„Singurul argument, singurul scut al celor care aplaudă deraierea democrației românești și susțin că ceea ce se întâmplă din octombrie 2024 încoace este firesc și democratic, este o definiție.”, scrie jurnalistul de mare clasă Patrick André de Hillerin într-o postare extraordinară din 3 aprilie, nepreluată de nimeni din presa de limbă română din România. Am hotărât să o prezentăm noi, ActiveNews, azi, la 4 luni de la LOVITURA DE STAT din 6 decembrie 2024:

„Avem o democrație solidă, a cărei onoare o putem apăra cu o foaie de hârtie atât de transparentă încât se vede prin ea toată mizeria unui sistem profund corupt. Slava!

Problema este că nu există o singură definiție a loviturii de stat, cum nu există un singur tip de lovitură de stat.

Apoi, dacă lovitura de stat este una reușită ea nu se va numi niciodată „lovitură de stat” în istoriografia oficială a țării în care a avut loc. Se găsesc mereu denumiri alternative, atâta vreme cât cei care scriu istoria sunt cei care au profitat de lovitură: „insurecție armată antifascistă și antiimperialistă”, „revoluție”, „revoluția demnității” etc. ș.a.m.d. etc. Denumiri îndrăznețe și răsunătoare se vor găsi mereu.

Una dintre tezele celor care susțin că în România nu a avut loc o lovitură de stat spune că acestea (loviturile de stat) nu pot fi decât violente sau susținute de forțe înarmate. Ceea ce este fals. Nu totdeauna o lovitură de stat presupune vărsare de sânge sau violențe și nu totdeauna loviturile de stat sunt date de oameni înarmați sau de oameni susținuți de oameni înarmați. Dacă am acceptat, cu zeci de ani în urmă, că există revoluții de catifea (sametová revoluce în cehă, nežná revolúcia în slovacă, The Velvet Revolution sau Gentle Revolution în varianta engleză), putem avea deschiderea lingvistică și intelectuală de a accepta că nu toate loviturile de stat sunt militare și nu toate au loc doar în America de Sud sau în Africa.

Există lovituri de stat fără vărsare de sânge, dar înfăptuite sub presiunea forțelor armate, cum a fost lovitura de stat a lui Napoleon din 18 brumar, cum există lovituri de stat precedate de vărsări de sânge, dar care nu sunt înfăptuite nici de armată și nici la presiunea armatei.

O astfel de lovitură de stat este demiterea președintelui ucrainean Viktor Ianukovici, pe 22 februarie 2014, de către Rada ucraineană. Deocamdată, pentru că Ucraina este condusă de continuatorii beneficiarilor respectivei mișcări, nu se vorbește despre o lovitură de stat, ci despre victoria „Revoluției demnității”, dar fix cu așa ceva am avut de-a face atunci, acum 11 ani: o lovitură de stat hibridă, precedată de mișcări de stradă soldate cu 121 de morți și 2.100 de răniți, sprijinită nu de armată ci de actori statali. Ce s-a întâmplat fix pe 22 februarie 2014 poartă numele, în literatura de specialitate, de „Constitutional Coup” sau „Constitutional Coup D’Etat”.

Despre asta a scris, în The Guardian, Seumas Milne, în aprilie 2014 https://bit.ly/4ccNLtw. Milne a fost, între octombrie 2015 și aprilie 2020, director de strategie și. comunicare al Partidului laburist din Marea Britanie, deci nu chiar un nimeni, nici doar un simplu ziarist, nici, totuși, lucrător la vulcanizare.

Și am ajuns la modelul de lovitură de stat începută cu Hotărârea nr. 2 din 5 octombrie 2024 a CCR, continuată cu Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie a aceleiași CCR și aflată, încă, în desfășurare.

Se numește „lovitură de stat constituțională” și se definește astfel:

Ca bibliografie pentru studiul loviturilor de stat constituționale recomand următorii autori și lucrări: Kim Lane Scheppele - „Constitutional Coups and Judicial Review: How Transnational Institutions can Strengthen Peak Courts at Times of Crisis (With Special Reference to Hungary)” - 2014 https://bit.ly/3R40uFn; Katja Newman - "Constitutional Coups: Advancing Executive Power in Latin American Democracies" - 2011 https://bit.ly/4cgRVR6; Marco Oved - "The art of the constitutional coup” - 2015; Bruce Ackerman - „Anatomy of a Constitutional Coup” - 2001 https://bit.ly/3RxuXM8 și lista poate fi mult mai lungă.

Loviturile de stat constituționale sunt considerate o apariție relativ recentă în fenomenul politic global, de aceea ele nu apar în dicționarele de secolul trecut consultate de negaționiștii loviturii de stat din România și nici în prefețele din care își hrănește domnul Bănescu vasta incultură democratică.

Prima deraiere a avut loc atunci când CCR a interzis candidatura Dianei Șoșoacă fără a se îndeplini prevederile legale sau constituționale care să permită o astfel de interzicere.

CCR și-a luat rolul de instanță judecătorească, ceea ce este ilegal și, implicit, neconstituțional.

Apoi, pe 6 decembrie 2024, CCR a făcut al doilea pas ilegal și neconstituțional: s-a autosesizat pentru a da o decizie pe care nu a îndrăznit nimeni să i-o ceară formal și pe care, de asemeni, nu mai avea căderea să o dea atunci. În primul rând, autosesizarea este ilegală, ea nu este prevăzută nici în Constituție și nici în legea organică ce reglementează funcționarea CCR. Așadar, în primul rând, hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 a CCR este dată în ilegalitate.

În al doilea rând, CCR se substituie, din nou, unei instanțe de judecată fără a fi instanță de judecată și hotărăște anularea alegerilor fără a fi existat în prealabil o decizie judecătorească prin care să se stabilească definitiv și irevocabil că alegerile prezidențiale (turul I al acestora, mai precis) ar fi fost fraudate.

De altfel, fraudarea alegerilor este singurul motiv pentru care se pot anula, legal și constituțional, alegerile din România.

Nici la 6 decembrie 2024 și nici azi, când scriu, respectiv 3 aprilie 2025, nu există nici cea mai mică dovadă a fraudării votului. ceea ce încearcă, tardiv, Parchetul să facă în cazul lui Bogdan Peșchir este, în ciuda infracțiunii invocate, despre campania electorală ba chiar, și mai absurd, despre perioada de dinainte de campania electorală, perioadă care nu este reglementată și în care toți competitorii și-au făcut de cap (vezi campania de panotaj pentru cartea lui Ciucă).

De asemeni, prin hotărârile de anul trecut (nr. 2 din 5 octombrie 2024 și nr. 32 din 6 decembrie 2024) CCR a împuternicit BEC să aprobe sau să respingă candidaturi fără a avea la bază decizii judecătorești definitive. Ori CCR nu poate face asta, CCR nu are dreptul de a modifica legi, acesta este atributul exclusiv al legiuitorului. Iar dacă CCR nu este și nu poate fi instanță judecătorească, Biroul Electoral central cu atât mai puțin.

Așadar, deciziile BEC din 2025 de a respinge candidaturile lui Șoșoacă și Georgescu sunt ilegale, pentru că CCR nu avea dreptul legal de a modifica legea 370/2004 în sensul modificării atribuțiilor BEC.

Dacă ați ajuns până aici și dacă aveți minima capacitate intelectuală de a înțelege cuvântul scris, puteți observa că se întrunesc toate elementele constitutive ale unei lovituri de stat constituționale.

Puteți să nu fiți de acord, puteți avea argumentele dumneavoastră pentru a contrazice ceea ce am scris, dar nu puteți ignora faptele și nici nu aveți dreptul de a cere, de exemplu, ștergerea de pe rețelele sociale a acestui material.

Legat de sintagmele pe care nu le înțelege domnul teolog Bănescu, care-l deranjează pe violoncelistul Valentin-Alexandru Jucan, legat de sintagmele pe care le neagă mulți alți oameni, parte dintre ei de bună credință, am o rugăminte: dați un update la lecturi și definiții!

CONCLUZIA: