ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Pe maidanul veșniciei unde sapă apa șanțuri, pline ochi de glod și mâluri nisipoase-n adânc, unde stau secunde stoarse de tic-tac-ul fără sunet, așezând în negrul nopții serenade care plâng și pe unde trec ecouri surde, crîncene, amare, din povești cu trup de foame și picioare ce nu merg, am cules o-ntreagă lume, albă, vie, amatoare, ce părea c-așază-n matcă lucruri simple și cu sens.

Am dat drumul la cuvinte, lesa am lungit-o tainic. Știu, captivă era vorba însă nu-mi păsa deloc; am umplut o călimară cu cerneala cea mai verde și-am luat cafea să-mi țină oboselile-n loc. Mi-am ascuns pletele-n frunze, împletind pe loc năframă, am întins capcane simple din parfum de mosc și vin; îmi cam tremura un gând, îmi cânta-n mine teama, am strâns lesa și mai bine, însă tremuram de frig.

Am știut că era timpul s-adun o dimineață; să o-nstrăinez în ziuă, colo până la apus, iar pe culmi de stâncă goală să strecor o bucurie, când din mine aburi tandri au pornit de jos în sus. Nu știu cum și nici pe unde ai plecat să-mi vezi menirea, poate doar norocu' aparte, grija nopții ori vreun zeu te-au trimis să-mi iei făptura care delira-n cuvinte ne'nțelese, până astăzi, poate nici de Dumnezeu. Te uitai cum bâigui rece, spre pădure-mi erau ochii; în priviri mi se scursese tot căpruiul din cuprins, pe foi albe mi-era mâna, scrisul murdărit de verde, adunasem, într-o noapte, lumea lumilor din vis. Iar cu palmele-ncleștate, îți vorbeam de lesa firii, de cuvântul care-mi mușcă inima și timpul sec; tu m-ai mângâiat atent, ai spus că sunt praf de pușcă, iar pe tâmple port povara..... omului cu mintea-n piept.

Că de când strivesc cuvinte, sub pretextul jucăriei, fără să invoc schimbarea și nici vindecări de os, parcă-ntineresc de-a dreptul; sunt într-o călătorie; n-am nevoie de vreo lesă, doar iubire și frumos.

Am tăcut, am notat visul, și-am zâmbit în bucle moi:

Doamne, de pui Tu povești în mine, eu promit că le fac noi!

PS: Sa va faceți povestea vieții nou nouță cu fiecare zi. Va iubesc!

Nota Redacției: De ziua de naștere a colaboratoarei noastre, scriitoarea Adriana Tîrnoveanu, îi urăm La Mulți Ani și numai iubire!