Preafericite Părinte Daniel,

Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Am citit în multă liniște epistola pe care ați trimis-o Domnia Voastră Înaltpreasfinției Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Este epistola prin care îl sfătuiți, pe bună dreptate, să oprească polemica în relația cu Vasile Bănescu.

Preafericirea Voastră, voi publica această scrisoare fiindcă ortodocșii români trebuie să știe că dumneavoastră îndemnați la liniște și respect în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Iată scrisoarea despre care spun că este bine să fie cunoscută:

„Înaltpreasfinția Voastră,

Trebuie oprită polemica în relația cu Domnul Bănescu,

deoarece produce tulburare în Biserică

(conflictul între un teolog mirean,

consilier patriarhal, și un ierarh din Sinod).

Problema distincției dintre poziția oficială a Bisericii

și opiniile individuale ale ierarhilor, clericilor și mirenilor

va fi discutată la următoarea ședință a Sfântului Sinod.

Cu binecuvântări, Patriarhul Daniel!"

Vasile Bănescu, ca purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, este o catastrofă care face mari deservicii de imagine și nu numai de imagine. Imitator stilistic al plagiatorului contorsionist Patapievici, al plagiatorului Andrei Pleșu (un mare patriot german), al lui Teodor Baconschi (un teolog care nu știe istoria Bisericii Ortodoxe Române), acest Bănescu a ajuns să facă ironii și contra lui Eminescu, cel din Scrisoarea III.

În ultimele zile, teologi și scrietori dornici de glorie s-au excitat reciproc ca să stabilească înaintea Papei de la Vatican și a Patriarhului de la Constantinopol ziua Paștilor: să sărbătorească ortodocșii Paștile odată cu catolicii!

Chiar în Ziarul Lumina, profesorul Viorel Ioniță i-a învățat carte pe puncte.

Desigur, petiția către Patriarhia Română (publicată înainte de praznicul Învierii Domnului) a produs oarece tulburare a sărbătorii.

De asemenea, publicarea petiției pe internet și adunarea de semnături „intelectuale" este o modă prin care au încercat (Baconschi, Papahagi etc.) să-și facă publicitate. Problemele esențiale ale Bisericii sunt probleme esențiale ale Bisericii, probleme care trebuie rezolvate de cei mai mari știutori ai Bisericii.

Evident, nu este nici inteligent și nici elegant să pui presiune asupra ierarhilor ortodocși, deși eu cred că astfel de personaje nu pot pune presiune pe adevărații ierarhi. Aici s-a raliat și ridicolul Bănescu, în fața căruia pălește orice Rică Venturiano! Acest Bănescu trăiește cu impresia medicală netratată că este un băiat din elita intelectuală a României ș.a.m.d.. Nu mai spun că s-a exprimat incult și obraznic contra IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Contra Arhiepiscopului Tomisului și nu numai.

De curând, a avut sminteala să-l ironizeze pe Eminescu.

Permiteți-mi să vă citez nota lui Bănescu (publicată pe contul său de Facebook):

„Discuția atât de firească ivită contextual în jurul unei teme care, tratată informat, reprezintă constant o problemă, aceea a sărbătoririi „Învierii Domnului” după un calendar corect, îndreptat, nu defazat (cu 13 zile), este o discuție dovedită recent ca mult prea subtilă, insuportabilă chiar pentru urechea fină, lăutărească a unei majorități care, fără vină, a înțeles din prima că de fapt ar fi vorba de

- trădarea cruntă a credinței ortodoxe,

- trecerea cu arme și multe bagaje teologice la catolici,

- unirea dogmatică și ecumenistă cu Apusul, „acel Apus”,

- ruperea sacrilegă de trecut și năruirea în viitorul antihristic,

- spulberarea Ortodoxiei carpato-danubiano-pontice.

Zvârcolirile cele mai înfricoșătoare au fost înregistrate, previzibil, în anticul oraș Tomis.

Aceste enormități imposibil de înghițit de o minte oricât de sumar educată religios s-au dovedit a fi perfect digerabile pe scară largă. Nu o scară a virtuților, desigur.

Pe această scară insalubră din dosul adevărului istoric, care duce direct la etajul ultim al „creștinismului” de tip magic, ritualist și grobian instrumentalizat, se cațără îndârjit și țipând isteric aceiași câțiva locatari ai haznalelor mediatice, vajnici apărători ai țărișoarei, ai „Bisericii” confiscate de naționalism deșănțat, ai păcii încheiate oricând în favoarea agresorului, ai minciunii travestite în adevăr.

Această ostilă reacție populară & populistă față de o discuție dictată de onestitatea intelectuală și bunul-simț, reacție care îi include și pe clericii care în loc să rostească de pe solee responsabil, pedagogic și onest, adevărul referitor la calendar și la compromisul generos pe care Biserica noastră alături de alte Biserici adecvate la realitate îl face de Paști - pentru păstrarea unei punctuale unități „pascale” cu cei ce idolatrizează un calendar împăiat -, aleg încă să tacă, să ascundă sub obroc lumina unui adevăr banal, nu să-i lumineze pe cei ce nu au nicio vină că nu au studii de teologie și că nu au cercetat pe cont propriu istoria reală a creștinismului.

Alimentarea și susținerea unei anomalii calendaristice, invocând ofensator mereu abuzata Tradiție și Lumina de la Sfântul Mormânt pe care o tratezi blasfemic ca pe o minune dependentă de calendarul defazat, nu de credința curată a omului informat, destramă în timp încrederea în chiar instituția Bisericii.

Aceasta trebuie slujită și apărată realist de contaminarea cu superstiții, idolatrie de orice fel și paseisme toxice pentru credință. Această datorie aparține în cel mai înalt și onorant grad clericilor care reprezintă Biserica înaintea credincioșilor. Aceștia din urmă au dreptul să primească nu doar adevărul de credință împărtășit confesional, ci și pe cel istoric mărturisit lucid în interiorul creștinismului universal.

Calendarul

NU este o problemă teologică,

NU are nicio legătură cu adevărul de credință mărturisit fidel de Ortodoxie de la sinodul din Niceea până la cel din Creta (sabotat prin absență ostentativă tocmai de cei pentru care sacrificăm pascal rigoarea calendaristică),

NU implică credința, ci rațiunea dăruită de Dumnezeu spre a fi folosită, nu irosită,

NU trebuie să dezbine, ci să ne unească în cel mai curat spirit creștin pe drumul urmat în ritmul comun al marilor sărbători hristologice.

Autenticii intelectuali creștini, oameni validați de o reală operă apologetică, laicii implicați onest în viața comunității religioase care compun corpul majoritar al Bisericii, au datoria creștinească de a reacționa și a se pronunța public atunci când observă apariția și dezvoltarea unor anomalii în corpul eclezial sau derapaje care periclitează imaginea Bisericii lui Hristos, nu a unor oameni failibili și păcătoși așa cum suntem toți."

Desigur, acel Apus e sintagma lui Eminescu din Scrisoarea III, în care Mircea cel Bătrân îi răspunde sultanului Baiazid (cel care a sfârșit în cușca de aur a lui Timur Lenk).

- De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești

Nu e om de rând, el este domnul Țării Românești.

Eu nu ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști,

Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oști.

După vremuri mulți veniră, începând cu acel oaspe,

Ce din vechi se pomenește, cu Darius al lui Istaspe;

Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,

De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod;

Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă

Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă -

Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,

Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pământ.

Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai valvârtej

Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji?

Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?...

Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?

Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier,

A credinței biruință căta orice cavaler.

Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul...

Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul,

Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este,

Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;

N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid

Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Preafericirea Voastră, poporul român nu este mai sensibil la nimic decât la Eminescu. Nu exagerez dacă spun că pentru români Eminescu este Dumnezeu. De aceea, Vă rog să înțelegeți că orice apropiere a numelui acestui ipochimen Bănescu de numele Patriarhului Daniel (sau de Biserica Ortodoxă Română) este un dezastru. Nu m-ar mira ca impertinența acestui biet incult să creeze un val care ar putea sparge, simbolic, prestigiul de care vă bucurați.

Dar analfabetul Bănescu mai scrie și că: Zvârcolirile cele mai înfricoșătoare au fost înregistrate, previzibil, în anticul oraș Tomis.

Așa cum v-am scris și în alte scrisori, în anticul oraș Tomis, Arhiepiscopia Tomisului și Academia Tomitana au tipărit sute de volume care luminează tezaurul ortodoxiei române.

Monumenta Romaniae Historica (plus alte două colecții în întregime dedicate ortodoxiei noastre) a ajuns la volumul 802.

Biblioteca Eminescu a fost tipărită până acum cu 735 de volume (din cele 1250, cât număra biblioteca sa).

Colecția de Monumente ortodoxe și bizantine se prezintă prin 153 de papirusuri (din 250) și prin 301 volume de manuscrise (până în anul 1000) și va avea cel puțin 1000 de volume, cele mai importante și mai frumoase și mai vechi care au existat în Biblioteca din Constantinopol.

Preafericirea Voastră, n-ați uitat desigur că unul dintre aceste proiecte incomparabile, anume Monumenta Romaniae Historica, vi l-am propus dumneavoastră, cu câțiva ani înainte de a-l discuta cu Înaltpreasfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Care este problema esențială? Se dorește sărbătorirea a 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea, când trăia împăratul Constantin cel Mare și gândea marele Athanasie. Homoousia. Știți foarte bine că la Sinodul de la Niceea a luat parte vestitul Marcus, mitropolitul Tomisului.

Arhiepiscopul Teodosie v-a adus în dar câteva zeci de volume din colecția în care am tipărit manuscrise în facsimil color, manuscrise în care apar numele episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților Tomisului. Și al Mitropolitului Marcus. Câteva zeci de volume, într-o colecție mult mai bogată, a oferit-o Arhiepiscopul Teodosie chiar patriarhului Bartholomeu I al Constantinopolului, prilej care s-a imortalizat și prin această fotografie.

Atunci, s-a discutat în chip special și problema reactivării Mitropoliei Tomisului, reactivare pe care Patriarhul Bartholomeu I o susține.

Acum, îmi face o deosebită plăcere să vă ofer fila scrisă în anii 500, filă în care, în lista participanților la Sinodul de la Niceea, apare numele mitropolitului Marcus al Tomisului.

Preafericirea Voastră, este cel mai vechi manuscris cunoscut în care apare numele mitropolitului Marcus al Tomisului.

Cum bine știți, toate aceste cărți de tezaur sunt tipărite cu sprijinul financiar absolut al actualului Arhiepiscop al Tomisului. Sunteți om de carte și vă dați seama că Biserica Ortodoxă Română, pe care o conduceți ca un bun păstor, are astfel un tezaur de manuscrise și papirusuri greu de egalat de vreo biserică națională.

Ar trebui să vă bucurați nespus și sunt sigur că în sinea dumneavoastră vă bucurați.

Vorbeați în scrisoarea către Arhiepiscopul Tomisului că nu este bună nicio tulburare în sânul bisericii noastre strămoșești, o biserică milenară. Mileniile Bisericii Ortodoxe Române pe care o conduceți și o păstoriți se datorează numai episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților Tomisului (așa cum stă scris și în istoria BOR). Fără Marcus, primul mitropolit al Tomisului, în anul 325 noi și strămoșii noștri nu am fi fost prezenți la cel mai vestit sinod al ortodoxiei.

În ultimul meu cuvânt din această scrisoare vin și vă rog și vă anunț totodată că trebuie să aveți treaz și luminat respectul pentru străvechea Mitropolie a Tomisului, pentru toți mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii săi.

Acest respect treaz și luminat trebuie să-l puneți în operă prin reactivarea Mitropoliei Tomisului, sărbătorind astfel cei 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea.

Și nu numai.

Ar fi respectul dumneavoastră treaz și luminat față de istoria milenară a românilor, față de Biserica lui Dumnezeu.

Reactivarea Mitropoliei Tomisului va fi opera Preafericii voastre capitală ca Patriarh, față în față cu marea Catedrală a Mântuirii Neamului.

În ultimul meu cuvânt din această scrisoare vin și vă rog și vă anunț totodată că nu veți avea nicio clipă de liniște până când nu veți reactiva Mitropolia Tomisului, fiindcă avem o obligație sfântă față de marii ierarhi tomitani și față de marii cărturari ajunși sfinți în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă totodată, Ioan Cassian și Dionisie cel Smerit.

Așa cum v-am mai scris, am găsit manuscrise originale scrise de mâna sfântă a lui Ioan Cassian și a lui Dionisie cel Smerit.

Dumneavoastră, ca Patriarh, sunt sigur că vă cutremurați de bucurie.

De aceea, vă spun pentru a treia oară, în ultimul meu cuvânt din această scrisoare, că nu veți avea liniște până când nu veți reactiva Mitropolia Tomisului.

Acad. Constantin Barbu

Membru titular al Academiei de Științe, Arte și Litere din Paris