Adriana Tîrnoveanu: Cutremure
Puțin mai măricele eram, decât în această fotografie,
in 4 martie 1977, dar cum nu am alta poza, mai adăugați un an măcar figurilor noastre.
Gâze eram, buburuze neobosite. Seara ne-a prins îmbăiate, înfofolite in pijamale, mâncând pâine cu unt si band ceai de tei. O conserva de pește tocmai era desfăcută de mama. Mie nu-mi placea. Nu-mi place nici în prezent. Ai mei zugrăviseră. Mobila era adunată-n mijlocul casei. O cameră aveam, una mare împărțită-n doua, prin geamuri mari. Când au început a zdrăngăni, tata ne-a luat pe amândouă și ne ținea ca pe niște flori de preț, noi încolăcindu-ne brațele de gâtul lui.
El știa ce urmează; noi nu. Vedeam doar cum mama ținea un bufet care se tot plimba-n camera, iar casele se valureau unind cerul cu pământul. Se auzea cum crapă ziduri și cum cad pietre. Tata, panicat, ne-a scos în curtea interioară. Vecinii deschiseseră ușile și se așezaseră sub tocuri, senini, de parcă venea cineva sa le citească lumina. Vecina Breslașu avea o cămașă de noapte albă, iar părul ei de bunica despletit. Era ca un personaj de poveste.
De sub tocul usii, l-a rugat pe tata să se ducă pe pragul nostru, că-n curte pot cădea cărămizi peste noi. Tata însă încremenise soptindu-ne cuvinte calde.
In timpul ăsta, realizând că ceva nu e bine, întreb sfioasă:
-Murim, tăticule?
-Nu murim, tăticule!, îmi răspunde, în schimb, sora mea cu optimism in glas.
Atunci s-a oprit totul. Brașovul nostru nu avea daune pe care sa le observam noi. Alții poate știu ce au văzut atunci. Noi ne-am ales c-o sperietura pe viață. De neuitat. Camera noastră primise câteva crăpături și atât. De la televizor veștile rele circulau. Vedeam și simțeam. A trecut timpul, iar eu realizez că firea omului n-ai cum s-o schimbi, ci doar sa îmbunătățești aspecte.
Eu încă sunt omul panică, iar sora mea are glas de domnișoară sigură pe sine, încrezătoare-n viața.
Și parcă o aud ,,Nu murim, tăticule!"
Vremurile sunt bizare acum. Asistăm la multe cutremure, zgâlțâieli false ori provocate intenționat cât să ni se măsoare credinta. Și exact ca-n întâmplarea mea, știu ca vom fi împărțiți în oameni-panica și oameni care vor ști ca izbândă e a noastră doar cu Dumnezeu alături.
Nu murim, Tată! Suntem cu Tine!
Gâze eram, buburuze neobosite. Seara ne-a prins îmbăiate, înfofolite in pijamale, mâncând pâine cu unt si band ceai de tei. O conserva de pește tocmai era desfăcută de mama. Mie nu-mi placea. Nu-mi place nici în prezent. Ai mei zugrăviseră. Mobila era adunată-n mijlocul casei. O cameră aveam, una mare împărțită-n doua, prin geamuri mari. Când au început a zdrăngăni, tata ne-a luat pe amândouă și ne ținea ca pe niște flori de preț, noi încolăcindu-ne brațele de gâtul lui.
El știa ce urmează; noi nu. Vedeam doar cum mama ținea un bufet care se tot plimba-n camera, iar casele se valureau unind cerul cu pământul. Se auzea cum crapă ziduri și cum cad pietre. Tata, panicat, ne-a scos în curtea interioară. Vecinii deschiseseră ușile și se așezaseră sub tocuri, senini, de parcă venea cineva sa le citească lumina. Vecina Breslașu avea o cămașă de noapte albă, iar părul ei de bunica despletit. Era ca un personaj de poveste.
De sub tocul usii, l-a rugat pe tata să se ducă pe pragul nostru, că-n curte pot cădea cărămizi peste noi. Tata însă încremenise soptindu-ne cuvinte calde.
In timpul ăsta, realizând că ceva nu e bine, întreb sfioasă:
-Murim, tăticule?
-Nu murim, tăticule!, îmi răspunde, în schimb, sora mea cu optimism in glas.
Atunci s-a oprit totul. Brașovul nostru nu avea daune pe care sa le observam noi. Alții poate știu ce au văzut atunci. Noi ne-am ales c-o sperietura pe viață. De neuitat. Camera noastră primise câteva crăpături și atât. De la televizor veștile rele circulau. Vedeam și simțeam. A trecut timpul, iar eu realizez că firea omului n-ai cum s-o schimbi, ci doar sa îmbunătățești aspecte.
Eu încă sunt omul panică, iar sora mea are glas de domnișoară sigură pe sine, încrezătoare-n viața.
Și parcă o aud ,,Nu murim, tăticule!"
Vremurile sunt bizare acum. Asistăm la multe cutremure, zgâlțâieli false ori provocate intenționat cât să ni se măsoare credinta. Și exact ca-n întâmplarea mea, știu ca vom fi împărțiți în oameni-panica și oameni care vor ști ca izbândă e a noastră doar cu Dumnezeu alături.
Nu murim, Tată! Suntem cu Tine!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Loreta Popa, un om dedicat primei sale iubiri: CUVÂNTUL! Interviu ActiveNews cu promotoarea Muzeului Național al Literaturii Române: ”Fără acces la educație copiii noștri nu vor mai fi în stare nici să se semneze, dar să citească”
27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Adriana Tîrnoveanu
Locații: România
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)