ActiveNews vă invită la lansarea cărții „NEOMARXIMSUL. O ideologie corectă politic” coordonată de autoarea noastră, Irina Bazon, și de editorialistul-invitat Andrei Dîrlău, sâmbătă 25 noiembrie, ora 14:00, la Târgul de carte Gaudeamus, Standul Editorii Eikon, nivel 0, nr. 12, la Romexpo. Câteva cuvinte despre lucrarea coordonată de cei doi din partea președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a academicianului Ilie Bădescu, a lui Andrri Dîrlău și Dan Puric:

„Pornind de la acest mărunt episod, nu am putut să nu fac legătura cu alte lozinci din lumea noastră liberă contemporană: clamarea insistentă a egalității de gen, susținerea celor mai năstrușnice minorități de pe lumea asta (de la cele bazate pe anumite orientări sexuale până la cele legate de unele gusturi gastronomice sau alcoolice) în detrimentul majorităților, doborârea și profanarea unor statui, interzicerea sau „corectarea” unor creații științifice, literare, cinematografice, muzicale, de artă plastică etc., trecerea la index a unor cărți, impunerea în public a unor gesturi umilitoare de prosternare, îngenunchere, „purificare” a unor istorii generale, ale culturii, ale popoarelor, cu privilegierea faptelor marginale, a persoanelor obscure în defavoarea valorilor și virtuților consacrate.” (Acad. Ioan-Aurel Pop)

„Într-o lume fără Dumnezeu istoria se golește de puterea tainelor, omul devine cu totul inabil să perceapă lucrarea harului în miezul vremelniciei. Mintea caută rațiuni ultime în istoricitatea vidă și, întrucât nu le găsește, le inventează. Omul care l-a pierdut pe Dumnezeu își face el dumnezei după mintea lui. Aceasta este propensiunea idolatră care atinge pragul ei maxima- list sub forma ideologiilor. Ideologiile sunt idolatriile omului modern. Cum se explică explozia ideologiilor înspre era modernă? Una dintre cauze este atotputernicia sistemului creat de omul fără Dumnezeu, un sistem care deja a cucerit planeta. Efectul cel dintâi al sistemului fără Dumnezeu este lucrarea deformatoare. Sistemul se întoarce asupra realității cu forța silniciei, a unui dictat planetar. Mintea umană este siluită să regândească lumea în terme- nii sistemului. Aceasta este opera ideologiei, pe care sistemul a inventat-o tocmai pentru atingerea acestui scop: convertirea minții la credința oarbă în exclusivitatea și supremația sistemului. Produsul cel dintâi al sistemului discreționar, despotic este conștiința nihilistă cu umbra ei monstruoasă: marea anarhie. Dacă sistemul este atotputernic, atunci omul sistemului poate să facă ce vrea. Întârzierea efectelor anarhiei se dobândește prin silirea conștiințelor să primească logica sistemului. Sistemul gândește pentru toți și prin toți, sistemul este corect și omul trebuie să primească fără de ripostă invitația la corectitudinea sistemului. Omenirea intrase în era corectitudinii. Sistemul liberal s-a declarat pe sine sistem corect, ba chiar singurul sistem corect al istoriei. A venit în umbra lui sistemul socialist care și-a declarat corectitudinea universală pe marea scenă a lumii în iureșul maselor revoluționare, forma desăvârșită a ghilotinei mobile. Cine ar fi îndrăznit să conteste corectitudinea sistemului comunist? Niciodată robia conștiinței, a minții umane, n-a fost așa de completă ca în era corectitudinii. Sistemul a devenit un fel de supra-conștiință a omenirii, cu o putere deformatoare uriașă. Marea problemă, agravată ciclic, a deformatorului sistemic este că nu poate să pună concluzii în raport cu dinamica semi-tainică a realității. Fiindcă, în real, premisele au fost puse de Dumnezeu la creație, și deformatorul nu le cunoaște. Acesta este motivul pentru care spiritul luciferic, deformator, a inventat sistemele fără de Dumnezeu, înlăuntrul cărora lucrurile sunt redefinite, scoase din dreptarul lor divin spre a fi definite pe dos.” (Acad. Ilie Bădescu)

„Neomarxismul, ca și transumanismul, promovează o falsă antropologie, o anti-antropologie”. În baza unui relativism aberant, noua ideologie a corecției politice pretinde azi că genurile au de- venit „fluide”: simple convenții pe care postmodernismul le botează „roluri”, determinate nu de anatomia și fiziologia cu care te naști, ci de propria alegere. „Genul” ar deveni o „șaradă” ce poate avea „soluții” diverse și aleatorii (cu sau fără intervenția unui chirurg). Un narcisism radical duce la de- substanțializarea sinelui și pulverizarea persoanei. Granița dintre natural și sintetic se estompează, devenind arbitrară. Firea umană e redefinită, schimonosită într-o „natură” artificială, confecționată tehnologic și „legitimată” mediatic. Chipul omenesc devine o caricatură ce sfidează modelul divin. Singura lege universală devine hedonismul nelimitat ce transformă omul într-un agregat fără memorie și identitate, altul de la o clipă la alta. Definiția sa e redusă la o continuă succesiune de experiențe, fără a menține un „sine” sau o „personalitate” stabilă. Omul devine un flux de trăiri și experiențe, fără trecut și deschis oricărui viitor. Chiar datele biologice devin opțiuni private supuse alegerilor arbitrare. În final, însuși ontologicul este alterat. Va mai putea omul trăi astfel? Da, cu condiția să înceteze a fi om. Dar asta se și dorește: crearea unui „om nou” total dezumanizat, sclav infinit maleabil, perfect obedient. Deși are iluzia că alege mereu, el va fi cel ce nu alege niciodată. Da, își va alege „genul” și partenerii, cum alege canale TV cu telecomanda, dar patimile vor alege pentru el. Acesta e viitorul pregătit de corectitudinea politică omului societății post-creștine: un om inconsistent, trans-uman sau post-uman, epitom al unei utopii de coșmar.” (Andrei Dîrlău)

„Și dacă tot am vorbit despre acele imprevizibile sinapse pe care o carte bună sau o simplă idee ți le pot provoca, am putea spune că lupta împotriva pandemiei „politic corecte” constă tocmai în îngrijirea sănătății câmpului nostru sufletesc. În ținerea în stare de alertă a soldaților ce ne păzesc imunitatea, adică a conștiinței de veghe a neamului. Căci orice clipă de neatenție poate fi fatală. În fond, ce sunt autorii acestei cărți dacă nu trâmbițașii cetății nostre sufletești, care au sunat alarma de pe meterezele conștiinței lor lucide și cinstite sufletește?

Se vrea cu orice preț omul cel nou, înmormântat într-un veșnic prezent, întemnițat în cușca instinctelor sale atavice, fărâmă de neant ce nu va privi cerul nicicând, cărămidă de vid sufletesc ce singură se va zidi în Zidul cel Mare, ridicat între om și om, între om și sufletul lui, și – mai cumplit –, între om și setea lui de Absolut. Și poate de aceea, cartea pe care o veți deschide este un mic și admirabil ghid pentru noi toți cei suferinzi de azi, ce ne poartă cu un remarcabil curaj prin jungla „civilizației” contemporane, tăindu-i brusturii și făcând astfel potecă cinstită în lumea ucisă de nefasta „corectitudine”.

„Diagnosis” spune grecul! Adică „a vedea prin, a cunoaște prin”; și nu altceva face și excelenta echipă de „medici sociali”, autorii acestui manual de conștiință neîntinată. Căci ei diagnostichează cu precizie, adică văd și mai ales întrevăd, dincolo de pojghița imposturii „noii democrații” și de inerția omului contemporan, anesteziat de inflația de „drepturi” și lipsit de orice îndatorire, cauzele noii maladii sociale necruțătoare, și mai ales câmpul ei de manifestare, total nestânjenit și atât de ocult încurajat. Dar virtutea adevărată a acestei cărți nu constă numai în aceasta, ci cu mult mai mult în faptul că, în fața oceanului ideologic ce-a inundat planeta, peste valurile lui pregătite să zdrobească de stânci orice conștiință neîntinată, se-nalță, iată, mica barcă cu suflete cinstite, ce vâslește fără frică împotriva curentului, nădăjduind că, într-o bună zi, această lume naufragiată își va zări țărmul mult așteptat.” (Dan Puric)