Au început să cadă măștile. Nu acoperitorile faciale, ci spoiala de culoarea udului, prezentată ca foiță de aur, de pe chipurile idolilor.

Au trecut exact două săptămâni de când scriam că Dracul nu ne va dezamăgi. Că lăcomia îl va pierde.

Am avut dreptate. În doar câteva zile, s-a produs o uluitoare răsturnare de situație. Oamenii dau semne de trezire din letargie. Dezvăluiri cumplite îi fac să se frece la ochi, să-și scuture capetele și să se dezmeticească.

Am arătat că, peste tot în lume, profitându-se de pandemie, a început construirea unei Biserici pe dos. O Biserică satanică.

Pilonii pe care este înălțată sunt aceiași ca ai bisericii creștine, însă răsturnați cu fundul în sus.

Pilonul principal este Credința. Nu în Iisus Hristos, ci într-un Virus Suprem, căruia trebuie să ne supunem și în funcție de care trebuie să ne schimbăm viața pentru a ne izbăvi.

Or, această credință a oamenilor începe să se clatine. Au băgat de seamă că ploconirea în fața Virusului nu îi mântuiește, ci îi ucide.

Veștile din spitalele groazei i-au făcut să înțeleagă că moartea nu este adusă atât de Virus, cât de oameni. Se moare mult, enorm, de alte boli, neglijate din cauza dictaturii COVID. Se moare de mâna celor care ar trebui să vindece. Se moare de vaccin.

Ca în Vrăjitorul din Oz, în spatele chipului înspăimântător al taumaturgului se află un șarlatan care profită de frica oamenilor pentru a-i supune.

Iar Frica este un alt pilon sucit pe care se înalță Biserica COVID. Spre deosebire de frica creștinească de a nu-L supăra pe Dumnezeu, frica de COVID este una drăcească. Anihilează toate calitățile omului, transformându-l într-un animal jalnic și laș, care așteaptă terorizat în bârlog să treacă pericolul.

Însă, după un an de zile, oamenii s-au săturat să mai stea pitulați în vizuină și tânjesc după aer curat. Iepurele și-a biruit frica și vrea să zburde iar liber.

Ritualul este un alt stâlp al Bisericii COVID care se clatină. În Biserica Creștină – Ortodoxă și Catolică, mai ales – ritualul are rolul de a-l apropia pe credincios de Dumnezeu. De a-l înălța, deschizându-i astfel calea spre Mântuire.

În Biserica răsturnată a lui COVID, elementele Ritualului – spălatul pe mâini, masca și distanțarea – s-au dovedit inutile. Chiar respectate cu sfințenie, ele nu au împiedicat îmbolnăvirile. Nu au oprit valurile și cocoașele. Nici măcar nu le-au atenuat. S-au dovedit o sinistră mascaradă. Niște Ritualuri de Supușenie. Buze pe papucul sultanului.

Unul dintre cei mai importanți piloni ai Bisericii COVID este Clerul. Adică medicii, care păstoresc, având putere de viață și de moarte, peste turma de credincioși. Ridicați în slăvi, numiți „Eroii din linia întâi”, sanctificați (campania internațională cu chipuri de doctori și asistente cu aură de sfinți), doctorii s-au dovedit în realitate a fi niște simpli muritori păcătoși, ca noi toți.

Capabili de eroism dar și de abjecții. Dezvăluirile din ultimele zile, despre bolnavi sedați, legați fedeleș de pat și lăsați să moară, despre morți care zac în saloane alături de vii, despre pacienți arși, despre oameni sănătoși internați în clinicile psihiatrice pentru că nu poartă mască, sunt rupte parcă dintr-un coșmar. Sfinții seamănă mai degrabă a draci.

Două lucruri sunt însă cu adevărat înspăimântătoare: amploarea fenomenului și lașitatea celor care au tăcut și continuă să o facă, ascunzând crime abominabile.

Spitalele transformate în Fabrici ale Morții nu sunt un fenomen tipic românesc. Mărturie sunt grămezile de morți din azilurile de bătrâni și din casele de sănătate din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Spania, Italia și cam de peste tot.

Hecatombă înregistrată nu în urma unor erori individuale, ci a ceea ce seamănă foarte mult cu un plan criminal unic, conceput din timp. Un genocid premeditat cu iz malthusian.

Nici lașitatea medicilor și a asistenților români nu este fenomen tipic românesc. Însă, complicitatea la crimele monstruoase din ultimul an pare să fi atins punctul critic. Sentimentul de vinovăție și frica de a nu fi puși sub acuzare determină tot mai multe cadre medicale – de la noi și de aiurea – să rupă tăcerea.

Buboiul s-a spart. Puroiul a țâșnit. Acum, este nevoie de un bisturiu care să curețe infecția. „Eroii din linia întâi” trebuie să dovedească măcar acum că-și merită supranumele și să vorbească. Să se spovedească public.

În fine, cel mai zdruncinat stâlp al Bisericii COVID este chiar pilonul său central: Vaccinul. Acesta ne-a fost prezentat ca un Mântuitor, care ne va elibera de toate necazurile și pătimirile vieții infecte și infectate de acum, pentru a ne călăuzi spre lumea de mâine, când va fi Raiul pe Pământ.

Or, Împăratul Pământesc e gol. Inventat în grabă, pe picior, în goană după miliarde de dolari, Vaccinul omoară mai mult decât COVID-ul. Nu previne infectarea – nici pe a vaccinatului, nici pe a celor din jur. Și nici măcar nu eliberează. Vaccinații continuă să fie izolați, carantinați, ostracizați, mascați, la fel ca nevaccinații.

Fie că i se spune AstraZeneca, Pfizer sau Moderna, „Mântuitorul” se dovedește a nu fi altceva decât un idol fals. Un Vițel de Aur. Un eres.

*

Ca orice uzurpator, Biserica COVID și-a fixat ca principală țintă originalul pe care îl maimuțărește: Biserica creștină.

De aceea bisericile sunt întotdeauna primele închise, de aceea valurile de infectări vin negreșit de Paști și de Crăciun, de aceea linșajul mediatic la care sunt supuși puținii părinți care nu acceptă să tacă, de aceea polițiștii intră în biserici ca lupii în turmă și îndrăznesc să tulbure Sfânta Liturghie vânând creștinii fără mască…

EVZ