Academicianul Nicolae Breban a împlinit 91 de ani. Polemici memorabile: ”Dacă omul ăsta, Patapievici, ar fi fost în Polonia și ar fi murdărit și înjurat istoria poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împușcat! O haimana ordinară!” LA MULȚI ANI!

Academicianul Nicolae Breban a împlinit la începutul acestei luni 91 de ani (1 februarie 1934, Baia Mare). Odată cu urarea noastră de La Mulți Ani! ne-am gândit că e frumos să amintim și câteva dintre polemicile sale cordiale și memorabile:
„Patapievici a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în
care noi ne-am născut, în care au trăit părinții și bunicii noștri" - Nicolae Breban
Un COMUNICAT simpatic:
„Aflu cu surprindere că dl G. Liiceanu a publicat un denunț calomnios, în care afirmă că, într-o ședință a Secției de Literatură și Lingvistică a Academiei Române, eu i-aș fi menționat numele și aș fi afirmat că el, G. Liiceanu, „ar trebui împușcat”. Pentru a clarifica situația, repet ceea ce am comunicat zilele trecute și Agenției Mediafax. La Academie am repetat pe scurt ceea ce am spus la Antena 3, în emisiunea domnului Radu Tudor. La emisiunea Punctul de întâlnire din data de 10 mai 2015, am afirmat că, dacă dl Patapievici ar fi fost în Polonia și ar fi murdărit și înjurat istoria și identitatea poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împușcat. Insist, polonezii, nu eu. A fost o comparație pentru a sublinia ideea că disprețuiesc atacurile la adresa neamului românesc și a istoriei acestui neam. Voiam să spun că probabil polonezii ar fi reacționat foarte ferm. Pe când în România nu a reacționat nimeni. Eu îi disprețuiesc pe cei care atacă istoria și limba românească. N-am spus nimic de dl Liiceanu, care nu a participat la acea ședință a Academiei Române. Cu toate acestea, el minte cu nerușinare, inventând, răstălmăcind grosolan afirmațiile mele și lezându-mi astfel imaginea publică.
Referitor la antiromânismul agresiv, cunoscut publicului larg, al dlui Patapievici, înainte de a mă pronunța, reiau câteva citate din textele d-sale:
■ „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.” „Un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare.” „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”.
■ „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături … ” (H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 64)
■ „Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească își urmează cursul până la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, până ce mintea va fi în sfârșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos.” (H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 49)
■ „Ca poet național, Eminescu nu mai poate supraviețui, deoarece noi iesim azi din zodia naționalului", „Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluția sociologică din învățământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioși care fac alergie la auzul cuvântului canon și manifestă tendința să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiție", „Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual, deoarece cultura română, azi ca și ieri, se dovedește a nu fi decât o cultură de sincronizare”.„Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit «politic corect», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon (…) a arătat fără dubiu că fostul poet național al României clasice e «politic incorect»” (H.-R. Patapievici, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale,Flacara nr. 1-2, 2002, p. 86)
Uzând de un fals de logică și forțând grosolan valoarea eseistului Patapievici, dl Liiceanu îl pune pe acest calomniator al limbii și națiunii române alături de mari scriitori europeni, crezând că în acest fel, prin asemenea enormități, pot fi justificate aceste scabrozități, precum și altele, ale dlui Patapievici.
Oare prin asemenea diversiuni și provocări mediatice grosolane vrea cumva dl Liiceanu – autorul volumului Dragul meu turnător – să-și pregătească intrarea în Academia Română?”
1 Iunie 2015, București
Nicolae Breban
„Cantemir este depășit și a început literatura
asta de p..ă, de p…ă, de c.r (…), de prostituție, imaginea asta de
mizerabilism”
"George Soros, din America, acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, Mircea Mihăieș, Liiceanu, Patapievici și alții care consideră că nu mai este nevoie de statul român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că toate aceste lucruri trebuie aruncate la gunoi, noi, aștia mai în vârstă, care am creat operă, suntem depășiți, că totul este depășit, Eminescu este depășit, că Ion Barbu este depășit, că Iorga este depășit, Cantemir este depășit și a început literatura asta de p..ă, de p…ă, de c.r (…), de prostituție, imaginea asta de mizerabilism.
Noi exportăm mizerabilismul care apoi se întoarce la noi și ne uimește cum de ne văd occidentalii atât de nenorociți. Pentru că noi, prin literatura unor tineri și prin unele filme, premiate la Cannes, (bravo, și eu am fost ales în selecția oficială, n-am luat premiu, bravo lui Mungiu), dar mizerabilismul ăsta noi îl cultivăm, pentru că băieții ăștia sunt foarte abili, pentru că ei produc ceea ce cred ei că se cere în afară. Într-adevăr, afară unii cer imaginea României mizerabile, joase. Vechiul meu prieten, marele regizor Lucian Pintilie, el a început primul cu filmul "Balanța” să producă de tipul violent-mizerabilist. Parcă ne-a convins și pe noi că suntem o țară de nimica. Chipurile suntem ultimele otrepe ale Europei…”
"Eu m-am dedicat romanului, Buzura la fel, din păcate el a fost demis la modul brutal de acest nefericit și corupt președinte care se numește Traian Băsescu, care a numit o echipă catastrofică pentru cultura română, o echipă de necreatori în primul rând, de comentatori doar, dar de comentatori de prost aluat. Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întâmplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflați excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii românești. Într-una din primele lui cărți a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinții și bunicii noștri, strâmoșii noști. I-am recomandat într-un text o parafraza a lui Bertolt Brecht: dacă nu-ți place poporul român caută-ți altul…
La fel a făcut și un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof și între timp i s-a stricat căruța pe drum, Gabriel Liiceanu, care după Revoluție imediat s-a dus la Paris și în Le Monde, unde Breban și-a dat în 1971 demisia contra tiranului din România, lucru unic în țările din Est, Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că poporul român nu e apt pentru democrație, consonând cu altă haimana și ticălos al politicii românești, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali și posturi de televiziune… care ne spunea nouă că suntem "stupid people”, un popor de proști. Nimeni n-a stat să spună că adevărul este cu totul altul…”
„Am intrat în librărie, pe primul raft este numai Pleșu, cu înca doi-trei băieți deștepți, care scot niște cărțulii drăgute, finuțe, vioaie. Cu Pleșu am fost prieten. (…) Am mai avut astfel de eseiști, dar nu e substanță acolo”.
„E o rușine să constatăm că președintele României, dar nici Ceaușescu, nici Antonescu, nici Zelea Codreanu, n-a făcut-o nimeni, să creezi o mafie în fruntea statului, să folosești instrumentele statului, pentru a fura sume faraminoase. Cred că marii producători din Cocaină din America de Sud sunt uimiți și invidioși: că "săracii”, acolo se luptă pentru câteva milioane iar aici se furau cu zecile, cu sutele de milioane...”.
Academician Nicolae Breban la o conferința de presă a președintelui ICR, Radu Boroianu, din mai 2015
VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Ce riscă România dacă SUA și alte state nu ar recunoaște alegerile din mai

Brazii se frâng, dar nu se îndoaie!

Silvian-Emanuel Man: Sunt anchetat de Poliție în mod abuziv pentru că citesc cărți de economie și aș organiza o grupare ostilă care ar avea ca scop schimbarea ordinii constituționale și subminarea economiei naționale

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL
Recomandările noastre

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!

Generalul Radu Theodoru aruncă o nouă BOMBĂ* - Sediul Comandamentului Vlad Țepeș e obținut de la SRI de fondatorul asociației, generalul SIE (r) Ștefan Mateescu, acum acuzat de DIICOT pentru ”lovitură de stat” - VIDEO EXCLUSIV
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Publicistică
Persoane: Andrei Pleşu Gabriel Liiceanu Horia Roman Patapievici Mircea Cărtărescu Nicolae Breban Soros
Locații: Academia Română
Subiecte: Aniversare impostori în funcții publice
Organizații: Academia Română Rețeaua Soros
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)