ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Anchetele în cazul Potra, generos difuzate de presă, conturează tablouri teribile, cu structuri paramilitare prezente pe teritoriul țării, dotate cu armament corespunzător și cărora, din cînd în cînd, le-ar veni cheful să dea lovituri de stat șamd. Autoritățile de la București se prefac îngrozite, dar poate ar fi momentul să punem adevăratele întrebări: ce jocuri face statul român, de fapt, prin intermediul acestor mercenari, nu doar tolerați, ci chiar stimulați? Ce știe, spre exemplu, ministrul Cătălin Predoiu și nu vrea să spună?

Acum trei ani, în noiembrie, am scris într-un articol despre o ciudățenie mioritică: deși a semnat angajamente internaționale de interzicere a mercenariatului, România a refuzat să implementeze, de zeci de ani încoace, legislația necesară prevenirii și sancționării faptelor. Mai mult, un proiect de lege băgat de liberali în parlament în 2007 a fost trîntit în ambele camere fără drept de apel.

România e interesată în mod clar de existența mercenarilor. O altă întrebare la care ar trebui să răspundă miniștrii de Interne, de la Cătălin Predoiu la Lucian Bode, Vela, Tudorache, Gabi Oprea, Radu Stroe, Tobă și ceilalți: cum e posibil ca între mercenarii români care acționează în Africa, spre exemplu, să se numere polițiști care își iau concedii fără plată de la MAI?

Mercenariatul înseamnă ucidere pe bani, la comanda unor privați, de multe ori, o activitate incompatibilă cu statutul de angajat al unui stat, ca să nu mai spunem cu cel de ființă umană.

Și nu e vorba doar de Africa, ne amintim cum Rusia ne-a acuzat în mai multe rînduri, după invazie, că am trimis un număr consistent de mercenari în Ucraina, alături de alte cîteva state. De fapt, unii dintre acești mercenari chiar se laudă pe rețele cu activitatea lor și se prezintă drept eroi.

Poate că aici e cheia-problemei: România nu e doar raiul pedofililor străini, sursă a traficului de carne vie pentru rețele externe de prostituție, livratoare de copii orfani la export șamd. Poate că tolerează și chiar întreține și un alt bussines murdar: mercenariatul.

Reproducem mai jos ce scriam în noiembrie 2022, în speranța că poate vine vreun răspuns oficial, la un moment dat:
 
”MAE al Rusiei acuză din nou România, prin purtătoarea de cuvînt Maria Saharova, într-un briefing de azi, că a trimis masiv mercenari să lupte în Ucraina. România a dezmințit deja în câteva rînduri că ar avea cunoștință de mercenari români care să lupte împotriva rușilor. Desigur, nimic nu ar împiedica unii români să se angajeze la negru în slujba ucrainenilor. Dar subiectul ar putea pune pe tapet o întrebare interesantă legată de o acțiune nici pînă azi explicată limpede: de ce a refuzat România cu ani în urmă să voteze o lege care interzicea și sancționa sever cu închisoare acțiunea de mercenariat și pe orchestratorii ei?
Potrivit Saharovei, peste 8.000 de mercenari străini au fost recrutați în ultimele opt luni de conflict armat și trimiși în Ucraina. „Cele mai mari grupuri au venit din Polonia, Statele Unite, Canada, România și Marea Britanie, în ciuda faptului că în majoritatea țărilor mercenariatul este interzis prin lege și urmărit penal”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
Scurt remember: în anul 1976, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția nr. 31/34, a punctat pentru prima dată că practica utilizării mercenarilor constituie o infracțiune, iar mercenarii sunt infractori, recomandând statelor ONU să adopte, la nivel național, legi care să incrimineze astfel de acte precum recrutarea, finanțarea, instruirea și facilitarea tranzitului de mercenari pe teritoriul lor.
Cîțiva ani mai tîrziu, prin Rezoluția celei de-a 44-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, a fost adoptată Convenția internațională împotriva recrutării, utilizării, finanțării și instruirii mercenarilor, care reclama același lucru, adică legislații naționale. România a aderat la convenție în 1990, dar din informațiile noastre, nu a ratificat-o nici pînă azi.
În 2007, un grup de parlamentari liberali a elaborat un proiect de lege privind interzicerea recrutarii, folosirii, finantarii și instruirii mercenarilor. Legea prevedea pedepse foarte aspre pentru mercenariat, de pînă la 25 de ani de închisoare, asimilînd infracțiunea celei de terorism. Sancțiunile vizau și firmele ori structurile care ar fi organizat acțiuni de mercenariat.
În mod straniu, deși era o lege cerută de ONU și necesară în interiorul NATO, deși primise avize favorabile de la guvernul Tăriceanu și de la toate organismele și comisiile parlmentare – cu o unică excepție – legea a fost trîntită cu voturi zdrobitoare împotrivă, în ambele camere. Singura comisie care a dat aviz negativ, cerînd respingerea legii, cea de Apărare a Camerei, condusă de democratul Mihai Stănișoară, a refuzat să motiveze avizul negativ. Nici alte motivații oficiale ale respingerii nu au fost oferite la acea vreme ori ulterior.
Desigur, se poate argumenta că, la nevoie, normele de drept internațional ce se referă la activitatea mercenarilor ar trebui să fie puse în aplicare direct, fără a se face vreo referință, în acest sens, în legislația penală națională.
Dar asta nu exclude marele semn de întrebare: de ce România a refuzat să voteze legea anti-mercenari atunci cînd a avut ocazia?
O lege impusă de principiile democrației, cerută de ONU, promovată de partidul de guvernămînt, acceptată de guvern șamd nu putea fi blocată în parlament, în ultimă instanță, decît în numele unor interese foarte înalte.
Interne, externe, nu e clar nici azi”. (Bogdan Tiberiu Iacob)
 
Parteneriat Inpolitics