Adrian Onciu: Valul suveranist va tranșa finala dintre Lasconi și Georgescu

Câteva observații după alegerile parlamentare de ieri:
1. Partidele suveraniste vor avea, după redistribuitre, circa 35 la sută din totalul mandatelor de senatori și deputați. Adică 162 de voturi din 465. Insuficient pentru a guverna. Dar de peste trei ori mai mult față de 2020, când doar AUR a intrat în Parlament, cu 9 la sută. Așadar, vorbim despre un puternic val suveranist.
2. Principalii perdanți sunt liberalii, cu un picaj de la 25, la doar 14 la sută. Un eșec previzibil și binemeritat după patru ani de minciuni, furturi la drumul mare și incompetență crasă. Atitudinea față de pandemie și război, dar și comportamentul incalificabil al lui Iohannis, și-au spus pe deplin cuvântul.
3. Câștigătorii alegerilor sunt, fără discuție, cei de la AUR (social-democrații au obținut, totuși, mai puțin cu 6 la sută față de scorul din 2020). George Simion a bătut țara în lung și-n lat, a mers deseori și în diaspora, iar pe rețelele sociale a avut un trend ascendent. Prestația foarte bună din campania de la prezidențiale, ca și sprijinul pentru Călin Georgescu, au contat în dublarea rezultatului de la precedentele alegeri.
4. De salutat faptul că progresiștii de la SENS au ratat intrarea în parlament. Suveraniștii de la POT, spre deosebire de PPR, și-au declarat sprijinul pentru Georgescu ÎNAINTE, și nu abia DUPĂ primul tur al prezidențialelor. Chiar dacă în PPR sunt oameni de toată isprava, s-a dovedit că like-urile de pe rețele nu se transformă automat în voturi. În plus, le-a lipsit ”tracțiunea” generată de un lider cu priză la marele public. Absența incisivității a fost, de asemenea, un mare handicap.
5. Următorul guvern va fi alcătuit, inevitabil, în jurul PSD. Cu Ciolacu la conducerea social-democraților. Simion a exclus colaborarea cu PSD, iar reciproca pare a fi valabilă. Cel mai probabil se va forma o majoritate PSD-PNL-UDMR plus minorități. Eventuala intrare a USR la guvernare ar transforma ședințele de la Palatul Victoria într-o perpetuă reprezentație de circ, cu clovni, maimuțe, papagali, lovituri sub centură și scandaluri la ordinea zilei.
6. Nelipsitul PSD (nicio masă fără pește) va influența decisiv și turul doi al alegerilor prezidențiale. Chiar dacă Ciolacu îi va îndemna pe simpatizanți să voteze cu Lasconi (în urma unor presiuni din partea propagandiștilor euroatlantici) e greu de crezut că rezultatul va fi altul decât Georgescu-președinte. De altfel, Victor Ponta spunea aseară că până acum nu a întâlnit nici un coleg de partid dispus să o voteze pe Lasconi. Probabil că și mulți dintre liberali îl vor vota pe Călin Georgescu. Un recent sondaj dat publicității de Sociopol indică scorul de 60 la 40 în finală, în favoarea candidatului independent sprijinit de suveraniști. Rezultatul slab al USR de la parlamentare, de doar 12 la sută, pare să confirme preconizata înfrângere a Elenei Lasconi.
7. O soluție inedită ar fi ca Georgescu să propună drept prim-ministru o personalitate independentă, din afara mediului politic, capabilă să poată încropi guvernul inclusiv cu specialiști propuși de AUR și POT.
8. Este de așteptat ca în noul Parlament să aibă loc numeroase ”transferuri” de la un partid la altul, în special în zona suveranistă. Serviciile secrete își vor face datoria de a se implica puternic, prin mici șantaje ”om la om”, în ideea de a contura mai bine majoritatea necesară bunei guvernări.
9. Nu sunt motive ca CCR să anuleze primul tur (mai ales în urma intervenției ambasadei SUA). Vor urma câteva zile de foc, în care propaganda NATO va încerca să-l transforme pe Călin Georgescu într-un adevărat monstru. În lipsa unor acuzații grave, fundamentate pe dovezi palpabile, vom fi martorii unui efect de bumerang.
10. În perspectivă, Parlamentul va încerca să-l suspende pe noul președinte Georgescu, însă la referendum poporul va avea ultimul cuvânt.
11. Valul suveranist a venit, în sfârșit, impulsionat de victoria lui Donald Trump. Și probabil că îi va mătura pe globaliști la alegerile din 2028.
Partneriat Opoziția
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: George Simion Marcel Ciolacu
Locații: România
Subiecte: Alegeri parlamentare
Organizații: AUR Opozitia Net Parlamentul Romaniei PNL PSD
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)