1. Cel de la care se prelevează organele nu este mort, ci este viu. În urma prelevării, omul respectiv moare imediat. Deci este o crimă. Biserica nu binecuvintează crima.

3. Prelevarea de organe nu este un act medical, deoarece nu-l ajută pe pacient, ci îl ucide cu intenție și din culpă. Crima nu este altruism din partea donatorului, nici binefacere din partea personalului medical, la fel cum nu se numește altruism nici binefacere traficul de droguri sau proxenetismul.

4. Trupul omului botezat nu mai este al lui însuși ci este biserică a Duhului Sfânt. Conform strict cu credința ortodoxă, donarea de organe nu este un lucru dorit de Dumnezeu, Făcătorul tuturor trupurilor. Donarea este o ofensă a Proniei divine și o hulă împotriva sfințeniei și integrității trupului fiecărui om. 

5. Cu îngăduința Sinodului Bisericii, donarea de organe, deși nu este deloc recomandabilă, nici nu este plăcută lui Dumnezeu, dar poate fi în anumite cazuri întrucâtva acceptabilă NUMAI când organul donat nu periclitează viața și mântuirea donatorului, iar dat fiind că acest risc nu poate fi cântărit sau cunoscut dinainte, e un risc identic cu celelalte activități care nu stimează trupul și nu arată prudență față de ocrotirea pe care orice om o datorează vasului sufletului său.

6. Dacă cel de la care se prelevează organe (ca finalitate a vieții) și-a dat personal consimțământul, fie din neștiința învățăturii Bisericii, fie ca urmare a vreunei presiuni sau propagande, atunci e vinovat de sinucidere, și-a pierdut sufletul și nu poate fi înmormântat cu preot și va arde veșnic în focul iadului, nemaiputând fi scos nici de rugăciunile celui care va beneficia de actul donării, nici de rugăciunile întregii omeniri.

7. Dacă cel de la care se prelevează organe nu și-a dat el personal consimțământul, ci actul prelevării a fost decis de o altă persoană, se numește anularea dreptului habeas corpus, care este cea mai fundamentală libertate a existenței, așadar este neconstituțională, iar decidentul este vinovat de crimă de gradul 1 (fiindcă este dureroasă, intenționată și agravată) și de trafic de carne vie.

8. Toți oamenii mor. Și donatorul, și primitorul vor muri la un moment dat. Actul donării și primirii de organe nu modifică acest fapt incontestabil. Rostul vieții nu este lungimea ei, ci mântuirea, iar cel care e bolnav terminal - atât un posibil candidat la prelevare cât și un posibil candidat la transplantare, amândoi se pot mântui într-o singură clipă printr-o pocăință sinceră și totală și prin spovedanie. Pierderea propriului suflet prin sinucidere asistată nu se poate justifica nici dacă s-ar acorda încă o clipă de viață întregii lumi (Matei 16:24: c Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?) Acei medici, ideologi, profesori, influenceri, sau chiar clerici înșelați, care promovează sinuciderea numind-o faptă bună și altruism, o fac doar ca să se simtă ei buni în mod fals, sau ca să îmbogățească ei cu bani și cu favoruri de la satana.

PS:  La fel cu propaganda cu imigrația și cu tolerarea păcatelor împotriva firii, propaganda donării nu organe nu se face în restul lumii cu atâta asiduitate cât în zonele creștine unde se mizează pe o falsă înțelegere a ideii de milă și a ideii de jertfă de sine, sau în zonele atee, unde omul e considerat fără valoare și fără veșnicie, sau în zonele needucate sau sărace, fiindcă se mizează pe ideea de a câștiga bani sau un fals simț de stimă de sine. În cadrul comunităților islamice, mozaice, hinduse, șamd, culte care profesează respectul față de trup și de veșnicia omului, prelevarea de organe nici nu intră în discuție, fiind din punct de vedere religios o abominație.