A fost lovit podul din Baltimore de o Lebădă Neagră?

Un întreg stol de coincidențe și elemente bizare înconjoară catastrofa petrecută marți în Statele Unite.
O „Lebădă Neagră” este un eveniment cu totul neașteptat care poate perturba dramatic istoria.
Inițial referindu-se la evenimente economice și financiare, termenul de „Lebădă Neagră” s-a extins și în alte domenii, în special în politică.
De pildă, la începutul acestui an, ziarul american Politico a întocmit o listă cu câteva posibile „Lebede Negre” care ar putea da peste cap alegerile din Statele Unite din 2024.
Printre aceste evenimente-șoc: izbucnirea unui război între SUA și China, un atentat asupra unuia dintre candidați, o „apocalipsă digitală” (căderea internetului), contactul cu extratereștrii...
În Statele Unite, se vorbește tot mai intens despre apariția unei Lebede Negre înainte de alegerile cruciale din luna noiembrie.
În ultimele zile, au făcut-o, de pildă, fostul consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, generalul Michael Flynn
și politicianul conservator Ron Paul. invitat la Tucker Carlson.
WATCH: Ron Paul warns of 'Black Swan' event pic.twitter.com/4kosFyLNh2
— Insider Paper (@TheInsiderPaper) March 20, 2024
Ambii susțin că Sistemul de la Washington nu va permite ca Joe Biden (sau alt candidat care l-ar înlocui) să piardă alegerile și va „inventa” un eveniment-catastrofă pentru a deturna cursul evenimentelor.
Halucinantul incident care a dus la prăbușirea podului din Baltimore a dat apă la moară acestor teorii.
Invitat la emisiunea lui Alex Jones, InfoWars, generalul Flynn a afirmat categoric că este vorba de o Lebădă Neagră.
EXCLUSIVE: General Flynn Calls Baltimore Barge Disaster A Black Swan Event pic.twitter.com/NfDS5LUMBA
— Alex Jones (@RealAlexJones) March 26, 2024
„Putem elimina ideea că acest lucru (prăbușirea podului) a fost un atac terorist? Categoric, nu putem face asta!”
Administrația Biden a negat că ar fi vorba de un atac terorist.
Însă, o sumedenie de ciudățenii și coincidențe nu permit să trecem cu ușurință peste acest eveniment.
La acest sfârșit de săptămână, lumea a fost zguduită de masacrul de la Moscova, pentru care Vladimir Putin a acuzat destul de puțin voalat Ucraina și aliații ei occidentali.
După nici patru zile de la baia de sânge de la Crocus, o catastrofă spectaculoasă și neverosimilă lovește Statele Unite, liderul de facto al alianței pro-Ucraina.
Dar lucrurile nu se opresc aici.
Potrivit companiei de angajări Baltic Shipping, căpitanul navei cargo Dali, care a distrus podul din Baltimore, este... cetățean ucrainean.
Ce probabilitate era ca acest lucru să se întâmple? Câți experți în pariuri ar fi mizat măcar un dolar pe o asemenea ipoteză?
Însă, dincolo de aceste „coincidențe” și de spectaculozitatea prăbușirii unui pod nou și modern (avea mai puțin de 50 de ani!), se ascunde adevărata catastrofă.
Aceasta este una economică.
Prăbușindu-se, podul cu o lungime de peste 2,6 kilometri, a blocat canalul navigabil al Portului Baltimore.
Baltimore este cel mai mare port al Statelor Unite specializat în deservirea navelor numite „roll-on/roll-off”, adică vase care transportă automobile, camioane, autobuze, vagoane de cale ferată și în general orice marfă pe roți.
Vă amintiți imaginile din urmă cu câțiva ani, cu puzderie de nave așteptând în largul porturilor americane, ca urmare a perturbării lanțurilor mondiale de aprovizionare în timpul pandemiei?
Ele vor reveni.
Ryan Petersen, fondator și director executiv al platformei digitale de transport mărfuri Flexport Inc., citat de Economic Times, afirmă că, prin scoaterea din funcțiune a portului din Baltimore, se va produce o congestionare a tuturor celorlalte porturi americane de pe Coasta de Est:
Petersen a amintit de criza similară din perioada COVID și a adăugat că o creștere bruscă cu 10-20% a volumului de mărfuri tranzitate printr-un port „este suficientă pentru a provoca întârzieri masive, ambuteiaje, nave în așteptare în larg și tot felul de decalări care se pot agrava”.
Și Economic Times conchide:
„Prăbușirea, marți, a podului, care a dus la închiderea Portului din Baltimore și a unei autostrăzi importante, va provoca săptămâni sau luni de perturbări ale transporturilor în regiunea Mid-Atlantic a SUA.”
Bloomberg, citat de Zero Hedge (pe informațiile căruia mi-am bazat o bună parte din informațiile acestui comentariu), afirmă că perturbările vor afecta mai ales lanțul de aprovizionare al industriei americane de automobile.
Printre cele mai mari companii auto ale căror importuri treceau prin Baltimore se numără: Mazda Motors, Mercedes Benz, Subaru – America, Mitsubishi – North America sau Volkswagen.
Prăbușirea portului Baltimore vine după o serie de catastrofe și incidente bizare care a lovit grav industria transporturilor americane în ultima vreme.
Să amintim doar de deraierea trenului cu chimicale de la East Palestine sau de lungul șir de incidente în care a fost implicată compania Boeing.
Însă lucrurile nu se opresc aici.
Catastrofa de la Baltimore afectează și compania Consol Energy, care are un terminal de cărbune în apropierea podului distrus, sau compania American Sugar Refining, a cărei rafinărie de zahăr, Domino Sugar, își derulează operațiunile prin portul blocat.
Aceasta ne amintește că, în ultima vreme, nu doar Transporturile americane au fost lovite de un val suspect de catastrofe, ci și industrii vitale, precum cea Energetică și cea Alimentară.
Adică exact domeniile unde forțele globaliste urmăresc să impună cele mai dramatice modificări în comportamentul oamenilor sub pretextul combaterii Schimbării Climatice.
Mai sunt opt luni până la alegerile din SUA, care vor fi decisive pentru soarta lumii, și a apărut deja prima Lebădă Neagră.
În ritmul acesta, până în noiembrie, un stol întreg va întuneca cerul Americii.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: COVID Economie Externe Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Joe Biden Michael Flynn Vladimir Putin
Locații: Baltimore
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (17)