Macron și Scholz ar putea fi acuzați de orice – în multe cazuri pe bună dreptate, în afară de faptul că ar fi idioți. Ei realizează că unicul beneficiar net al escaladării conflictului, la mii de kilometri de Washington, rămâne administrația Biden.

 

Iar Europa, în special cea occidentală puternic industrializată, trage doar ponoasele. Cu pierderi de sute de miliarde de euro și o perspectivă foarte sumbră. De aceea Franța și Germania încearcă un dialog cu Putin (Scholz l-a sunat vinerea trecută) fără binecuvântarea Casei Albe. Și, tocmai din pricina asta, cu mici șanse de a se concretiza într-un soi de negociere.

Poziția dură anglo-americană în legătură cu continuarea războiului este îmbrățișată pe deplin de regimul Zelensky, dar și de țările rusofobe din estul Europei, în frunte cu Polonia, România și statele baltice.

Este un joc la limită, în care protagoniștii dansează pe sârmă, la mare înălțime. Casa Albă își păstrează tonul belicos, în tandem cu Londra și cu industria de armament, cu mare grijă să nu facă un pas greșit, care ar putea extinde războiul dincolo de granițele Ucrainei. Portavocea administrației Biden este guvernul de la Varșovia, constant amenințător la adresa Moscovei. Și care speră să ajungă o mare putere continentală din punct de vedere militar, dar și economic.

Casa Albă le-a dat asigurări ferme polonezilor că vor fi sprijiniți ca să devină viitorii nemți ai Europei. Polonia și celelalte state din Est atât de dedicate continuării războiului visează să preia de la Germania și Franța, în timp, o bună parte din puterea politico-economică. Visează să aibă o altă greutate la Bruxelles. Iar americanii nu fac economie de cuvinte. De promisiuni. Le arată polonezilor teancul de dolari și un fișier PowerPoint cu imagini frumoase ale viitoarei Europe condusă de băieții buni din Est.

Pretențiile Varșoviei față de Germania în legătură cu despăgubirile de război colosale, de 1,3 trilioane de dolari, nu sunt deloc întâmplătoare. Ca și înarmarea fără precendent a Poloniei, aproape irațională, inclusiv cu tehnică de luptă din Coreea de Sud. Vorbim despre 180 de tancuri coreene, 672 de obuziere, 50 de avioane, 288 de sisteme de lansare de rachete, toate în valoare de peste 6 miliarde de dolari. Bineînțeles, în afară de armamentul american, sistemele antirachetă HIMARS și Patriot, ultimele primite pe filiera Berlin (ca să vezi!), deși Varșovia insistase puternic că ar vrea să le transmită mai departe, către Kiev.

România, mult mai puțin ambițioasă decât Polonia cu privire la rolul Bucureștiului în viitoarea ecuație de putere de la Bruxelles, se mulțumește cu promisiunea legată de eventuala unire cu Rep. Moldova și intrarea în spațiul Schengen. Decizia de mâine încă se negociază, deși nu-i exclus să se amâne câteva luni.

Cotidianul britanic The Telegraph, gazeta de perete a NATO, a sintetizat perfect interesele americane pe termen scurt, cu indicații prețioase pentru partenerii strategici de la Berlin și Paris: ”Așa cum am și învățat deja, acest gen de semnale emise acum de Franța și Germania, care denotă slăbiciune mai degrabă decât putere, nu reprezintă în nici un caz o abordare potrivită față de Rusia. (…) Macron ar face mai bine să ceară garanții rusești de securitate pentru Ucraina și restul Europei, iar nu să propună ca NATO să răsplătească agresiunea lui Putin, acceptând dictatele Moscovei în privința politicilor defensive legitime ale alianței din Europa de Est. Chiar în acest moment (…) Occidentul ar trebui să-și arate colții, intensificându-și sprijinul militar și financiar pentru Kiev, iar în ce-l privește pe Putin nici n-ar trebui măcar să-i răspundă la telefon.”

Bravos națiune, halal să-ți fie! Să trăiască NATO, vivat alianța de nezdruncinat cu Polonia, România și alți papagali numai buni de dus cu zăhărelul.