ascultă articolul

Dan Andronic: Pentru cei care încă se fac că nu înțeleg...

Acum 36 de ani, Soții Ceaușescu fuseseră executați de cinci zile, iar noua putere instalată la București, Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), se grăbea să demoleze pilonii vechiului regim pentru a-și consolida propria legitimitate.

Cea mai răsunătoare decizie a zilei a fost emiterea Decretului nr. 33, care viza desființarea oficială a Departamentului Securității Statului (DSS). Această instituție, care fusese brațul înarmat și nevăzut al regimului comunist, era privită de populație cu o ură amestecată cu teroare.

Tranziția de putere la vârful Departamentului Securității Statului (DSS) în decembrie 1989 a fost marcată de o ambiguitate voită, menită să neutralizeze vechea structură.

Deși generalul Iulian Vlad a rămas șeful oficial până la arestarea sa din 31 decembrie, autoritatea sa a fost subordonată total Ministerului Apărării imediat după fuga lui Ceaușescu, iar generalul locotenent de armată Gheorghe Logofătu a fost pus la comanda DSS în 3 ianuarie 1990. Până atunci, Gelu Voican-Voiculescu, secondat de Nicolae Doicaru (fost șef al DIE), a îndeplinit pasager această însărcinare.

Rolul lui Logofătu în momentele fierbinți ale Revoluției a fost unul strategic și imediat.

Înainte de decembrie 1989, Gheorghe Logofătu a fost adjunct al Șefului Marelui Stat Major al Armatei Române. Din această poziție, timp de aproximativ 15 ani, el a fost principalul om de legătură al armatei române cu Comandamentul Forțelor Armate Unite ale statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. În decembrie 1989 era comandantul Academiei Militare.

Pe baza mărturiilor consemnate în rechizitoriul dedicat evenimentelor din decembrie 1989, imaginea generalului Gheorghe Logofătu este conturată prin prisma unei îndelungate și controversate apropieri de structurile de putere sovietice.

În declarațiile date procurorilor militari, generalul Mircea Chelaru subliniază că Logofătu a servit timp de 15 ani ca om de legătură al armatei române cu comandamentele Tratatului de la Varșovia, etichetându-l fără echivoc drept un „sovietofil”.

Această caracterizare este susținută și de mărturia lui Vasile Lupu, fost adjunct la UM 0110 (unitatea specializată în contraspionajul țărilor socialiste), care afirmă că Logofătu s-a aflat constant în atenția Serviciului de Contrainformații Militare din cauza legăturilor suspecte cu GRU, serviciul de informații al armatei sovietice.

Vasile Lupu notează surprinderea ofițerilor de contrainformații în fața acestei ascensiuni, având în vedere trecutul generalului și contextul numirii lui Nicolae Militaru la conducerea Ministerului Apărării.

Ambii generali erau priviți de profesioniștii din serviciile de informații ca făcând parte dintr-o rețea de influență moscovită, Militaru fiind deja deconectat de serviciul de contrainformații în trecut prin acțiunea „Corbii” tocmai din cauza atașamentului său față de interesele sovietice.

Din perspectiva lui Aurel Rogojan, fostul șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, activitatea generalului Logofătu la sfârșitul anului 1989 nu a fost una izolată, ci a reprezentat o „activitate coordonată a unor oameni inițiați”. Logofătu, alături de generalii Nicolae Militaru și Nicolae Efțimescu, ar fi format un nucleu decizional la nivelul MApN care acționa cu bună știință în interesul noii puteri, având legături strânse cu Silviu Brucan.

Rogojan sugerează că această prezență activă în luarea deciziilor esențiale a fost parte dintr-un plan bine pus la punct de infiltrare a structurilor de comandă românești de către oameni școliți sau apropiați de serviciile de informații sovietice, într-un moment în care ordinele date de la vârful ministerului contraveneau adesea dispozițiilor operative din teren.

În acest context, Generalul Gheorghe Logofătu a jucat rolul de „lichidator” instituțional: el nu a fost un șef al Securității în sensul tradițional, ci un împuternicit al Armatei, sub comanda lui Nicolae Militaru, trimis să preia gestiunea, să dezarmeze cadrele și să asigure transferul arhivelor și logisticii către armată.

Dan Andronic