Noua strategie de securitate a SUA lovește direct în nucleul proiectului bruxellez. Ursula von der Leyen, Emmanuel Macron și Friedrich Merz sunt prezentați ca exponenți ai unei ideologii liberale pe care Casa Albă o consideră acum extrem de toxică pentru interesele americane.

Trump nu dorește dispariția Uniunii Europene, ci doar înlocuirea comandamentului ei cu lideri compatibili MAGA. O Europă a națiunilor suverane, nu o federație suprastatală în care dictatura birocrației progresiste face legea.

Pârghiile lui Trump sunt multiple și puternice. Diplomatic, Casa Albă oferă sprijin deschis pentru partidele de dreapta (”extremiștii”, cum sunt etichetați de mass-media corporatistă). Economic, nealiniații vor fi amenințați cu tarife majorate și sancțiuni selective. Militar, administrația Trump va pune sub semnul întrebării garanția NATO pentru statele care ”devin de nerecunoscut demografic și cultural”. Sau întârzie să achite taxa de protecție.

Strategia de securitate a SUA este de o transparență răvășitoare: ”Obiectivul nostru ar trebui să fie să ajutăm Europa să-și corecteze traiectoria actuală, înainte ca aceasta să devină ireversibilă”. Efectele se văd, chiar și cu intervenții minime din partea Casei Albe. AfD a urcat în sondaje, Reform UK dictează agenda în Marea Britanie, iar Polonia are deja un președinte pro-MAGA. Trump pariază pe furia acumulata a milioane de europeni sătui de migrația necontrolată, de ideologia woke și de aventurismul belicos al Bruxelles-ului în Ucraina.

Pe de altă parte, globaliștii nu stau cu mâinile în sân. Reacția lor e rapidă și coordonată. E3 (Germania, Franța, Marea Britanie) anunță creșteri masive ale bugetelor de apărare. Merz promite 153 de miliarde euro anual până în 2029. Starmer țintește 87 de miliarde de lire până în 2030. Se vorbește deja despre un NATO european paralel. Și despre o forță de reacție rapidă independentă de SUA. ”Dacă americanii acționează acum ca mediatori între Rusia și Europa, nu se mai consideră parteneri în NATO”, spune un oficial german de securitate.

În culise, diplomații europeni pregătesc și varianta B. Apropierea strategică de China ar compensa pierderea protecției americane (vezi recenta vizită a lui Macron la Beijing). Totuși, niciuna dintre părți nu vrea ruptura totală. Ar fi sinucidere reciprocă. Fix ca doi boxeri care se lovesc crâncen, dar știu că eventuala prăbușire a unuia îl va face knockout și pe celălalt. Economia transatlantică este prea interconectată, lanțurile de aprovizionare prea fragile, iar Rusia și China stau la pândă.

Trump are nevoie de o Europă stabilă ca tampon strategic, dar și cumpărător pe termen lung de armament, inteligență artificială și energie. Iar Europa are nevoie de umbrela nucleară, de piața și tehnologia americană.

Conflictul se va acutiza, cel mai probabil, dar nu până la divorțul ireparabil. Va fi un război hibrid de uzură. Combatanții vor finanța campanii de presă, respectiv ”ziduri de protecție a democrației liberale” (aka ”cenzura bruxelleză”). Vor exista presiuni economice, declarații incendiare, summituri UE-SUA-Rusia ratate și acorduri în spatele ușilor închise.

Trump Jr., fiul președintelui american, a spus-o fără ocol: ”Vrem pace. Vrem să oprim moartea (…) Să așteptăm să intre Rusia în faliment nu este un plan fezabil”. Pace în Ucraina ar fi trofeul suprem pentru MAGA și lovitura de grație pentru establishmentul bruxellez.

În final, relația transatlantică nu se va rupe, ci se va reconfigura brutal. Va deveni una pragmatică, nu ideologică. Ca un mariaj aranjat după o criză majoră. Americanii și europenii vor dormi în paturi separate, dar vor păstra inelul pe deget întrucât divorțul ar costa prea mult.

Trump va obține schimbări de lideri în câteva țări-cheie și o Europă mai puțin belicoasă. Globaliștii vor menține nucleul puterii la Bruxelles, dar vor fi nevoiți să accepte o doză mai mare de suveranism.

Ruptura totală va fi evitată, ca să nu genereze o adevărată catastrofă.

Opoziția