ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Donald Trump a surprins pe toată lumea cu o schimbare radicală de poziție. De la retorica ferm anti-iraniană, susținută de atacuri cu bombardiere B-2 împotriva infrastructurii nucleare iraniene, liderul SUA a trecut la critici virulente la adresa lui Benjamin Netanyahu, cu acuzații de sabotare a armistițiului. 

Ce l-a determinat pe Trump să-și schimbe strategia? A fost o decizie pragmatică, un calcul politic sau un vicleșug menit să poziționeze SUA ca mediator al păcii, după ce ”și-a făcut datoria” față de Israel?

Inițial, Trump a părut să mizeze totul pe o carte anti-iraniană. Atacurile cu B-2, descrise ca operațiuni precise împotriva siturilor fortificate, au fost prezentate drept un succes. Președintele SUA a afirmat că programul nuclear al Teheranului a fost ”distrus”. 

Totuși, bombardamentele țintite ar fi putut avea doar o dimensiune simbolică: un gest prin care Trump să demonstreze sprijinul ferm al SUA pentru Israel. Și astfel să satisfacă așteptările aliaților din Orientul Mijlociu și ale susținătorilor săi pro-israelieni din America. Odată ”datoria” îndeplinită, Trump ar fi putut folosi succesul militar ca pe o platformă pentru a pivota spre rolul de mediator al păcii. Micul vicleșug strategic i-ar permite să evite un conflict prelungit, costisitor pentru SUA. Și să-și păstreze buna relație cu susținătorii pacifiști ai MAGA.

Schimbarea de ton față de Israel, de neimaginat până în urmă cu câteva ore, ar putea avea și alte explicații. Un factor plauzibil ar fi teama de capabilitățile militare iraniene. Trump a minimalizat amenințarea nucleară a Iranului, însă declarații precum cea a lui Medvedev, care a sugerat că Teheranul ar putea primi arme nucleare, au ridicat semne de întrebare. Dacă informații noi au indicat că Iranul ar putea riposta cu arme avansate (sau ar beneficia de sprijin rusesc), Trump ar fi realizat că escaladarea riscă să ducă la o confruntare catastrofală. Critica sa la adresa Israelului, care a continuat atacurile și după armistițiu, ar fi o încercare de a detensiona situația prin evitarea unui scenariu în care SUA ar fi prinsă într-un conflict regional de proporții.

Un alt motiv ar putea fi legat de economia globală. Prețul petrolului, sensibil la orice tulburare în Orientul Mijlociu, a scăzut după ce atacurile iraniene asupra Qatarului au avut efecte limitate. Totuși, un conflict prelungit ar putea inversa tendința, ar genera inflație și ar destabiliza piețele energetice. Pentru Trump, care a câștigat alegerile cu promisiuni de relansare economică, o criză energetică ar fi un dezastru politic. Prin criticarea Israelului, el a semnalat piețelor și aliaților din Golf dorința de a stabiliza regiunea. Și de a proteja interesele economice americane.

Nu în ultimul rând, dinamica personală cu Netanyahu ar fi putut juca un rol. Trump, sensibil la loialitatea aliaților, a interpretat atacurile israeliene post-armistițiu ca o sfidare a autorității sale. Critica sa virulentă ar fi, astfel, o reafirmare a controlului SUA asupra procesului diplomatic. O reacție de tip ”eu sunt șeful”.

Așadar, schimbarea de poziție a lui Trump reflectă un calcul complex: de la un gest simbolic de sprijin pentru Israel, prin atacurile cu B-2, la o strategie de detensionare dictată de riscuri militare, economice și diplomatice. Critica adresată Israelului este o reacție la încălcarea armistițiului, dar și o încercare de a poziționa SUA ca un actor al păcii, pentru a evita capcanele unui conflict scăpat de sub control, care i-ar putea submina mandatul. 

Rămâne de văzut dacă mutarea spectaculoasă a lui Trump va aduce stabilitate sau va adânci fracturile în regiune.