea și puterea de a ne menține toate legăturile. Am renunțat prea ușor la multe dintre avantajele pe care le aveam în relația cu China. Să ne amintim că relațiile SUA cu China au fost facilitate la început de România.

Care sunt speranțele, așteptările populațiilor de pretutindeni, deci și din România ? Cei mai mulți speră să se termine cât mai repede cu virusul, cu pandemia, cu vaccinurile, și viața să-și reia cursul abandonat la începutul lui 2020, în martie-aprilie. Patronii și angajații din firmele mici și mijlocii așteaptă încă sprijinul guvernului național dar și al UE pentru a-și putea continua activitatea. Cei bolnavi speră ca în 2021 medicii să se ocupe cu grijă de toate bolile, mari și mici, și nu numai de blestematul de covid. Toată lumea speră să scape de măștile umilitoare și despre care se spune că sunt și inutile. Iluzii sau nădejdi întemeiate ?


Petru Romoșan