ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„(...)

Patriarhul Daniel se înfăți­șează în momentul acesta aniversar după multe decenii de stă­ruință în miezul Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la stadiul de smerit ucenic. Dăruirea Preafericirii Sale în serviciul comunității creștine românești a însemnat împliniri de cea mai mare anvergură, pe care nu sunt eu chemat să le amintesc aici. Ca ierarh, a condus turma spre mântuire, întru datoria de preamărire a Părintelui Ceresc, de cuviință și de bunătate, de credință și de milostivire. Ca să devină un desăvârșit teolog, Preafericitul Daniel a studiat la cele mai înalte școli din țară și din Europa, dar s-a născut în apusul României (Transilvania-Banat), a păstorit îndelung ca Mitropolit în răsăritul ei (Moldova) și a ajuns pe cea mai de sus treaptă a ierarhiei la București, la miazăzi, în vechea Țară Românească. Marele ierarh poartă astfel în sine unitatea pământului românesc, pe care o înțelege deopotrivă cu mintea și cu sufletul.

Nu întâmplător, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a avut, la finele anului închinat Centenarului Marii Uniri, cople­șitoarea mulțumire de a vedea ridicată marea operă - Catedrala Națională - voită de poporul ­român încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și amânată mereu, din cauza vitregiei vremurilor și nimicniciei oamenilor. Pronia ­Cerească a vrut ca, în anul marii sărbători închinate Unirii, să ne unim eforturile și să construim, nu să risipim. Meritul prim revine Preafericirii Sale, Patriarhului Daniel, care, dincolo de greutăți, critici și cârtiri, a urmat dârz rânduiala și și-a îndeplinit misiunea. Evident, au fost sacrificii mari pentru aceasta, dar care lucru trainic s-a făurit vreodată fără sacrificii? Cuvântul de prețuire al națiunii române față de ctitor și lucrare vine și acum, dar se va accentua mereu, odată cu terminarea lucrărilor și cu trecerea anilor, „în veacul vecilor”. Biserica este lumea însăși, iar o lume plină de monumente și simboluri creș­tine ne întărește în temeiurile noastre europene, născute din clasicismul greco-latin și din credința în Dumnezeu, în mijlocul singurei Ortodoxii latine.

Suntem îngrijorați pentru că lumea nu merge bine, iar țara noastră nu poate să fie altminteri decât lumea aceasta, care este „umbră și vis”. Cu toate aceste zbateri, dureri și dezorientări, ­Biserica rămâne mereu pe primul loc în încrederea românilor, ­secondată de Armata Română și de Academia Română. (...)”

Integral în Ziarul Lumina