Istoria popoarelor care dovedesc dăinuire este traversată de manifestări axiale de durată lungă.

Aceste manifestări atestă triumful unei vocații prin care se confirmă destinul și rostul unui popor (și, la altă scară, a unei civilizații) în fața uriașelor presiuni spre contracție și dezaxare.

Vocația popoarelor se deslușește în și prin acele manifestări cruciale în categoria cărora intră și războaiele seculare, de la cele nevăzute, cu profil spiritual, la cele cu profil militar.

Etnogeneza românilor ca popor născut creștin din chemare apostolică este manifestarea axială definitorie pentru primul mileniu creștin în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Războaiele autohtoniei creștine cu popoarele migratoare idolatre a fost răspunsul românilor la chemarea lui Dumnezeu în lungul mileniu definit tocmai de triumful unei civilizații zidită vocațional pe fundația spiritualității iudeo-creștine și a moștenirii Romei imperiale.

Dacă poporul din spațiul carpato-danubiano-pontic ar fi pierdut acest război milenar, el ar fi dispărut din istorie încă din zorii restaurării sale ca neam creștin. Vocația creștină și asumarea moștenirii vechii Rome, filtrată de Bizanț, au fost forțele apărătoare ale românilor în primul mileniu creștin.

Mileniul doi al istoriei românilor din cele trei Țări Românești confirmă continuitatea axului etno-creștin definitoriu pentru medalionul acestui popor latin de la Dunăre, Pontul Euxin și Carpați.

Ziua de 1 Decembrie este ziua de evocare culminativă a memoriei axiale duo-milenare a poporului român, confirmată, pentru a doua jumătate a mileniului al II-lea creștin, de cele trei momente cruciale ale istoriei acestui popor: 1599, 1859 și 1918.

Acest mileniu a rămas creștin pe toată durata lui și pe toată raza pământului dăruit de Dumnezeu acestui popor să-l cultive și să-l apere întrucât românii au primit chemarea să poarte cu jertfă colectivă de multe generații două serii de războaie axiale de durată seculară: războiul de 200 de ani cu Imperiul Otoman și războiul de 300 de ani pentru apărarea identității și unității sale ca neam creștin.

Războaiele românilor sunt aliniate aceleiași viziuni asumate de Marsilio di Padua în celebrul discurs din 1324 Defensor Pacis, un discurs de afirmare a spiritului apărător în fața agresiunilor dirijate contra fundamentelor spirituale pe care e zidită Europa întreagă: Comunalismul creștin și moștenirea greco-romană.

Momentele 1599, 1859 și 1918 fac parte, așadar, din lungul război al românilor pentru unirea și deci reîntregirea țării lor zidită pe fundamentele pe care este edificată întreaga Europă.

În mileniul doi, românii și-au asumat cele două mari războaie seculare cu înțeles axial pentru Europa Christiana: războiul de 200 de ani cu Imperiul Otoman și războiul de 300 de ani pentru unitatea sa ca popor născut spiritual din chemare apostolică.

Prima serie de înfruntări a avut praguri maximaliste în războaiele lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș, și praguri de sfârșit de ciclu militar prin războaiele lui Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu în Țara Românească, Vasile Lupu și Dimitrie Cantemir în Moldova, Matei Corvin și Iancu de Hunedoara în Transilvania.

Tot atunci începe ciclul celui de-al doilea război axial al românilor, cel pentru Unire și Întregire, care începe cu Mihai Viteazul spre a culmina cu Ferdinand I-iul Întregitorul.

Cel ce rupe momentul zilei de 27 Mai 1599 de momentul zilei de 1 Decembrie 1918 îngroapă idei majore pentru o monedă falsă și cu efect primejdios contribuind la triumful ideii că istoria românilor este o istorie dezaxată, fără ax.

O asemenea erminie face parte din strategia mistificărilor mileniale, cu o miză obscură dar cu efect țintit: ruptura epocilor și dezaxarea istoriei colective. O astfel de neghiobie trădătoare s-a ilustrat prin coborârea de pe soclu a statuii lui Mihai Viteazul într-o Oradie cu destinație defensivă pentru românitatea întreagă, visul marelui Voevod unificator.

Istoria românilor nu este dezaxată dar numărul dezaxaților în rama vieții colective a acestui popor s-a înmulțit la praguri primejdioase.

Aceștia au dezlănțuit propriul lor război cu dublă țintă: să dezaxeze istoriografia acestui popor și să rupă generațiile noi de la axul spiritual creștin definitoriu pentru întregul spațiu carpato-danubiano-pontic și pentru profilul civilizației europene.

Acești dezaxați se dau de ceasul morții să rupă poporul cel viu de Biblie și de manifestările lui axiale. Încât riposta împotriva acestor agresori face parte din războiul pentru apărarea Bibliei celei vii, care menține trează conștiința de neam european și creștin a acestui popor.

Acesta este războiul fără arme împotriva idolatriei acestui veac perfid, care ademenește mințile tinere în largul rătăcirilor oceanice ale nimicirii spirituale.

Dacă acest nou război pentru apărarea Bibliei celei vii va fi pierdut, misiunea poporului român se va lua de la el spre pieirea sa din istorie. Poporul român va fi ortodox sau va pieri din istorie ca toate neamurile care, pe durata confirmativă a Vechiului Testament, s-au opus chemării pe care Dumnezeu a adresat-o poporului Său spre triumful voii Sale în numele venirii pe lume a Fiului, cel Unul născut mai înainte de toți vecii.

Noi românii așa ne-am ținut în istorie și numai așa vom putea dăinui.

Menirea noastră ca popor este apărarea axială a Bibliei celei vii și ca să putem susține această teribilă ciocnire cu răul avem nevoie de unitate etno-creștină oriunde ne-am afla cu rosturile vieții celei de toate zilele și oricât de risipiți am fi.

Oriunde trăim și oriunde murim să nu ieșim de sub umbra Carpaților așa de miraculos înveșmântați de înaintași cu nume de calendar creștin, înălțate la putere de sfinți, eroi, martiri și genii care înfruntă stihia pustiirilor de tot felul.