ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfertodoctul Bănescu este una dintre caricaturile cele mai jalnice de care va avea vreodată parte ortodoxia română. Dacă n-ar fi purtătorul de cuvânt al Patriarhului Daniel, nici nevastă-sa nu l-ar cunoaște. Acum, acest cimpanzeu pseudocreștin și-a făcut cont de Facebook, fiindcă vrea să afle toată lumea că e prost.

Prin aprilie sau mai 2021, ipochimenul Bănescu credea că reactivarea Mitropoliei Tomisului este inadecvată și „defunctă temă". De asemenea, ducând în dezastru de imagine Patriarhia Română, acest Rică Venturiano credea în mintea lui flatulentă că problema reactivării Mitropoliei Tomisului „este una definitiv închisă".

Acum analfabetismul i-a explodat în față. Problema sărbătoririi Paștilor în aceeași zi și de către catolici și de către ortodocși a readus în discuție celebrul Sinod de la Niceea din anul 325. Niște intelectuali (Baconsky, Papahagi, urmați de vreo 600 de personaje care n-au citit nici măcar o propoziție în greaca veche a Bibliei), într-o eroare de importanță s-au lansat într-o bătălie care privește stabilirea unei zile comune, în care catolicii și ortodocși să sărbătorească Paștile.
 
Această problemă este una care își va descifra enigma numai prin înțelegerea dintre Papa de la Vatican, Benedict al XVI-lea, și Patriarhul ortodox Bartholomeu I.

Într-o vizită memorabilă, acum câțiva ani, IPS Teodosie, însoțit de câțiva teologi și scriitori, a oferit Preafericitului Patriarh Bartholomeu I o sumă de cărți fabuloase, conținând manuscrise în facsimil color care acopereau 1000 de ani din istoria Bisericii Ortodoxe Române, de la Evangelicus (anul 298) până la Iachint de Vicina (anul 1359). Între aceste cărți erau manuscrise celebre în care stăteau scrise numele lui Marcus, mitropolitul tomitan prezent la Sinodul de la Niceea din anul 325, numele lui Theotimus I, Paternus, Ioan, Dionysius Exiguus, Ioan Cassian etc. (colecția aceasta o dăruise IPS Teodosie și Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române).
 
Fiind de față la reședința Patriarhului Bartholomeu I al Constantinopolului, pot spune că, în ziua donației acestei superbe colecții de manuscrise religioase, s-a discutat în mod clar și precis problema reactivării Mitropoliei Tomisului. Patriarhul Bartholomeu I a fost rugat de către noi să discute la București, cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, problema reactivării Mitropoliei Tomisului.

 
 
Acum, vreau să știe toată suflarea genială din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române că, dacă ortodoxia vrea să sărbătorească 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea, trebuie să nu uităm că Tomisul, prin Mitropolitul Marcus, a fost prezent la vestitul Sinod. Fără Athanasie cel Mare, susținătorul ideii homoousia, și fără împăratul Constantin cel Mare, lumea noastră ortodoxă de astăzi ar fi arătat cu totul altfel.

Iată fila din manuscrisul aflat în Vatican unde este înscris numele Mitropolitului Marcus:
 
 
Ar fi sinucigaș pentru Patriarhul Daniel să nu recunoască titlul de Mitropolit al Tomisului, lui Marcus, participantul ortodoxiei noastre la celebrul Sinod de la Niceea. Așadar, Tomisul străvechi era mitropolie încă din anul 325 când avea loc Sinodul de la Niceea.

Cum să sărbătorești 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea și să nu reactivezi Mitropolia Tomisului?
Dacă trogloditul Bănescu nu știe că prin Tomis a trecut Apostolul Andrei, Patriarhul Daniel știe absolut sigur.
Patriarhul Daniel nu trebuie să-și uite titlurile în nici un chip. El este:

- Arhiepiscop al Bucureștilor

- Mitropolit al Munteniei și Dobrogei

- Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei

- Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

După aceste povestiri splendide și memorabile să cităm pentru râsul național ce scrie derbedeul Bănescu, pe contul lui de Facebook:

„Discuția atât de firească ivită contextual în jurul unei teme care, tratată informat, reprezintă constant o problemă, aceea a sărbătoririi „Învierii Domnului” după un calendar corect, îndreptat, nu defazat (cu 13 zile), este o discuție dovedită recent ca mult prea subtilă, insuportabilă chiar pentru urechea fină, lăutărească a unei majorități care, fără vină, a înțeles din prima că de fapt ar fi vorba de

- trădarea cruntă a credinței ortodoxe,

- trecerea cu arme și multe bagaje teologice la catolici,

- unirea dogmatică și ecumenistă cu Apusul, „acel Apus”,

- ruperea sacrilegă de trecut și năruirea în viitorul antihristic,

- spulberarea Ortodoxiei carpato-danubiano-pontice.

Zvârcolirile cele mai înfricoșătoare au fost înregistrate, previzibil, în anticul oraș Tomis.

Aceste enormități imposibil de înghițit de o minte oricât de sumar educată religios s-au dovedit a fi perfect digerabile pe scară largă. Nu o scară a virtuților, desigur.

Pe această scară insalubră din dosul adevărului istoric, care duce direct la etajul ultim al „creștinismului” de tip magic, ritualist și grobian instrumentalizat, se cațără îndârjit și țipând isteric aceiași câțiva locatari ai haznalelor mediatice, vajnici apărători ai țărișoarei, ai „Bisericii” confiscate de naționalism deșănțat, ai păcii încheiate oricând în favoarea agresorului, ai minciunii travestite în adevăr.

Această ostilă reacție populară & populistă față de o discuție dictată de onestitatea intelectuală și bunul-simț, reacție care îi include și pe clericii care în loc să rostească de pe solee responsabil, pedagogic și onest, adevărul referitor la calendar și la compromisul generos pe care Biserica noastră alături de alte Biserici adecvate la realitate îl face de Paști - pentru păstrarea unei punctuale unități „pascale” cu cei ce idolatrizează un calendar împăiat -, aleg încă să tacă, să ascundă sub obroc lumina unui adevăr banal, nu să-i lumineze pe cei ce nu au nicio vină că nu au studii de teologie și că nu au cercetat pe cont propriu istoria reală a creștinismului.

Alimentarea și susținerea unei anomalii calendaristice, invocând ofensator mereu abuzata Tradiție și Lumina de la Sfântul Mormânt pe care o tratezi blasfemic ca pe o minune dependentă de calendarul defazat, nu de credința curată a omului informat, destramă în timp încrederea în chiar instituția Bisericii.

Aceasta trebuie slujită și apărată realist de contaminarea cu superstiții, idolatrie de orice fel și paseisme toxice pentru credință. Această datorie aparține în cel mai înalt și onorant grad clericilor care reprezintă Biserica înaintea credincioșilor. Aceștia din urmă au dreptul să primească nu doar adevărul de credință împărtășit confesional, ci și pe cel istoric mărturisit lucid în interiorul creștinismului universal.

Calendarul

NU este o problemă teologică,

NU are nicio legătură cu adevărul de credință mărturisit fidel de Ortodoxie de la sinodul din Niceea până la cel din Creta (sabotat prin absență ostentativă tocmai de cei pentru care sacrificăm pascal rigoarea calendaristică),
NU implică credința, ci rațiunea dăruită de Dumnezeu spre a fi folosită, nu irosită,

NU trebuie să dezbine, ci să ne unească în cel mai curat spirit creștin pe drumul urmat în ritmul comun al marilor sărbători hristologice.

Autenticii intelectuali creștini, oameni validați de o reală operă apologetică, laicii implicați onest în viața comunității religioase care compun corpul majoritar al Bisericii, au datoria creștinească de a reacționa și a se pronunța public atunci când observă apariția și dezvoltarea unor anomalii în corpul eclezial sau derapaje care periclitează imaginea Bisericii lui Hristos, nu a unor oameni failibili și păcătoși așa cum suntem toți."

Sintagma „acel Apus" este din Scrisoarea III de Eminescu. Versul din Scrisoarea III apare în răspunsul lui Mircea cel Bătrân, răspuns pe care i-l dă sultanului Baiazid. Reamintim versurile lui Eminescu:

- De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești
Nu e om de rând, el este domnul Țării Românești.
Eu nu ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oști.
După vremuri mulți veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomenește, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod;
Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă -
Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pământ.
Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai valvârtej
Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinței biruință căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul...
Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este,
Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Evident, analfabetul Bănescu scrie într-o limbă română imposibilă, de un ridicol care nu poate fi depășit nici de Patapievici, bietul contorsionist.

Nu-l întreb pe sfertodoct care este etimologia cuvântului sărbătoare, o capodoperă de cuvânt care are cinci rădăcini indoeuropene! Stupefacția vine în rândul acesta: - unirea dogmatică și ecumenistă cu Apusul, „acel Apus”.

Subconștientul erotic din ligamentul periculos Apusul acel e dintr-o oglindire pe care numai acest Vasilica o știe.

Cât privește „ironizarea" lui Eminescu și a voievodului Mircea cel Bătrân îl lăsăm pe Patriarhul Daniel să judece singur și cinstit ce dobitoc lingvistic și-a ales ca să-i fie purtător de cuvânt.
 
Desigur, Patriarhul știe și în greacă ce este logos,  știe și în latină ce este conventum.

Dacă nu îl trimite de urgență la școală sau altundeva, Patriarhul Daniel, din cauza sfertodoctului închipuit Bănescu, va ajunge de râsul tuturor ortodocșilor români.