ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 8 septembrie 1997, de Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Părintele Constantin Voicescu a oficiat Sfânta Liturghie și o slujbă de parastas la Mislea, pe locul fostei închisori unde deținutele politic au ridicat un paraclis în memoria pătimitoarelor din temnițele comuniste.

În predica ținută la Mislea, cu ocazia serbării Ocrotitoarei Paraclisului, Părintele Voicescu a îndemnat credincioșii să aibă evlavie la Maica Domnului, recurgând la versurile Rugăciunii lui Mihai Eminescu, despre care avea să spună că sunt „adevărate file de acatist”.

În drumul de la Mislea spre București, aproape de Potigrafu, Părintele Voicescu s-a oprit să bea apă de la o fântână. Avea să fie lovit mortal de o mașină. „De ce?”, s-a întrebat multă lume.

Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu avea să tâlcuiască la înmormântarea Părintelui:

„Poate că Domnul Dumnezeu, Cunoscător a toate, a binevoit să-l scutească pe bunul nostru păstor de alte chinuri mistuitoare, prefigurate dintru început în slujirea pentru care a fost chemat și ca să nu fie știrbită această slujire, le-a concentrat pe toate într-o singură străfulgerare de clipă. Sau poate că prin moartea subită suferită de părintele Constantin s-a scutit țara aceasta de o catastrofală pedeapsă. Poate că era nevoie de o jertfă de răscumpărare pentru toate nelegiuirile și blasfemiile care de lungă vreme întinează pământul patriei noastre. Sau poate că Maica Domnului a dat semn că e nevoie de mare purificare a pământului pe care Ea și L-a ales ca grădină. Poate că în locul miasmelor ce i-au otrăvit grădina Maica Sfântă s-a bucurat să primească spre înmiresmare tămâia sufletului duhovnicesc al părintelui Constantin, tămâie care a ars în atâtea rânduri în flacăra iubirii de cruce, neam și țară”. (Aspazia Oțel Petrescu - Doamne, strigat-am!”, ediția 2008)

Părintele Voicescu a fost deținut politic timp de 12 ani. A fost arestat prima oară, la vârsta de 18 ani, în decembrie 1942, fiind condamnat de Curtea Marțială a Corpului 5 Armată Ploiești la 3 de închisoare corecțională pentru apartenență la Frățiile de Cruce. A stat închis timp de un an și opt luni, trecând prin închisoarea Pitești (unde se dedică intens studiului biblic și participă la slujbele religioase din capela închisorii) și închisoarea Alba.

La 8 noiembrie 1945 participă la manifestația tineretului anticomunist din Piața Palatului. În 1946 devine student la Facultatea de Geografie din cadrul Universității București. Până la arestarea din noaptea de 14-15 mai 1948, participă regulat la întâlnirile Rugului Aprins, care aveau loc la mănăstirea Antim.

A fost, mai întâi, închis la Jilava. În 1949 este transferat la Pitești, unde în luna decembrie avea să înceapă procesul reeducării prin tortură al studenților arestați. Dumnezeu îl scoate din cumplitul experiment Pitești, fiind dus la Târgu Ocna pentru 4 ani (1950-1954), în spitalul penitenciar unde erau concentrați deținuții politic bolnavi de TBC.

Reeducarea de la Târgu Ocna a luat sfârșit când deținuții politic s-au manifestat, de un 1 Mai muncitoresc, prin strigăte la ferestrele închisorii. Merită amintit faptul că la Târgu Ocna are loc un gest semnificativ pentru ce avea să urmeze în viața Părintelui Voicescu.

Iată cum îl evocă Fabian Seiche, un apropiat al foștilor deținuți politic: „Când bisericuța paraclis din corpul vechi al penitenciarului a fost dezafectată, crucea de pe turlă doborâtă, iar veșmintele preoțești și acoperămintele din altar trimise drept cârpe de spălat pe jos, deținuții au căutat să le recupereze, să le ascundă. Un patrafir vechi a fost cusut de Constantin în căptușeala paltonului și a reușit să-l scoată apoi afară. A fost un semn că Dumnezeu avea un plan cu el, spre preoție. Tot acolo a fost introdus un Nou Testament care circula în foi volante”.

La Târgu Ocna, Constantin Voicescu practică rugăciunea inimii, așa cum a fost îndrumat de Valeriu Gafencu și Ioan Ianolide, care trecuseră prin școala duhovnicească de la închisoarea Aiud, unde i-au avut ca dascăli pe Traian Trifan, Traian Marian și pe Părintele Arsenie Papacioc.

Preoții slujeau în ascuns, iar deținuții duc o viață duhovnicească, pe linia Tradiției Bisericii.

Într-un cuvânt ținut de Părintele Voicescu la parastasul oficiat la Târgu Ocna în memoria deținuților politici plecați la Domnul, acesta spunea:

„Dacă s-a vorbit despre „fenomenul Pitești” în sensul lucrării satanice de distrugere sistematică, fizică și spirituală a omului, socotesc că trebuie să se vorbească, cu atât mai mult, de „fenomenul Târgu Ocna”, ca lucrare divină de restaurare a omului, în plin iad communist”.

După o perioadă de 4 ani de relativă libertate, Constantin Voicescu a fost arestat din nou la 30 octombrie 1958 și condamnat la muncă silnică pe viață prin sentința nr. 844/59 a Tribunalului Militar București, pentru activitate „mistico-legionară” de ajutorare în penitenciar și, după eliberare, a fraților rămași în închisoare.

Între aceste ajutoare pentru care a fost închis se afla și un... cărucior „legionar” primit de el de la foștii camarazi.

A fost deținut la Jilava și la Aiud. Este eliberat din închisoare la 25 iunie 1964, în urma decretului de amnistie generală.

În 1973 este hirotonit preot, iar în 1976 este numit paroh al Bisericii Sapienței din București, care devine biserica tinerilor și a intelectualilor.

În urma demersurilor sale, ca răspuns la rugăciunile înălțate către Dumnezeu, salvează biserica de la demolare.

După decembrie 1989, Părintele Voicescu este omniprezent. Rostește cuvânt puternic atât din amvonul Bisericii, cât și în Piața Universității, în calitate de „unde evocă Sfinți Părinți ai Bisericii Răsăritene, dar și colegi de detenție cu viață sfântă. Se implică în activitățile sociale ale Asociației „Christiana”, sfințește crucile din Piața Universității, slujește, alături de preoții supraviețuitori ai închisorilor comuniste, la locurile de detenție de pe întreg cuprinsul țării. A avut onoare să deschidă primului congres al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, alături de mult pătimitorii preoți Liviu Brânzaș, Ioan Iovan, Alexandru Capotă, Vasile Pătrașcu și Dumitru Manta.

Fie să avem parte de rugăciunile Părintelui Constantin și ale fraților lui întru Hristos!