Am citit cu nespusă bucurie articolul lui Victor Roncea din ActiveNews despre AUR. Și am văzut tot cu bucurie că Florian Colceag a găsit poate, se pare, o posibilă cameră de rezonanță.

Am ajuns la condițiile cele trei, cu bun simț, ale editorialului. Și nici nu am apucat să termin lectura lor, că m-a trosnit în cap cu un ploc solid urmatoarea întrebare:

Trump a câștigat (în 2016, când erau nepregătiți cu șantajul încă) alegerile , nu numai un loc la soare în Senat și Guvern. Și totuși, cât de președinte era, s-a văzut cât se poate de clar, din tactica lui surprinzatoare, aparent contradictorie, că lupta cu structurile încremenite în privilegii și profit (există tot felul de nume răsunatoare, precum bine știți, care însă estompează caracterul totuși specific, acela că unitatea acestor structuri este efemeră ca cea a hoților. Puterea acumulată însă este reală) se dă pe poziții atât de inegale, încât cine privește mai atent ceea ce mediile turbate sunt plătite pentru a ridiculiza la unison, ghicește o forma mai rară -- mie foarte dragă -- de Kung Fu. Stilul "Maimuța Beată".

Specialistul în această metoda, se bălăngăne cu brațele atârnate, din când în când se aruncă pe mâini și cu picioarele în sus, dar fiecare a treia sau a patra astfel de rostogolire pe mâini se soldează cu o lovitură de picioare puternică, în vreunul din centrele vitale atât de bine cartografiate de călugarii respectivi.

Și adversarul amețit de mișcările acestui pendul dezaxat, încasează.

Presa a descris desigur doar mișcările amețite, dar unele din loviturile de picioare au fost punct ochit, punct lovit.

Și revenind la articol. Bune și frumoase cele trei puncte, dar poate la fel ca la Trump vom fi mulțumiți să fie și mai puțin.

În măsura în care se detașează în învălmășeală măcar o linie decisă, care nu se compromite. Trump, cu lupta maimuței bete, totuși nu s-a compromis. Și el avea/are o funcție.