ARHIDIACONUL ȘTEFAN – ÎNTÂIUL MUCENIC AL CREDINȚEI CREȘTINE

Sfântul Mare Mucenic Arhidiacon Ștefan este prăznuit pe 27 decembrie, în a treia zi de la Nașterea Domnului. Arhidiaconul Ștefan s-a arătat un apărător al credinței adevărate cu privire la persoana lui Hristos, mărturisind că El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit, a înviat și S-a înălțat la ceruri pentru mântuirea noastră. A fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise și lui Dumnezeu. Când arhiereul l-a întrebat dacă sunt adevărate cele spuse de martori, el a început să vorbească, arătând cu evlavie și credință ce s-a întâmplat de la Avraam până la Moise, că nicidecum nu este hulitor al lui Moise, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moise, iar despre mărturia mincinoasă că ar fi hulit asupra locului sfânt, el a spus că dimpotrivă cinstește locașul făcut de mâini omenești întru slava lui Dumnezeu, însă mărturisește că Dumnezeu voiește mult mai mult să a petreacă în locurile nemateriale și nefăcute de mâini, adică în sufletele omenești cele curate.
Numele lui este de origine greceasca - Stephanos - și înseamnă „coroană", „ghirlandă", „cunună" (cu care erau încununați învingătorii). La noi, formele curente au fost și sunt Ștefan și Ștefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fănel, Fănica, Fănita, Fana, Fănica, iar uneori - sub influența străină - Fanny. Destul de des se folosesc și diminutivele Ștefănel sau Ștefănița, mai rar Ștef(i). Mai recent a apărut și forma feminină Ștefanela (ce pare să fi prins mai bine decât vechea Ștefanida - numele unei mucenițe trecute în calendarul ortodox).
Ștefan a fost primul dintre cei șapte diaconi aleși din rândul evreilor eleniști, pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac. Au mai fost aleși diaconi: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae. După alegerea celor șapte tineri din rândul credincioșilor, aceștia au fost duși înaintea apostolilor, iar ei rugându-se și-au pus mâinile peste ei și i-au făcut diaconi. Ștefan, fiind plin de credință, de putere și de duh sfânt, era cel dintâi dintre aceștia, fiind numit arhidiacon. Arhidiaconul Ștefan, bărbat puternic în lucru și în cuvânt, întărea pe credincioși în credință, mustra pe cei necredincioși, spunându-le din lege și din proroci, că din zavistie și din nedreptate au omorât pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel aștepat din veac. Odată, într-o adunare în Ierusalim, făcîndu-se întrebare despre Iisus Hristos, unii ziceau că este proroc, iar alții un înșelător și alții că este Fiul lui Dumnezeu. Atunci, Arhidiaconul Ștefan a vorbit dintr-un loc mai înalt și a vestit tuturor pe Iisus Hristos, spunând: „Bărbați, frați, aflați pentru ce s-au înmulțit răutățile între voi și s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile și S-a pogorît pentru păcatele noastre și S-a născut din Sfânta și Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputințele noastre le-a luat și bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproși i-a curățit și dracii a izgonit". Apoi, umplându-se de râvnă dumnezeiască, precum și Ilie odinioară, a adus cuvânt de mustrare, zicând către dânșii: „Voi cei tari la cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea vă împotriviți Duhului Sfânt, precum părinții voștri așa și voi! Pe cine din proroci n-au izgonit părinții voștri? Și au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia cel așteptat”. (Fapte 7, 47-52)
Cuvintele Arhidiaconului Ștefan au tulburat întreaga adunare: „căci, auzind acestea, se iuțeau în inimile lor și scrâșneau cu dinții asupra lui. Însă el nu băga în seamă mânia lor, că era plin de Duhul Sfânt, care îi dădea putere, bărbăție, curaj, fiind unul de Dumnezeu vorbitor". „Apoi, căutând la cer a văzut slava lui Dumnezeu, pe care mai înainte dorea să o vadă și cu credință neîndoită nădăjduia a o dobîndi. Pe aceasta mai înainte de vreme a început a o vedea, ca și cum ar fi ieșit din trup și ar primi răsplătirea. Deci a văzut și pe Iisus Hristos, Stăpânul și Domnul său, ca și cum venea către sine, căci dezlegându-se degrabă de trup, avea să meargă către El, ca unde este Domnul, acolo și sluga lui să fie. Ceea ce a văzut singur, aceea a vestit-o tuturor, strigând cu glas mare: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu".
La mulți ani, tuturor celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Arhidiacon Ștefan!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Ștefan Popa
Subiecte: Sfântul Arhidiacon Ștefan
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)