ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE: A ÎNCEPUT!

Cu doar 5 ore înaintea summit-ului Trump-Putin din Alaska (care începe la orele 22.30 - ora României - n.n.), imaginea pe care ne-o oferă mass-media este extrem de clară: globaliștii belicoși din UE se străduie să împiedice orice acord ruso-american care ar pune regimul Zelensky într-o situație dificilă. Taberele pro-pace și pro-război sunt mai bine conturate ca niciodată.


Există, însă, și scenariul plauzibil al unei coordonări extrem de strânse între Casa Albă și aliații europeni cheie (Germania, Marea Britanie, Franța) pentru a maximiza rezultatele negocierilor din Alaska. Abordarea evocă tactica binecunoscută ”polițistul bun/polițistul rău”. O strategie deloc sofisticată, capabilă să liniștească opinia publică cu privire la ”susținerea Ucrainei cât timp va fi necesar”. Presiunile economice și militare europene servesc ca instrumente puternice de negociere pentru Trump, permițându-i să apară ca mediator pragmatic.

După ce occidentul a târât Kievul într-un război fraticid, iar Rusia tinde acum să captureze din ce în ce mai mult teritoriu, este esențial ca cetățenii ucraineni să nu se simtă abandonați. Războinicii din Europa, ipocriții Macron, Merz și Starmer, spun de ceva timp ceea ce amărâții din Ucraina vor să audă: suntem cu voi, nu vă lăsăm baltă, continuați să vă apărați libertatea și suveranitatea. Nu vă uitați la Trump, Europa va fi trup și suflet lângă eroul Zelensky și gașca lui de rusofobi.

Imaginați-vă că Macron, Merz și Starmer ar fi avut fix aceeași poziție oficială ca Trump și ar fi sugerat ca Zelensky să accepte cedarea teritoriilor deja pierdute. Cum s-ar fi simțit soldații ucraineni din prima linie? Cum ar fi reacționat față de ”actul de trădare” al partenerilor europeni care, practic, i-au forțat să continuie războiul atunci când puteau obține o pace acceptabilă?

Așadar, mai degrabă ne aflăm în fața unei strategii comune transatlantice, în ciuda aparentelor tensiuni dintre Trump și liderii isterici din UE. Marea Britanie, aliat fidel al SUA (când a fost vreodată UK de cealaltă parte a baricadei față de Washington?) joacă un rol esențial în sincronizarea transatlantică, prin consolidarea unității occidentale împotriva ambițiilor lui Putin.

Tactica principală implică o diviziune strategică a rolurilor. Pe de o parte, Germania, Franța și Marea Britanie intensifică presiunile asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare și sprijin militar pentru Ucraina. Să nu uităm summit-ul virtual din 13 august, la inițiativa cancelarului german Friedrich Merz, cu Trump, Macron, Starmer și Zelensky la pupitru, în ideea coordonării ”frontului unit” înainte de Alaska. S-a discutat despre intensificarea sancțiunilor anti-rusești și cerința unui armistițiu ca precondiție înaintea oricăror negocieri.

Evident, presiunea ”polițistului rău” a urmărit slăbirea poziției lui Putin, cu scopul de a-l face mult mai receptiv la propunerile lui Trump. Casa Albă încearcă să exploateze din plin strategia comună UE-SUA, în ideea de a-i permite lui Trump să propună un dialog direct, cu potențiale ”schimburi de teritorii” sau inițiative economice (cum ar fi deal-uri energetice) pentru a atrage Kremlinul. Coordarea este evidentă în apelurile recente: liderii europeni au obținut de la Trump asigurări pentru implicarea SUA în garanții de securitate oferite Ucrainei.

Franța, sub Macron, subliniază importanța securității europene, cu garanții pentru Kiev, în timp ce Marea Britanie, condusă de Starmer, oferă sprijin logistic și diplomatic, într-o aliniere perfectă cu SUA. Alianța nu este întâmplătoare; ea reflectă o strategie pre-planificată, în care Europa aplică ”bastonul” economic (al 18-lea pachet de sancțiuni UE a țintit exporturile energetice rusești), iar Trump oferă ”morcovul” diplomatic.

Aforismul lui Machiavelli, ”Este mai bine să fii temut decât iubit, dacă nu poți fi ambele”, se potrivește perfect aici: Europa inspiră teamă prin izolare economică, iar asta îi permite lui Trump să cultive o relație ”pragmatică” cu Putin, fără a părea slab.

Un posibil prim rezultat, deja negociat anterior, ar putea fi un acord preliminar pe controlul armelor nucleare, văzut ca un ”fruct ușor de cules” pentru a construi încredere. Diverși analiști sugerează că Trump și Putin au discutat tacit aspectul prin intermediari (vezi întâlnirile lui Witkoff cu Putin, în Rusia) unde s-a conturat un plan pentru reducerea arsenalelor nucleare, independent de pacea în Ucraina. Rezultatul i-ar permite lui Trump să revendice o victorie rapidă, în vreme ce Europa câștigă timp pentru negocieri mai ample.

Unitatea tactică transtalantică a fost evidențiată și de publicația The Guardian: ”Liderii UE au declarat că Trump a oferit sprijin militar american pentru forța de asigurare europeană în cadrul unei convorbiri telefonice pe care au avut-o cu acesta înaintea întâlnirii sale cu Putin”. Pe de altă parte, Marea Britanie, prin ministrul de Externe David Lammy, și-a coordonat strategia cu Casa Albă la o partidă de pescuit cu vicepreședintele american JD Vance. Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că în ceea ce privește ”inamicul comun de la Kremlin”, nu există divergențe majore între aliații NATO (în ciuda a ceea ce lasă de înțeles presa mainstream).

În concluzie, tactica Casei Albe, în deplină armonie cu Berlinul, Parisul și Londra, transformă presiunile europene în levier pentru Trump, cu scopul de a crea un echilibru între descurajare și dialog.

Un acord nuclear inițial materializat în Alaska ar putea pava drumul spre rezoluții mai ample, inclusiv legate de războiul din Ucraina. În caz contrar, escaladarea cu urmări dezastruoase va fi foarte greu de evitat. 

OPOZIȚIA