Foarte mulți români văd doar beneficiile globalizării (libera circulație a mărfurilor și a persoanelor, posibilitatea de a dezvolta o afacere pe toate continentele), însă preferă să ignore o serie de întrebări legitime legate de drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Într-o democrație, inerentele abuzuri ale unor instituții, ale guvernului și ale președinției pot fi sancționate fie prin intermediul Justiției, fie direct la urne. În raport cu inechitățile locale, simplul cetățean dispune de multiple pârghii pentru a-și apăra drepturile. Ce se întâmplă, însă, atunci când același individ este supus unor abuzuri de către instituții globale sau regionale, gen OMS, NATO, BM, OSCE, OMC, CPI, UE, FMI și așa mai departe?

Cel mai evident exemplu este cel din pandemie, când regulile impuse de OMS au fost preluate automat de țările membre, cu consecințe foarte grave asupra drepturilor și libertăților fundamentale. La fel de grave sunt și consecințele rezultate după ce NATO a intrat într-un ”război hibrid” cu Rusia, fără ca simplii cetățeni să fie consultați. Așadar, două organizații cu acoperire globală, din care România face parte (OMS și NATO) au decis în legătură cu sănătatea, respectiv cu nivelul de trai al românilor, cu posibilitatea reală de escaladare a războiului fără ca populația locală să-și poată apăra drepturile.

Cum procedăm atunci când considerăm că Puterea transnațională/globalistă acționează împotriva interesului nostru? Avem vreo cale de atac? Ne putem apăra? Iată ceea ce nu înțeleg fanii puciștilor de la PSD-PNL-UDMR-USR. Și chiar unii dintre suveraniști.

Să analizăm, schematic, ce diferențe majore sunt între Puterea locală și Puterea globală și cum se răsfrâng asupra simplului cetățean, fie el globalist sau suveranist.

1. Controlul: Puterea locală poate fi schimbată, în vreme ce Puterea globală, aproape niciodată.

În țara ta:

• Poți vota.
• Poți protesta.
• Poți da în judecată un ministru, un polițist, poți contesta o lege.
• Poți scrie în presa independentă, poți strânge semnături și organiza o campanie de protest.
• Poți schimba guvernul și președintele (dacă te lasă CCR!), uneori chiar printr-o revoluție pașnică.

La nivel global:

• Nu poți vota directorul OMS.
• Nu poți da în judecată NATO pentru bombardamente sau așa-zise ”războaie împotriva terorismului”.
• Nu poți schimba conducerea CPI dacă o consideri părtinitoare.
• Nu poți organiza un referendum global pentru a respinge un tratat.

Abuzul la nivel național poate fi foarte dureros (vezi lovitura de stat din 6 decembrie), dar are o posibilitate de remediere, chiar dacă extrem de grea. Abuzul la nivel global (vezi situația din pandemie, dar și războiul din Ucraina) adesea nu are nicio cale de apel.

2. Responsabilitatea: cine răspunde?

În țara ta:

• Dacă un primar fură, îl poți da sancționa la vot (sau printr-o plângere în Justiție).
• Dacă un funcționar se dovedește a fi corupt, îl poți denunța.
• Dacă un guvern minte, îl poți pedepsi la alegeri.

La nivel global:

• Dacă OMS exagerează consecințele pandemiei pentru ca Bill Gates să câștige, nimeni nu răspunde. Directorul OMS rămâne la butoane.
• Dacă NATO bombardează un spital sau ne bagă în război cu Rusia, Mark Rutte primește un bonus (în loc de decizia de concediere).
• Dacă CPI ignoră crimele Occidentului, nu poți schimba procurorul.

Abuzul fără responsabilitate este cel mai periculos – pentru că se repetă, se normalizează și devine ”sistem”.

3. Identitatea și legitimitatea: cine mă reprezintă?

În țara ta:

• Chiar dacă nu îți place guvernul, știi că a fost ales de ”ai tăi”. De concetățeni, vecini, rude, prieteni, oameni din aceeași cultură, istorie, limbă.
• Poți spune: ”Asta a fost alegerea noastră. Foarte proastă, ce-i drept, dar a noastră”.

La nivel global:

• Cine te reprezintă la ONU? La FMI? La CPI?
• Un diplomat numit de un ministru? Un birocrat de la Bruxelles? Un judecător ales de SUA, China și Marea Britanie?
• Nu există un ”noi” la nivel global – există doar interese, compromisuri și mari puteri nucleare.

E mult mai greu să accepți un abuz când nu simți nicio legătură cu cei care îl comit. Nicio identitate, nicio legitimare, nicio voce.

4. Puterea de rezistență: cât de vulnerabil ești?

Împotriva statului național:

• Poți fugi în alt județ sau în altă țară (să vedem până când!).
• Poți apela la o instanță superioară.
• Poți cere ajutor de la ONG-uri (preferabil cele nefinanțate de Soros și ambasade), mass-media independentă, UE sau CEDO (dacă ai încredere în Bruxelles și bani de avocat).

Împotriva unei instituții globale:

• Dacă CPI decide ceva împotriva țării tale, nu poți apela la un ”tribunal deasupra CPI”.
• Dacă FMI impune politici care te sărăcesc, nu poți vota ca să schimbi conducerea băncii.
• Dacă NATO decide să intervină în Ucraina, nu poți organiza un referendum global ca să oprești decizia.

Împotriva abuzului global ești mult, mult mai vulnerabil. Pentru că nu ai portițe de scăpare, nu ai aliați, nu ai mecanisme de apărare.

5. Psihologic: abuzul ”de acasă” vs abuzul ”din afară”

Oamenii tolerează mai ușor nedreptatea ”de acasă” pentru că o înțeleg, o simt, o pot contextualiza. Abuzul instituțiilor supranaționale este impersonal, birocratic, fără chip, fără dialog. Îl percepem ca o umilire, o violare a suveranității, o lipsă de respect. Nu vorbim doar despre logică, ci și despre emoție, identitate, demnitate.

Exemplu concret: Imaginează-ți că un polițist local din cartierul tău îți dă o amendă pe nedreapt. Ești furios pe bună dreptate, dar știi că poți contesta. Poți merge la superiorul său și/sau în Justiție.

Acum imaginează-ți că un simplu funcționar de la Bruxelles (pe care nu l-ai ales, nu-l cunoști, nu vorbește limba ta) decide că România trebuie să plătească o amendă de miliarde de euro pentru neatingerea unui jalon din PNNR (tocmai din pricină că afectează negativ viețile a milioane de concetățeni) – și tu nu poți face nimic. Niciun vot, nicio contestație reală, nicio cale de apel. La fel în cazul deciziei NATO de intrare într-un război care nu ne privește.

Care abuz este mai greu de suportat? Cel local sau cel global?

Abuzul instituțiilor supranaționale pare a fi mult mai grav întrucât este:

• fără control democratic
• fără responsabilitate reală
• fără reprezentare legitimă
• fără cale de apel
• fără chip uman – doar birocrație rece

Ideal ar fi să nu ”suportăm” abuzurile, ci să le combatem, să le limităm. Tocmai de aici vine pericolul globalizării fără niciun Dumnezeu, care la un moment dat ar putea concentra toată puterea într-un Guvern Mondial neales în mod democratic.

Avem nevoie de o putere responsabilă, transparentă și controlabilă la ORICE nivel. Din păcate, însă, puterea transnațională nu este și nu va fi vreodată responsabilă, transparentă și controlabilă, ci doar discreționară.

Iată de ce „viitorul ar trebui să aparțină patrioților, și nu globaliștilor”.

OPOZIȚIA - Video Donald Trump, ONU, 2019: