Adriana Stoicescu: Dumnezeu are ultimul cuvânt

Moartea nu poate fi decât copleșitoare, amintindu-ne doar de micimea noastră. Ce rămâne după noi? Un copil? O casă? Un copac? O slujbă memorabilă a unui preot dedicat și convins? Rămânem doar ca o poză stingheră într-un colț de cameră prăfuit? După un timp, poza dispare într-un sertar, aruncând uitarea peste chipul cândva plâns.
E imposibil să dispară totul după...
La ce bun atunci Sacrificiul? Dumnezeu Și-a sacrificat Fiul pentru ceva, un Ceva în care noi să credem și care transformă moartea într-un simplu pas spre Altceva. Nu poate fi doar un mare și întunecat gol dincolo. Pentru că asta ar însemna că dincolo nu e El.
Și o viață în care crezi în El, sfârșită într-un mare nimic... greu de crezut. Rămân după noi, sunt sigură, faptele bune. Se contabilizează undeva, ca și iubirea pe care am dat-o necondiționat. Rămâne lacrima oferită celui care ne-a făcut rău. Rămâne iertarea dată celui care ne-a chinuit sufletul. Rămâne mâna întinsă spre cel neajutorat, care nu poate oferi nimic în schimb. Rămâne vorba bună spusă unui criminal, când toată lumea știe că nimic nu îl va putea schimba, dar Dumnezeu vrea să îi spună, prin tine, că îl iartă. Rămân felia de pâine și paharul cu apă date celui înfometat și însetat. Nu cred că ne așteaptă marele gol negru dincolo. Cred că ne așteaptă doar El. Și asta îmi e suficient să merg mai departe, ascultând, din când în când, un Albinoni ce îmi aduce aminte că, totuși, totul e trecător.
Moartea e onestă. Nu promite niciodată nimic, nu face compromisuri și nu negociază pe la spatele tău. Apare fix când trebuie să apară, după un calendar doar de ea știut. Și de Cel care a creat calendarul. Apoi, după ce apare și face ce are de făcut, te pune la pământ. Și pleacă, luând cu ea tot ce credeai că știi despre viață. Te transformi în cioburi, mici și multe, cu margini ascuțite, cioburi atât de ascuțite încât se zgârie unul pe altul, ca durerea să rămână constantă. Și atotcuprinzătoare. Cioburile uneori își amintesc de cum erai acum câteva zile și prind viață, pentru câteva clipe. Iar viața asta e atât de dureroasă, încât cioburile se hotărăsc să redevină cioburi. Căci pare mai ușor să sângerezi de durere decât de amintire. Probabil că din țărână suntem și în țărână ne întoarcem, dar, între aceste două momente, devenim cioburi care taie și înțeapă, și rănesc până la autodistrugere. Și totuși… Cioburile au capacitatea de neînțeles de a detecta, la capătul Aleii de cioburi care am devenit, o mică, palidă, tremurândă Lumină… E Credință.
În momentele în care cioburile par a se transforma în sânge, își aduc aminte de un Cuvânt. De o frază dintr-o predică, ce părea fără sens atunci. Își amintesc că Cineva, nu mai știm cine, le povestea că suferința aduce rod. Că lacrimile de sânge pot deveni lacrimi de bucurie. Că durerea ce pare a fi acum pur și simplu respirația ta poate fi împărțită și ușurată de și cu Altcineva. Adăpost la umbra Crucii. Acolo totul devine suportabil.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Imbecilul de Gheorghiță și cuvenita rectificare din partea DNA: Nu 23 de milioane ci 451.970.280 de români s-ar fi ”imunizat” cu flacoanele de ”vaccin” comandate de menajul Cîțu-Voiculescu-Mihăilă

TOȚI ȘTIAU. CRIMINALII

Iobăgia Climatică: Legarea de glie – Pașaportul de Carbon - Nivelul de trai va scădea cu 85%

CONSIGLIERUL PENALILOR! CTP prins în Dosarul Vaccinurilor? Guru Recorder recunoaște brusc că a fost consilierul secret a doi dintre cei trei penali principali urmăriți de DNA: Cîțu și Voiculescu. Plus Geoană. De ce acum? APAR STENOGRAMELE?

Iulian Capsali: MĂCAR PUȚINĂ UMILINȚĂ

De-a Ușilea: Biden și Scholz îl strâng cu ușa pe Zelenski – Cele 2 opțiuni ale lui Putin – Din Clovn, Zelenski se transformă în Personaj Tragic
Recomandările noastre

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Este posibil un Război Civil pan-occidental?

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Statul Român către KIEV: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. DOCUMENT AL PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA, din 28 noiembrie 1991
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Adriana Stoicescu
Subiecte: credință Justiția în România
Organizații: Tribunalul Timiș
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)